858 matches
-
torindu-se cu tata Înainte de a mă fi născut - și astea toate fără să le cer nimic, chiar când, cum este cazul uneia, ajungeau figuri mărețe ale demimondului bucureștean. Pe Adina, fata unui magistrat din Brăila, o Întâlnesc și azi, cucoană jenată când mă vede și prefăcându-se că nu mă vede din pricina unei asemenea povești. Era o fată de vis, naufra giată pe ulițele Bucureștiului de acum aproape treizeci de ani și o adoptasem sufletește câțiva prieteni din redacția Ideii Europene
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
al unui secol care durează de cincizeci de ani, s-a gră bit să-mi restituie de la sine arginții Împrumutați, scriindu-mi de departe și cu disperare că banii primiți de la mine Îi ard de getuțele. Îndeobște, femeile se simt jenate - de la prostituată și până la amantă - când sunt nevoite să ți accepte liberali tățile; dar sunt foarte atente la cuantumul acestora, numărând dintr-o privire și fără să greșească. S-a zis că o femeie frumoasă Îndură greu o existență fără
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
lui Fanache îi provocau greață. Îl enerva și că avea unul din băieți în clasă cu fata lui și, din clasa întâi și până acum, la liceu, cei de la școală, care o scoteau mereu pe locul întâi pe fie-sa, jenați, trebuiau să-i acorde și ăstuia tot premiul întâi, nu aveau încotro și asta îi întuneca mult bucuria lui Fanache, cum adică, nu e fata lui mai bună decât prăpăditul ăla?! Așa încât Fanache a răspuns fără să ezite: -M-am gândit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Marinarul ne-a spus după aceea: „L-aș fi dus eu de nas În ce privește mirosul, băieți, dar a văzut pepenii și a intrat Într-un program de genul «Închideți toate trapele, să nu scape nimeni ». Și, mă rog, (era destul de jenat) nu trebuia să mîncați atîția pepeni!“ Un coleg de drum de pe San Antonio și-a sintetizat strălucita filosofie de viață Într-o singură frază subtilă: „N-o mai frecați atîta, căcănarilor. Ia mai plimbați-vă voi cururile Înapoi În țara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
explic ce înseamnă să dormi pur și simplu lângă un prieten. „Vom rămâne prieteni...“ Încercam să-mi imaginez cum va fi: și mă și vedeam torturat de efortul de-a părea simplu și un pic ironic, iar tu - un pic jenat, dar mai curând comod decât jenat... și încercam să mă asigur: „Va fi chiar interesant!“ Apoi mi-ai vorbit despre prostia lui, și mi-am spus: „Nu este chiar așa de grav, căci el (adică tu) nu va rezista în fața
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și simplu lângă un prieten. „Vom rămâne prieteni...“ Încercam să-mi imaginez cum va fi: și mă și vedeam torturat de efortul de-a părea simplu și un pic ironic, iar tu - un pic jenat, dar mai curând comod decât jenat... și încercam să mă asigur: „Va fi chiar interesant!“ Apoi mi-ai vorbit despre prostia lui, și mi-am spus: „Nu este chiar așa de grav, căci el (adică tu) nu va rezista în fața prostiei!“ Mi-ai mai vorbit și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
vorba de tine), „să-mi spună asta, ca și cum la orele unu noaptea eu n-aș fi la fel de obosit și n-aș fi mulțumit să pot adormi imediat“. și te-am sărutat cu duioșie, pentru că erai prost și pentru că te simțeai jenat. și m-am întors pe partea cealaltă și am adormit imediat și am uitat totul. E drept, duminică mi-am mai amintit câte ceva, dar imediat am uitat din nou. În sfârșit, luni te-am întrebat ce-ai făcut duminică, din
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
până ce neglijeul a căzut pe jos. A pășit peste el ca și cum ar fi pășit peste o băltoacă, l-a ridicat de jos și s-a urcat cu el în cușeta de sus. În timpul cât se dezbrăcase, își luase un aer jenat, însă a trebuit s-o urmăresc cu privirea, căci încercam să aflu dacă era în serviciul celor doi. Neglijeul bleu și mai ales cămașa albă de noapte cu bretele croșetate nu se prea potriveau cu o complice. Poate că nu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
dintre ei s-a uitat la fulgii ce „locuiesc în nori“. Aici fusesem eu copilul - chiar privisem fulgii. Ba, pe drumul spre grădiniță, spre a mai prinde un pic inimă,cântasem eu însămi în cap, mutește, Schneeflöckchen. I-am întrebat jenată dacă-și amintesc de cântecul de ieri. Dar un băiat a spus: „Tovarășa, trebuie mai întâi să cântăm Imnul“. I-am întrebat: „Vreți să-l cântați sau trebuie să-l cântați?“. Copiii au strigat toți într-un glas: „Da, vrem
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Soacra mai face un pas spre mine, scuturînd din cap într-un gest scurt, plin de mîndrie. Domnule Vlădeanu, mă ia de sus bătrîna, ia spune-mi unde a stat ginerele meu seara asta pînă la ora zece? Mamă, intervine jenat Ion. Tu să taci! i-o taie soacra. Vă ascult, domnule Vlădeanu, mi se adresează în continuare femeia pe un ton sigur, poruncitor. Mă uit un timp la ea, îmi mut privirea spre soția lui Ion, care se uită spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eram încă adormită - sau, mai bine spus, pe când mă aflam între viață și neant -, am auzit pași străini în vestiar; am strigat: „Cine-i acolo?“ și Lina mi-a răspuns: „Domnul căpitan de la Slatina“. A intrat în cameră timid și jenat că mă deranjează (stătuse o oră la portar, ca să nu vină prea devreme) și a vărsat sacul cu vești proaste. Muma și Atu sunt la Craiova, în stradă, literalmente în stradă, având drept unic bagaj boarfele cu care erau îmbrăcați
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
se uită la Suze cu atâta dragoste și cu atâta admirație, că simt că iar începe să mă mănânce nasul. El se întoarce ușor, îmi surprinde privirea și îmi zâmbește ușor stresat - iar eu îi răspund cu un mic surâs jenat. Sinceră să fiu, n-am să mai pot niciodată să mă uit la el de acum încolo fără să-mi amintesc ce a spus Caroline. Vicarul își începe discursul cu „iubiți enoriași“, și eu simt că încep să mă relaxez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
casei n-au cum să crească chiar așa, de la lună la lună... Se uită la pagină, care e acoperită toată de bucățele de vopsea albă. Becky... de ce e plin extrasul ăsta de cont de pete de lichid corector? — Știu! zic, jenată. Îmi pare rău. Sticluța era lângă el și, când am mutat niște cărți, pur și simplu... s-a răsturnat. — Dar aproape că nu se poate citi nimic! — Pe bune? spun nevinovată. O, Doamne. Ei, asta e. Se mai întâmplă... Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fixează încruntată. Și cum să-ți cumpăr cadou? — Păi... ăă... ai putea pur și simplu să... cumperi ceva. Poate. — Fără listă? Elise se uită la mine alb. Păi, și ce să-ți iau? — Nu știu! Ce vrei tu! Râd, ușor jenată. Să zicem un... toaster? — Un toaster. OK. Elise scotocește în geantă, după o bucată de hârtie. Ce model? Habar n-am! Am zis și eu, așa, primul lucru care mi-a venit în cap! Elise, zău, ai putea... nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
privește cu reproș. Dar să știi că chiar ar trebui să te grăbești să te înregistrezi. Altfel, lumea nu știe ce să-ți cumpere. — Sorry, spun. Oricum, sper să te simți nemaipomenit la Hong Kong. — Mersi. Elise șovăie, apoi înaintează ușor jenată și mă pupă pe obraz. Pa, Becky. Îți mulțumesc mult pentru ajutor. După ce pleacă, mă așez din nou și mă uit peste notițele mele, încercând să mă concentrez. Dar nu mă pot opri să mă gândesc la ce mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Te-am rugat să treci pe la mine în seara asta fiindcă vreau să vorbesc ceva cu tine. Îmi umple iar paharul și eu îi zâmbesc. — A, da? După cum știi, Luke e un tânăr foarte bogat. — A. Da, știu, spun, ușor jenată. Da..., așa e. — Am vorbit cu avocații mei... și cu avocații lui Luke... și am căzut cu toții de acord. Așa că vreau doar să-ți dau ăsta... Îmi aruncă un zâmbet scurt, în timpul căruia îi zăresc dinții strălucitori și îmi înmânează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
recunoștință, întinzând mâna spre ceașcă. M-am referit la mămică, spune asistenta, aruncându-mi o uitătură piezișă. — A, zic fâstâcită. Da, sigur. Scuze. — Nu, nici o problemă, spune Suze. Dați-i-o lui Bex. O merită din plin. Îmi zâmbește ușor jenată. Iartă-mă că am țipat la tine. — Nici o problemă. Îmi mușc buza. Iartă-mă că te-am înnebunit la cap întrebându-te întruna dacă te doare așa tare. — Nu, ai fost super. Pe bune, Bex. Nu știu ce m-aș fi făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sărbătorim cu adevărat acest eveniment. În ziua următoare, într-o excelentă stare psihică merg la Școala Pedagogică să-mi iau salariul și să reiau munca didactică, sigur pe postul ce ocupam. Am o surpriză neplăcută: secretara școlii îmi spune oarecum jenată că a primit ordin telefonic să nu fiu plătit pe timpul examenului. Imediat merg la cabinetul inspectorului respectiv și am neplăcuta surpriză de a întâlni pe directoarea mea, care mai aranja pe cineva, după ce-mi aranjase neplata salariului. Inspectorul mă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
aș fi fost un legionar notoriu și altele de acest gen. Când să plec pe teren, cel de la cadre hotărăște că nu corespund politic și că deci să revin la catedră. Era tocmai ceea ce doream. Inspectorul raional, Nicolae Roșioru, oarecum jenat, îmi spune cine e autorul dosarului meu. Era un moment de jenă, de umilință personală! Alte două zile frământate. Catedra mea se ocupase. Merg la secția învățământ oraș, inspectorul mă trimite la partid, partidul la secție și așa ajung un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Devenisem fără să vreau șomer adevărat. În final revin pe aceeași catedră, dar serios compromis - fără să am o vină în această problemă. Peste două săptămâni întâlnesc pe inspectorul cu dosarul recent fabricat căruia îi mulțumesc pentru serviciul făcut... Pare jenat, dar eu îi spun că, momentan, faptul că m-a făcut mai verde decât legionarii lui Codreanu, pentru mine e un adevărat serviciu, fiindcă astfel rămân liniștit la catedră, că-mi voi termina studiile și apoi, între timp, mi se
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
noua activistă de partid, o anume Dănilă, prietena secretarei. Mi se transmite prin colegul Ionel Ionescu sfatul de a-mi retrage dosarul, fiindcă asupra mea planează fapte ce mă pot compromite pentru tot restul vieții!... Colegul ezită un timp, apoi jenat îmi transmite ștafeta de la activista Dănilă. Cum aflu de noua mașinație, plec la comitet, intru la activista în cauză și o întreb cu voită timiditate, dacă dosarul meu se mișcă... Activista mă întreabă dacă adjunctul mi-a transmis ceva, eu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
în vederea sfârșitului de an școlar. Asistam pasiv, cu privirea în gol și capul arzând ca o sobă încinsă!... O colegă roagă pe director să mă învoiască, deoarece se cunoștea după figura mea că eram realmente bolnav. Plec de la consiliu oarecum jenat și ajung acasă cu mers împleticit de om beat. Soția s-a speriat, m-a doftoricit în legea ei și după încă o noapte de suferință, de somn intermitent și agitat merg la neurolog. Acesta mă consultă cu atenție spunându
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
moment dat se apropie de mine un redactor de la New York Times și îmi spune discret că "are o problemă". Fiind acolo ca reprezentant al MAE pentru rezolvarea oricărei probleme, l-am întrebat despre ce-i vorba și mi-a răspuns jenat ca "vrea la olița"! M-am pus în mișcare pentru rezolvarea "imperialistului" și am luat legătura cu un "organ" aflat în post în spatele vilei. Îl știam de la alte vizite și i-am spus deschis că sunt în căutarea unei toalete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
intrarea artiștilor și atunci am aflat că era proaspăt refugiat la New York Împreună cu soția sa. „Ea e poetă și aici se simte mai liberă.“ Mi-a spus că lucra Într-o fabrică, plătit foarte modest, și de aceea mă ruga, jenat, că tare ar fi dorit să vadă Livada, dacă nu puteam să-i ajut cu un bilet gratis. Am fost foarte atins de această Întâlnire neașteptată: mi-l aminteam impozant, ca o statuie mișcătoare din granit, căci așa era la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
moment dat se apropie de mine un redactor de la "New York Times" și îmi spune discret că "are o problemă". Fiind acolo ca reprezentant al MAE pentru rezolvarea oricărei probleme, l-am întrebat despre ce-i vorba și mi-a răspuns jenat că "vrea la oliță"! M-am pus în mișcare pentru rezolvarea "imperialistului" și am luat legătura cu un "organ" aflat în post în spatele vilei. Îl știam de la alte vizite și i-am spus deschis că sunt în căutarea unei toalete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]