4,107 matches
-
în afara Castellanei și Franco ne-a luat în mașina lui ca să ajungem acolo. Amurgul începea să cadă și soarele luase acea formă de polenta despre care scriu școlarii în caietele lor. De-a lungul drumului, tufișuri mari de rozmarin se legănau în bătaia brizei de sud care se abate mereu la sfârșitul zilei. Aerul intra prin ferestrele mașinii, îmbătându-ne de miros de lavandă și alte ierburi tipice acelei părți a Italiei, bogată în miresme greu de identificat. Când ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
știam. Iertați-mă, vă rog! Și, făcând în direcția mea gestul cu care, pe scenă, gazdele amabile își invită oaspeții la masă, Kleiman ne întoarse spatele, își descheie haina și o porni spre scara de marmură, cu mâinile în buzunare, legănându-se și lunecând de parcă se îndrepta spre o doamnă pe care vrea s-o invite la vals. Aplecat în față, începu să urce scara. În acest timp, părintele mă întoarse cu fața spre el și-și puse mâinile pe umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să vreau, stau încordat în acest fotoliu comod și moale, de parcă mă aștept ca dintr-o clipă în alta acesta să se rupă și să se prăbușească sub mine. Pe pianină, lumânarea arde deasupra capului lui Mik. Limba flăcării se leagănă. De partea cealaltă, la nivelul nasului lui Mik, se mișcă o umbră mustăcioasă. Mik ia din nou acordul, apoi îl repetă foarte încet: am senzația că plutesc împreună cu întreaga încăpere. „Ei, acum ia spune ce-i aceea muzică“ șoptesc buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
care, ca să nu scârțâie, îl deschid nu încet, nu cu precauție (ar scârțâi și mai tare), ci dintr-o singură mișcare; în ușa verde deschisă zboară capul mamei adormite sub lămpița de noapte și acest cap începe apoi să se legene. Fără capăt, chinuitor și, în final, fantomatic, ireal pare totul: cotrobăitul în lenjeria cu miros de caramelă, găsirea broșei, întorsul pe scară care, din nou, e făcută din gheață lunecoasă și pe care iarăși mă urmărește un câine, trecerea prin fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe spate, dezechilibrându-se un moment. Atât aștepta polițistul, îi aplică o lovitură puternică cu piciorul chiar sub genunchi, la marginea rotulei. Atacatorul se prăbuși pe asfalt gemând. Individul îndesat care mai rămăsese în picioare ezita să se apropie. Se legăna de pe un picior pe altul încercând să-i distragă atenția. În mână avea un cuțit pe care îl ținea de mâner ca pe un satâr. Cristian zâmbi ușor, nu așa se ține cuțitul dacă vrei să-l folosești ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Calistrat nu îi va mai deranja niciodată. Respiră ușurat, bucuros că reușise să își ducă misiunea la bun sfârșit. Totul decursese mai ușor decât se așteptase. Ridică piciorul și împinse cu bocancul corpul atârnat în ștreang. Acesta începu să se legene încet, în timp ce toiagul căzu fără zgomot în iarba de dedesubt. Rânjind, Boris se răsuci pe călcâie și porni pe drumul înapoi. 32 Plecase pe munte imediat după prânz. Pe Ileana o lăsase acasă, nebăgându-i în seamă protestele. Rămăsese indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care o descuie, după care aprinse o lumină chioară și mă lăsă singură. În spatele meu am auzit cum se Întorcea cheia În broască; acum mă aflam În biblioteca aidoma unei cazemate. De undeva se făcea simțit un curent de aer legănînd pînzele de păianjen care, precum niște prăfoase văluri sfîșiate, se lăsau Încet peste rafturile cu cărți, ca-ntr-o pivniță peste sticlele sortate cu vinuri vechi. Toate Încăperile erau identice, legate prin intrări Înguste și te ajungea oriunde același curent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și verzui, Încît trebuia să țină ochii bine Închiși, căci de după pleoape stăruia bezna rumenie și caldă, de parcă și-ar și Înfundat capul În sîngele clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele mamei, cu ochii Închiși de toropeală, simțind căldura soarelui pe piele, pe mădularele ostenite, de după pleoapele bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de cîte alte miresme, la hotarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se făcu nevăzut de pe trunchiul unui stejar; un cerb se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s-o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pînză de păianjen se legăna pe un strop de rouă care reflecta razele sîngerii ale soarelui. Conurile cădeau pe nesimțite, o creangă se frînse fără nici un scrîșnet, de parcă ar fi fost calcinată. Fetița se uită În oglindă apropiindu-și-o de ochi ca o mioapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tîra alene prin semiîntuneric. Am alergat după el și-am izbutit să mă cațăr pe platforma din spate, sub privirile severe ale controlorului. Cabina din lemn era aproape goală. Doi călugări și o doamnă În doliu, cu pielea cenușie, se legănau adormiți În acel du-te-vino al caleștii cu cai nevăzuți. — Merg numai pînă la numărul treizeci și doi, i-am spus controlorului, oferindu-i zîmbetul meu cel mai frumos. — E la fel ca pînă la Finisterre, mi-a replicat acesta indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mea cu Bea. Nu i-am oferit satisfacția de a-i răspunde și m-am hotărît să Înfrunt inevitabila povară lunară de aducere la zi a registrului contabil, confruntînd chitanțe și foi de expediere, Încasări și plăți. Cel care ne legăna senina noastră monotonie era radioul, regalîndu-ne cu o selecție de momente de vîrf din cariera lui Antonio Machín, foarte În vogă pe atunci. Tatei, ritmurile caraibiene Îi cam iritau nervii, Însă le tolera pentru că lui Fermín Îi aminteau de Cuba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dimineața, domnule Sempere, fredonă ea. Tata Îi zîmbi, Îmbujorat. Mie Îmi făcea impresia că Merceditas Îi plăcea, Însă etica lui monahală Îi conferea o tăcere de neînfrînt. Fermín o privea cu coada ochiului, netezindu-și părul și continuînd să-și legene ușor șoldurile, ca și cînd pe ușă tocmai ar fi pătruns o ruladă. Merceditas deschise o sacoșă de hîrtie și ne dărui trei mere strălucitoare. Mi-am Închipuit că Încă nu-i ieșise din minte ideea de a lucra În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Și eu la fel, Ce dimineață frumoasă, Parcă ar fi intenționată, Într-o zi trebuia să se întâmple. În ciuda acuității auditive a microfoanelor care treceau iar și iar, mașină albă, mașină albastră, mașină verde, mașină roșie, mașină neagră, cu antenele legănându-se în adierea brizei matinale, nimic în mod explicit suspect nu-și ascundea capul în spatele unor exprimări atât de inocente și banale ca acestea, cel puțin în aparență. Cu toate acestea, nu era nevoie să fii doctor în suspiciuni sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ceea ce au fost, scuipatul a ceea ce sunt. Că un politician din partidul de dreapta, bărbat între patruzeci și cincizeci de ani, după ce și-a trăit toată viața sub umbrela unei tradiții răcorite de aerul condiționat al bursei de valori și legănate de zefirul vaporos al piețelor, a avut revelația sau simpla certitudine a profundei semnificații pe care o avea blânda insurgență a orașului pe care are sarcina să-l administreze, este ceva demn de înregistrat și merită toate mulțumirile, atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
deja veche când Ninive își înălța spre cer măreția. Aceste cuvinte îndrăznețe care le par atât de noi celor ce le rostesc au fost spuse cu accente repetate aproape fără schimbare de o sută de ori până atunci. Pendulul se leagănă înainte și înapoi. Cercul se împlinește încă o dată și încă o dată. Uneori un om supraviețuiește multă vreme unei epoci în care și-a avut locul lui până în alta care îi este necunoscută, și atunci celor curioși li se oferă unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu-i răspunde nimeni. A auzit pe cineva gemând. Ușa nu era încuiată, așa că a intrat. Blanche zăcea în pat. Îi fusese îngrozitor de rău. Pe masă era o sticlă cu acid oxalic. Stroeve își ascunse fața în mâini și se legănă înainte și înapoi gemând. — Dar era conștientă? — Da. Ah, Doamne, dacă ai ști cum suferea! Eu nu mai pot îndura. Pur și simplu nu mai suport! Și glasul i se prefăcu într-un țipăt. — Dă-o dracului, nu văd de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pas, dar la întoarcere vizitiul a pornit la trap și pentru mine era ceva cu totul înfiorător în felul cum își biciuia caii. Parcă ar fi vrut să dea uitării mortul lăsat în urmă. Din când în când zăream dricul legănându-se în fața noastră și vizitiul birjei noastre își mâna și el caii mai repede ca să nu rămânem în urmă. Și eu simțeam în sinea mea dorința de a-mi scoate din minte toată povestea. Începuse să mă cam plictisească o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
încăperea pentru care-mi dădusem atâta osteneală s-o fac plăcută ochiului. Pe masă era o cutie cu tutun și, scoțându-și pipa, și-a umplut-o. S-a așezat pe singurul scaun fără brațe și a început să se legene pe picioarele din spate. Dacă tot te-ai instalat așa de lejer, de ce nu te așezi în fotoliu? l-am întrebat țâfnos. — De ce, te preocupă comoditatea mea? Câtuși de puțin, i-am replicat. Mă gândesc doar la a mea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
galera Într-o mare cochilie goală. Părea că singura grijă a comandantului fusese aceea de a reduce la maximum pescajul, pentru a putea urca pe râu. Își Îndreptă privirea spre careul de la pupa, sub castel. Ușa de la cabina căpitanului se legăna ușor, ca și când cineva dinăuntru l-ar fi invitat să intre. Cabina era cufundată În Întuneric. În mijlocul careului, sub un candelabru de fier care le atârna deasupra capetelor, erau trei bărbați nemișcați, În jurul unei măsuțe, șezând În jilțurile lor Împodobite de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
râvnă invincibilă de a termina cât mai repede. Rugul corăbiei ștersese urmele vizibile ale măcelului, Însă nu și dreptul acelor ființe de a fi răzbunate. Trebuia să găsească responsabilul, omul care fugise după comiterea acelei crime atroce. În fața lui se legăna sacul cu fragmentele mecanismului. Calul se smucea nervos Într-o parte atunci când Încărcătura gemea cu glasul ei metalic, ca și când ar fi fost conștient că transporta frânturi din infern. - Deschideți poarta pentru autoritatea Florenței, strigă cu ultimele puteri către santinela din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sus pe cer, Însă nici măcar clopotul de ora a treia nu reușise să Învingă oboseala pe care o Încerca el. Își petrecuse toată ziua dinainte pradă unei febre populate cu vise. Se ridică În șezut. Odaia se rotea În jurul său, legănându-se precum corabia care Îi străbătuse vedeniile În chip obsedant. O chilă neagră, Înțesată de năluci, care se tot ridica la suprafață cu Încărcătura ei de fețe descompuse ori de câte ori conștiința i se stingea Într-o toropeală nelămurită. Așteptă ca lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acea mișcare neașteptată, se năpusti, la rândul lui, spre schelărie. Brandan Încerca să fugă pe acoperișuri, nu pe străzile Florenței, unde ar fi putut să fie văzut de vreo patrulă. Schelăria, alcătuită din stâlpi legați cu funii de cânepă, se legănă amarnic sub greutatea umbrei ce se cățăra cu repeziciune spre partea dinspre absidă. Ultimele scânduri ale etajului de sus se terminau În golul uneia din ferestrele naosului, care dădea spre acoperiș. Dante alergă spre partea opusă, Încercând să Îi taie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el cu greu. Acolo sus, spre căpriori, orice zgomot era amplificat de ecou, și deși nu vedea pe nimeni avea impresia că era Înconjurat de trupuri În mișcare. Continua să scruteze În beznă, căutându-și adversarul. Într-acestea, schelăria se legănă din nou, amenințând să se prăvălească la pământ. Dante blestemă neglijența cu care fusese făcută lucrarea, agățându-se din toate puterile de o funie. Apoi, cu un ultim efort, ajunse sus. Alergă peste scânduri ca să Îl ajungă din urmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-se de vârful unui stâlp. Dintr-o dată, oboseala se abătu peste el. Până În acel moment, tensiunea nervoasă Îl susținuse, dar acum simți cum i se taie suflarea Într-o gâfâială chinuită, iar genunchii i se Îndoiră. Stâlpul continua să se legene și o amețeală neașteptată Îl sili să Închidă ochii, În timp ce În creier Îi exploda o jerbă de scântei. Se simți pierdut: dacă nu cădea, oricum, sabia necunoscutului avea să isprăvească cu el. Încetul cu Încetul, simți cum răsuflarea Își reintra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ca o proclamație rușinoasă, În toate actele pe care fusese nevoit să le semneze. Însă, acum, glasul dizgrațios al cămătarului contura parcă o masă de aur care devenea impunătoare cât o piatră de moară. I se păru că lumea se leagănă În jurul lui, gata să-l târască În aceeași ruină care amenința și zidurile Florenței. Îi reveni În minte Cecco și invitația lui, pe care o refuzase cu un aer de superioritate. Căuta să nu asculte vocea neobrăzată a acelui ipochimen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]