976 matches
-
două ori de la sosirea lui, Hedrock văzuse cum acest factor exercită o influență decisivă asupra ei. Nu la fel se întâmplă și de data asta. Hedrock se convinse din ce în ce mai mult de acest adevăr în timp ce o privea pe femeie recăzînd pe jilțul ei și șezînd acolo, cu fața prelungă și frumoasă strîmbată într-un rînjet satanic. Zîmbetul îi dispăruse. Spuse cu gravitate: ― Îmi pare rău, domnilor, că aveți acest sentiment. Regret orice izbucnire care ar putea sugera că hotărîrea mea împotriva căpitanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
de biciuri! Explică stricte-acele glorii De căngi răspunse din victorii. DEDICAȚIE Falangele acelei oboseli De alge dezlegate către sud, A tâmplei umbră din străine seri: Cu drumul meu, atunci, le-am mai văzut. La Düsseldorf, o cadră-n Bolkenstrasse... În jilț adânc, Evreul Botezat. Și mâinile, cascada unei rase, Înfășurau cărbunele uzat. "Stinse flăcări. Arsă, struna S-a lăsat în arcul lirei. Cartea singură mi-e urna Cu cenușile iubirii."1 Tu, salt, tu, creșteri stângi, urzică-nalbă! Acestui scris valah, ca
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
în funduri, ca o moarte de Protei? Traducere din Heinrich Heine. - Neajunsă, precum lancea unor iaduri vegetale, Sub sărutul muștei Mima somptuos ca un manșon, Locuiește, cetluită, somnurile-i seminale În o rouă de poleiuri: Rașelica Nachmansohn. - O! vegheat din Jilțul Naibei al Pământurilor Nalte, De atlaz tulip în creștet încheiat cu cap de mort, "Mult" poesc, cioplirea unei rare și pierdute dalte, Pașadia își despoaie înnoptat semețu-i port. - O! scuipat de înverzita tuse-a spumelor putride, Cocoțat pe naufragii, nefiresc
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
23 februarie, acum 100 de ani. În lumina galbenă, aproape mistică, ce cădea din fereastră, simplicitatea lucrurilor din jur căpăta nu știu ce omogenitate, ce unitate severă. Orice podoabă ar fi fost de neîndurat, o incongruitate și o pată de stil. Iată jilțul în care a ațipit de veci; aici gherocul lung, descris de Dedekind, în care apărea studenților; mai departe, pupitrul alb, de mesteacăn, pe care supunea adevărul. Impresia e copleșitoare. Această cameră, ce a conținut, în putere, matematica unui veac întreg
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Să nu vorbească până nu are și cu ce dovedi spusa...” Apoi cam ai dreptate, sfințite părinte. Tocmai am la îndemână Așezământul pentru școli al lui Ioan Theodor Calimah voievod. „Dacă-i așa, atunci să mă așez mai bine în jilț, pentru a asculta după cuviință cuvântul lui vodă.” Așezământul începe cu două vorbe simple: „Pentru școale”. Apoi continuă: „Noi Ioan Theodor Calimah voievoda...Podoaba cea mai mare a lumii iaste omul, iar a omului iaste învățătura, că de vom zice
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
că firele sânt rupte și telefonul mut. O singură dată... dar asta s-a întîmplat mai târziu, când a plecat Eleonora. Tot acolo se află o masă, iar pe ea un sfeșnic cu două lumânări, pe jumătate arse, în fața unui jilț de piele. Jilțul e ros și arată destul de mizerabil, în schimb sfeșnicul, chiar pătat de funingine, îmi place mult. Întâi am vrut să-mi fixez acolo confesionalul. Să mă așez în jilț la masă, cu foile dinaintea mea lângă sfeșnic
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
rupte și telefonul mut. O singură dată... dar asta s-a întîmplat mai târziu, când a plecat Eleonora. Tot acolo se află o masă, iar pe ea un sfeșnic cu două lumânări, pe jumătate arse, în fața unui jilț de piele. Jilțul e ros și arată destul de mizerabil, în schimb sfeșnicul, chiar pătat de funingine, îmi place mult. Întâi am vrut să-mi fixez acolo confesionalul. Să mă așez în jilț la masă, cu foile dinaintea mea lângă sfeșnic. Ca Shakespeare. Până la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu două lumânări, pe jumătate arse, în fața unui jilț de piele. Jilțul e ros și arată destul de mizerabil, în schimb sfeșnicul, chiar pătat de funingine, îmi place mult. Întâi am vrut să-mi fixez acolo confesionalul. Să mă așez în jilț la masă, cu foile dinaintea mea lângă sfeșnic. Ca Shakespeare. Până la urmă am preferat sala de așteptare. Poate pentru că aici am crezut mereu că aștept într-adevăr ceva. " Mereu" e un fel de a spune. În sfârșit, asta n-are
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fetițo, scoală-te în picioare. Vorbeam atât de serios, încît fără voie m-a ascultat. După câteva clipe i-am făcut un semn condescendent. ― Poți să stai jos acum. M-am așezat și eu pe lada goală, ca pe un jilț. Nici un judecător n-a arătat, cred, mai solemn pe jilțul său. Am răsfoit cele câteva hârtii albe, după care am anunțat cu o voce gravă: ― Începem audierea martorilor. Și m-am întors spre ea, făcîndu-i semn să se apropie. ― Jură
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fără voie m-a ascultat. După câteva clipe i-am făcut un semn condescendent. ― Poți să stai jos acum. M-am așezat și eu pe lada goală, ca pe un jilț. Nici un judecător n-a arătat, cred, mai solemn pe jilțul său. Am răsfoit cele câteva hârtii albe, după care am anunțat cu o voce gravă: ― Începem audierea martorilor. Și m-am întors spre ea, făcîndu-i semn să se apropie. ― Jură că vei spune adevărul și numai adevărul. ― Jur, murmură ea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a instaura împărăția grotelor? S-ar zice că ei vor să așeze lumea între o pădure și o mlaștină, având ca templu o gară pustie; un templu cu altarul pătat de muște și acoperit cu pânze de păianjen; cu un jilț de piele ros în fața unui sfeșnic, în loc de tron; gol; tronul pustiului nu poate fi decât gol; cine trece, trebuie să treacă fără să înțeleagă nimic și să se închine. Dar cine trece? Deocamdată mă tem că eu încep să devin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de ochii devoratori ai lui Baubau. Și astfel se scurseră zile de plânset și înnegurare, până când lacrimile se retraseră în adâncuri și casa își risipi întunecimile. Era o casă blândă și călâie. Lumina intra printre florile albe brodate pe brizbrizuri. Jilțurile, cu o intimitate de bunici copilăriți de trecerea anilor, își deschideau brațele. Era tot acolo scrumiera cu scrumul de la ultima havană pe care-o isprăvise tatăl său. Și, pe perete, portretul amândurora, al tatălui și-al mamei, văduvă acum, făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe când eram foarte micuț, misterul limbajului. În casa mea părintească din Bilbao era un salon de primire, sanctuar liturgic al căminului, unde noi, copiii, nu eram lăsați să intrăm, pentru ca nu cumva să pătăm pardoseala ceruită sau să mototolim husele jilțurilor. De tavan spânzura un soi de sferă în care te vedeai mititel și deformat, iar pe pereți atârnau litografii biblice, dintre care una îl înfățișa - parcă o văd și-acuma - pe Moise scoțând cu o nuielușă apă din stâncă, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Marmotă, ființă misterioasă și enigmatică. Ei bine, când am izbutit într-o bună zi să intru în interzisul și liturgicul salon de primire, l-am întâlnit pe tata - tăticul! -, care m-a luat în brațe, așezat fiind pe unul din jilțurile acoperite cu huse, în fața unui francez, un domn Legorgeux - pe care l-am recunoscut imediat - și vorbind franțuzește. Ce efect a putut avea în conștiința mea de copil - nu vreau să spun doar fantezie, deși fantezie și conștiință sunt poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fi întâmplat ceva, că dom’ Tolea a răspuns ca un mielușel, să vezi și să nu crezi. Ei, acum și tu... Am tot felul de chestii. De parcă n-ai ști... Domn’ doctor Marga și-a tras imediat un taburet lângă jilțul lui dom’ Tolea. S-a aplecat spre el, ca o mamă, ca o adevărată mamă, zău așa, așa făcea totdeauna dom’ doctor. Exact așa, ca totdeauna. Ce s-a întâmplat, Tolea? Da’ ce s-a mai întâmplat? Bineînțeles! „Ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cum trebuie pe toate, sticla și paharul și revistele și vorbele dulci pe care le știe dom’ doctor. Anatol Dominic zis Tolea privește bosumflat sticla. Mde! Dopul metalic stă cuminte, lângă sticlă. Dom’ Dominic privește încruntat dopul. Saltă puțin din jilț, apucă precaut sticla. Își toarnă în palma stângă, cu dreapta reașază sticla pe măsuță. Toarnă din palma stângă în palma dreaptă și cu amândouă pe... chelie. Da, da, toarnă pe chelie și freacă, freacă palma, stânga dreapta, pe chelie. — Buuun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
luminate, Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese; Feți-frumoși cu păr de aur, smei cu solzii de oțele, Cititorii cei de zodii și șăgalnicul Pepele. Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată, El pe capu-i poartă mitră și-i cu barba pieptănată; Țapăn, drept, cu schiptru-n mână, șede-n perine de puf Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf... Acum iată că din codru și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
93} Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi, Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră, Colo cenușa sură în părăsita vatră, În codri-adînci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân; De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul și mușchiu pe al lui sân, Barba-n pământ i-ajunge
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ar trece prin infern. Priveliștea se stinge. În negrul zid s-arată Venind ca-n somn lunatec, în pasuri line ea; Arald nebun se uită - cu ochii o-nghițea, Puternicele brațe spre dânsa întindea Și-n nesimțire cade pe-a jilțului său spată. Își simte gîtu-atuncea cuprins de brațe reci, Pe pieptul gol el simte un lung sărut de ghiață, Părea un junghiu că-i curmă suflare și vieață... Din ce în ce mai vie o simte-n a lui brațe Și știe că de-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
iar rămâne orb, Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreună, El numără în gîndu-i și anii îi adună, Ca o poveste-uitată Arald în minte-i sună, Și peste capu-i sboară un alb ș-un negru corb. {EminescuOpI 99} Pe jilțul lui de piatră înțepenește drept Cu cârja lui cea veche preotul cel păgân, Și veacuri înainte el șede-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul și mușchiu pe al lui sân, Barba-n pământ i-ajunge și genele în piept. {EminescuOpI
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
simți moartea care îți caută sufletul? Nu vezi fiarele care îți caută sângele? A început deja. Jocul a început. Piesele se mișcă. Nu a dat impresia că știe că sunt acolo. Pur și simplu a vorbit. S-a întors în jilțul său, încremenind în aceeași poziție în care l-am găsit și prima dată, cu capul aplecat, cu ochii ațintiți în jos, cufundat în gânduri. Părea mai bătrân acum. Mult mai bătrân. Am încercat să fac în așa fel încât drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ții. Nu vreau nimic de la tine. MĂ AUZI? Te aud și fără să vorbești. Bineînțeles că te aud când țipi. Nu sunt surd... încă. Colierul rămâne la tine. Mi-l vei da înapoi cândva, după ce voi muri. Se așeză pe jilțul său și sub ochii mei deveni din nou bătrân. Eram nebun sau mi se părea? Să nu te temi când răceala pe care o simți o vei putea vedea. Ai face bine să pleci acum. Vei înțelege ce-am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
când ajunse în fața Scaunului. Se opri la cinci metri în fața lui și își ridică încet privirea de-a lungul treptelor. Văzu tronul cenușiu al Împăratului, dar în el nu stătea fostul său adversar. Nu. Acesta stătea în dreapta Scaunului, pe un jilț mai mic, dar comod și o avea alături pe soția sa. Pe tron nu stătea nimeni altul decât Corvium, cel cu care avusese o întâlnire interesantă în holul de primire de la colegiul Avram Destoipov! Păli când îl văzu, pentru că-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ca o nălucă și nu mai poți să-i tai calea, nu mai poți să te apropii de ea... Casa preotului are scară interioară, șemineuri cu ușițe de bronz, biblioteci din mahon cu trandafiri sculptați, icoane cu foiță de aur, jilțuri englezești cu piele de vițel, draperii din catifea roșu de cadmiu, arme de vânătoare Învelite cu plăci de argint, covoare scumpe, sobe de Meissen alb ca laptele, statui de bronz... Bătrânul a ezitat puțin și a spus ,,nu,,. Un nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
omului, că de boierie nu este, dar l-oi boieri pentru voia domniilor voastre! Mare învățat ești Doamne, rosti, retrăgându-se încetișor, clucerul Iordache, mulțumind, din ochi, Sfatului boieresc. Veți vedea câtă boierie va avea Ilie, spuse Domnul, ridicându-se din jilțul domnesc și îndreptându-se spre micul salonaș, unde, însoțit de trimișii străini și de câțiva oameni de încredere, se pregăti să prânzească. Să-l lăsăm pe Vodă să se desfăteze cu știuca umplută cu nuci și stafide, crapii proaspeți, aduși
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]