1,407 matches
-
trecerii prin lume; înaintea morții ar fi vrut să audă, cu gândul curat al poetului-copil, cântându-se Lumină lină, ca la Agafton, schitul din apropierea Ipoteștilor, unde, la o șezătoare, poetul a auzit povestea lui Călin. Eminescu n-a uitat niciodată Ipoteștii, cum n-a uitat nici întâia iubire trăită aici. Mai mult, aceasta va constitui un subiect privilegiat al creației sale poetice, precum o atestă Floare de tei, una dintre cele mai pure cântări ale iubirii din adolescență 29. Reconstituită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
privilegiat al creației sale poetice, precum o atestă Floare de tei, una dintre cele mai pure cântări ale iubirii din adolescență 29. Reconstituită de Petru Creția 30, această poezie din ultimii ani ai maturității lasă să transpară imaginea iubitei de la Ipotești în concordanță deplină cu spațiul ondulat, deal-vale, și haloul său de munte în care Mihai și-a plămădit firea poetică. Coborând în ceața lăptoasă a copilăriei fericite, poetul tinde implicit înspre capacitatea ideală de a visa poate una dintre puținele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la rândul lui își găsește suprema înflorire în sufletul copilului 40. Satul ipoteștean sat structural romantic, uitat odinioară de lume, la marginea țării a devenit sacru prin copilăria fabuloasă a poetului și prin recrearea lui în universul imagistic eminescian. Îndrăgim Ipoteștii, în bună măsură, sub vraja/sugestia poeziilor eminesciene de care suntem involuntar marcați. Rezonanța de șopot din numele lor ne trimite la misterul labirintului paradisiac din amintirile poetului. Nașterea și copilăria lui Eminescu au intrat în mit și sunt indesctructibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
măsură, sub vraja/sugestia poeziilor eminesciene de care suntem involuntar marcați. Rezonanța de șopot din numele lor ne trimite la misterul labirintului paradisiac din amintirile poetului. Nașterea și copilăria lui Eminescu au intrat în mit și sunt indesctructibil legate de Ipoteștii mitici. Iar mitul se naște din adevăr și adevărul originar îi dă substanță, investind cu înțeles povestea unei vieți. Născut pe o matrice străveche, comună la toate ramurile poporului român 41, spațiul Ipoteștilor îmbină geografia și spiritualitatea specifice cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în mit și sunt indesctructibil legate de Ipoteștii mitici. Iar mitul se naște din adevăr și adevărul originar îi dă substanță, investind cu înțeles povestea unei vieți. Născut pe o matrice străveche, comună la toate ramurile poporului român 41, spațiul Ipoteștilor îmbină geografia și spiritualitatea specifice cu o tainică geografie cosmică pe care poetul aici a resimțit-o mai întâi; decisiv, căci în substanța poetică el îmbină, la rându-i, elementele emblematice ale toposului comunitar cu imaginarul de intermundii. Creația eminesciană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
unui destin emanat din veșnicie 46. Surprinzând imaginea satului în creație, poetul contopește în această imagine ca în procedeul cinematografic al supraimpresiunii toate elementele lui constitutive, dar și pe acelea care i-au marcat esențial devenirea. Mai exact, a aglutinat Ipoteștii în imaginea visului propriei sale creații, pentru că poetul a avut privilegiul să-și păstreze intacte senzațiile copilului din el, copil care n-a murit niciodată. Aceste senzații au trăit în interiorul poetului ca sarcina în pântecul mamei, amplificând din amintitul sunet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Iată cum: natala vâlcioară, așezată în coasta unei văi, de-a lungul căreia se formează mai tot timpul un curent de aer, norii sunt prelungi, ei se văd realmente curgând în ritmul curentului. Numai că norii de pe cerul real al Ipoteștilor sunt și norii din textul eminescian, cei care străbat văile eterne ale Cosmosului. Ecoul spațiului real se resimte cu precădere însă printr-un subtil indiciu temporal, prezent în versul al treilea: Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară. Orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci proaspăt să mă dizolve și să mă unească cu întregul naturei 57 [...] Se poate închipui un Eminescu-copil, adormit în raiul său terestru, împreună cu iubita de la Ipotești, sub teiul preferat din preajma lacului. Aceasta ține de sfera realității. Visul este, evident, mult mai complicat, căci, așa cum însuși o spune, amândoi iubiții dorm visând același vis. Același vis, pentru că iubirea, este, în ultimă instanță, un flux. Mai știm că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Domnului să fie67. Așa a și fost, fiindcă marele mister al geniilor stă în capacitatea de a fi în contact cu puterile infinite ale subconștientului 68. S-ar putea spune, ducând lucrurile în absurd, că Eminescu s-a născut la Ipotești, înainte de a se naște la Botoșani, din moment ce în memoria sa ancestrală se vede pe sine, copil mic, dormind în tihnă și pace în pură atmosferă și armonie specific ipoteșteană: Că mama ție ți-a face,/ Sub cel tei bătut de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Destinul a făcut să se nască în mediul citadin al Botoșanilor, târg înfloritor la vremea aceea, priitor mai degrabă părinților decât copilului; copilul a trebuit să-și urmeze destinul acolo unde acesta l-a condus, în raport cu propria structură. Ajuns la Ipotești, era ca intrat în vârtejul unei ape din care nu putea ieși, oricât de bun înotător ar fi fost. Nu se știe nimic despre atitudinea copilului din oraș, dar se știe că natura încă nealterată a Ipoteștilor a rezonat perfect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
structură. Ajuns la Ipotești, era ca intrat în vârtejul unei ape din care nu putea ieși, oricât de bun înotător ar fi fost. Nu se știe nimic despre atitudinea copilului din oraș, dar se știe că natura încă nealterată a Ipoteștilor a rezonat perfect cu structura lui romantică. Copilul, care căuta singurătatea cu orice preț, a găsit-o dacă nu cumva ea l-a întâmpinat pe la opt ani, în stare pură, pe întinderea moșiei (420 hectare !) cumpărată de familia poetului în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
primit cu naturalețe noul său mediu și a văzut în acesta un colț de rai, grădina lui Dumnezeu. Poetul vede mai întâi ceea ce nu i-a fost dat să vadă în Botoșanii clădirilor îngrămădite de lângă biserica Uspenia. Vede, ceea ce la Ipotești intra în firescul incintei: Alei întunecoase de nuci cu frunza lată/ Și snopii de flori albe pe crenge de cireș/ Și iarba cea subțire și moale-amestecată/ Cu flori galbene ș-albe pintre pelinii deși// Pelinii suri c-argintul cu dulcile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
creatoare strictă, lucruri Ce mintea mea adânc o fermecară/ Abia-nțelese, pline de-nțelesuri83; erau lucruri Ce anii mei de-ntâi i-nseninară84. Mai târziu, aducându-și aminte că acolo i-a fost botezul, copilul va decoperi în incinta proprietății familiei de la Ipotești biserica-n ruină, pe care-o zugrăvește aproape fotografic: Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână,/ Și prin ferestre sparte, prin uși țiue vântul -/ [...] Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas,/ Abia conture triste și umbre au rămas 85. Bisericuța datează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
astea. Astfel, copilul, a cărui sensibilitate prisosea, prefera să-l ocolească și să trăiască după bunul lui plac într-un cadru mioritic, cu Paseri lăutari,/ Păsărele mii/ Și stele făclii. Cuprinzând partea cea mai frumoasă din existența sa întâia iubire Ipoteștii trebuie să fi fost scumpi lui Eminescu, care, toată viața, s-a temut ca bătrânul să nu-i înstrăineze 134. De aici înainte, viața copilului s-a transformat, ca urmare a unei cotituri radicale; și-a depus carapacea introvertirii la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o mulțumire anticipată 195. Deși n-a avut privilegiul să rămână în spațiul natal, Mihai Eminescu l-a cufundat definitiv în sine și, astfel, au pribegit împreună, l-a invocat adesea și pretutindeni, în operă ca și în viață, fiindcă Ipoteștii au fost începutul care i-a modelat destinul. Ipoteștii lăuntrici l-au ajutat pe Eminescu să știe de ce nu sunt toți oamenii înțelepți și mari, deși altfel sunt toți tot asemenea 196. Destinul său singular ilustrează cu asupra de măsură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
să rămână în spațiul natal, Mihai Eminescu l-a cufundat definitiv în sine și, astfel, au pribegit împreună, l-a invocat adesea și pretutindeni, în operă ca și în viață, fiindcă Ipoteștii au fost începutul care i-a modelat destinul. Ipoteștii lăuntrici l-au ajutat pe Eminescu să știe de ce nu sunt toți oamenii înțelepți și mari, deși altfel sunt toți tot asemenea 196. Destinul său singular ilustrează cu asupra de măsură că unii au în ei o rază cerească care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
9 Ibidem, p. 343. 10 Petru Creția, Testamentul unui eminescolog, București, Editura Humanitas, 1998, p. 261. 11 I.E. Torouțiu, Studii și documente literare, vol. IV, ed. cit., p. 140. 12 Manuscris 2287, f. 75, Biblioteca Academiei Române; fotocopie în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 13 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 110. 14 Dumitru Irimia, Ipotești poezie și sacru, prefață la Valentin Coșereanu, Eminescu Ipotești Eminescu, editat de Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", 2000, p. VIII. 15
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
11 I.E. Torouțiu, Studii și documente literare, vol. IV, ed. cit., p. 140. 12 Manuscris 2287, f. 75, Biblioteca Academiei Române; fotocopie în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 13 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 110. 14 Dumitru Irimia, Ipotești poezie și sacru, prefață la Valentin Coșereanu, Eminescu Ipotești Eminescu, editat de Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", 2000, p. VIII. 15 L'épreuve du labyrinthe, Monaco, Editions du Rocher, 2006, p. 176. 16 Apud Eugen Simion, op. cit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ed. cit., p. 140. 12 Manuscris 2287, f. 75, Biblioteca Academiei Române; fotocopie în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 13 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 110. 14 Dumitru Irimia, Ipotești poezie și sacru, prefață la Valentin Coșereanu, Eminescu Ipotești Eminescu, editat de Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", 2000, p. VIII. 15 L'épreuve du labyrinthe, Monaco, Editions du Rocher, 2006, p. 176. 16 Apud Eugen Simion, op. cit., p. 200. 17 Amado Alonso, op. cit., p. 15. 18
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Manuscris 2287, f. 75, Biblioteca Academiei Române; fotocopie în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 13 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 110. 14 Dumitru Irimia, Ipotești poezie și sacru, prefață la Valentin Coșereanu, Eminescu Ipotești Eminescu, editat de Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", 2000, p. VIII. 15 L'épreuve du labyrinthe, Monaco, Editions du Rocher, 2006, p. 176. 16 Apud Eugen Simion, op. cit., p. 200. 17 Amado Alonso, op. cit., p. 15. 18 Ibidem, p. 17. 19 Lucian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Apud Martin Heidegger, op. cit., p. 194. 27 Ibidem, p. 194. 28 Mihai Eminescu, Opere IV, ed. cit., p. 459. 29 Petru Creția, Testamentul unui eminescolog, lucrare realizată în cadrul programului de cercetare a Centrului Național de Studii Mihai Eminescu, Fondul documentar Ipotești, p. 54 30 Manuscriptum, anul XXII (1991), nr. 1(82), Număr special Eminescu Poezii inedite, ediție de Petru Creția, p. 129-131. 31 Giovanni Pascoli, Il Fanciulino (Copilul), în "Viața Românească", anul LXXXIV (1989), nr. 8, p. 32. 32 Ibidem. 33
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
I, ed. cit., p. 207. 111 Ibidem, p. 231. 112 Ibidem, p. 75. 113 Ibidem, p. 206. 114 Ibidem. 115 Scrisoarea lui Eminescu către Burlă, Liman, 1885. Originalul se găsește în Fondul documentar al Bibliotecii Naționale de Poezie Mihai Eminescu Ipotești, inv. nr. 42. 116 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 199. 117 Ibidem, p. 118. 118 Ibidem, p. 201. 119 Ibidem, p. 106. 120 Jean-Pierre Richard, op. cit., p. 56. 121 Ibidem, p. 57. 122 Mihai Eminescu, Opere IV, ed.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
p. 55. 162 Ibidem. 163 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 231. 164 Idem, Opere VII, ed. cit., p.138. 165 Idem, Opere I, ed. cit., p.100. În limbaj naiv-prozaic: ce bine era când eram copiii nevinovați ai Ipoteștilor și când trăiam în poveste cu împărații și craii din imaginația noastră, petrecuți de noroc (apanajul omului obișnuit) și de jocurile copilărești; iată un exemplu de reconstituire naivă a biografiei, în sensul semnalat de Amado Alonso. 166 Idem, Opere II
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
considerându-se entitate ontică centrală a lumii, iar acesta va converti orizontul din afară în spații ale sufletului 5. Analiza aceastei categorii a spațialității dorește scoaterea în evidență a laitmotivelor eminesciene (aici topoi esențiali), proces care va ajuta focalizarea acelor Ipotești (reali) ai copilăriei lui Eminescu și, apoi, reliefarea a ceea ce au devenit ei în opera eminesciană. Istoria spiritului omenesc reprezintă istoria concepțiilor privind raportul [...] dintre om și cosmos, dintre eu și restul lumii 6. Această relație modelează viziunea despre lume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
texte care pot demonstra că au aceeași origine ipoteșteană prin simpla analogie cu primele, încetățenite ca atare. Cercetarea documentar-exegetică este calea cea mai adecvată de iluminare a însemnelor realului "topit" în operă. Cele mai frecvente însemne provin din sfera spațiului Ipoteștilor. * * * Așadar, spațiul în structura și întinderea sa reflectă experiența noastră cosmică 7. El se revelează în raportul eu-univers exterior. O certifică Eminescu însuși în manuscrisul 2275 B, fila 37, unde, răspunzând la întrebarea ce este coadaptația, scrie: Mediul considerat parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]