1,533 matches
-
să-l duc! Îl luăm noi, câțiva bărbați, cu portaru de la dispensar, cu nea Mitu, ăsta de la industria locală, cu Încă vreo doi, nu știu cine mai era, și-l urcăm pe ușa din spate În Salvare. Încui io ușa, că avea lacăt pe dinafară, și-l las acolo, n-avea ce să rupă, ce să spargă. Când ajungem În curtea spitalului, mă dau jos din cabină și ăia mă Întreabă pe cine am adus, portarii ăia d’acolo, niște oameni de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
spargă. Când ajungem În curtea spitalului, mă dau jos din cabină și ăia mă Întreabă pe cine am adus, portarii ăia d’acolo, niște oameni de serviciu... Io zic, stai, că nu-mi aduc aminte cum Îl cheamă, și descui lacătul. Sică al meu, cum a văzut ușa deschisă cum a sărit jos. Era numai Într-o cămașă d-aia lungă, scoasă din pantaloni, Îi ajungea până la genunchi, un pantalon murdar pă el și desculț, ciufulit cum trăsese ăia de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
primul moment că mă aflu la închisoarea militară. După ce s-au făcut toate formalitățile de predare-primire a „coletului”, sunt luat în primire de un gardian și condus la camera celulă. După ce trece numărul de seară se trag și se pun lacătele. Sunt singur. Sunt, de fapt, în mediul meu. Mă simt bine, m-am obișnuit. Singurătatea sufletescă te predispune la meditație și rugăciune și te fortifică în lupta cu destinul, cu cele trecătoare și te ajută să privești în eternitate, să
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Iași? Peste puțin timp mă ridic și încep să mă plimb. Pasul mi-i ușor dar fruntea tot mai grea. Nu știu pentru ce sunt adus, aceasta-i întrebarea ce stăruie și năruie liniștea mea. Deodată, se aud mișcări la lacăt. Se trag zăvoarele. Era pe la cântatul cocoșilor. Eu tresar și îmi îndrept privirea către ușă. Ușa se deschide! În prag îmi apare un sfânt aureolat de contrastul luminii de pe sală și întunericul dinlăuntru. Fața lui palidă, fruntea brăzdată ușor și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
au ajutat în viața noastră grea. Pomenește, Doamne, pe frații noștri, pe surorile noastre, camarazii noștri, rudenii după duh și după trup, cunoscuți și necunoscuți. Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți întru nădejdea învierii și a vieții veșnice. Amin!” Dimineața, lacătul s-a deschis și zăvoarele se trag. Se face numărul cu tot ritualul temniței, controlându-se gratiile cu întrebarea: „Câți sunteți aici?”, rostește primul gardian. „Doi”, răspund eu. „Numai doi?!” Se închide ușa și-i aud șoșotind pe sală. Era
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Apropo, știi de ce mi-am dat viața pe mâinile tale în această carte? — Nu, nu-mi pot explica. 129 JUCĂRII — De dragul bunicii tale, de dorul lui Dinu și al lui Nelli am ajuns să-mi deschid sufletul încuiat cu trei lacăte. Iată că dintr-o joacă, la început, m-am pornit să depăn atâtea amintiri, ștergând anii care ne-au despărțit una de alta până mai ieri. — Cum ți se pare acum povestea care ne-a ieșit? — Întrebările tale mi-au
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
avut timp... — Apropo, știi de ce mi-am dat viața pe mâinile tale în această carte? Nu, nu-mi pot explica. De dragul bunicii tale, de dorul lui Dinu și al lui Nelli am ajuns să-mi deschid sufletul încuiat cu trei lacăte. Iată că dintr-o joacă, la început, m-am pornit să depăn atâtea amintiri, ștergând anii care ne-au despărțit una de alta până mai ieri. — Cum ți se pare acum povestea care ne-a ieșit? — Întrebările tale mi-au
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Nu îndrăznesc niciunde, la stele să privesc, Dar am un ochi ascuns, cu el mă urmăresc Cât pot să merg spre tine, cu genele plecate, Cât pot să te ascunzi în jurăminte, toate. Timiditatea mea deschide porți de fier Și lacăte și lanțuri, din peisaje pier; Tu mă primești la tine, și îndoieli dezleg Deși, eu, pentru nimeni, nu am un ochi întreg ... Umbre în singurătate Lumini și umbre ne-nconjoară în dansul lor neobosit, Ne plânge doru-n asfințit, Un răsărit
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
-i cerul vinovat că poarta Nu se deschide, azi, spre soare! Și nu-mi zâmbi amar și aspru De dincolo de zări apuse! Nu stinge cel din urmă astru, Sub geana pleoapelor închise! își scutură timpul petala Peste îmbrățișări pierdute; Iar lacătul închide zala Iubirii cu ecouri mute. Urme de pași se sting în noapte, Pierdute-n ceața dintre noi. Se sting și ultimele șoapte, Lăsându-ne mpietriți și goi. S-a destrămat vraja albastră! Ne-a dezlegat de legăminte! Rămasă-i
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
zăvoaiele de pe malul Siretului, dar, chiar în lipsa lor, cererea putea fi iscălită de nevastă. La o casă echipa găsi poarta legată. Tăind sfoara cu cuțitul, tînărul în scurtă de piele ordonă celorlalți să intre. În vreme ce toți ne uitam nedumeriți la lacătul de pe ușă, șeful ne ceru să-l urmăm. Am dat colțul casei și, încălecînd o ușă scoasă din țîțîni pusă de a curmezișul, am pătruns într-o șandrama. Lumina cădea cu zgîrcenie pe patru oi care călcau niște ogrinji. De-
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
băieții, și fetele purtau aceleași șorțulețe albastre, cu fundă roșie sau albă legată la gât. Casa popilor avea ziduri groase, răcoroase, din cărămidă, iar nu din chirpici, așa cum Își clădeau odăile oamenii de rând. Beciul de sub chepengul Încuiat cu trei lacăte era enorm și Îndemna la explorare. Pe lângă faptul că mă Îndrăgostisem În același timp de educatoare (mi se părea imaginea cea mai potrivită pentru fiica cea mică a Împăraților din basme: păr blond, lung și numai inele, ochi albaștri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu; una e prea proastă ca să stea, alta e destul de puțină la minte și ar putea fi păcălită; cealaltă e și bună, ar și vrea, dar tată-său mai că e În stare să-i pună chiloți de tablă cu lacăt: vai de ăla care ar Încerca ceva; la țigănci și rudărese ai putea să plătești, dar trebuie să fii atent să nu superi pe cineva, că te trezești cu un cuțit În șale. Lui Mihai Enin inima Îi bătea din ce În ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mână, slobozită din niște difuzoare uriașe care hârâiau, pocneau și bubuiau, scuturând de praf pânza destrămată (cândva gălbuie) ce le acoperea -, În astfel de zile, zic, nea Mitu Păcătosul scotea și el de-un rachiu dându-le Înfierbântaților cheia de la lacătul cel greu al magaziei de cărbuni și lemne. Copil fiind, fiorii drăcești ai dragostei trupești mi s-au Întipărit În suflet laolaltă cu o duhoare iute și tare, Împletire Între miasmele haznalei și miresmele ciudate ale cărbunilor. Căci, ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
s‐ajungi, Singurel sub toată zarea, Sărăcuț și fără nume, Ca noi toți urmând cărarea, Vei trăi ca vai de lume. Nani‐ nani , n - asculta Tot ce‐ți cântă mama ta. și va trebui, în treacăt, Să pui gurii tale lacăt, Ai să guști nefericirea, Vei trudi cât poți să‐ncapi , Îți vei încrunta privirea, Vei visa că poți să scapi. Liu - liu, oare ce‐ai să faci? Dormi ... și‐nvață‐ te să taci. Liu‐liu, inimă bolnavă, Nani, fecioraș de
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
involuntar al mâinii întinse către un prieten imaginar. În cele din urmă, bătrânul s-a ridicat și am pornit. După ce ne-am hârjonit cu veverițele, târâș-grăpiș am ajuns în grădina din poiană. Cu gesturi încete și moi, bătrânul a descuiat lacătul de la portiță. -Hai să vedem dacă sculerle sunt în bună stare și ascuțite - m-a îndemnat el. L-am urmat în magazie. Toate cele trebuincioase pentru săpat erau în cea mai desăvârșită stare. --Părinte, eu zic să luăm doar un
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
acestea, cică ultrasecrete, ale Ministerului de Externe. A pus pe bărbat-su, să-i cânte marșul la saxofon, ca să plece în lume și să dreagă ce a stricat (vorba vine...) cei care trebuiau să păzească, bine rahatul încuiat sub șapte lacăte, ca să nu iasă la iveală și să miroase. Și nici măcar nu este vorba de miros, fiindcă și parfumul miroase, ci afacerea aceasta care pute de-a dreptul. Alergătură, telefoane, jurăminte că nu-i așa, ci viceversa, hârâială, cotonogeală pe sub mesele
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
auzit despre Vivian - așa îngrozitoare cum par - sunt, de fapt, variante îndulcite ale realității. Adevăratele povești nebunești despre Vivian - cele pentru care Resursele Umane îi plătesc pe foștii angajați ca să nu le discute niciodată cu nimeni - sunt ținute sub șapte lacăte. și protejate de ordine judecătorești. Cum ar fi? am întrebat, simțindu-mă străbătută de un frison. Cranii în dulapul cu rechizite? Sacrificii umane la petrecerea de Crăciun a firmei? Mă simțeam de parc-aș fi fost într-o tabără de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
negre, rochie de călugăriță. Florăreasă, dansatoare, filatoare, ce-o fi țigăncușa asta magnifică... Nicidecum, e ingineră! Șefă de promoție, electronistă, mândria cartierului, veselă, frumoasă, sfântă, măritată cu un coleg inginer, trimis pe doi ani în Siria. Așteptare cu lacrimi și lacăt, revedere disperată: bocet, giugiuleli, țipete. Soțul gras și guraliv nu rezistă interogatoriului, recunoaște, glumeț, rătăcirile: doi ani singur, ce să fi făcut, doar nu-i eunuc, ci bărbat, mde, cabărbații. Șoc, spital, injecții, divorț, spital: irecuperabilă, decretase micuțul Marga. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de femei. S-a supărat pe mine, că nu i-ați dat. Te-am atins, potaie... știi despre ce boală femeiască e vorba, doar tu i-ai făcut felul și lu’ Nuțica, sărăcuța... da’ n-am zis până acuma nimic, lacăt am fost, să nu afle scorpia de Ortansa, nevastă-ta. — Nu mă interesează relațiile dumitale cu Nuți. Ți-am cerut câteva lucruri, tovarășa Vasilică. Câteva. Puține și clare. „Tovarășa“, auzi! Cum îl atingi la păsărica lui afurisită, gata, devii tovarășa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vino și așază-te lângă mine. Hai să pălăvrăgim. Înveselește-mă. Hai să-ți spun povestea vieții mele. Pentru că în câteva minute va fi o cu totul altă poveste. Voi fi numită Demonul cu Oase Albe. Haide, Micuță Lună, desfă lacătul de la gura ta strânsă. Nu e atrăgător când îți încleștezi maxilarele așa. Ești o fată frumoasă. De ce nu mă lași să-ți aranjez sprâncenele? Adu-mi forfecuța. Trebuie să o fac acum ori niciodată. Nu? Ce s-a întâmplat? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
douăzeci și cinci de ani pe atunci și încadrat tot ca pedagog-supraveghetor. Din cele două paturi de fier vopsite alb, cu saltele umplute cu paie, ei supravegheau un etaj întreg al școlii-internat. Aveau la ei cheile de la patru dormitoare și lanțul cu lacăt cu care legau uneori ușa ce permitea accesul pe etaj. Răspundeau de nouăzeci și șase de copii luați pe tabel, cu semnătură, seara la zece, când intrau în tură, și pe care îi predau dimineața la opt, la număr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
acolo”. E adevărat că orașul este situat la o altitudine de o mie cinci sute de metri. Dar Isfahanul găzduiește și șaizeci de caravanseraiuri, două sute de bancheri și zarafi, nesfârșite bazare acoperite. Atelierele sale țes mătasea și bumbacul. Covoarele, țesăturile, lacătele sale sunt vândute În ținuturile cele mai Îndepărtate. Trandafirii săi Înfloresc În mii de soiuri. Bogăția sa este proverbială. Acest oraș, cel mai populat din lumea persană, Îi atrage pe toți cei care caută puterea, averea sau cunoașterea. Spun „acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lor că nu e o invenție”, spusese mama, pe un ton batjocoritor. Primii au sosit unchiul, mătușa și cei doi veri ai mei, Matei și Sorin. „Mai nou, lucrezi la Securitate, dragă domnule? Anunță-ne din vreme, ca să ne punem lacăt la gură”, a zis mătușa mea, încă de la ușă. În urma ei venea tăcut unchiul. Avea mersul din timpul liber, cel lenevos, celălalt mers îl folosea dimineața. Era mersul la cârciumă. Atunci nimeni nu se mișca mai repede ca el. Tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de la un vânzător ambulant. Taică-său, care venea în fugă să poată aluneca cât mai mult pe ghețuș, îi dădu o bătaie soră cu moartea. Disciplină austriacă, nu glumă. Pragmatism la fel. În sufragerie străbunicul avea un dulăpior ținut sub lacăt. Când îl deschidea, dădea pe toată lumea afară, încuia ușa și se delecta cu nebănuite comori: portocale, smochine, curmale. Lângă casă se înălța atelierul de trăsuri, înalt cât un bloc, răspândind miros de cărămizi mucegăite. Înăuntru era o trăsură întreagă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de vii, după care fostul elev a revenit în țară, unde mulți din cei apropiați lui nu mai erau în viață. Un capitol cuprinzător este rezervat „bunicului”, în povestirea „Confesiunea bunicului” alias autorul (după părerea meaă, care „și-a deschis lacătul vieții și al sufletului”, povestindu-și viața, de la naștere (care a fost pe un câmp roditorla țară, în timpul prășituluiă și până la vârsta de 75 de ani, actuală ( în anul 2014Ă. Sunt trecute în revistă: școlile urmate, inclusiv studiile superioare de
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]