977 matches
-
muri, cine are să ne plângă și cât o să fim plînși? Sufletul omului... În fața lui, aproape de noi, mic de încape într-un corp șubred, stăm ca în fața infinitului. Când vezi o mulțime - ca acum, de școlari care se joacă într-un luminiș din Bois - așa de la fel cu toții, îți dai seama ce ingenios și paradoxal a fost acela care s-a gândit la personalitatea fiecărui individ în parte. Trebuie să fi suferit enorm și și-o fi simțit enorm existența. Și-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
singurătățile, nu se pricepea să flirteze, rareori și pentru scurtă durată o interesa o rochie nouă. Fusese eleva cea mai inteligentă pe care o avusese vreodată școala ei, dar numai la anumite obiecte preferate și, de altminteri, și acolo cu luminișuri și cu umbre, cu intuiții admirabile și cu incapacitate de a pricepe unele lucruri simple, încăpățînată față de orice constrângere și surprinzător de neatentă. Avea mai presus de orice patima cetitului, și nici un au-tor nu o speria, oricât de dificil ar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Nu-i casă, e un fel de îngrăditură. De afară nu se vede nimic. Neti își roti privirea peste zidul de crengi pe care Dragoș le așezase de jur-împrejur umplând golurile dintre tufe și trunchiuri de copac. Un fel de luminiș, aprecie ea. O poieniță. Nu-i chiar poieniță... Dar cum să-i explice că era un fel de poartă către lumea de dincolo, unde plecase astă-toamnă tatăl ei? Atât doar că încă nu găsise poarta. Dar asta doar fiindcă până
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în fața ei. Neti doar surâdea ceva mai larg. Coborâse și ea privirea și, ezitând ușor, îl fixa în locul unde el simțea un fel de strângere plăcută, cumva neînfricată și totodată neîmplinită. Dar nu exista nimic mai mult, doar ieșirea din luminiș și, curând, plecarea la Salonta. Viviana Furtuna cu tunete de afară nu-l împiedica pe domnul Postolache să-și țină ora de dirigenție. "Nu orice grup de oameni se cheamă colectiv", le spunea el răspicat, cu o voluptate vizibilă a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
au luat-o înainte, de data aceasta. În spatele nostru, fântâna a rămas cu cumpăna sa legănându-se alene, de parcă ne-ar fi pândit în continuare. În scurt timp, am ajuns în vârful dealului, unde se zărea o poieniță. Ieșind la luminiș, am văzut, lângă teiul din vârful dealului, o apariție... Era cineva care ne aștepta acolo. M-am oprit încremenind pe loc, surprinderea și bucuria m-au copleșit, totul se înseninase absolut deodată... Iasomia ne aștepta lângă teiul cu scoarță argintie
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
facă altceva decât să-i țină piept. Văzându-se astfel urmărit, regele tătar se gândi deodată la o stratagemă. Își întoarse calul, prefăcându-se că fuge deznădăjduit. Roland se repezi după el și Agrican fugi până când a juns într-un luminiș unde se afla o fântână. Locul acesta era tare frumos iar tătarul a descălect pentru a se răcori la fântână, dar nu și-a scos 22 coiful sau armura. Roland l-a ajuns numaidecât, strigând : Atât de îndrăzneț și totuși
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
față de ambii admiratori, a încălecat pe unul dintre cei mai iuți armăsari și s-a afundat în pădure, bucurându-se, cu toată spaima ei, că și-a recăpătat libertatea. Prințesa s-a oprit după o bucată de vreme, într-un luminiș cu copaci tineri, udat de două pârâiașe limpezi ce se uneau și-și amestecau apele într-un susur plăcut. Crezându-se departe de Rinaldo și sleită de oboseală și de arșița verii, ea a văzut cu bucurie un mal acoperit
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
zăngănit de arme, vestind apropierea cuiva; iar Sacripant,furios de această întrerupere, și-a tras coiful pe cap și a sărit pe cal luând poziție de luptă. Un cavaler, cu scutul și panașul albe ca zăpada, s-a ivit în luminiș. Sacripant i-a aruncat o privire fioroasă și, neașteptând ca acesta să se apropie, l-a provocat la luptă. Străinul, fără a răspunde acestor semne de dușmănie, s-a pus în gardă. Caii lor, împunși în aceeași clipă de pinteni
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
nu se mai satură de ea. Îi îmbogățește sensibilitatea. Îi înalță ființa. Îi justifică voința de a nu muri. Se simte, ca Petre Țuțea, „român de meserie”, “român prin vocație”, așa cum de mic a fost crescut în casa părintească. În luminișurile cu iarbă și trifoi din suișul colinei se vede copilul, prins cu mânuța de roata istoriei, păscând oițele casei cu șapte copii, spre bucuria binecredincioasei sale mame și a vrednicului său tată. O casă și o familie în care domneau
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
se vărsau doar firele subțiri ale unui izvor sacru, însă uneori apa inunda în mod misterios malurile, iar oamenii locului săpaseră în stâncă o galerie lungă, pentru a dirija fluxul spre mare. Pe coasta abruptă dinspre nord se deschidea un luminiș, unde se înălța un singur edificiu mohorât, din piatră cenușie, lava solidificată a vechilor erupții. — Acela este templul zeiței, spuse Claudius. Instinctiv, toți rămăseseră nemișcați. Cel despre care vorbește Vitruvius? întrebă Împăratul. — Întocmai, Augustus, răspunse Claudius, și continuă ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-l prostească la nesfârșit. Pe anul acesta, pomana porcului s-a dus, sarmalele au fost terminate, vinul băut, Salvarea, sunată. La ce vă mai așteptați? La mulți ani și cât mai multe pomeni ale porcului... Poiana luminoasă Într-un luminiș mirific, din pădurea magică Iasnaia Poliana (Poiana Luminoasă), sub o moviliță de pământ verdeinerbat, își doarme somnul de veci titanul literaturii mondiale, Lev Nikolaevici Tolstoi. De ce aici și nu într-un cimitir? Istoria nu ne dă prea multe răspunsuri, dar
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
mă crezi. Trăiește. E bine. E întreg. Și e ajutat de lup! Ah, suflet chinuit de mamă disperată! Căprioarei nu-i trebui decît confirmarea că puiuțul a supraviețuit. Înainte de-a fi auzit relatarea pînă la capăt, se repezi către luminiș, chemîndu-și necontenit odorul: Copilul meu! Nu dură mai mult de o secundă pînă cînd animalele se treziră față în față. De această dată, încremeniră amîndouă: și Lupino, surprins să se trezească dintr-o dată în fața mamei, și căprioara, înghețată de spaimă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
în răstimpuri. De fiecare parte a drumului, nespus de aproape, se desena pe cer pădurea întunecată. Ploaia ușoară care udase drumul cu o oră mai devreme stăruia încă în aerul călduț, făcând și mai apăsătoare liniștea și nemișcarea acelui mare luminiș din inima pădurii virgine. Pe cerul negru tremurau stele încețoșate. Dar de pe celălalt mal se înălță un zăngănit de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape. Deasupra barăcii, la dreapta omului care aștepta nemișcat, cablul se încorda. Un scârțâit surd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
seceta grea Va musti, într-o zi, De iubire, Muguri vii în cuvânt Și livezi vor zâmbi Peste fire. Salcia Apleacă-te, sfioaso, șoptește în vânt Sau lasă-ți cuvântul să cadă-n prundiș. Sortirea-ți se arată în vag luminiș Ca umbrele pletelor verzi pe pământ. Schițează în arcuri de cerc tot ce vrei Pendule-ți atârnă din creștet de lemn Clepsidra-n prundișul din râu a pornit în albia vieții să-ți zgârie semn. Doar zgomotul apei în pietre
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
cu fațete de giuvaer, aplecat spre sine, plin de taine aflate imediat sub pragul simțurilor noastre de adulți. Intrăm. Locul emană o tăcere profundă, ca și cum aici domnește latura vegetală a creației și până și păsările au fost izgonite; dedesubt, prin luminișurile verzi minuscule și Întortocheate, prin grădinile-ramuri, urcă susurul unui șipot de pe Moor, care Într-o bună zi va ajunge să se unească cu marea, departe, În sud. Zgomotul acesta de apă, din nou asemănător cârâitului unui corb, tremoloului unui ploier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
părți. Harry o luă înainte, pășind în lateral pe o potecă ce ducea drept spre vârf. L-am urmat printre tufișurile care-mi agățau hainele și-mi zgâriau fața. După vreo cincizeci de metri de urcuș poteca ieși într-un luminiș străbătut de un fir de apă. Am zărit o căsuță cilindrică, din blocuri de zgură compactată, cu ușa larg deschisă. Am intrat. Pereții laterali erau tapetați cu fotografii pornografice, cu femei schilodite și desfigurate. Figuri mongoloide care lingeau penisuri artificiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fluviului și am descoperit un pod natural, un fel de potecă făcută din pietre. Cum nu era nimeni pe acolo care să ne împiedice, am trecut pe malul celălalt și am găsit chiar locul unde fusese tata atacat. Am recunoscut luminișul pe care îl descria - cercul celor optsprezece copaci, iarba călcată în picioare, tufele culcate la pământ. Era și o urmă pe jos, acolo unde se făcuse un foc mare. Ni s-a făcut părul măciucă, Iosif m-a luat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
apa clipocind, frunzele fremătând și inimile noastre care băteau să ne spargă piepturile. - Ce era cu locul ăla? a zis fratele meu, iar eu n-am putut decât să dau din cap. Ne-am uitat înapoi spre mistreț și înspre luminișul înconjurat de cercul copacilor, dar animalul se evaporase și scena era de-acum una obișnuită, ba chiar idilică: o pasăre zbura la orizont, iar copacii murmurau în briza râului. M-a trecut un fior, iar Iosif m-a strâns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de sălcii năpădite de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce se întâmplă. Domnul Andrei nu mințise. Într-un luminiș, chiar dincolo de sălciile care mă ascundeau, l-am zărit pe Hingherul. Ciulise urechile. Auzise, poate, crengile mărăcinilor troznind. Avea pantalonii suflecați, își arăta pulpele umflate și învinețite de varice, iar lângă el, cu botul ridicat în vânt, se afla un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul bătea înspre mine. Hingherul nu arăta ca dresorii de la circ. Avea un aer fanatic și sumbru. Aranjase la capătul luminișului un manechin de paie, legat cu crenguțe subțiri peste tot, mai puțin la gât unde atârna un fular roșu. — Ucide-l! porunci el brusc. Animalul țâșni ca o săgeată neagră. Din câteva salturi ajunse la manechin și îi sări la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
închisori au fost aleși dintre oameni. Dar a trebuit să recunosc că nu toți oamenii sunt la fel. De aceea lumina întunecată de pe fața Hingherului m-a făcut să mă cutremur. M-am întrebat, ce nefericire săpase în bătrânul din luminiș, care-mi păruse înainte un sfânt, o ură ce-i strălucea pe față ca dragostea? Ce joc era acela care-l umplea de o bucurie atât de cumplită? Nu mai eram deloc sigur că, găsindu-mă acolo, Hingherul m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o explicație, dar când s-a întors spre noi am crezut că ne va înjura. Nu ne-a înjurat. Ne-a spus să ieșim afară, unde am constatat că scăpasem cu viață printr-o minune aterizând din întâmplare într-un luminiș. Puțin mai devreme sau puțin mai târziu, avionul s-ar fi zdrobit de pădurea ecuatorială. Îngrijorați, am aprins un foc ca să ne apărăm de eventualele amenințări pe patru labe și ne-am strâns tăcuți în jurul lui. Pilotul era singurul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mi se umflase. Am strigat, dar nu mi-a răspuns decât foșnetul frunzelor mari, clătinate de vânt. Simțeam cum îmi creștea febra și abia mai puteam să pun piciorul în pământ. De fapt, nu știu cum am reușit să mă întorc în luminiș. Mai țin minte doar că deasupra mea copacii dansau parcă, atletul, fericit, mă zgâlțâia și striga „Suntem salvați! Suntem salvați!”, iar naturalista plângea. După aceea m-am trezit, singur, fără să știu cum am ajuns acolo, într-un spital instalat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
moarte. În clipa aceea mi-a venit o idee salvatoare. Am râs și am împins cărțile din fața mea. — De fapt, am trișat. 36 Îmi luasem obiceiul să dau câte o raită prin bălării și, într-o zi, am descoperit în luminișul dintre sălcii, cu o mare emoție, un manechin de paie, hărtănit, care o reprezenta pe Moașa. Deci, Hingherul vroia să se răzbune acum împotriva ei!? Probabil, dresa un câine care s-o atace și s-o omoare, la fel cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ai anunțat”. Și m-a lăsat să înțeleg că avea treabă. Nici un semn care să-mi îngăduie să sper în revenirea frumoaselor timpuri de odinioară. A doua zi când m-am dus în bălării, manechinul dispăruse. Privind, culcat în iarbă, luminișul gol, inundat de soare, cred că am adormit cu gândul la visele mele de mărire spulberate, fiindcă am avut un vis în care lucrurile se petreceau pe dos. Oglinzile se întunecaseră, ca de aburul unei respirații otrăvite. Murise Bătrânul. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]