1,501 matches
-
noapte, pentru a surprinde orice semn de graviditate. Explicația sa monotonă mă ațâță întrucâtva, și devin netemătoare. — Veniți în hoardă, continuă el. Nu vă pasă ce simt. Veniți să-mi umpleți dormitorul și să mă jefuiți de esență. Lupoaice egoiste, lacome, dornice de sânge! — Mie mi-ar plăcea cu adevărat. Cuvintele îmi ies din piept ca împinse de o forță străină. El e uluit: — Ți-ar... plăcea? — Nu-mi este frică să-mi ridic fundul. Vocea îmi cere să o eliberez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mama și de frații mei, dar acum îmi este, și încă foarte mult! Nu am plâns, în ciuda faptului că a trebui să îmi petrec zilele în singurătate, dar acum o fac. Poate că sunt egoistă, dar nu sunt un lup lacom sau însetat de sânge! Nu umblu după esența nimănui, dar sunt însetată după afecțiune! — Tu... Împăratul vine mai aproape și mă trage cu delicatețe spre el: Astea nu sunt replicile oficiale. Cine ți-a pregătit replicile? Tu? Tu singură? Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
finalități biologice, superior sau inferior. Pe planul conștiinței de sine omul sadovenian nu e stăpânul naturii, nici nu vrea să fie și e fericit să se retragă în sânul ei ori de câte ori e lovit sau urgisit de soartă printre semenii săi, lacomi de a pune stăpânire și a distruge cât mai curând lacurile pe care nu vor să le lase așa cum au fost ele odinioară, râurile și ostroavele, copacii și celelalte viețuitoare, chiar și pe acelea care de mii de ani i-
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
și le bage în gură. Mirosea a urină și fecale vechi. Îmbrîncindu-se și călcîndu-se pe picioare, muții de afară se strecurară printre noi, repezindu-se pe laiță. Se înghesuiră lîngă pruncul gol, sclifosindu-se, rîzînd și uitîndu-se cu o curiozitate lacomă. Pe fețele rotunde și pe ochii căscați cădea încîlcită o claie de păr negru în care foarfeca sau pieptănul nu intraseră niciodată; nici pomeneală de săpun. Prăseau în aceste clăi urdii de vietăți alburii pe care, cînd da soarele în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
regulă. Iată cum cred că se cade să fie. Nu voi spune nimic complicat, dar, în esență, cel mai bine ar fi să lucrați toți repede și bucuros, cu soțiile și copiii voștri, sub administrarea Domniei Sale. Dacă sunteți delăsători sau lacomi, nu veți face decât să întârziați sosirea zilei pe care o așteptați cu atâta nerăbdare. Armata expediționară a Seniorului Nobunaga nu va fi înfrântă de clanul Mori. Oricât de mare e provincia stăpânită de Mori, este osândită să cadă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Frați Români, treziți-vă O, frumoasă țara mea, Cum de-ai ajuns rău așa, Pe tine mulți te-au furat, Pe români i-au dezbinat. Forțe oculte din afară, Și lacomii din astă țară, Mi te-au condus în acești ani Către toți aprigii dușmani. Nu prin politică decidem soarta țării Pe ea s-o dăm cu toții azi uitării, Poporul s-și ia soarta-n propriile mâni, Aici, pe vecie, doar
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93391]
-
nu a trebuit ca nea Grigore să fabuleze ceva, a luat materialul de-a gata, fiindcă noi deja suntem în plină Apocalipsă. În zilele noastre, când țara aceasta, cândva frumoasă și înfloritoare a ajuns pe mâna unei cete de netrebnici, lacomi, servili, incompetenți, dar dotați la perfecție cu viclenia fanarioților, nu mai trebuie să-ți pui la grele eforturi fantezia. Așa a prins viață Apocalipsa după nea Grigore. De ce o public eu? Păi nu ați aflat că eu sunt scribul oficial
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
a scăpat mai nimic. Eu propun, ca să privim peste umărul său, pentru a aprecia cum se cuvine, măreața sa operă de dat la gioale și la cap. Iată ce am vedea: profesorii - bifat, funcționarii - bifat, pensionarii - bifat, handicapații (vai ce lacomi mai sunt și aceștia!) - bifat, filosofii (niște tăntălăi nefolositori) - bifat, ziariștii (drăguții de ei, vechii lui găozari) - bifat, parlamentarii - bifat... Pericolul, acum vine din altă parte, fiindcă Băsescu a terminat-o rapid, în mai puțin de un an cu nomenclatorul
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
să supraviețuiască în trupu-mi devastat de frumuseți care îmi ling picioarele și vor să îmi sărute fruntea ca niște oameni sinceri. Femeia din oglindă Mă privesc alături de voi, în oglindă. -Sunt eu femeia cu mantia alunecată și umerii goi? Ochi lacomi îmi desenează, cu priviri alunecoase, liniile trupului. Femeia din oglindă îmi face semne pline de pudoare, să-mi acopăr goliciunea cu mantia umilinței. O îndes pe umerii firavi. Mantia mă apasă. Pornesc pe cărarea de nicăieri, presărată cu pietre ascuțite
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
mai mâncați stelele și nu vă atingeți de lună! Noi vom pleca... dintr-o clipă în alta în țipătul surd al cobzei, urcăm sprijinindu-ne, același povârniș. Musafirii închină al doilea pahar în cinstea noastră. Sicriul e dezmembrat de mâinile lacome. Cuiele ies anevoie. Fierarul își zdrelește unghiile în ele și picăturile de sânge sfințesc amurgul zilei aplecate . Iarna o să fie grea. Fiecare înfrigurat va trece prin flacăra lemnului împărțit.Moartea râde ca o nebună înșelată. Eu ridic ochii spre cer
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
raftul din mijloc! Uneori m-ați derutat. Nu mai știam ce culoare are cerul. Ele s-au prins de mîini, sprijinindu-se și au pornit mohorâte, plecându-și capetele cu întristare. -Gândurile negre, ascundeți-vă după cele violet! Ați fost lacome! Ați ros o parte din inima mea! Pariez că nici nu știați de întreruperea programului „inimi pentru inimi”! E recesiune! Prietenele mele nechemate s-au făcut mici și s-au ascuns după cele înălțătoare. Într-un târziu, am terminat munca
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
foarte bine, dar băiatul ăsta îți oferă prea mult credit. Măcar ai bunul simț și nu-l accepta. Vivian s-a întors și a zâmbit către public în chip de scuză, ca și când eu aș fi fost un copil neascultător și lacom, al cărui apetit nu putea fi controlat. — Vivian, a spus Luke cu fermitate, Claire a jucat un rol foarte important în... — E în regulă, am șoptit eu, iar Luke, frustrat, a lăsat capul în jos. M-am uitat direct în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
aici ? întrebă ea. Adică Gaskell le-a povestit despre cum l-ai ajutat și despre toate celelalte? — Să spună ceva? Păi ce aveau ei de spus? Ge le-a zis că mă întâlnise la o școală de vară și ochișorii lacomi ai bătrânului Pringsheim i-au ieșit din orbite. Draga mea, avea grăsanul ăla micuț o ditamai proiecție falică ! Ce vindea? Putea să vândă orice! Putea să-i vândă Centrul Rockefeller lui Rockefeller. Așa că bătrânul m-a acceptat. Bătrâna mami Pringsheim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
intestinelor și de sfatul ca pe viitor să se limiteze la alimentele naturale. Da, în ciuda oboselii ce-l copleșea, lui Wilt îi făcuse plăcere să vadă cum ochii injectați ai inspectorului trec de la o expresie de veselie și de satisfacție lacomă și autosuficientă la o uimire fățișă și în cele din urmă la o greață nedeghizată. Iar când, într-un final, Wilt se fălise cu faptul că, din lipsă de dovezi, n-or să fie niciodată în stare să-l aducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Vancea dispăruse, până și el. „De ce râzi? Nu există scăpare, nu-i așa? Degeaba complicăm comedia, nu-i așa? Râzi de prudența noastră speriată. Nu există decât trufia plăcerii în care strălucești? Plinul acestei uitări, în care hohotește, satisfăcută, târfa lacomă, Moartea? Elixirul uitării, tu, picioarele tale fosforescente și buzele și sânii și sexul tău cosmic și privirea aceasta mare, ingenuă, primordială... Tu, dulcissima, târfa planetară.“ Gândurile încetiniseră viteza, captivul se chircise, epuizat. Chilia se tot lumina, parcă. Lumina sporea lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de-a face cu New Yorkul. Petrecuse deja șase ani acolo și, după ce fusese respins de toate galeriile din oraș, revenise la Chicago acrit și furios, spumegând de dispreț față de lumea artei și de toate curvele însetate de sânge și lacome de bani care o populau. Harry l-a botezat „geniul posac“, dar, în ciuda firii sale necioplite și uneori combative, pictorul cel arțăgos era, în adâncul sufletului, un cal de rasă pură. Știa ce înseamnă loialitatea și, odată ademenit în grajdul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nou pas eronat dintr-un șir lung de poticneli și aprecieri nefericite. Pentru prima dată în toți anii de când o cunoștea, Bette a lăsat mânia să se dezlănțuie asupra lui într-o tiradă de invective printre care cuvinte precum bolnav, lacom, scârbos și pervers. Și-a cerut iertare imediat, dar răul fusese făcut și, deși ea i-a angajat unul dintre cei mai buni avocați din oraș ca să îl apere, Harry a priceput că viața îi era distrusă. Ancheta s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mă aud pe mine răspunzând: Pur și simplu nu pot dormi când îți aud pașii în jurul patului meu. Aștept până când soțul meu își termină monologul. Tu ce părere ai? mă întreabă el din nou. Se uită la mine cu nerăbdare lacomă. Nu pot da un răspuns. Mi-am pierdut atenția. Încep să-mi improvizez răspunsul. Vorbesc în stilul meu obișnuit. Viziunea ta este cea care va duce China pe culmi. Îi zic că dușmănia face parte din afacere. Conspirația vine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nu să mă provoace, cine era de Încredere, cine nu? Nu-i nimic altceva decât tăcerea obișnuită, uruitul asurzitor al mașinii blindate decapotabile care se apropie, simți trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând, lacomi? unde e? unde e? unde e? Führerul! Conducătorul! Și mâinile noastre ridicându-se, grăbite să ne descopere capul și gurile noastre deschizându-se larg să-l aclame... * — Ne mutaserăm deja În casa din Bergstrasse când a fost arestat doctorul Aloys
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
noștri licărul de fanatism, de nepăsare, de ură, auzi zvâcnetul sângelui În palmele noastre uscate, pregătite să se lovească unele de altele cu un zgomot asurzitor? Simți trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând lacomi pe luciul căștilor, pe țeava armelor automate, unde e, unde e, unde eFührerul? Conducătorul? Și mâinile noastre ridicându-se, solemne, să ne descopere capul... * — Dar nu este ușor de trăit lângă o Casandră! Tot presimțind răul, mama era anxioasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nemilos pe pleoapa fanată, deasupra genelor Încleiate gros, supărător de negre, culorile, mereu, ele fac prima diferență Între lumea ta și lumea lor! Lângă hublou, fața uscată, gălbuie a femeii care mestecă religios, repede, licărul dintelui de viplă În gura lacomă, larg deschisă, farfurioara roz de plastic a și rămas goală, dincolo de hublou, albul orbitor, catifelat, dedesubt, macheta minusculă a unui alb oraș-jucărie, a alunecat prea repede sub aripa avionului? Ai Închis ochii, să nu-l mai vezi, nu știu cine sunteți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
patru, Hermann, tu și copiii, la o măsuță albă, cochetă, În fața imenselor porții de ciocolată, acoperite de mormane de frișcă albe. Tu ai să le arăți copiilor fosta ta fereastră până la care ajung crengile platanului și ei au să Înfigă lacomi lingurițele de argint În mormanele pufoase de frișcă, e prima dată, mamă, când mâncăm Înghețată la o cofetărie atât de scumpă, e prima dată! De aceea nu au să se Îndure să ridice ochii spre fereastra pe care ții cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
se dădea de mâncare lui Sampath, dar, pe măsură ce ambiția lui Kulfi creștea, pe măsură ce devenea mai sigură de ceea ce făcea, un singur miros era suficient cât să-i înnebunească. Departe de a o trimite la un azil de nebuni, se învârteau lacomi în jurul ei, încercând să arunce o privire în oalele care bolboroseau sau să-și bage degetele printre grămăjoarele de mirodenii din piatra de măcinat. Numai că ea îi alunga cu sălbăticie. Nu-i pentru voi, nu-i pentru voi, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
princiar, iar aceștia dădeau înapoi simțind autoritatea din vocea ei, demnitatea purtărilor sale și clătinau din cap, întrebându-se ce se-ntâmpla cu ei. S-o atace pe mama ermitului! Ce le venise? — Baba, de ce suntem câteodată așa agresivi și lacomi, iar alteori suntem bucuroși doar să stăm sub copacul tău? — Într-una din zile, albina zumzăie mai tare, iar într-o zi cu ploaie stă în liniștă în stupul ei, le răspundea Sampath. Deși nota plin de religiozitate tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
se bucurau de venirea maimuțelor, văzând efectul lui Sampath asupra acestora, domnul Chawla își zise că intuiția mamei sale fusese corectă de la bun început și plânse după trucul lui inteligent, acela de a vinde și revinde ofrandele vizitatorilor. Maimuțele acelea lacome mâncau tot ce putea apuca și cu care puteau apoi fugi. Kulfi deveni îngrijorată în privința bucătăriei sale și începu să-și depoziteze lucrurile cu mai mare atenție. Iar Pinky, la rândul ei, fără să fie entuziasmată de ofensiva maimuțelor, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]