2,167 matches
-
-se spre pulvinar. Toată lumea se uita la soldați și la Flamma; nimeni nu le mai dădea atenție gladiatorilor din vârful colinei, îmbrăcați în negru, care semănau cu niște corbi. — Repede, acum..., zise Valerius privindu-l pe Marcus. Acum! Își aruncă lancea, scutul și coiful și sări peste palisada joasă, îndreptându-se spre castrapila, urmat de Marcus și Socrates. Sub privirile tovarășilor lor, care îi urmăreau cu atenție din vârful colinei, ridicară două castrapila și le întoarseră pe o parte, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl atacase pe Socrates, apoi se avântă înainte nebunește, stropit de sângele celor pe care îi rănea, până când ajunse la mașinile de război. Cu o lovitură de pumnal, Marcus ucise un soldat care voia să-l străpungă pe Valerius cu lancea. În jurul lor, bătălia continua, printre strigăte de durere și de război. Ca să scape de loviturile săbiilor și pumnalelor, soldații vitellieni alergau spre apa care simboliza râul Oglio. Împinși de gladiatori, unii căzură în capcane. Ceilalți intrau în apă, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
corp la corp. Peste puțin timp, veni și Flamma cu oamenii lui. Valerius striga, îndemnându-și tovarășii, ataca, apoi se retrăgea în spatele mașinilor de război, își rănea adversarii fără să-i ucidă, doborându-i cu lovituri de scut și de lance; prin eschive abile îi atrăgea pe dușmani spre canal, îi împingea, după cum îl sfătuise Listarius, spre porțiunile de nisip mai întunecate, unde vitellienii se prăbușeau. Pe alții îi făcea să cadă în apă. Luptă cu o furie sălbatică, atent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Arrius, care se îndrepta spre dușmani. Se văzu pe sine galopând în mijlocul soldaților, ordonând să se alinieze în acies ca să formeze o linie de atac lungă. Se văzu dispunându-i în prima dintre cele trei linii pe expediti înarmați cu lănci, dintre care mulți luptaseră alături de el la Ieslea găinilor și despre care știa că erau neînfricați în luptă. Îl văzu pe Arrius întorcându-se în galop cu oamenii săi, fugind de dușmanii pe care nu reușise să-i învingă. — Deschideți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldații, dându-le sfaturi, împingându-i în față pe cei care dădeau înapoi... Se năpusti spre un signifer care fugea, cuprins de panică la vederea armatei dușmane, cu signum-ul ridicat; urmărind steagul colorat, centuria lui întorsese spatele dușmanului. Antonius luă lancea unuia dintre expediti și-l străpunse pe signifer-ul laș, apoi luă signum-ul și-l întoarse spre vitellieni. Îi încurajă pe soldați, și în scurtă vreme rândurile erau din nou compacte, perfect aliniate. În fruntea oamenilor săi, Antonius începu să lupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în Vârsta de Aur, când fiecare era liber să facă ce dorea. Vitellius îi văzu pe soldații lui adunându-se și croindu-și drum prin mulțime. Veneau din ce în ce mai mulți. Asemenea unui râu ce se revarsă, invadară străzile, ridicând în aer lăncile, săbiile și pumnalele și strigându-i numele, de parcă ar fi fost zeul războiului. Toți aveau torțe în mâini. Trecură în fugă pe lângă templele din Forurile Imperiale și ajunseră la poalele Capitolium-ului. Aici îi înfruntară pe soldații prefectului Flavius Sabinus, înaintând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu plăcuțe de aur și râseră auzindu-i strigătele. Îl apucară de brațe și îl târâră în jos pe scări, apoi de-a lungul Viei Sacra. Mulțimea se dădea în lături, lăsându-i să treacă. Un soldat îi sprijini vârful lăncii sub bărbie, obligându-l să ridice capul, pentru ca toți să-l recunoască pe împărat în bărbatul acela căruia i se luaseră toate însemnele puterii. Vitellius fu dus la Gemoniae, la capătul scării ce cobora de pe Capitolium. Mulțimea îl insulta, furioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
al luptelor de gladiatori. Corespunde actualului sponsor. Eques (pl. equites): cavaler (lat.). În primele două secole ale Imperiului, cavaleria ușoară romană era compusă în mare parte din galo-romani; de origine galică erau și majoritatea armelor: sabia, scutul plat alungit și lancea. Equites gladiatori: cavaleri specializați în luptele desfășurate în amfiteatru. Poartă galea de bronz cu boruri plate, circulare, o lance, o sabie și un scut rotund din piele (parma). Deoarece nu sunt gladiatori legitimi (morituri), ci cetățeni particulari, nu apar niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ușoară romană era compusă în mare parte din galo-romani; de origine galică erau și majoritatea armelor: sabia, scutul plat alungit și lancea. Equites gladiatori: cavaleri specializați în luptele desfășurate în amfiteatru. Poartă galea de bronz cu boruri plate, circulare, o lance, o sabie și un scut rotund din piele (parma). Deoarece nu sunt gladiatori legitimi (morituri), ci cetățeni particulari, nu apar niciodată cu bustul gol, fiind obligați să poarte tunică. Expeditum: literal, „cel care lasă încărcătura grea pe câmp“. Termenul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
drept unic scop să protejeze legiunea în timp ce se apropie de frontul dușman. Thraex (trac): forma substantivului se datorează asemănării dintre armamentul acestei categorii de gladiatori și cel al soldatului din falanga macedoneană, înarmat cu un scut mic, rotund și o lance. Macedonenii purtau adesea un coif militar numit „trac”, de unde vine și numele. Cu timpul, s-au format două tipuri de gladiatori traci: unul specializat în lupta cu mirmilonul și celălalt specializat în lupta cu hoplomachus-ul. Cele două categorii de gladiatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de scris a sacerdotului. — Lăsați În pace Evangheliile. Îmi ajunge cuvîntul dumneavoastră. — Nu lăsați să vă scape nici o ocazie, așa-i? Părinte, ce fiară sînteți! — Haidem, vă Însoțesc pînă la ieșire. Ne-a călăuzit prin grădină pînă la grilajul de lănci și se opri la o distanță prudentă de ieșire, contemplînd strada ce șerpuia În coborîre spre lumea reală, ca și cînd s-ar fi temut să nu se evapore dacă mai Înainta vreo cîțiva pași. M-am Întrebat cînd ieșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
el și nici Olivier nu știau cine avea sa-i fie potrivnicul. Întâlnirea a avut loc pe o insulă a Ronului, iar soldații ambelor tabera se randuiră pe maluri, spectatori ai luptei ce avea să urmeze. La prima ciocnire ambele lăncii s-au frânt, dar cavalerii ramaseră neclintiți în șeile lor. Ei au descalect apoi și-au tras săbiile. A urmat un fel de duel în care adversarii pareau atât de egali în totul, încât nimeni n-ar fi putut spune
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a se sinchisi de stânci, tufișuri, copaci doborând tot ce întâlnea în cale și nechezând a luptă. Isolier a fost acela pe care l-a văzut calul, mai întâi și s-a repezit asupra lui. Cavalerul l-a întâmpinat cu lancea întinsă, dar sălbaticul armăsar i-a frânt-o, fără a se lăsa o clipă oprit în loc, de această piedică. Spaniolul a sărit sprinten în lături și a lăsat animalul să treacă. Dar Bayard s-a oprit din fugă și s-
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
să vă spunem că această Angelica și al ei frate, care-și spunea Uberto, dar în realitate se numea Argalia, erau copiii lui Galafron, regele Gathay-ei, care-i trimisese pentru nimicirea armatelor lui Christ; căci Argalia era înarmat cu o lance fermecată care întotdeauna răsturna tot ce atingea, și avea un cal, animal fermecat care alerga mai iute decât vântul. Angelica purta, la rândul ei, un inel care o ferea de orice vrajă, și care,băgat în gură, avea puterea de
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ea, în pădurea Ardenilor, a dispărut din ochii amândurora cu ajutorul inelului fermecat. În clipa urmatoare, Argalia încăleca pe armsarul său cel iute și a luat același drum. Ferrau porni în urmărirea lui, iar Astolfo,rămas singur, a pus mâna pe lancea fermecată, căci a sa se frâsese, fără să bănuiască ce comoara avea în mâmă, si s-a întors la luptă. Carol Magnul, aflând că domnița și fratele ei plecaseră, porunci ca jutele (lupta) să continue așa cum fuseseră anunțat. Astolfo cu ajutorul
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
primit acest răspuns,căci Astolfo numai faimă de luptător bun n-avea. El, cu atâtea victorii în spate, a reînoit cu această ocazie legământul pe care-l făcuse cu Rinaldo. În aceste condiții cei doi au venit să se lupte. Lancea vrăjită din mâinile lui Astolfo a săvârșit o nouă minune și Gradasso, înfricoșătorul Gradasso, a fost treântit de pe cal. El se ținu de cuvânt, a dat drumul prizonierilor de război și și-a pornit armata îndărăt către țara sa, reînnoind
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
colb, apoi au început a desluși mulțime de călăreți. Era armata lui Sacripant care venea asupra aceleea a lui Agrican, cu scopul de a-și croi drum către cetatea asediată. Dar Agrican, călare pe Bayard, luat de la Astolfo, dar fără lancea lui de aur, ale cărei puteri îi erau necunoscute, făcea minuni și-și strânse oștirea împrăștiată sub loviturile acestui neașteptat atac. Sacripant, pe de altă parte, își îndemna oamenii la luptă prin fapte de mare și vitejie, curajul său fiind
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
luptele ce se dădeau între păgânii de sub comanda lui Rodomont și forțele creștine. Rinaldo, văzând de pe culmea unui munte, vitejia cu care lupta Rodomont, și-a lăsat trupele în grija prietenilor săi și o porni în galop spre el, cu lancea întinsă. Sub acest atac irezistibil Rodomont a căzut de pe cal. Dar Rinaldo, nevoind să folosească acest avantaj, galopă îndărăt călare și după ce l-.a lăsat pe Bayard în tabără se întoarse spre a sfârși lupta pe jos. În acest timp
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
apropie, l-a provocat la luptă. Străinul, fără a răspunde acestor semne de dușmănie, s-a pus în gardă. Caii lor, împunși în aceeași clipă de pinteni se repeziră unul către celălalt ca niște vijelii. Scuturile lor fură străpunse de lăncii și numai oțelul călit al platoșelor le-a salvat viețile. Ambii cai au fost aruncați îndărăt de violența ciocnirii,dar acela al necunoscutului își reveni repede sub atingerea pintenilor, pe când al regelui sarazin a căzut mort, târându-și stăpânul după
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
bunei Longestilla de unde a plecat fiecare spre patria sa. Astolfo a fost primul pe care Melissa l-a eliberat, căci Rogero îl recomandase în deosebi atenției sale. Ea l-a ajutat să-și regăsească armele și mai cu seamă acea lance cu vârful de aur care fusese odată a lui Argalia. Melissa s-a urcat cu el pe calul înaripat și în scurt timp a ajuns pe calea aerului la castelul Longestillei, unde a sosit și Rogero curând după ei. Apoi
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
și Rogero curând după ei. Apoi, prietenii noștri au petrecut un scurt răstrimp în convorbiri plăcute și pline de înțelepciune cu buna Longestilla și virtuasa ei curte. Apoi fiecare a plecat; Rogero cu hipogriful, inelul și cnutul său, Astolfo cu lancea lui de aur și călare pe Rabican, cel mai iute armăsar. Lui Rogero Longestill i-a dăruit o biciușcă pentru stăpânirea lui Hipogrif, iar lui Astolfo, un corn cu puteri miraculoase, în care să sufle atunci când altă armă ar f
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
stârnit departe în largul mării. Uriașul monstru nu a întârziat să se arate, cu o parte de trup ieșind deasupra valurilor, iar cealaltă parte rămânând sub apă. Angelica, aproape moartă de frică, a scos un strigăt de deznădejde. Rogero, cu lancea întinsă, a dat pinteni hipogrifului, îndreptîndu-l în direcția Orc-ului. Dar dihania aceasta diferea de tot ceea ce natura obișnuiește să producă. Arăta ca o namilă fără formă, neavând din animal decât capul, ochii și gura, aceasta din urmă fiind prevăzută
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
în direcția Orc-ului. Dar dihania aceasta diferea de tot ceea ce natura obișnuiește să producă. Arăta ca o namilă fără formă, neavând din animal decât capul, ochii și gura, aceasta din urmă fiind prevăzută cu niște colți ca de mistreț. Lancea lui Rogero l-a lovit între ochi, dar stânca și fierul nu erau mai tari decât solzii lui. Cavalerul se pregti pentru o a doua lovitură. În acest timp, monstrul văzând umbra marilor aripi ale hipogrifului pe apă a renunțat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Pe urmă, a descoperit scutul întorcând discul strălucitor către ochii monstrului. Efectul a fost instantaneu. Orcul a căzut în nesimțire , a făcut o tumbă în apă și a rămas nemișcat, plutind pe spate. Rogero ar fi putut să-și încerce lancea asupra părților mai moi din trupul lui,expuse vederii, dar Angelica l-a implorat să nu mai piardă vremea și s-o scoată mai iute din lanțurile în care era. Rogero, mișcat de rugămințile ei, s-a grăbit să-i
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
spre mânăstirea Vallambrosa, cavalerul fiind chemat aiurea de îndatoririle lui. Iar ea se întorcea acum la Montalban înțeleasă fiind cu logodnicul său să se regăsească acolo. Deci, Bradamantei, care era verișoara lui, i l-a încredințat Astolfo pe Rabica, împreună cu lancea lui de aur care n-ar fi putut decât să-l stânjenească în călătoriile sale aeriene. Printre cei eliberați de Astolfo din castelul vrăjitorului, se afla și Roland. Pornind la întâmplare, paladinul s-a pomenit către sfârșitul zilei într-o
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]