9,120 matches
-
două tipuri de text eterogene, jurnalistic și literar, este "însuși nucleul povestirii", precum și "reflex parodic față de textul clasic care se sprijină pe citate savante, folosindu-le drept argument al autorității" (p.94). În cadrul unor categorii precum ficționalitatea, raportul autor/narator, ironia, absurdul, ambiguitatea, Liviu Papadima urmărește tranziția realizată de proza lui Caragiale spre configurarea unui alt set de norme ale literaturității, spre un alt mod de a vedea literatura. Ironia, accentul parodic au mecanisme mult mai fine decît simpla inversare a
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
autorității" (p.94). În cadrul unor categorii precum ficționalitatea, raportul autor/narator, ironia, absurdul, ambiguitatea, Liviu Papadima urmărește tranziția realizată de proza lui Caragiale spre configurarea unui alt set de norme ale literaturității, spre un alt mod de a vedea literatura. Ironia, accentul parodic au mecanisme mult mai fine decît simpla inversare a sensului literal, pe baza căruia se poate reconstitui cu ușurință subtextul. Figură retorica se transformă în figură textuala prin distanțarea tot mai mare a autorului de narator, iar acest
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
intimism, cred eu, o familiaritate care ia multe drept de la sine înțelese, care face prezumții, mizează pe implicit, comentează fără să precizeze, identificînd deci un Altul foarte apropiat, foarte asimilat Sinelui), oricît de infuzata, subtil și elegant, de umor și ironie. Folosesc deliberat și serios termeni precum Sine ori Alteritate, nu din vogă, pentru că vreau să propun cititorului să descopere în Românul Oxfordului nu o satiră a universității britanice (deși motive ar avea berechet), ci o impresionantă reflecție pe tema identității
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
a acestei prezente supraveghetoare în viața lor cotidiană. Încă un motiv pentru care un român scris sub asemenea premise nu ar putea fi parodie: între narator și personaje se țese urzeala unei afecțiuni constitutive care nu poate lăsa loc pentru ironii destabilizatoare. Cine sînt cele trei personaje importante, dintre care două mor odată cu plecarea povestitorului? Doi bătrîni dons ai Oxfordului, Cromer-Blake și Tom Rylands, care vor juca fiecare, deși de la distanță, un rol important în experiența oxfordiana a naratorului. Mai greu
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
am avut răgazul de a le invocă sau include explicit în scenariul meu de lectură. Românul Oxfordului crește însă dintr-o poveste complicată, și tocmai de aceea pasionanta. Nu vreau să îi descurajez pe cei ce ar putea căuta, eventual, ironia sau umorul în această carte, mai ales că ele există. Îi pot doar avertiza, sperînd că astfel le sporesc curiozitatea, ca Mariaș e un ironist melancolic. Javier Mariaș, Românul Oxfordului, traducere de Tudora Șandru Mehedinți, Editura Univers, București 1999, 167
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
globală este pe cît de complexă, pe atît de simplă, trimițînd cu gîndul la momentul Facerii cînd Omul era androgin, coabitînd într-o unică ființă bărbatul și femeia. Odată separate, entitățile antagonice au păstrat fiecare nostalgia complementarității inițiale. De unde și ironia din titlul unuia dintre filmele spaniole, Să încerci să fii femeie și să mori, în care Ana Belén, actrița și cîntăreața convertita la regie, profita mult de "pîrghia" deschisă de colegul ei Almodovar, în special cu faimosul Femei în pragul
Femei despre femei by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17990_a_19315]
-
și de aceea nouă ne revine să-l exprimăm. Nouă, prin el, pentru că s-a desprins. Pentru că a schimbat instrumentul: în locul unuia liric și dezmățat, unul precis, subtil și ironic. L-a pus să exprime fatalismul românesc. I-a dat ironiei un surîs interior. Nu știu dacă surîsul nu existase deja, la omul cu posmagii, la cel cu ăîmi plăcu cum merseă, la Toma Alimos, si, pînă la un punct al poveștii, la Dănilă Prepeleac". De Luca Pitu emulul d-sale
Un postcioranian by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17964_a_19289]
-
continuu trupul, expresia, cum dialoghează fără cuvinte, dar cu farmecul filmului mut, dacă vreți. Ei însuflețesc și pun în mișcare, în diferite povestioare succesive, unele inspirate că tema și, mai ales, ca valorificare a ei pe scenă cu umor și ironie, o lume a costumelor abandonate și înșirate pe umerașe. O lume a umbrelor capătă consistentă și viața, alta decît a spectacolului căruia i-au aparținut. La început, spectatorul avizat este tentat să încerce să recunoască costumul și spectacolul. E inutil
Călătoria costumelor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17988_a_19313]
-
imn de stat. Urmează o trezire la realitate, brutală, după ce Malaparte publică la Genova un pamflet avîndu-l ca protagonist pe însuși Mussolini, sub identitatea aluziva a personajului Don Cameleo - Cameleon, ceea ce atrage criticare aspră a autorului de către cel vizat de ironia subtilă. Drept compensație, dar mai ales pentru a i se închide gură, i se dăruiește scriitorului directoratul ziarului La Stampa (torino). De pomană. În 1931 se produce divorțul fatal: stabilindu-se la Paris, Malaparte își editează volumul intitulat Tehnică Loviturii
Istoria si răstimpul clipei by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17998_a_19323]
-
concurs ad-hoc. Drew Barrymore este răpusa din prima secvență, predînd ștafeta unei noi "scream queen", energică Neve Campbell. Ștrengărescul joc cu moartea, țipatul și... filmul - recunosc - mie mi-a devenit simpatic și datorită eroinei secundare interpretată cu aplomb și fină ironie de Courtney Cox, ambițioasă și întreprinzătoare reportera tv, dispusă chiar și la o idila în noaptea peisajului montan ca să-și poată continua investigațiile și în pagini de carte, avînd ideea (din păcate neexploatata pînă la capăt) de a-si asezona
Trei filme si-o parodie by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/18041_a_19366]
-
abia dacă se mai știe astăzi și e bine să adaug că nici ieri, cînd noi am ieșit de pe băncile facultății. Entuziasmul profesorilor noștri nu l-am împărtășit deloc. Altele ne atrăgeau pe noi la vremea aceea. Priveam cu superioară ironie încercările (uneori, foarte serioase) ale lui G.C. Nicolescu, Al. Dima sau Al. Piru de a reîmparți zonele de influență în timp ale curentelor și școlilor literare ori ale scriitorilor înșiși. Era întrucîtva firesc că, după 1989, să se fi redeșteptat
Spre o nouă istorie literară by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/18033_a_19358]
-
schemă picaresca - este însă mai degrabă un rétro postmodern, decât o preluare literala. De aceea, din întreg arsenalul artistic al modernității, romancierul spaniol păstrează efectul ădistantăriiă : nu însă în sensul didactic în care îl concepea Brecht, ci într-acela al ironiei, sau mai bine zis al ămetaironieiă - specific postmoderne - care (arată Octavio Paz) pune contrariile să comunice între ele și suspenda opoziția ce le separă. Nemăsura sceleraților din Orașul minunilor și a fărădelegilor lor nu ne trezește neîncrederea, nici nu ne
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
pe tema textului am arătat că trebuie distins între cele două concepte: unul este un fapt individual (Le style c^est l^homme même!), iar celălalt o instanță suprapersonala, cultural-institutională, istoricește constituită. Oricât ar manipula-o Eduardo Mendoza în sensul ironiei și meta-ironiei postmoderne, scriitura romanesca rămâne pentru el o referință solidă, care a fost elaborată de veacuri, în cadrul repertoriului cultural al unei civilizații urbane. Existența în afara intenționalității individuale, o asemenea scriitura îi servește de minune scopul de a obiectivă în
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
zăbovi, în Utopia postmodernista, asupra principiilor postmodernismului, înregistrând, printre altele, redescoperirea trecutului (caracterul sau "istorist"), poziția critică față de structuralism (prin reluarea dialogului cu textul pe care acesta îl întrerupsese), aspirația spre o lume care să stea sub semnul, plăcerii "narativității", ironiei, pluralismului și, nu în ultimul rând, al "formelor deschise". Asemeni barocului, posmodernismul refuză "închiderea", "delimitarea", lăsând, tot timpul, "lista deschisă". Și pe bună dreptate: nu spunea oare Flaubert, în epistola sa către Louis Bouilhet, că nu există prostie mai mare
"Principiul textelor comunicante" by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18051_a_19376]
-
vajnicii combatanți în numele "Cărticicăi roșii". În descrierea freneziei tinerilor maoiști francezi ("cei mai mulți copii de bani gata") în a se apropia de clasa muncitoare (dovedind un acut sentiment al culpei față de poziția lor socială pe care incearca, parcă, s-o exorcizeze!), ironia lui Alexandru călinescu e devastatoare. Să-mi fie îngăduit să citez, pentru farmecul lui unic, un asemenea fragment: "Obsedați de ideea că trebuie să se apropie de clasa muncitoare, unii dintre ei se duc "la baza", devin simpli muncitori în
"Principiul textelor comunicante" by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18051_a_19376]
-
le recunoaște sînt byronienii Manfred și Lara, Othello și chiar Abatele de Ganges - criminal complex care se impusese în conștiința epocii și al cărui nume figură la rîndul sau în diverse dramolete. Dar Dumas nu se oprește aici. Căci, cu ironie și autoironie, el își pune "corul" să-i compare personajul principal cu Didier, eroul astăzi-uitatei Marion Delorme a lui Hugo (1829) și, în aceeași frază, si cu Antony, erou al și mai-uitatei drame omonime proprii (1831). Nu e inutil să
De la Monte Cristo la Clinton by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/18044_a_19369]
-
aspect intelectual, mă stimulează în multe privințe. Cred că voi mai avea ocazia să împrumut din Proust și alte motive de inspirație teoretică. M.C.: Eul autobiografic este uneori vizibil în scrisul dumneavoastră, aparent abstract și conceptual, cu o tentă de ironie și umor. S-a vorbit chiar de un anumit "comic intelectual". Este intenționat, controlat, sau mai degrabă irepresibi? G.G.: Și una și alta. Pur și simplu așa îmi stă în fire: uneori mă reprim, uneori nu. M.C.: Recent a apărut
În exclusivitate cu Gérard GENETTE by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18045_a_19370]
-
scriitura de gradul doi, în Opera artei, ca o formă de transcendență. În ceea ce mă privește, în traducerea pe care o fac acestei lucrări, important este să redau conceptele dar, în același timp, stilul, "mîna lui Genette", în care intră ironie, umor, jocuri de cuvinte și expresii foarte concentrate, la frontiera cu ludicul. În calitate de autor tradus, cum vedeti dumneavoastră traducerea? G.G.: Eu nu mă consider un teoretician al traducerii, există teoreticieni ai traducerii pe care îi cunosc și îi stimez foarte
În exclusivitate cu Gérard GENETTE by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18045_a_19370]
-
mod naiv de a accepta maturitatea, într-o generoasă strângere la piept a suferinței. Chiar și în momentele de paroxism ale lucidității, cănd singura soluție pare sinuciderea, personajul liric are un ton voios și ingenuu și, cel mult, o inofensiva ironie în relatarea dramei sale: "o foarfecă foarte fină a mai tăiat astăzi din mine ceva/ cu multă delicatețe, cu pricepere" (Sauna). Poeta are revelația mecanicii dragostei, acea mecanică atât de fastuos și caustic reprezentată în Casanova lui Fellini, dar nu
Un film bun întrerupt la jumătate by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18065_a_19390]
-
fi contestată. Regele Carol al II-lea a fost într-adevăr "regele scriitorilor" și nu ne putem reprimă gîndul că încercarea de-a numi astfel pe vreunul din cîrmuitorii de-atunci ai României n-ar sună altminteri decît că o ironie... Emoția poetului care e cordial primit de rege la Palat, pare autentică, în îndoitul înțeles că răspunde, din cîte știm, practicii curente a monarhului, om foarte instruit în domeniul umanist și fin degustător de literatură, de-a întreține relații directe
Psihologie argheziană (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18084_a_19409]
-
Barbu Cioculescu A SPUNE că în România comunismul s-a prăbușit tocmai când nația se obișnuise mai bine cu el, ar fi o ironie destul de amară, lipsită de haz, daca nu de rușine, nu însă și de un oarecare adevăr. Anume pentru că era la culme de incomod pentru cei mai mulți și chiar din rândurile partidului, fiecare om întreprinsese în timp un efort complicat și maximal
Scurtă privire peste umăr by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/18113_a_19438]
-
Dan Negrescu. Pe care-l știam latinist erudit, traducător al creștinilor din primele secole, profesor universitar - dar, iată, s-a lăsat contaminat de nevoia comunicării literare (poate de la vecinii săi Servius Fortis - adica Șerban Foartă - sau Mircea Mihăieș, care susțin ironia surâzătoare și sapienta amicului lor Niger ?) și spre norocul nostru, al cititorilor de papyrine fileă, contaminarea emană o foarte vie și ludica temperatura. Schemă ficțiunii este punctata astfel: un împărat român, Sapiens, situat cam în contemporaneitate (și în similitudine) cu
"Istoria nu are nici o noimă" by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/18117_a_19442]
-
București de către Ion Iliescu și Petre Român!") se află la originea actului de semi-justitie comis de C.S.J. Simplă condamnare a lui Miron Cozma, fără ca nimeni dintre binecunoscuții complici din viața politică să-l însoțească la ocna e una din marile ironii ale sorții post-decembriste. Personajele de care el și-a legat, în ultimii zece ani, numele, își văd liniștite de treburi, mulțumite că au știut să scoată maximum de profit din acțiunile acestui desperado lovit de viziuni dictatorial-imperiale. Fără a avea
Tehnica desperado nu tine la Stoenesti by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/18096_a_19421]
-
Popescu, la călătoria fantastică a "Bisericuței din Albac" din povestirea Anei Blandiana sau fantasticul de tip Edgar Allan Poe din superbă proza a lui Culianu, la fervoarea borgesiană a pseudobibliografiilor lui Mircea Horia Simionescu, falsă povestire polițista a lui Băiesu, ironia postmodernă a unui Nedelciu sau I. Manolescu sau halucinanta structura baroca a Mendebilului cărtărescian, cititorului i se oferă, astfel, posibilitatea explorării multiplelor tehnici narative. Pentru că astăzi, mulțumită Georgianei Fârnoagă, lui Sharon King și Florin Manolescu, scriitorii români antologați (și sunt
O fantomă bântuie America... by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18126_a_19451]
-
pe hîrtie, gărgăun cu gărgăun". Trezirea orașului e sinonima cu nebunia generală, instalată în Iași ca urmare a factorilor perturbatori pomeniți la început (păsările flamengo și nimfele). Urmărită în detaliile ei cele mai hazlii - cu un umor debordant, cu o ironie pe măsură, parodic și satiric - "nebunia" percepută la scară redusă a unui singur oraș ar putea fi reprodusa la o scară mai mare; a societății românești postdecembriste. Trufiile, orgoliile, politică și propagandă electorală, protocronismul stupid, goana după senzații tari a
Un complex din copilărie by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/18136_a_19461]