2,054 matches
-
sfințirea lui, abia în 27 octombrie 1334 denotă imposibilitatea de a-și fi putut lua rolul în serios pe aceste plaiuri, deoarece iparhul mongol din Cetatea Albă, înconjurat de doctori evrei și tătari cuvioși, închinători ai soarelui și stelei, care lucește înaintea luceafărului, domnea nestingherit și putea ucide în voie în cazne, în 2 iunie 1332, pentru mărturisirea credinței sale ortodoxe pe negustorul Ioan din Trapezunt legat de coada unui cal și târât pe străzile orașului. După neizbânda din Țara Românească
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
care alunecasem și care acum se întindea din locul unde fusese piatra până aproape de lespedea de beton, unde se sfârșea brusc. Grădinarul lăsă jos mașina de frunze și își scoase șapca, ștergându-și sudoarea de pe frunte. Coama neagră de pământ lucea în soarele dimineții - acoperită de o pojghiță mai uscată, dar brazda încă nu se uscase în întregime. - Ce-i asta? întrebă el, cu o expresie de regulă asociată cu vederea unor mortăciuni. - Asta mă întrebam și eu. - Pare, ăă, noroi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lucru și a făcut un gest - a nedumerire, în același timp o expresie înțelegătoare - care indica faptul că vom aștepta și vom vedea. Am vrut să strig: „Vom aștepta să vedem ce?“ Ușa sărise din balamale și o spumă grețoasă lucea oribil pe clanță. Și mai groaznic: ușa fusese smulsă pentru că arătarea o mușcase și trăsese de ea. Smocuri de blană punctau coridorul - păr pierdut de creatură. De la fereastra dormitorului am privit cum doi ofițeri cercetau câmpul din spatele casei, căutând indicii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am crezut că era un bol modelat din fâșii mototolite de ziar (asta era) în care cineva pusese două pietre negre. M-am gândit că e vorba de un proiect pentru orele de artă plastică. Dar pietrele negre erau ude. Luceau. Și cum stăteam deasupra bolului, privind drept în el, mi-am dat seama ce era. Era un cuib. Iar în cuib obiectele negre ovale nu erau pietre. Mi-am dat seama imediat ce erau. Erau ouă. Și mai era un cuib
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
iubesc Prea devreme-i acum Vorbe mari eu nu pot să-ți spun Dar de când te cunosc Sper că ai înțeles Viața mea are un alt sens. Tu ești zbor spre înălțime, Eu copac urcând spre tine; Tu ești stea lucind în depărtări Eu vreau să fiu leagănul tău În albastre zări. Nu-ți spun, te iubesc Poate ai un alt drum Vorbe mari eu nu pot să-ți spun Tu ești visul frumos Ce mi-a dat liniștea Și nicicând
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
slujit cu dreaptă și credincioasă slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita noastră milă și i-am întărit dreptcredincioasa lui vislujenie, cinci sate pe Racova, anume: Pungești - unde este casa lui, alt sat mai sus Gârcinești, al treilea sat Lucești, al patrulea sat, unde este Cursec, al cincilea sat, unde a fost văraticul lor vechi, din veac. Toate acestea să-i fie lui uric, cu tot venitul, lui și copiilor lui, și nepoților lui, și strănepoților și întregului neam, neclintiți
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
Mitropoliei de Roman” o ocină și o moșie de sat din Pungești, pe Racova, pentru 320 de zloți, bani cu care se cumpără veșminte preoților mitropoliei. Și vânzările erau doar la începutul începuturilor, nu numai la Pungești, ci și la Lucești, Coșești, Toporăști, Stângaci... - Am trecut peste unele evenimente foarte importante, pe care nu le-am putut marca începuturile lor pe meleagurile Văii Racovei și implicit în Pungești. Ele au avut loc la nivel mult mai înalt, dar ulterior, ca efect
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
casă, în vârful picioarelor. Off the Record Bun. Haideți. Măi, eu vorbesc singură? Camera mai la stânga cinci centimetri. Mai încolo. Mai la dreapta, vreau să zic. Dreapta mea. Nu, stânga mea. Haideți, măi, oameni buni, ce-i așa greu? ăsta lucește? Colierul ăsta, măi, femeie. Nu vezi că stau cu mâna pe el? Măi, fetițo, tu ai imagine acolo sau io latru-n pustiu aicea? Păi da. Păi de ăsta zic. De-ăsta de la gâtu meu. Păi și nu poate să
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
stă tupilată Clementina, țigăncușa care cerșește la intrarea supermarketului din Genevilliers. Are unsprezece ani și e româncă. Din când în când, se ridică și vine s-o strângă tare-tare de braț, deasupra cotului: "Vezi ce puternică sunt?" Și face să lucească în penumbră lama unui cuțit. Clementina îi poartă pică pentru că a vrut s-o înscrie la școală. Ea nu-i ia în serios amenințarea, care o irită totuși. Întinzându-și brațele, descoperă, împrăștiate pe pat, mai multe cuțite. Sună. Cléa
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
foarte frumoase în după-masa asta, nu vrei?" Vocea lui, pe care și-o voia normală, sună teribil de fals, își dădu și el seama, și tuși ușor ca să-și recapete sângele rece. Tusea sună și mai fals. O scânteie ironică luci în ochii Nastiei. S-a prefăcut că nu observă și ieși ca să se întoarcă cu un coș mare. "Era un țărănuș care dârdâia pe marginea drumului, în ploaie, i-am cumpărat toată marfa, cu coș cu tot. Uită-te ce
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
unui lac. De regulă, majoritatea râurilor din țara noastră, au direcția de scurgere de la Nord spre Sud. Așa am crezut și eu mult timp atunic când călătoream cu trenul și priveam pe geamul vagonului Lunca Someșului și apa râului cum lucea în razele soarelui. Este o frumusețe rară, care-ți încântă privirea și imaginația, nu te saturi admirând panorama luncii acestui râu și pâraele pe care le adună în calea lui,de pe văile limitrofe,atât de liniștit, blând și cuminte este
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
medievale atârnate de perete -, toată lumea este decisă să valorifice la maximum detaliile pitorești ale locului și se înghesuie să facă poze pe fundalul onorabilului vehicul. De partea cealaltă a porților, vizităm o pivniță uriașă, cu butoaie rânduite ca la paradă, lucind palid în lumina torțelor. Aici, o angajată a cramei ne ține o „prelegere” despre tehnologia preparării vinurilor de Château Smith Haut Lafitte. Aflăm de la ea că, de când a fost construit, simpaticul castel a trecut în proprietatea mai multor stăpâni, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
întreaga atmosferă care înconjoară biserica este bizară și de un strălucitor mister: Văzduhul scânteiază, câmpia are un luciu văl, iar lumea stă îmbrăcată în promoroacă 80. Crucile sunt unse cu var și pare că vin din alte vremuri, din pustii, lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar, iar țintirimul singur (s.n.) cu strâmbe cruci veghiază 81. Interiorul îi declanșează poetului meditații existențiale; pornind de la realitatea concretă Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas,/ [...] Abia conture triste și umbre-au mai rămas 82
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
iee,/ Iară florile să ploaie/ Peste dânsa 136. Asemănări izbitoare apar între cei doi. Ca și codrul, poetul răspunde la rândul său: "Pădure dragă,/ Ea nu vine, nu mai vine!/ Singuri voi, stejari, rămâneți/ De visați la ochii vineți,/ Ce luciră pentru mine/ Vara-ntreagă137". Codrul devine în felul acesta un foarte bun partener de dialog, pentru a împărtăși toate ale lumii, iar cuvintele poetului redau din nou posibila zicere a codrului: Numai omu-i schimbător,/ Pe pământ rătăcitor,/ Iar noi locului ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
printr-o noapte de nouri, prin o zi întreagă de stele, pân-am dat de-o lume de miros și cântec, de-o grădină frumoasă deasupra stelelor. Copacii erau cu foi de nestimate, cu flori de lumină, și în loc de mere luceau prin crengile lor mii de stele de foc. Cărările grădinei acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijlocul ei, unde era o masă întinsă, albă, cu lumânări de ceară ce luceau ca aurul, și de jur împrejur sânți în haine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de nestimate, cu flori de lumină, și în loc de mere luceau prin crengile lor mii de stele de foc. Cărările grădinei acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijlocul ei, unde era o masă întinsă, albă, cu lumânări de ceară ce luceau ca aurul, și de jur împrejur sânți în haine albe ca și mama și împregiurul capului lor strălucea de raze. Ei povesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nu era încă lume, neci oameni, și eu îi ascultam uimit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ceasuri, zile, săptămâni,/ Și mereu a mea-ndreptare/ O amân de azi pe mâni168. Conștient că va trece împreună cu Eros puntea humii, în melodica șoptire a râului, ce geme169, Eminescu îl proiectează pe zeu și peste Styx: Și totuși va luci în veci/ Aprins de zeul Amor/ Și ale sale raze reci/ Pe frunte lumina-m-or.// Căci stăpânește tot ce-a fost/ Și tot ce o să vie/ Și câte nu avură rost/ Și nu au fost să fie170. Imaginea iubitei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
mai inspiră/ De cugetă lumi nouă cum cugetă o liră/ Dulci melodii și doruri...179 Cerul și îngerul păzitor al poetului, reprezentat de iubita moartă prematur, sunt legate indisolubil în mai toate imaginile poemelor sale: Prin mii de stele ce lucesc/ De vei privi într-una/ În sânu-adâncului ceresc/ Descoperi încă una180. În armoniile create de Eminescu, buciumul și cornul dețin un loc aparte în economia întregului. Întocmai ca-n poezia mallarméană, ele sugerează, nu numesc. De altfel, trimiterile directe nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
printr-o noapte de nouri, prin o zi întregă de stele, pân-am dat de-o lume de miros și cântec, de-o grădină frumoasă deasupra stelelor. Copacii erau cu foi de nestimate, cu flori de lumină, și în loc de mere luceau prin crengile lor mii de stele de foc. Cărările grădinei acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijlocul ei [...], și de jur împrejur sânți în haine albe ca și mama și împregiurul capului lor strălucea de raze. Ei povesteau, cântau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sol, pe orizontală, ca o balenă lăsată la fundul unui acvariu, să se odihnească. Nu sînt mistic, dar în seara dinaintea pornirii voi aprinde o lumînare, iar la culcare voi lua un luminal să nu am coșmaruri. Vă place cum lucește? mă întreabă mecanicul Valeriu, ieșit de sub niște conducte, cu o găleată cu vopsea galbenă într-o mînă și cu o pensulă în cealaltă. L-am vopsit vernil, apoi l-am dat cu lac, se mîndrește el arătînd spre tabloul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întreabă mecanicul Valeriu, ieșit de sub niște conducte, cu o găleată cu vopsea galbenă într-o mînă și cu o pensulă în cealaltă. L-am vopsit vernil, apoi l-am dat cu lac, se mîndrește el arătînd spre tabloul de comandă. Lucește mai ceva ca la Cape Kennedy! Chemăm și Televiziunea, nu-i așa, dom' inginer? Să ne filmeze... Tu de unde-ai răsărit?! se miră maistrul. N-ai terminat de vopsit conductele de azot? Acuși, tov' maistru, acuși, că nu pornim azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la blocul-turn..., strîng eu din umeri. Ajuns lîngă calorifer, Fărcășanu se așază pe elemenții caloriferului, își ridică piciorul stîng peste genunchiul dreptului și începe să-și cerceteze șoseta galbenă, flaușată, numărîndu-i parcă buclele lipsă. La brîul lui, puțin sub burtă, lucește strident o cataramă de două palme, ca de cow-boy. "Gagiule, ești dat Dracului! îi spun în gînd. Ce satisfacție meschină aș avea să te dea primarul afară și să ajungi muncitor în secția unde-s eu !... Aș aranja cu Don
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu pleoape pe jumătate căzute zăriră pe scaunul șoferului un pachet de ți gări străine deja desfăcut. Descuie cu grijă, sustrase cu dexteritate două țigări din pachet și închise la fel de grijuliu portiera, îndepărtându-se fără grabă de mașina pe care luceau câteva boabe de rouă, ca niște urme de transpirație incitată, și aruncând țigările un minut mai târziu în poala unei cerșetoare negri cioase așezată pe treptele de la intrarea unui bloc anost. Plecă fluierând, cu mâinile în buzunar, și se întoarse
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe logodnici. în cele din urmă, se duse și el, dădu mâna tăcut cu regizorul și o invită pe Anda la dans. Anda își tur nă coniac într-o ceașcă cu cafea, sorbi cu sete și îi spuse, cu ochii lucind: — N-am chef să dansez cu tine acum! Dacă ai ceva de spus, spune-mi! Paul, du-te și dansează cu Georgiana! Eduard dădu din umeri. — Nu mă deranja prezența lui. Cu sau fără el n-am nimic de pierdut
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
spre baie. Rămase mult timp în fața oglinzii rotunde, privindu-se și pipăindu-se din nou. Cine era femeia aceea care se uita la ea cu răceală, chiar cu dispreț? își recunoștea atingerea, dar nu recunoștea sclipirea ciudată din pupile, care luceau ca niște vietăți străine și pân ditoare. Se privi din nou, aproape cu groază. Privea chipul străin care era o mască și se întreba de ce nu poate da masca jos, de ce nu poate lua portretul acela de pe holul hotelului ca să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]