1,578 matches
-
puma, termen indigen latino-american care, ulterior, s-a impus. Observația este valabilă mai ales pentru împrumuturile din substrat. Alteori, cuvintele împrumutate denumeau obiecte similare cu cele familiare pentru vorbitorii limbii latine și, cu timpul, au devenit echivalente parțiale ale cuvintelor latinești sau au reușit chiar să se impună în raport cu acestea. De remarcat că, în cele mai multe cazuri, avem a face cu termeni referitori la aspectul exterior al terenului, domeniu foarte apropiat de cel al faunei și florei. Într-un alt articol consacrat
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
chiar să se impună în raport cu acestea. De remarcat că, în cele mai multe cazuri, avem a face cu termeni referitori la aspectul exterior al terenului, domeniu foarte apropiat de cel al faunei și florei. Într-un alt articol consacrat raporturilor dintre termenii latinești moșteniți și cei împrumutați din substrat și superstrat, Sanda Reinheimer Rîpeanu prezintă mai multe serii de acest tip. Pentru sfera semantică din care fac parte cuvintele românești „lac, mlaștină, baltă, mocirlă“, limbile romanice au păstrat din latină doar termenii lacus
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
cuvinte românești și romanice aparținând acestui câmp semantic sunt împrumuturi din limbile de substrat și superstrat: rom. baltă este explicat prin substrat sau superstrat vechi slav, mocirlă și mlaștină sunt amândouă din vechea slavă; fr. boue provine dintr-un termen latinesc, la origine cuvânt galic, fr. marais este un cuvânt de superstrat, latinizat sub forma mariscus în textele merovingiene și carolingiene, fr. mare a fost împrumutat din vechea germanică nordică; it. pantano este un cuvânt de origine preromanică, iar it. palta
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
reprezintă influența verticală a unei limbi de cultură asupra unei limbi vorbite. S. Pușcariu face o interesantă observație, arătând că, dacă se compară textul rugăciunii Tatăl nostru din română cu cel din franceză, se constată că exact cuvintele care sunt împrumuturi latinești în textul francez (sanctifier, volonté, offense, tentation, délivrer) sunt termeni slavoni la noi (a sfinți, voie, greșeală, ispită, a izbăvi). Uneori, prin Biserică, termenii respectivi au trecut din limba literară în graiul popular; așa se explică faptul că, în română
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
sunt termeni slavoni la noi (a sfinți, voie, greșeală, ispită, a izbăvi). Uneori, prin Biserică, termenii respectivi au trecut din limba literară în graiul popular; așa se explică faptul că, în română, termenii post și pomană au înlocuit vechile cuvinte latinești sec (păstrat în Lăsata secului) și ajun, respectiv cumând, cumândare/ comândare < lat. comandare. Rămân însă mai multe necunoscute. Care erau termenii latinești moșteniți folosiți de români înainte de apariția unor termeni ca evanghelie, călugăr, luați din slavonă? Cum arăta Tatăl nostru înainte de
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
în graiul popular; așa se explică faptul că, în română, termenii post și pomană au înlocuit vechile cuvinte latinești sec (păstrat în Lăsata secului) și ajun, respectiv cumând, cumândare/ comândare < lat. comandare. Rămân însă mai multe necunoscute. Care erau termenii latinești moșteniți folosiți de români înainte de apariția unor termeni ca evanghelie, călugăr, luați din slavonă? Cum arăta Tatăl nostru înainte de influența slavonă? Când au încetat românii să mai folosească limba latină în Biserică și au adoptat slavona? Distincția dintre elementele slavone, intrate
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
Sunt mai puțin numeroase cuvintele împrumutate numai din latină (castel, delict, insulă etc.) sau numai din italiană (a costa, locotenent, maestru, piață etc.) care au fost selectate în vocabularul reprezentativ al limbii române: treizeci și opt (1,47%) sunt numai latinești și cinci sprezece (0,58%) sunt numai italienești. Cuvinte germane Cuvintele de origine germană au pătruns în limba literară sau în anumite terminologii tehnice fie datorită contactului cu tehnica și știința germane, fie provin de la meseriașii germani stabiliți în România
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
cu ajutorul cărora s-au format, în decursul timpului, cuvinte noi de la cuvinte moștenite din latină sau de la cuvinte împrumutate din alte limbi. Același lucru s-a petrecut și în celelalte limbi romanice. Mai mult decât atât: există prefixe și sufixe latinești care s-au transmis, prin intermediul unor cuvinte care le conțineau, tuturor limbilor romanice, în forme specifice. În această situație sunt, de exemplu, sufixul diminutival lat. -ellus (din rom. degețel, it. asinello, fr. ruelle, sp. asnillo) și sufixul colectiv lat. -etum
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
cuvinte moștenite cu sufixe moștenite din latină: a ara + sufixul -ură (< lat. -ura), respectiv ceapă + sufixul -ar (< lat. -arius). Nu este ușor de decis într-o astfel de problemă, fiecare caz trebuie judecat separat. După ce se constată că între cuvântul latinesc și cel românesc există concordanțe atât fonetice, cât și semantice, ca să se opteze pentru una sau alta dintre soluții, se au în vedere două criterii: trebuie să se vadă dacă derivatul este atestat sau nu în latină și să se
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
două texte, iar lat. tonus presupus a se afla la baza rom. tun „tunet“ se găsește la un singur scriitor latin. Lingviștii mai folosesc și alte criterii când trebuie să stabilească dacă un derivat are certificat de naștere românesc sau latinesc, ca să mă exprim în termenii colecției „Viața cuvintelor“. Condiția esențială pentru a considera că un derivat are certificat de naștere românesc este ca în română să existe cuvântul-bază, „mama“ de la care s-a format. În cazul lui iepar, care înseamnă
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
legătură semantică cu iapă, din care pare să provină. De ce s-ar fi recurs la derivare de la termenul care denumește animalul feminin, de vreme ce termenul generic este cal, în română? În astfel de cazuri, derivatul trebuie să aibă certificat de naștere latinesc, și anume în coloana „părinților“ trebuie să fie trecut lat. equarius (care, de altfel, s-a transmis și în sp. yegüero). Creații expresive Interjecțiile hârș! și șovâlc! sunt două cuvinte create de români. Primul imită zgomotul produs la frecare sau
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
adus cu forța din țările vecine Moldovei pentru a lucra pământul nobilului roman/român (DM, p. 299). Istoricii susțin că la origine vecin este fie slavul vece „adunare populară din epoca democrației primitive”, fie traducerea (!) lui sused din rusă, fie latinescul vicinus, „adică cel ce stăpânește cu vecinii împreună, alături, și nu, cum s-a afirmat și la noi, din vicus, sat” (DM, p. 305, nota nr. 20). Raportarea de către lingviști a acestui cuvânt direct la latinescul vicinus iarăși nu corespunde
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sused din rusă, fie latinescul vicinus, „adică cel ce stăpânește cu vecinii împreună, alături, și nu, cum s-a afirmat și la noi, din vicus, sat” (DM, p. 305, nota nr. 20). Raportarea de către lingviști a acestui cuvânt direct la latinescul vicinus iarăși nu corespunde realității întrucât cuvântul a parcurs întreaga istorie a romanității orientale începând din stadiul antic traco-latin al acesteia (Cf. alb. fqinj „vecin”, it. vicino „apropiat, vecin”), ca derivat al lui vicus, de unde provin: băcan, Bâcu, Bacău, București
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cea strămoșească”. La aceasta a contribuit mult și Constantin Chiril, care a întors pe sloveni la credința creștină, „prefăcând multe cărți din greacă și latină pre slovenă”, prilej cu care, limba slavă fiind barbară, „au luat multe cuvinte grecești și latinești”. Am insistat asupra acestor lucruri întrucât gândirea istorică a Școlii ardelene nu este cunoscută suficient. Se consideră îndeobște că reprezentanții ei sunt aceia care au introdus purismul latinizant în perceperea teoretică a istoriei limbii române, pe când adevărul, după cum am arătat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care au preluat latina. În sprijinul teoriei sale el introduce ideea unei atenuări, pe parcursul istoriei din trecut spre prezent, a deosebirilor dintre bazele de articulație și psihologice care caracterizau grupările antice de populații: „Nu trebuie confundate, afirmă el, dialectele limbii latinești din diferite provincii romane cu dialectele unei limbi romanice actuale, ori în general cu dialectele limbii unui popor cu unitate etnică, pentru că cele dintâi sânt izvorâte din baze de articulare și psihologice tare deosebite, iar cele de al doilea sânt
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
albaneze, care afirma că „ a atârnat numai de un fir de păr că limba albaneză n-a fost complet romanizată”, spunând că „tendința este de la Gustav Meyer încoace de a tot constata material lexical autohton în limba albaneză, iar nu latinesc” (II, 763). Revolta lui Philippide împotriva latinității limbii albaneze decurge din credința lui că „în cea mai mare parte neamurile care ocupau în vechime actualul teritoriu albanez se aflau pe teritoriul grecizat al peninsulei balcanice”. Iar dacă lucrurile stau așa
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu numai specialiștii, nu-l pot raporta decât la latină ca derivat al acesteia. „Sa impus deci, arată I. Coteanu, ca o obligație de metodă, degajarea din mulțimea faptelor a ceea ce reprezintă esențialul. S-a procedat deci la extragerea fondului latinesc, determinându-se astfel caracterul general al limbii române din epoca studiată. Cu acest prilej, continuă I. Coteanu, au fost dezbătute problemele influențelor dinainte de secolul al IX-lea, inclusiv substratul. Constatând că rezultatele duc în mod necesar spre latina dunăreană, am
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbii române, redusă la: 1) influențe dinaintea secolului al IX-lea și 2) substratul autohton dacic. La primul punct autorii subcapitolelor întâmpină greutăți insurmontabile. Problemele rămân nerezolvate întrucât cuvintele vechi grecești au venit prin latină și „sunt de fapt cuvinte latinești” (p. 366), influența veche germanică (până în secolul al VIII-lea) este viu contestată și chiar negată (p. 368), influența avară „nu poate fi dovedită” (p. 371), iar despre influența slavă se afirmă că „existența împrumuturilor slave înainte de secolele al VIII
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mijlocul secolului al XIX-lea; inclusiv sub formă de „bob bătut“ (menționat în volumul Din bucătăria țăranului român, de Mihai Lupescu, publicat la Paideia în anul 2000). Europa Evului Mediu timpuriu, care cunoștea și gătea bobul, îi spunea fazole (din latinescul fasiolus, căci și romanii îl întrebuințau, termenul latin provenind din greaca veche, din pháselos), în timp ce la noi el poartă alt nume (din slavonul bobu). Atunci când fasolea și-a făcut apariția în țările române, ea și-a adus și numele (provenit
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de grâu. Doară când nu erau păpușoi pe la țară, se făcea pâne de sacară, altădată și de orz, dacă nici sacara nu era“ (E. Niculiță-Voronca). Făina de grâu dă naștere, în afară de pâine, bineînțeles, unei game foarte diverse de plăcinte (din latinescul placenta, păstrat cu acest sens numai în română), care „se fac pe la lăsaturile de sec, cum și în alte prilejuri“ (M. Lupescu); adică rar, așa cum precizează și Elena Niculiță-Voronca: „aluaturile se fac numai la zile mari, la sărbători...“, căci proverbul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
din latină și menținută numai în limba noastră (și maghiarii cunosc „placsinta“, dar au luat-o de la noi), termenul „neaoș“ pare potrivit acestor bucate. Și să nu uităm faptul că unii etimologiști susțin și originea latină a cuvântului vărzări (din latinescul virdiaria, la fel precum varza - ingredient esențial al vărzărilor, plăcinte de post - provine din latinescul virdia, alterare a lui viridia, care avea sensul de verdeață, verdețuri; numele latinesc al verzei este brassica, din celticul bresic, celții fiind cei care au
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
-o de la noi), termenul „neaoș“ pare potrivit acestor bucate. Și să nu uităm faptul că unii etimologiști susțin și originea latină a cuvântului vărzări (din latinescul virdiaria, la fel precum varza - ingredient esențial al vărzărilor, plăcinte de post - provine din latinescul virdia, alterare a lui viridia, care avea sensul de verdeață, verdețuri; numele latinesc al verzei este brassica, din celticul bresic, celții fiind cei care au răspândit cultura acestei plante pe aproape tot continentul). În altă ordine de idei, merită amintit
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
faptul că unii etimologiști susțin și originea latină a cuvântului vărzări (din latinescul virdiaria, la fel precum varza - ingredient esențial al vărzărilor, plăcinte de post - provine din latinescul virdia, alterare a lui viridia, care avea sensul de verdeață, verdețuri; numele latinesc al verzei este brassica, din celticul bresic, celții fiind cei care au răspândit cultura acestei plante pe aproape tot continentul). În altă ordine de idei, merită amintit faptul că tot din virdia provine numele unui soi de strugure românesc prefiloxeric
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
două ipoteze privind originea cașcavalului. Prima susține că brânza în cauză este italienească și că a migrat din Peninsulă către Turcia și, de acolo, către Balcani; numele ar fi pur italienesc - cacio ar proveni, ca și cuvântul românesc caș, din latinescul caseus, iar cavallo (cal) ar desemna fie un tipar pentru brânză, fie o ștampilă în formă de cal, aplicată pe cașcavalul care era vândut și, implicit, impozitat. A doua ipoteză afirmă originea turcească a cașcavalului, el fiind exportat către Italia
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
este și ceea ce ar putea fi). Pe tărâmurile noastre, din cele mai vechi timpuri, strămoașa mămăligii a fost făcută din făină de mei (cereală numită și „mălai“; etimologia acestui cuvânt este incertă, dar ni se pare semnificativă asemănarea cu millium-ul latinesc, care desemnează toate varietățile botanice ale meiului, termen din care provine și franțuzescul millet). Atunci când porumbul („păpușoi“ în Moldova) a luat locul meiului, numele popular al acestuia din urmă, „mălai“, s-a păstrat, desemnând porumbul măcinat. Nu știm ce denumire
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]