2,415 matches
-
destule mărturii care arată că văduvele însele doreau să-și însoțească bărbații „dincolo”, întrucât căsătoria era o reprezentantă incontestabilă a perfecțiunii și că acompanierea soțului defunct pe celălalt tărâm elimina ruptura legăturilor dintre soți, produse de moarte 39. în lumea iudaică, într-o vechime considerabilă, văduvele (zice A doua lege) erau înscrise într-o categorie protejată, laolaltă cu orfanii și cei veniți de pe alte meleaguri („«Să nu judeci strâmb pe străin, pe orfan și pe văduvă, și văduvei să nu-i
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sus, București, 1980; Anton Pavlovici Cehov, București, 1981; Pietrele din lună, București, 1984; Tată, sîntem lunateci, București, 1991; Diaspora, rădăcinile mele, București, 1993; În Europa! În Europa!, București, 1993; Mediteraneea - Méditerranée, ed. bilingvă, tr. Mira Iosif Fischmann, București, 1997; Identitatea iudaică după cel de-al doilea război mondial - Jewish Identity after the Second World War (în colaborare cu Camil Fuchs), ed. bilingvă, București, 1999. Traduceri: Marga Minco, O casă goală, pref. trad., București, 1993 (în colaborare cu Saskia Nieuwenhuis); Leon de
SAVULESCU-VOUDOURIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289525_a_290854]
-
ilustrate de Tudor Arghezi (ca foiletonist) și mai ales de I. L. Caragiale. Între contemporani, scrisul lui, transpus în foiletoane, cronici fanteziste, secvențe dramatice etc., își află spirite congenere în Al. Mirodan, Radu Cosașu, Ion Băieșu. Glosarea ironică pe marginea miturilor iudaice nu semnifică, plasate în cotidianul israelian, o abjurare. Dimpotrivă, este o formă de adeziune, cenzurată însă de o retorică antiromantică, prin paradox, calambur, joc de cuvinte și frecvent autoironie. Autorul refuză solemnitatea banală, clișeul lozincard, stilul truismelor oficiale. Tristețea unor
SCHECHTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289549_a_290878]
-
Ioniță Vodă Sturza). Cronici la spectacolele de la Naționalul bucureștean scrie Codin Lăzărescu, în timp ce N. I. Lazăr recenzează volumul Cărvunarii al lui D. V. Barnoschi, N. Lascu romanele Gol de G. M. Vlădescu și Mărăcini de Lucreția Petrescu, alte cărți consemnate fiind Iudaica de Nicolae Iorga, Cula de la Măldărești de Olga Greceanu, romanul 1907 de Cezar Petrescu. Publicistica, relativ abundentă, ține de domeniul politic, articole semnând I. Diaconescu (Naționalism și antisemitism), Radu Budișteanu (Germania nouă), Mihail Polihroniade (Cincisprezece ani de la marșul asupra Romei
SANZANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289474_a_290803]
-
Tihan, Umanități și valori, Cluj-Napoca, 2000, 146-193; Ion Ianoși, Ultimul Vianu, ALA, 2001, 578, 579; Cristea-Enache, Concert, 547-556; Mihai Cimpoi, Critice, I, Craiova, 2001, 112-122; Manolescu, Lista, III, 14-21, 29-31; Popa, Ist. lit., I, 1 096-1 100; Teșu Solomovici, România iudaică. O istorie neconvențională a evreilor din România, București, 2001, 139-142; Petru Vaida, Tudor Vianu - metoda „observației conștiinței”, APF, 2002, 7-8. C. C.
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
A debutat editorial cu piesa în patru acte David Brandeis (1916), abandonând însă dramaturgia după alte câteva încercări. Publică volumele de proză scurtă Spovedania unui candelabru (1926) și Ereticul de la Mănăstirea Neamțu (1930), culegerile de articole și eseuri Noi... - breviar iudaic (1932), Logos, Israel, Biserica (1937), Nu există cult mozaic (1947), dar se remarcă mai ales cu romanele Marcu sin Marcu (1934), Calea calvarului (1935), Samson și noul Dagon (1939), ultimul bucurându-se de aprecierea lui Gala Galaction, care îl și
ZISSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290742_a_292071]
-
pentru a-l pedepsi pe Dumnezeu, printr-o astfel de abordare Z. depășind miza pitorescului și a literaturii sociologice, concentrată asupra ghetoului. SCRIERI: David Brandeis, [București], 1916; Spovedania unui candelabru, București, [1926]; Ereticul de la Mănăstirea Neamțu, București, 1930; Noi... - breviar iudaic, București, 1932; Marcu sin Marcu, București, 1934; Calea calvarului, București, 1935; Logos, Israel, Biserica, București, 1937; Samson și noul Dagon, pref. Gala Galaction, București, 1939; Nu există cult mozaic, București, 1947. Repere bibliografice: B. Fundoianu, „David Brandeis” „Hatikvah”, 1916, 1
ZISSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290742_a_292071]
-
unui candelabru”, „Integral”, 1927, 10; I. Peltz, O carte și un poet, „Caietele lunare”, 1927, 1; Romulus Dianu, „Ereticul de la Mănăstirea Neamțu”, CRE, 1931, 1 071; Ion Călugăru, O carte și o generație, „Adam”, 1931, 44; Mihail Sebastian, „Noi... - breviar iudaic”, CU, 1932, 2 486; Mihail Sebastian, „Calea calvarului”, RP, 1935, 5 347; S. L. Ariel, „Calea calvarului”, „Hasmonaea”, 1936, 7; Podoleanu, 60 scriitori, II, 379-380; Eugen Relgis, Eseuri iudaice, București, 1936, 149-159; Idov Cohn, „Logos, Israel, Biserica”, „Adam”, 1937, 105-106; I.
ZISSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290742_a_292071]
-
O carte și o generație, „Adam”, 1931, 44; Mihail Sebastian, „Noi... - breviar iudaic”, CU, 1932, 2 486; Mihail Sebastian, „Calea calvarului”, RP, 1935, 5 347; S. L. Ariel, „Calea calvarului”, „Hasmonaea”, 1936, 7; Podoleanu, 60 scriitori, II, 379-380; Eugen Relgis, Eseuri iudaice, București, 1936, 149-159; Idov Cohn, „Logos, Israel, Biserica”, „Adam”, 1937, 105-106; I. Ludo, „Samson și noul Dagon”, „Renașterea noastră”, 1939, 686-688; Dan Petrașincu, „Samson și noul Dagon”, RML, 1939, 35; Th. Loevenstein, Naum Kitzler, Israel în lume, București, 1939, 201-202
ZISSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290742_a_292071]
-
disecă fenomenul, vrea să determine morala colectivă, modul de a fi al nației, chestiuni pe care, de regulă, criticul literar profesionist le evită. Ca să ajungă la o concluzie trebuie să vorbească, în cinci puncte, despre iudei și despre evoluția spiritualității iudaice. Intuiția lui e mai bună și tonul comentariului critic mai potrivit în cazul lui Eugen Ionescu, autorul scandalosului Nu din 1934. Criticul ia apărarea tânărului inteligent și teribilist, înțelegând că negativismul provocator al tânărului este expresia unei neîncrederi fundamentale în
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
Ralea și Demostene Botez, cel mai adesea fiind vizați însă scriitorii evrei, ori Th. Râșcanu, în Jidanii în literatură, cu referire la I. Peltz, Ury Benador, Sergiu Dan ș.a. Este veștejit romanul-foileton (Ion M. Negreanu, Romanul foileton), ca produs subcultural iudaic; sunt colportate, cu evidentă plăcere și „sfântă indignare”, știri referitoare la plagiate imaginare, cum ar fi acela al lui Thomas Mann, care s-ar fi „inspirat” din opera unui prozator român, Aurel Păcurariu (Petru Sfetca, Scriitorul-jidan Thomas Mann fură dreptul
PORUNCA VREMII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288982_a_290311]
-
și „culturalizarea” satelor, Ernest Bernea, Poezia românească contemporană, Avram Iancu, Poezia lui Adrian Maniu, Filosofia la Universitate. Începând din 1937 R. devine declarat legionară, adăpostind semnăturile lui Mihail Polihroniade (Politica externă a României), Victor P. Gărcomeanu (Tudor Arghezi și spiritul iudaic în literatură), Radu Gyr (Cântec pentru slavă de arhangheli), Corneliu Zelea Codreanu (Pentru noua rânduială), D.C. Amzăr (Căpitanul întregului neam și Destin legionar). Pe aceeași linie merg și versurile publicate de Virgil Carianopol, Ion Samarineanu, Aron Cotruș, Victor Tudoran, Iulian
RANDUIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289130_a_290459]
-
S. Crohmălniceanu (scriu Ioana Pârvulescu, Mircea Nedelciu, Gheorghe Ene, Gheorghe Iova, Mircea Cărtărescu), lui Gellu Naum la împlinirea vârstei de optzeci și cinci de ani (texte de Paul Cernat, Simona Popescu, Iulian Băicuș, C. Rogozanu), un dosar e intitulat Dimensiunea iudaică a culturii române (colaborează Andrei Oișteanu și Amelia Pavel), altele sunt consacrate corespondenței inedite dintre Eminescu și Veronica Micle (semnează Paul Cornea, Liviu Papadima, George Gană, Mircea Anghelescu), lui Nicolae Manolescu (scriu Sorin Alexandrescu, Viorel Padina, Bedros Horasangian, Cristina Ionică
OBSERVATOR CULTURAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288503_a_289832]
-
impersonalizare, desăvârșirea formală e o condiție definitorie a p., prin aceste atribute esențiale deosebindu-se de romantism. Leconte de Lisle a construit, asemenea lui Victor Hugo, poeme ample (Poèmes antiques, Poèmes barbares), a edificat viziuni ale unor civilizații (greacă veche, indiană, iudaică, medievală creștină), dar a făcut-o fără a infiltra în artistic ideologicul, fără a proiecta în veacuri și milenii trecute idealuri ale epocii sale. Excluzând subiectivitatea, implicarea vădită a poetului, p. practică reconstituirea arheologică neutră. Pe de altă parte, cultul
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
timpului. Oralitatea încetează să mai fie expresia supremă a excelenței în cunoaștere. Timpul mereu bogat al umanității merită consemnat. Prin cultura memoriei greco-romane, devenirea istorică încetează să mai fie irelevantă pentru condiția europeanului. Spirala istoriei sacretc "Spirala istoriei sacre" Rădăcinile iudaice ale creștinismului au oferit teologilor Bisericii un cu totul alt cadru conceptual. Scripturile iudaice fac din prezența lui Dumnezeu în biografia poporului Israel un element constitutiv. Tradiția abrahamică oferă o perspectivă lineară asupra istoriei, sub legea universală a teleologiei divine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bogat al umanității merită consemnat. Prin cultura memoriei greco-romane, devenirea istorică încetează să mai fie irelevantă pentru condiția europeanului. Spirala istoriei sacretc "Spirala istoriei sacre" Rădăcinile iudaice ale creștinismului au oferit teologilor Bisericii un cu totul alt cadru conceptual. Scripturile iudaice fac din prezența lui Dumnezeu în biografia poporului Israel un element constitutiv. Tradiția abrahamică oferă o perspectivă lineară asupra istoriei, sub legea universală a teleologiei divine. De la cântările lui Moise până la Psalmii lui David, găsim în Scripturile vechi rugăciuni construite
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
unei biografii personale. Toată biografia creștinului capătă un sens din perspectiva botezului întru Hristos. Acest tip de hermeneutică teleologică va fi proiectată asupra istoriei vechiului Israel sau a întregii umanități căzute. Părinții Bisericii vor aplica o lectură spirituală (anagogică) memorialului iudaic al izbăvirii. „Egiptul” devine metafora captivității idolatre, „exodul” reprezintă eliberarea de patimi și botezul curățitor, iar „Canaanul” este imaginea paradisiacă a întoarcerii acasă. În tradiția patristică, succesul alegoriei - care nu este o metodă hermeneutică, ci o exigență a vieții „în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în laboratorul mistic al liturghiei Bisericii. De aceea, primii creștini au putut găsi pretutindeni semne și oracole despre „taina cea din veac ascunsă” (Coloseni 1, 26). Mozaicul Regelui Hristos se găsea ascuns, în ghicitură, nu doar sub litera vechilor Scripturi iudaice, ci a multor alte monumente din cultura păgână. Așa cum Hristos găsise în femeia samariteancă virtuți străine slujitorilor iudei din templu, creștinii Bisericii primare erau capabili să descopere în păgânismul greco-latin și câteva latențe evanghelice. Numai astfel Socrate și Platon au
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ar fi de neacceptat, întrucât ea se întemeiază pe contingențe disparate. Nici Derwas Chitty 2 - care a redactat o monografie a deșertului -, nici John Binns 3 - istoric al monahismului palestinian -, nici Alexander Golitzin - cel care a studiat în adâncime sursele iudaice ale controversei antropomorfite -, nici E. Prinzivalli 4 - care a dezbătut prima controversă origenistă - și nici istorici generaliști de talia unor Vincent Desprez 5, Adalbert de Vogüé6, Graham Gould 7 sau James E. Goehring 8 nu au identificat la acest nivel
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
manipulării. Prin contemplația naturală, misticul își însoțește mirarea, nevăzut și neauzit, cu o perpetuă laudă (Evagrie Ponticul). Monahul face în sine sinteza între percepția oculară a lumii - care pentru greci este un mic rezumat taumaturgic - și sensibilitatea auditivă a poeticii iudaice, înclinată teocentric spre imnografie. Pe scurt, monahul este cel care, cu toate simțirile sale înduhovnicite, „a găsit raiul”. Regenerarea firii se produce într-o întâlnire neprefăcută cu veșnica „noutate a lui Dumnezeu, care a intrat cu putere și care împinge
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
inevitabil contagioasă. Suferind această febră în corpul unei comunități, contagiunea semantică are consecințe mult mai profunde. Interpretând, noi traducem; transmițând „noi înțelesuri”, nu facem decât să sfințim acel univers simbolic căruia - prin limbă, cultură sau tradiție - îi aparținem. Generozitatea comunității iudaice între secolele III-I (î.Hr.) și grija Bisericii creștine primare față de proiectul traducerii textului sacru sunt probe istorice care demonstrează suveranitatea Cuvântului lui Dumnezeu față de limbile mijite din ruinele turnului Babel. Evangheliștii nu s-au temut să traducă cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai importantă personalitate a sionismului cultural-educativ, alternativă polemică la sionismul politic inițiat de Theodor Herzl (acesta din urmă era mult mai apropiat de utopismele seculare și de naționalismele clasice ale secolului al XIX-lea). Ca artizan al relansării unei identități iudaice moderne prin „redescoperirea” tradițiilor aproape total abandonate de asimilaționiști și de alți reformatori secularizanți, Buber este în același timp complementar lui Gershom Scholem, cel care a relansat studiul (și a sugerat semnificația identitară a) Cabalei. Ca activist, Buber a fost
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
descria astfel proiectul: cartea... ...e despre un episod al gândirii moderne ce are însemnate implicații pentru modul în care reflectăm despre religie și politică. E vorba de încercarea, în Germania secolului al XIX-lea, de a reforma religia (creștină și iudaică) pentru a o face compatibilă cu viața modernă, și de maniera în care a eșuat acea tentativă, din punct de vedere filozofic, teologic și politic. Acest eșec ne spune multe despre moștenirea Luminismului modern și despre fundamentele vieții democratice liberale
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în floare. Poezia Japoniei, București, 1995 (în colaborare cu Dan Constantinescu și Ioanichie Olteanu); Victor Hugo, Pedepsele, pref. Ion Bălu, București, 1996; Flavius Josephus, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, pref. Răzvan Theodorescu, București, 1997 (în colaborare cu Gheneli Wolf), Antichități iudaice, vol. I: Cărțile I-X. De la facerea lumii până la captivitatea babiloniană, pref. Răzvan Theodorescu, București, 1999, vol. II: Cărțile XI-XX. De la refacerea Templului până la răscoala împotriva lui Nero, București, 2001; Philon din Alexandria, Viața lui Moise, pref. Alexandru Barnea, București
ACSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285154_a_286483]
-
fi fericiți” (Sandler, 1985/1989). În ceea ce-l privește, Freud respinge ideea că ar putea exista un altruism „normal”. El insistă cu vehemență asupra caracterului injust, aberant și nociv al altruismului, ilustrat, în opinia lui, de acest precept al religiei iudaice (preluat mai apoi de creștinism): „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Altruismul este injust pentru că-i privează pe apropiații subiectului, pe cei dragi lui, de dreptul de a avea o preferință. Este aberant, căci de ce să-l iubești pe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]