1,649 matches
-
măslinie, ochi negri, părul negru ondulat, mîini delicate, rafinat, cu o voce excepțională de bariton, era soțul. Vîrsta în jur de 35 de ani. Ea, Zaira, cu cîteva clase elementare, tuciurie, cu un corp pe care grăsimea era pusă cu lopata, păr și mai negru și mai ondulat și mai scurt, ochii negri pe un fond alb, mai alb ca zăpada, dinții albi, puternici, sănătoși, mîini butucănoase, voce dogită, era soția. Vîrsta în jur de 42 de ani. Păi cum, dom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
iubit fiu al poporului. Dar pun pariu că e doar o coincidență acauzală. Vremea trecea și iată-mă la un an și șapte luni pronunțând OPTITA (iubita), GAGU MAMII (dragu’), COCALA, POCALA (portocala), BADADA TATA OPATA! (tata dă zăpada cu lopata), o altă propoziție prin care remarcam că taică-miu e un om gospodar. Și nu doar io. Când dă zăpada, iese în stradă și face o pârtie, în mare parte și pentru a fi admirat de vecini pentru cât muncește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
într-o capcană. Chiar soluția propusă de Mircea avea numeroase carențe: stricarea acoperișului, și refacerea lui de către meșterul Tiron, bani cheltuiți... Și de unde? În timp ce se discuta pe marginea situației existente, am auzit în fața casei voci de oameni și zgomot de lopeți. Într-adevăr era primarul comunei însoțit de un grup de bărbați tineri veniți să dea o mână de ajutor gospodăriilor troienite. Unul dintre tineri, mai ușurel și mai sprinten s-a urcat de pe troian pe acoperiș îndepărtând zăpada de lângă horn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
degajat trebuie ținut permanent sub control, dat fiind faptul că aici se formează niște curenți de aer care contribuie în mare măsură la depunerea masivă de zăpadă și la formarea de troiene. Nu uitați ce v-am spus. Aveți o lopată? Folosiți-o! Rămâneți cu bine. La revedere, domnule primar! La revedere, oameni buni! Vă mulțumim tuturor. Și au plecat salvatorii noștri, continuându-și traseul spre alte case care aveau imperioasă nevoie de ajutor. Eram salvați. Dar am trecut printr-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
face față? Cu cine să lupți? Împotriva cui? Prin ce mijloace? Așa că sfatul domnului primar a fost aplicat pe loc. Mircea, în calitatea lui recunoscută de "șef de șantier", a organizat activitatea prompt, eficient și echitabil. S-a dus după lopată, dar în același timp s-a uitat și la ceas. Vom lucra câte doi, timp de o oră. Acum vom rămâne noi, Lică și cu mine. Tu, Titi și Sandu, ne veți schimba peste o oră. Și a început lupta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de salvare. Dar n-aveau nicio șansă. Fiecare salcâm era verificat, fiecare cuib era incendiat cu tot cu locatar. Era un Auschwitz ornitologic made in Bărăgan. Iar cei care-și căutau salvarea ieșind din cuib erau omorâți jos de cei care aveau lopeți și stingeau jarul căzut de sus. Totul era ars, ars, ars! Era un crematoriu în aer liber care te înfiora de groază. Toată păduricea mirosea a carne rumenită, de parcă mii de grătare invizibile pregăteau fripturi pentru un ospăț de proporții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de proporții sardanapalice. Plutea prin aer mirosul irespirabil de pene arse și de carne făcută scrum. Jos, puii care printr-un miracol nu muriseră încă erau lichidați fără milă într-o nepăsare de-a dreptul criminală. În stânga și în dreapta mea, lopețile vâjâiau prin aer repezindu-se cu o ură bestială asupra puilor nevinovați, cu ciocurile larg deschise și ochii clipind neștiutori, care într-o secundă deveneau terci sub izbitura năprasnică a uneltei ucigașe. Păduricea fumega asemenea unui incendiu de proporții, dispersând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mici, ei înșiși erau mici, nedepășind vârsta de vreo 10 ani. Așa că n-am adunat nici un coș de vreascuri. În acest timp Leu se zbenguia pe lângă noi. Spre nenorocul nostru, Mircea a dat peste un salcâmaș uscat. Nu aveam nici lopată, nici hârleț. Cu palmele și cu degetele am râcâit zăpada de la rădăcina lui, iar Mircea cu ajutorul toporiștii a reușit să-i îndepărteze puținele ancore ce-l mențineau în poziție verticală. Copăcelul era lunguț, dar nu depășea în diametru mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lumea lor, a umbrelor. Strigătele și zgomotele erau din ce în ce mai distincte, mai clare și mai perceptibile, până când aparatul nostru auditiv a deslușit limpede o voce omenească. Hei! Mai trăiți? Curaj! Gata, sunteți salvați! Vocea primarului, sonoră și optimistă, ca și izbiturile lopeților care loveau ritmic lemnul ușilor din exterior degajând zăpada ne-au convins că nu aveam halucinații și că totul era aievea. Ușa de la intrare s-a deschis larg, iar în fața noastră se afla primarul împreună cu un grup de bărbați tineri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
muncă, am declanșat acțiunea. Mircea, Lică și Sandu cărau apă cu căldările și le turnau în găurile de șobolani; eu cu tata reprezentam plutonul de execuție, înarmați cu armele cele mai adecvate unei acțiuni de acest fel: tata cu o lopată zdravănă în mână iar eu cu un băț solid de salcâm. Apa bolborosea în găurile primind căldare după căldare de parcă s-ar fi scurs în fundul pământului. Deodată, gaura la care "lucram" n-a mai primit apă: se umpluse. În aceeași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
sfredelitori și inteligenți, de parcă mi-ar fi cerut socoteală de îndrăzneala de care dădeam dovadă, nevenindu-i să creadă ce i se întâmplase și comunicându-le în același timp confraților din galerii tragedia din exterior. Încă o lovitură strașnică de lopată și tata i-a luat piuitul. A rămas strivit sub metalul rece mânjit de sângele împrăștiat peste tot. Apa continua să curgă în galerii, iar șobolanii înnebuniți se buluceau spre exterior în căutarea prețiosului oxigen. Aici, cu ochii bălăciți de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ce scânteiau și te sfredeleau cu o ură înfricoșătoare. Loveam în neștire, automat, aproape inconștient, cu brațele obosite, transpirat, mânjit din cap până-n picioare de sângele împroșcat, precum și de terciuiala aia scârboasă obținută din loviturile apocaliptice rezultate din trăsnetul unei lopeți vâjâitoare. Lovitură după lovitură aplicate cu forță, fără milă și sângele țâșnind din boturile lor murdare, pline de noroi, într-o ultimă și zadarnică tentativă de respirație... Această încleștare dramatică dintre om și animal a durat aproape două ore. Bilanțul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
intitulez "despre mine ca un om simplu", dar nu aș fi în stare de o minciună atât de mare, fiindcă numai om simplu nu sunt. Dimpotrivă, sunt infectat de lectură, de cultură, de o cultură insuficient de ordonată, pusă "cu lopata", ceea ce îmi dă o oarecare confuzie în gânduri și opinii. Visez să fi fost un om simplu, cu existență de pădurean ori de cosaș. Să mă fi întors acasă, spre seară, cu șalele cuprinse de durere, să fi simțit zilnic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
toate suferințele mele, într-un cuvânt - toată viața mea, numai de la tine îmi vin. Toți ceilalți îmi sunt doar mai mult sau mai puțin indi ferenți. Oameni, nu vă închipuiți că mi-ar fi o fericire... Îmi e o necesitate! Lopata În fața mea e muntele. În mâinile mele - o lopată: bucată de fier, grosolană și pătrată, cu ajutorul căreia vreau să pătrund în măruntaiele de piatră. știu: e o unealtă sărmană și neputincioasă care nu mă va duce nicăieri, chiar dacă îmi voi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
numai de la tine îmi vin. Toți ceilalți îmi sunt doar mai mult sau mai puțin indi ferenți. Oameni, nu vă închipuiți că mi-ar fi o fericire... Îmi e o necesitate! Lopata În fața mea e muntele. În mâinile mele - o lopată: bucată de fier, grosolană și pătrată, cu ajutorul căreia vreau să pătrund în măruntaiele de piatră. știu: e o unealtă sărmană și neputincioasă care nu mă va duce nicăieri, chiar dacă îmi voi zdrobi mâinile și îmi voi sângera sufletul. Alta însă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
știu eu? Are ea alte puteri? Era musai să cobor... Întradevăr, pe Dorobanți se putea circula; cu dificultate dar... se circula! Doar că eu aveam mașina parcată pe strada Fabricilor, stradă blocată. Câțiva din vecinii mei dădeau de zor la lopată, nu ca să meargă la Tichilești pentru treburi subtile, ci pentru acțiuni ceva mai banale și mai... pământene: să aducă pâine la chioșcul din colț sau porcul de la țară... Am pus și eu mâna pe o lopată, cu toate că nu credeam în
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
dădeau de zor la lopată, nu ca să meargă la Tichilești pentru treburi subtile, ci pentru acțiuni ceva mai banale și mai... pământene: să aducă pâine la chioșcul din colț sau porcul de la țară... Am pus și eu mâna pe o lopată, cu toate că nu credeam în utilitatea efortului fizic ce urma din această acțiune. Diana m-a acuzat de negativism, dar eu aș îndrăzni, mai degrabă, să vorbesc despre discernământ. Am dat la lopată și ne-am luptat cu nămeții cam patru
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
țară... Am pus și eu mâna pe o lopată, cu toate că nu credeam în utilitatea efortului fizic ce urma din această acțiune. Diana m-a acuzat de negativism, dar eu aș îndrăzni, mai degrabă, să vorbesc despre discernământ. Am dat la lopată și ne-am luptat cu nămeții cam patru ore. Fata a înghețat repede, dar îi erau străine așteptarea și amânarea, două noțiuni ce nu existau în bagajul ei lingvistic atunci când era vorba de celebrul de-acum număr 150! Cât trebuie
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
încât, într-o zi, un șofer a cărui mașină trebuia s-o încărcăm cu nisip sau pietriș și care se uita la noi plictisit, cu mâinile în buzunare, și-a exprimat zgomotos consternarea observând că nu prea știu să mânuiesc lopata. Se mai nimerise și o iarnă vitregă, ca viața de care aveam parte în acel început de an 1960. Dar, după cum spune Dostoievski, pretutindeni trăiesc oameni. O dată, văzând că m-am împotmolit - transportam beton cu roaba -, un „coleg”, un țăran
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai mult de piață. V.A. : Eu cred că la noi au fost exagerări. Te uiți în spi‑ tale, de exemplu, unde vezi fel și fel de corpuri de pază, cu numeroși paznici care Doamne ferește să pună mâna pe o lopată când dă ninsoarea sau să alunge câinii care hălĂduiesc până și pe culoarele spitalului. Tot așa și cu femeile de serviciu angajate de la companii din afară și așa mai departe. A.M.P. : Așa este. Cu certitudine, astăzi e foarte criticabil
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
am întâlnit și am muncit în aceeași brigadă și echipă cu Bruder Dominic și Bruder Augustin, frați ai Școlilor Creștine. Miile de deținuți politici din lagărele de la Salcia, Strâmba, Stoenești, înălțau în Insula Mare a Brăilei cu hârlețul, târnăcopul și lopata diguri de apărare în fața apelor Dunării. Era o muncă istovitoare, mai cu seamă pentru oamenii bătrâni, pentru cei neobișnuiți cu muncile fizice și pentru cei cu sănătatea șubredă. Eu eram unul dintre aceștia, căci din ziua de 4 aprilie rămăsesem
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
soluție. Ar fi ceva, spune el gânditor. Vămile... Nu dijmuiesc după lege... Fură... Iau șpagă... Da-da! Fură!se mânie Ștefan. Ai văzut ce căsoaie și-au ridicat?! În vreme de zurbă, inimoșii mușcă țărâna și tâlharii întorc miliardele cu lopata! Vistiernice! poruncește el brusc. Mâine! În zori! Încaleci! Scormonești vămile! La sânge! După lege! Vameșii s-au spurcat la șpagă! Se fură grânele! Se fură peștele! Și pădurile se fură! Să fie dovedită hoția și tâlharii să fie puși să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pleznește cu palma peste gură, dar nu se poate ține să nu le-o zică: Sictir! Ștefan răsuflă adânc, cu amărăciune: Ce de "navigatori"... Unii plutesc în aur; alții plutesc în sânge... Noi murim ca alții să întoarcă aurul cu lopata... Când ai puterea banilor, ai și puterea armelor. Cumperi și dreptatea, și domnia, și pacea, și dragostea o cumperi, ce pohtești cumperi. Numai adevărul nu-l poți cumpăra. Îl poți măslui, îl poți îngropa chiar, dar mai curând au mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și tăcu. — Ce-ai mai văzut? Întrebă Simeon. Ce-ai mai văzut? Povestește tot... Dar cantorul nu mai deschisese gura. Rămăsese așa, În cremenit, cu ochii larg deschiși, ca și cum priveliștile de groază Îl urmăreau și În moarte. Simeon căută o lopată. Cu grijă, ferind din calea lui rămă șițele Însângerate, fără să se gândească la nimic altceva decât că Îi trebuia o lopată. Apoi Începu să sape, făcu o groapă mare, mare de tot, și Înveli În niște zdrențe pe jumă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În cremenit, cu ochii larg deschiși, ca și cum priveliștile de groază Îl urmăreau și În moarte. Simeon căută o lopată. Cu grijă, ferind din calea lui rămă șițele Însângerate, fără să se gândească la nimic altceva decât că Îi trebuia o lopată. Apoi Începu să sape, făcu o groapă mare, mare de tot, și Înveli În niște zdrențe pe jumă tate arse mădularele Împrăștiate peste tot. Mai găsi și niște paie nearse pe care le așternu În groapă. Munci mult, atent și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]