1,553 matches
-
acompanie cuvintele cu un chicotit atât de nefiresc, Încât vizitatorul o privi nedumerit, ridicând din sprâncene și clătinând din cap. - Slăbiciuni muierești, conchise el, luând de pe platou o bucățică de caș și o măslină. Deodată, În timp ce discutau, un nor roșu lunecă pe cer și lumina zilei Începu să scadă, spuzind pân’ la crepuscul. Un fulger brăzdă Întreagă zare, urmat de un tunet ce se sparse În ecouri. Luna care abia se Întrezărea la orizont prinse contur, devenind roșie ca focul. Dinăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a brava cu orice preț, instinctul de autoconservare nu dispăruse complet. În nebunia lui de-a Împinge lucrurile dincolo de limita absurdului, Subotin era totuși destul de prudent, urmărind cu atenție fiecare mișcare a „gheișei“...„Hai, hai, curaj“, o Îndemnă el. Șobolănița lunecă pe pardoseala de ciment, privindu-l fix În ochi. „Mai aproape, mai aproape, curaj, Încă un pic, Încă un pic și gata...“ Subotin se simțea stăpân pe situație. În fond, În cazul unei mișcări prea bruște sau a unei agresiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și pe mironosița...“ Șobolănița făcu semn din cap că nu. „Ia vino Încoace la tăticul tău“, continuă s-o cheme Ippolit, simțind o oareșicare afecțiune pentru această creatură ce apăruse În viața sa. Șobolănița, proptită pe picioarele dindărăt, Începu să lunece spre masă... „Ei, vezi că am prins curaj“, spuse brigadierul, mușcând dintr-un castravecior. Pe măsură ce luneca spre dânsul, „gheișa“ revenea la dimensiunile inițiale, crescând la fiecare pas. „Vasăzică, avem totuși parte de-o halucinație, râse Ippolit, sau ne-nșelăm?“ Auzind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
continuă s-o cheme Ippolit, simțind o oareșicare afecțiune pentru această creatură ce apăruse În viața sa. Șobolănița, proptită pe picioarele dindărăt, Începu să lunece spre masă... „Ei, vezi că am prins curaj“, spuse brigadierul, mușcând dintr-un castravecior. Pe măsură ce luneca spre dânsul, „gheișa“ revenea la dimensiunile inițiale, crescând la fiecare pas. „Vasăzică, avem totuși parte de-o halucinație, râse Ippolit, sau ne-nșelăm?“ Auzind acestea, șobolănița scoase un chițcăit, ce se voia a fi un răspuns la Întrebarea sa, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
acționeze Însă, odată cu scurgerea timpului activitatea distructivă dădea semne de oboseală și să diminueze forța de penetrație, bolnavul, prinzând curaj - coborând din pat - Încercând să activeze picioarele. Operație nu tocmai ușoară, deoarece, la cea mai mică neatenție unul din picioare luneca În gol, periclitând prăbușirea!! Însfârșit, făcând un extraordinar efort de voință, reuși să ajungă În a doua cameră unde de fapt era instalat telefonul. Treaba nu era deloc ușoară. Mâinile Încă mai tremurau, dinții În gură clănțăneau, iar cuvintele nu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
să dai alarma...? În momentul când ne-am despărțit, se putea observa starea mea de instabilitate...?” „Mai Încape discuție...? Când ai coborât din mașină cu greu ai putut să-ți menții starea de echilibru pe verticală, uneori unul din picioare lunecând În gol...! Dar Însfârșit, după câteva mișcări periculoase mersul a revenit la normal iar noi ne-am continuat drumul presupunând imaginea unei iluzii optice. Am realizat adevărul a doua zi, datorită lipsei tale...!!” Simțindu-se oarecum mai bine, Tony Pavone
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
să bântuie malurile râului, icnind în căutarea apei și ajungând să cunoască mai bine somonii decât oamenii. Când, în sfârșit, soția s-a întors la el, trupul femeii n-a mai izbutit să-l încălzească. Brațele alunecoase ale bărbatului au lunecat printre degetele soției, iar aceasta n-a avut încotro și-a trebuit să-l lase să plece de lângă ea. Bărbatul s-a întors la râu cu inima frântă, iar râul l-a întâmpinat cu tristețe. Și inima lui Lorelei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
înfloriți din hălcile de soare vârcolacii aruncă limbi de jeratic în goliciunea seninului din gropi săpate-n văzduh cu fața pârjolită ulcioarele neîncepute își cască gurile prin care își plâng secunda rădăcinile însetate pe obrajii dogoriți de muncă lacrimi fierbinți lunecă în țărâna care sfârâie de durerea neputinței n-o să mai fie nimic nimic nici hrană pentru ochi doar căderea în genunchi... Crengile curiozității mi-am ascuns mugurii în buzunarul sufletului ca să-i feresc de nostalgii ca orice copil mai evadează
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
tine... poezie. Când valuri ne-au lovit, s-au dus cu toate, Ca două stânci îmbrățișate-am stat, A fost de-ajuns o-atingere și poate O sete de-a avea tot ce-am visat. O văd și azi cum lunecă-n zăpadă Și râde cum doar ea să râdă știe, Cât o iubesc, dacă-ar putea să vadă Ar râde iar ca de-o copilărie. E ziua ei. E mare sărbătoare La mine-n cântec și la mine-n casă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
nopților perene, Ca pe zăpada liniștii profunde. Iar când noaptea cerne șoapta ca un scrum, Pe lacrimile umbrelor întinse, Prin liniști rătăcite fără drum, Îmi poartă pașii stelele învinse. Am să las gândul să-mi treacă peste chip, Să-mi lunece priviri ca vremea-nceată, Ca în clepsidră firul de nisip, Am să mă scurg în nemișcarea mată. Sub fereastră... Sub fereastră s-a strâns singurătatea, Să-mi vindece tristețea ostenită, Și las să îmi cuprindă încet cetatea, Tăcerea grea atât
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să știu când trăiesc măsor nemărginirea dansului cu pas de fluture doi crini depun mărturie sub cerul vinovatei lacrimi patima sărutului răsfirarea trupului cenușă sub vulcanul inimii magmă curg râu clocotind spre împăcare în căutarea perfecțiunii felul acela de a luneca fără nici o frecare un caz ideal după care să măsor timpul fără teama sfârșitului de când locuiesc în ochii tăi până și infinitul e verde port embrioni în cutia craniană sarcini nedorite din iubiri interzise știu că nu e creștinesc dar
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de Dor” - 2012 </biography> Toamnă rece... Toamna ce întinde plasa brumii-naltă, Mi-a ucis azi noapte nuferii pebaltă. Fără bun rămas, frunzele rotunde, Sărutând luceferi au pierit în unde... Legănată barca ce mi-a dus iubirea, Prinsă-n vântul serii lunecă aiurea Și pe vâsla veche ce găsea limanul, Mai plutește numai sufletul, sărmanul. Muți, cocori pe apă scuturând aripa Gata de plecare își așteaptă clipa Ca să se înalțe părăsind pământul, Către alte lumi, înfrățiți cu vântul. Numai eu jelesc și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Titi. Cumva el trebuia să o facă acum fericită, pe el îl alesese, dar realiza în acele momente că tot la sugestia lui Gonzales făcuse acea alegere destul de neinspirată.Trebuia să facă ceva... ceva ce promisese de mult. Gândul îi lunecă la Petruș, la felul cum avea să îl ademenească, se gândea cum să-l facă să coboare pe paratrăsnet și cum să brodească totul pentru ca domnișoara Creața să fie de față.Voia să-i arate cât e de iubită în
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
îngâna pe muzica scrisă din doar două note, iar acea așteptare părea că oprește secunda în loc. M-am apropiat în vârful picioarelor de pendul și m-am trezit că-i mângâi pătratele forme, desenându-i conturul în noapte. Din el lunecau legate în două lanțuri de fier, lacrimi ce căutau parcă, să se-ngrope direct în podea. Pipăiam acea cutie de lemn așa cum face olarul când strânge lutul în mâini și-i picură suflet din fruntea sa asudată, apoi, când am desprins
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
pe înfundate, molipsit de trăirile ei care mă făceau să mă simt diferit, râdeam și de sforăitul greu care o scutura pe biata mătușă de grijile de peste zi, turuind ca un motor de tractor. Mă simțeam mai relaxat și ea, lunecând printre umbre, ajunse la marginea patului, apoi mă chemă și pe mine. Poți să iei loc unde vrei, i-am zis și am intrat amândoi în același așternut. Stăteam pe spate cuminți, lăsând între noi un loc generos și îmi
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
spună, căci în comerț se simte și presimte pulsul adevărat al vieții, uraganul ce avea nu peste mult să le joace din țâțâni firmele de tablă, apoi - pe drept, pe nedrept - să le dea peste cap, nisipul mișcător pe care luneca, fără să se observe, îndeletnicirea lor de negustori... Timpul înșelător aproape că-și bătea joc de toate așezările, căci, deși totul era neclintit, părând continuarea unei stabilități, totul era în realitate supus unei mari măcinări, pietrele de temelie de altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din ce autor am transcris dictonul. Cum vremurile se aflau în mișcare, era, socoteam, o completare sfidătoare a principiilor de drept, aici în inima aplicării lor (poate nu era așa), mă gândeam la Grotius, Josserand, Jering, Planiol, Dongorozi; seara gândul luneca spre Keti. În orașul acesta o cunoscusem, petrecusem lângă ea amurguri fantastice urcând dinspre fluviu. Ce-ar fi putut să înțeleagă „bătrânul” președinte din toate acestea? Înainte de depunerea jurământului, mă reținuse un sfert de oră în cabinetul său pentru unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a firii. O iubisem dincolo de adevăr, timpul se întinsese până în miezul lui iunie, trăisem lângă ea apoteoza sfârșitului adolescenței; privindu-mă, ochii îi scânteiau de un miracol neîntâlnit. Este cu adevărat greu să reconstitui șirul acelor întâlniri pentru că mai totdeauna lunecau, nefiresc, din realul în care aveau loc, într-o irealitate care le mărturisea substanța. Și toate câte au urmat... sau poate n-au urmat. Așezarea mea, acum, în casa simpaticului meu proprietar și a soției sale, în apropierea grădinii publice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vină o zi - și tu crezi, asta, o să ne întâlnim din nou, numai că, s-ar putea să nu ne dăm seama, pentru că nu știm nimic esențial despre legile acestei lumi”. O ascultam înmărmurit. - „Atunci - o auzii din nou - timpul luneca spre vară, uituc de examenele de sinteză, de sfârșit de an pe care le dădeai, mă sărutai în bătaia limpede a lunii, eu mă înecam în ochii tăi, te îmbrățișam, intram în lumea visării tale. Ai uitat? Mă întreb când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
melodii, întotdeauna, o atenție deosebită. 18. Stăteam în fotoliu. Imposibil să mă culc, să mă întind pe canapeaua de alături; nu mi se închideau ochii. Domnul Pavel, în schimb, adormise de mult; în somnul lui nu era nici o tulburare, dimpotrivă, lunecau pe fluviu mici ambarcațiuni sau vase, împodobite festiv pentru nu se știe ce sărbătoare națională, poate era ziua marinei, ori o altă petrecere, căci el era vesel, foarte vesel, se afla la bordul uneia dintre acestea, râdea, vorbea tare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe o plajă larg desfăcută la soare. Și nimeni nu observă, în afara Anei care trăia o anume neliniște aureolată ce-o simțea dinspre plaja însorită pe care o visam, fără să-mi surprindă, cum ar fi vrut, privirea ce-mi luneca în răstimpuri imprevizibil pe ochii, pe umerii ei descoperiți. Dar în timp ce doamna Pavel vorbea despre reveriile Orientului, despre minunea portului răsăritean, Ana, fără a lăsa impresia că nu e atentă, se întreba ce gândesc alături de prezența ei, dar mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
răspunsul, pentru că era prea târziu. Deodată însă - atunci?, în altă zi? - o sanie, trasă de doi cai purtând deasupra grumajilor o arcuire sonoră de zurgălăi, ca-n secolul trecut până spre sfârșitul deceniului cinci din vremea noastră, - o sanie, spun, lunecă pe drumul de comună al marii câmpii (unde o fi găsit sania asta?), amândoi încotoșmănați în șube, Lung cu gulerul dat peste umeri, aproape descheiat la gât, veneam ca din basme, el râdea cu bucurie de copil, avea acum cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la ce oră, oricum înainte de miezul nopții, poarta se auzi scârțâind, apoi închizându-se și îndată pașii mărunți ai doamnei Pavel înaintând în semiobscuritatea curții. Marga Popescu gândea: - Te iubesc, auzii încă o dată. Nu mult după aceea, sau foarte mult, lunecarăm pe celălalt versant al nopții. Mijlocul lunii mai... 11. În sfârșit, o scrisoare de la domnul Davidsohn - e acum în iulie - de lungi și căinătoare regrete la numele domnului Pavel despre a cărui moarte aflase dintr-o scrisoare cu dată apropiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
roșie. Acolo-i casa lui Marin, trebuia să mă gândesc mai de mult. Acu ce puteam să fac, dacă ploua? Să mă duc până la el și să-l întreb ce facem! Trecui prin mâna stângă frâul calului și pornii, încet, lunecând prin mâzga malului, spre căsuța vânătorului. În juru-mi, negura groasă a nopții slăbea. Ajunsei. Nu părea departe de la foc - dar mersei o bună bucată de vreme. O căsuță joasă, acoperită cu stuf, care de-abia se deslușea prin întuneric. Lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi pe maluri, se plecau în trecerea ei și iar se îndreptau cumpănindu-se; o pitulice țârâi ușurel un timp deasupra ei, apoi dispăru undeva. Vremea trecea. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. În poienițe, lumina se trăgea spre vârfurile copacilor; câte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și tremura bănuții frunzelor, care luceau în două ape. Căprioara suia pe pârău, la deal. La dreapta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]