KorAP: Find »[drukola/base=luntre & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...54 >

1,346 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

din ochi. Acela îi făcu semn că nu e nici o primejdie. Lingând cu grijă marginea fagurelui, cârmaciul zâmbi de plăcere și zise bucuros: - Nu e mai dulce decât zeița mea Mehituasehet! Am spus bine? Și numaidecât după aceea își porni luntrea, fără a bănui, încîntat cum era de cei dintâi fiori ai dragostei pământene, ce se poate petrece într-o călătorie prin văzduh. CAPITOLUL XXX În clipa când luntrea săltă și țâșni în aer, cei doi străini împreună cu Nefert și cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zeița mea Mehituasehet! Am spus bine? Și numaidecât după aceea își porni luntrea, fără a bănui, încîntat cum era de cei dintâi fiori ai dragostei pământene, ce se poate petrece într-o călătorie prin văzduh. CAPITOLUL XXX În clipa când luntrea săltă și țâșni în aer, cei doi străini împreună cu Nefert și cu Auta își priviră cu grijă tovarășii de călătorie. Ntombi își dădu seama cea dintâi că se ridică în aer și când văzu pământul depărtîndu-se dedesubt și vârfurile copacilor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
aer, cei doi străini împreună cu Nefert și cu Auta își priviră cu grijă tovarășii de călătorie. Ntombi își dădu seama cea dintâi că se ridică în aer și când văzu pământul depărtîndu-se dedesubt și vârfurile copacilor sub podeaua străvezie a luntrei, țipă îngrozită, cerând zeilor să aibă milă de ea. Capul acum i se clătina, deși luntrea zbura mai lin decât fulgul în văzduhul nemișcat de vânt. Apoi capul i se lasă într-o parte; și femeia neagră care trecuse prin

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Ntombi își dădu seama cea dintâi că se ridică în aer și când văzu pământul depărtîndu-se dedesubt și vârfurile copacilor sub podeaua străvezie a luntrei, țipă îngrozită, cerând zeilor să aibă milă de ea. Capul acum i se clătina, deși luntrea zbura mai lin decât fulgul în văzduhul nemișcat de vânt. Apoi capul i se lasă într-o parte; și femeia neagră care trecuse prin multe împrejurări cumplite, și muncă, și bici, și robie, și foame, și groază, și chiar potop

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de rău. Mai avem treabă pe pământ. - Atunci am să aștept!... Spune-le mai departe. - N-a mai rămas mult, zise cârmaciul. I-am spus că aștept niște prieteni și apoi o să plecăm cu toții spre miazăzi și i-am arătat luntrea aceasta. M-a întrebat de ce n-are roți, nici tălpi de sanie pentru nisip, și i-am spus că merge și așa. Atunci a ghicit că e o corabie fermecată, și când am văzut așa, nu mi-a mai fost

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în ochii lui Mai-Baka; iar Mehituasehet, văzând aievea muntele de unde izvora râul dătător de viață despre care se spuneau atâtea povești, deschise gura să țipe, însă din gura ei frumoasă cu buze umede nu ieși nici un sunet. Numai privirea țipa. Luntrea se așeză pe o câmpie netedă, verde, de lângă malul Mării Dulci, în partea ei răsăriteană. Numai punând piciorul pe pământ, cele două femei se simțiră mai bine. Apa era îmbietoare, valurile calde se legănau sub vântul ușor. Pământenii se aruncară

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
străinul râzând. Numele date de logodnica pământeană a cârmaciului, și pe care în scurtă vreme le folosiră toți căci erau foarte ușor de rostit, îi aduseră aminte lui Uh de datoria toiagului său, așa că porni cu ceilalți spre munte. În luntre rămase numai cârmaciul, sau Min, și bineînțeles Mehituasehet. Pe drum Auta o întrebă pe Nefert dacă ar vrea să vadă orașul Zidul Alb. - Nu știu dacă e bine sau nu să ne ducem, spuse el. Totuși m-aș duce. Ții

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
noapte, și în fiecare seară, urcîndu-se în Turnul Stelelor clădit anume lângă palatul său, Marele Preot se liniștea numai când vedea steaua răsărind. Iar de puțină vreme de când steaua nu mai răsărea de loc, bătrânul pricepu că străinii își așezaseră luntrea iar pe pământ. Câțiva oameni i-au spus că au văzut pe cer, zburând spre țara de sus, o pasăre argintie care nu bătea din aripi. Va să zică mai aveau și altă luntre ușoară! se gândi bătrânul îngrijorat. Dar iată că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de loc, bătrânul pricepu că străinii își așezaseră luntrea iar pe pământ. Câțiva oameni i-au spus că au văzut pe cer, zburând spre țara de sus, o pasăre argintie care nu bătea din aripi. Va să zică mai aveau și altă luntre ușoară! se gândi bătrânul îngrijorat. Dar iată că de o zi veneau mereu oameni să-i spună că în orașul Behdet umblaseră prin piață și pe uliți trei străini în haine de argint; alții au văzut alături de cei trei străini

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de animale. La altceva se gândea însă Mai-Baka. El credea că alți zei, poate zeii răi ai deșertului și duhurile pădurii, au năvălit pe țărm să se lupte cu zeii lui ocrotitori. Ntombi bănuia că se vor fi furișat spre luntrea zeilor fiare aprige, poate lei ca leul care o înspăimîntase pe ea de mult, făcînd-o să se urce în copac și astfel să scape cu viață. Nefert își închipuia nu o bătălie, ci poate plictiseala cârmaciului, care oricât o va

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
decât de obicei, nu căuta să-și închipuie nimic și, mergând, aștepta să se sfârșească drumul. Când ajunseră în câmpie, Min, cârmaciul, le strigă de departe că Hor îi chema sus pe podiș, în munții din țara Haru. Intrând în luntre cu Min și cu Auta, Uh ceru lămuriri. - Nu mi-a spus decât că trebuie să venim cât mai grabnic acolo. - Și noi? întrebă Nefert. - De când ați arătat că sunteți prietenii noștri nu mai putem fi toți fără voi! îi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mână ducîndu-l înăuntru, apoi pe Ntombi, și le spuse: - Nu în cer; deocamdată tot pe pământ, în țara Haru unde ne așteaptă ceilalți prieteni străini. Dar nici așezat pe scaun, alături de Ntombi, Mai-Baka nu-și găsea astâmpăr. Întrebă iarăși, în timp ce luntrea pornea: - Zeul meu slăvit Auta, de ce zeii ceilalți sunt neliniștiți? - Nu știu, Mai-Baka. Am fost chemați grabnic în țara Haru. Să vedem când vom ajunge! - Dar cum, zeii nu știu tot ce se petrece? stărui Mai-Baka. Neliniștea neobișnuită îl făcuse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
taci și să le mulțumești că ne-au scos din robie și să fii mândru că ne poartă cu ei prin văzduh. Și Ntombi tăcu, învățîndu-l și pe Mai-Baka să-și potolească limbuția. Ajunseră în sfârșit pe podiș, lângă marea luntre. Dar când văzu pădurea aproape, Mai-Baka iarăși uită de povața nevestei și-i ceru lui Auta îngăduința să se ducă să vâneze ceva pentru cină. Și spre mirarea lui, Auta nu numai că nu se mai supără, dar îl strânse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
clocot, femeia străină părea mai fragedă ca o copilă pământeană, totuși își dăruia prea puține răgazuri, chiar dacă și ei începuse să-i placă să umble cu Nefert pe întinsul podișului să culeagă flori. Acum, când mai veniră două femei, veselia luntrei argintii putea crește, dacă avea să treacă îngrijorarea străinilor pe care Nefert n-o prea luase în seamă. Deocamdată însă Mehituasehet și Ntombi o privea pe străină cu ochi reci, de vreme ce ea rămase să stea de vorbă în luntrea mare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
veselia luntrei argintii putea crește, dacă avea să treacă îngrijorarea străinilor pe care Nefert n-o prea luase în seamă. Deocamdată însă Mehituasehet și Ntombi o privea pe străină cu ochi reci, de vreme ce ea rămase să stea de vorbă în luntrea mare numai cu bărbații, lăsîndu-le pe cele trei pământene (ea, gazda!) singure. Când ajunseră printre flori și ierbi și se așezară, Mehituasehet o descusu pe Nefert despre această străină, iar când află că nu e soția lui Min, răsuflă ușurată

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
poalele muntelui se adună mulțimi de soldați și fac tabără. Noi doi vom afla ce soldați sunt și ce caută aici unde nu e graniță dușmană. - Îndrăznesc să te mai întreb, spuse iarăși arcașul, de ce nu ne-am dus cu luntrea prin văzduh? - Ca să nu ne creadă zei. Văzîndu-ne oameni ca toți oamenii, așa cum suntem, nu se va feri nimeni. Asta-i tot! CAPITOLUL XXXII Pe țărmul răsăritean al Mării dintre Pământuri erau în acele vremi neamuri nenumărate și felurite. Unele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
însă am fugit de timp. Cu greu și după multă stăruință, Utnapiștim se încredință că stă de vorbă chiar cu Auta. Și atunci vru să-l slăvească socotindu-l zeu. Nu-i putură spune pentru ce au venit, nici că luntrea străină este în țara Haru. Dar Utnapiștim știa din auzite că zeii au coborât iarăși. Nu-i întrebă însă nimic, stăpînindu-se de teamă. Strîngîndu-și marfa necăutată de nimeni, cei doi oameni negri plecară spre marginea Sodomei cu Utnapiștim. Omul din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în aceeași clipă se auzi de-afară o larmă surdă, neobișnuită, pe podiș. Ieșirii cu toții repede. Larma venea dinspre pădurea de cedri. În scurt timp, dintre copaci porniră să iasă cete învălmășite de oameni. Când această mulțime ajunse în fața marii luntre argintii, strigând de frică și de durere, se putu vedea că era o mulțime de robi. Văzând luntrea și pe cei de lângă ea, robii se trântiră cu fețele la pământ. Spinările lor goale erau vărgate și cu cheaguri de sânge

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dinspre pădurea de cedri. În scurt timp, dintre copaci porniră să iasă cete învălmășite de oameni. Când această mulțime ajunse în fața marii luntre argintii, strigând de frică și de durere, se putu vedea că era o mulțime de robi. Văzând luntrea și pe cei de lângă ea, robii se trântiră cu fețele la pământ. Spinările lor goale erau vărgate și cu cheaguri de sânge, părul multora era smuls. Auta se apropie de câțiva dintre ei și-i întrebă ce s-a întîmplat

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pe spinări? Sînge? întrebă ea. - Au fost bătuți, Maat. Și au cărat poveri prea grele... - Bătuți? De cine? - De stăpâni. - Adică de oameni? Cum pot să bată oamenii pe oameni, Auta? Și Maat se duse cât putu mai repede spre luntre, să aducă cele trebuitoare pentru tămăduirea acestei mulțimi de oropsiți. Hor nu mai putea privi. Se întoarse, și Auta veni lângă el. Hor oftă adânc, atât de adânc cum nu-l auziseră pământenii niciodată. - Dacă aș putea să le fiu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dacă stăpânii robilor nu s-ar fi temut de voi, n-ar fi fost chiar așa de cumpliți... cruzimea lor totdeauna e cruzime, dar acum a întrecut orice măsură. Hor nu zise nimic. Îi făcu semn să vină, chemând spre luntrea cea mică pe alți doi, pe Uh și pe străinul căruia pământenii nu-i dăduseră încă nici un nume. Hor se mai uită o dată la mulțimea robilor pe care Maat și cele trei pământence îi îngrijeau de zor. Apoi spuse: - Voi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu faceți nimic în pripă. Cred că ai avut dreptate, Auta: altceva nu putem face. CAPITOLUL XXXIII Se opriseră în poiana unui crâng, nu departe de orașul plăcerilor și al bogăției. Uh și celălalt străin îl așteptau pe Auta în luntre. Trecând printre corturile păstorilor care se închinau lui Elohim, Auta se întorcea acum din Sodoma. Aflase din nou cine umplea cele două orașe, știa acum bine că afară de puțini oameni, din marginile sărace, Sodoma și Gomorra erau ticsite, îndărătul zidurilor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
negustori trufași care-și făcuseră averi din drumurile lungi ale corăbiilor repezi. Îl uimise mai cu seamă știrea că și Marele Preot venise din orașul său Zidul Alb, așezîndu-se vremelnic în Sodoma. Deci ținta era bună. Când se întoarse în luntre și le spuse prietenilor străini ce a auzit, aceștia vorbiră cu Hor prin văzduhul nesfârșit și Hor încuviință planul. - Dar de ce nu puteți pleca în Hor-deșer când vreți? îi întrebă Auta, în așteptarea timpului când se va duce cu unul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
auzit, aceștia vorbiră cu Hor prin văzduhul nesfârșit și Hor încuviință planul. - Dar de ce nu puteți pleca în Hor-deșer când vreți? îi întrebă Auta, în așteptarea timpului când se va duce cu unul din străini la Sodoma. Din Piscul Sfânt luntrea s-a ridicat de două ori... - Sunt două pricini, spuse Uh. Din Piscul Sfânt ne-am ridicat nu spre planeta noastră; ca să ajungem în ea fără să zburăm doi ani mai mult decât trebuie suntem nevoiți să plecăm de pe pământ

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
gândire. Tu și cu prietenul nostru vă veți duce să spuneți acestor oameni din afara zidurilor să plece. Căutați să ajungeți acolo seara. Prietenul nostru are ce trebuie... Ia și tu asta! și îi întinse înspăimîntătoarea țeavă albastră. Uh rămase în luntre. Auta și cu celălalt străin plecară tulburați. Și cei doi au sosit în Sodoma către seară. Iar Lot ședea în poarta Sodomei. Cum i-a văzut, s-a sculat să-i întîmpine. Și, privind din nou hainele argintii pe care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]