KorAP: Find »[drukola/base=mânie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...225 >

5,605 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600

cu anii. Am jurat că n-aveam s-o mai văd, că n-aveam să-i mai pomenesc numele sau să-mi mai amintesc de timpul pe care Îl pierdusem alături de ea. Prin cine știe ce stranie rațiune, m-am simțit Împăcat. MÎnia care mă scosese din casă se evaporase. M-am temut să nu revină, cu o Îndîrjire reînnoită, a doua zi. M-am temut că gelozia și rușinea aveau să mă consume lent, odată ce piesele celor trăite În acea noapte aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Tata s-a mărginit să Încuviințeze În tăcere. M-am lăsat să cad Într-unul din scaunele din sufragerie. Privirea Îmi căzu În pămînt. — Îmi spui pe unde ai fost? — Am umblat. — Am tras o spaimă de moarte. Nu era mînie În glasul lui, nici măcar reproș, doar oboseală. — Știu. Și-mi pare rău, am răspuns. — Ce-ai pățit la față? — Am alunecat prin ploaie și am căzut. — Ploaia aia trebuie că avea o lovitură de dreapta zdravănă. Pune-ți ceva. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
tristă. — Am Înțeles că El Ferrol e un oraș fascinant. Plin de viață. Iar fructele de mare se spune că-s ceva de vis, mai ales crustaceele. Bea oftă, clătinînd din cap. Mi se păru că voia să plîngă de mînie, Însă era prea mîndră. RÎse liniștită. — Zece ani, și tot nu ți-a pierit pofta să mă jignești, nu-i așa, Daniel? Ei bine, hai, descarcă-te cum Îți vine mai bine. E vina mea, fiindcă am crezut că, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
pe pereți, pe ușile tuturor camerelor și pe tavan. CÎnd Sophie l-a găsit semănînd cu cruci dormitorul În care o surghiunise, s-a speriat și, cu lacrimi În ochi, l-a Întrebat dacă nu cumva Înnebunise. El, orb de mînie, s-a răsucit și i-a ars o scatoalcă. „O tîrfă, la fel ca toate celelalte“, scuipă el azvîrlind-o În șuturi pe palierul scării după ce o jupuise În lovituri de curea. A doua zi, cînd Antoni Fortuny a deschis ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
toate aparențele un străin. Pălărierul Îl anunță că foarte cu greu avea să ajungă cioplitor În piatră. Avu atunci certitudinea că fiul său era, pur și simplu, nerod. Adesea, neizbutind să adoarmă, Antoni Fortuny se tot răsucea În pat de mînie și de frustrare. În adîncul inimii, Îl iubea pe băiatul acela, Își spunea el. Și, cu toate că nu merita, o iubea și pe femeiușca aia care Îl trădase Încă din prima zi. Îi iubea din tot sufletul, Însă În felul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550

unei țări, pentru a-i izgoni locuitorii și a-i distruge structurile specifice Ordinii economice. Acesta este, de exemplu, cazul Al-Qaida și al altor grupări nihiliste de aceeași factură. Vor apărea și alte forme de pirați. Proliferarea violenței și a mâniei, ambele devenite posibile odată cu instaurarea hiperimperiului, va deschide calea unor provocări de tip nou: mase de infranomazi, ce ar avea în comun doar faptul de a călători împreună, ar putea reprezenta niște amenințări. Exact ca populațiile migratoare ce au trecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
altele vor adera la convențiile de la Geneva. însă majoritatea lor, urmând exemplul guvernelor pe care le vor servi, nu vor mai respecta nici o regulă: practicarea torturii în Irak și tratamentul aplicat deținuților de la Guantanamo sunt semne ce prevestesc această evoluție. Mânia laicilor Apoi se va manifesta tot mai vehement mânia popoarelor împotriva Ordinii economice și, mai întâi, la adresa Statelor Unite, care se vor afla în fruntea ei de-acum încolo cel puțin douăzeci de ani. O mânie laică, având un fundament cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
lor, urmând exemplul guvernelor pe care le vor servi, nu vor mai respecta nici o regulă: practicarea torturii în Irak și tratamentul aplicat deținuților de la Guantanamo sunt semne ce prevestesc această evoluție. Mânia laicilor Apoi se va manifesta tot mai vehement mânia popoarelor împotriva Ordinii economice și, mai întâi, la adresa Statelor Unite, care se vor afla în fruntea ei de-acum încolo cel puțin douăzeci de ani. O mânie laică, având un fundament cât se poate de rațional. Ura împotriva unei „inimi” nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
semne ce prevestesc această evoluție. Mânia laicilor Apoi se va manifesta tot mai vehement mânia popoarelor împotriva Ordinii economice și, mai întâi, la adresa Statelor Unite, care se vor afla în fruntea ei de-acum încolo cel puțin douăzeci de ani. O mânie laică, având un fundament cât se poate de rațional. Ura împotriva unei „inimi” nu se dezlănțuie când aceasta este la apogeu, ci când intră în declin. Așa s-a întâmplat cu toate „inimile” anterioare și aceasta va fi și soarta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
orânduirii capitaliste, cei mai mulți dintre noii contestatari nu vor propune nici un sistem de substituție. De când a eșuat comunismul, nici o utopie nu mai pare disponibilă pentru înlocuirea pieței și a democrației, în afară, poate, de unii care vor propune revenirea la teocrație. Mânia credincioșilor Dacă, în conformitate cu idealul iudeo-grecesc, Ordinea economică reprezintă triumful bine-venit al progresului și al individualismului, pentru alți credincioși ea constituie cel mai mare dușman; și asta pentru că libertatea omului este situată mai presus de cuvântul lui Dumnezeu și, mai ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
bazele de plecare ale piraților, vor da lupte de stradă în cartierele ocupate de bandele mafiote, le vor intercepta raidurile înainte ca ele să-și atingă ținta. îi vor determina să se ucidă între ei și vor îndrepta împotriva lor mânia infranomazilor. Populațiile civile vor fi prinse între aceste focuri încrucișate. încă o dată, după felul în care evoluează lucrurile, nu Africa de mâine va fi aceea care va semăna cu Occidentul de astăzi, ci întregul Occident ar putea să ne facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288

întoarse și demară spre oraș. Mâhnit, cu un sentiment de frustrare absolută, încerca să se consoleze imaginându-și ce farsă bună ar fi fost să-i înmâneze tipului un plic gol și să aștepte după aceea rezultatul. Aruncând fulgere de mânie și scântei de furie, ministrul ar telefona imediat ca să ceară explicații și el ar jura pe toți sfinții de la curtea cerului, inclusiv pe cei care încă își așteaptă canonizarea pe pământ, că plicul avea înăuntru fotografia și lista de nume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

și, așa cum spune Dorothy, sunt convins că n-o să-i strice că s-a distrat puțin. Dar nu-l mai vreau înapoi, zise dna Strickland. — Amy! Pe dna Strickland o cuprinsese furia, și paloarea ei era cea pricinuită de o mânie rece și bruscă. Vorbi acum repede, gâfâind: — L-aș fi putut ierta dacă s-ar fi îndrăgostit nebunește de o femeie și ar fi fugit cu ea. Mi s-ar fi părut un lucru firesc. Nu l-aș fi învinuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
cu sine succesul? Să nu credeți una ca asta. Du reste, mai trebuie dovedit că prietenul dumneavoastră are ceva merite. Nimeni nu i le atribuie în afară de Monsieur Stroeve. — Și atunci cum vrei să recunoști meritele? întrebă Dirk, stacojiu la față de mânie. — Există o singură cale - aceea a succesului. — Ești un filistin. Nu te pricepi deloc la artă, îi strigă Dirk. Dar gândiți-vă la marii artiști din trecut - Rafael, Michelangelo, Ingres, Delacroix - toți au avut succes. Hai să plecăm, îmi spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
mor de foame? De ce mi-ar păsa? l-am întrebat la rândul meu. S-a uitat lung la mine trăgându-se de barba nețesălată. I-am zâmbit. — Ce te distrează atât de tare? m-a întrebat cu un fulger de mânie în ochi. Ești un om atât de simplu! Nu recunoști nici un fel de obligații. Nimeni nu ți-e obligat în nici un fel. — Și nu te-ar face să te simți prost dacă m-aș duce și m-aș spânzura pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
să nu se mai întoarcă niciodată. Dar omulețul era atât de necăjit încât n-aș fi putut să zâmbesc. Dragul meu, nu fi așa de nefericit. O să se întoarcă. Nu trebuie să iei prea în serios ce spun femeile la mânie. — Tu nu înțelegi. E îndrăgostită de Strickland. — Cum?! M-a surprins afirmația lui. Dar nici nu-mi intrase bine în cap ideea că i-am și văzut absurditatea: Cum poți fi atât de prost? Nu cumva vrei să zici că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

În defensivă. - E nevoie de domnia ta la hanul Îngerului. E un mort. Dante Își plecă fruntea, strângând din pumni și din pleoape pentru a-și Înfrânge amețeala care punea stăpânire pe el. Inima Începuse să Îi bată nebunește, În timp ce o mânie surdă Îi năvălea În suflet. Iarăși! Își impuse să respire adânc. Parcă străzile Florenței ar fi fost ale lui Hades. Aerul cald care Îi intra În plămâni devenise parcă irespirabil. Căută o altă imagine În memorie. Pietra, cu chipul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de pe partea cealaltă. Era un bătrân Înalt, Îmbrăcat În culori Întunecate. Dante Își duse mâna streașină la ochi, Încercând să Îi deslușească figura. Era bărbatul pe care hangiul i-l indicase sub numele de Marcello, medicul. Dintr-o dată, dădu uitării mânia. - Mulțumesc că m-ai prevenit, Îi răspunse, pornindu-se către el. Avea senzația că, Într-un fel, omul Îl aștepta. - Cred că te cunosc, Îi zise când se apropie Îndeajuns, salutându-l cu o ușoară plecăciune. - Și eu te cunosc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ceva l-a speriat și, din clipa aceea, s-a ținut departe, până În noaptea incendiului. Dante era perplex. Inelul lui Satan... Se uită din nou spre pădurea de stâlpi carbonizați care se ridica În jurul său. Un codru infernal lovit de mânia lui Dumnezeu. - Împrăștiați-vă, strigă el spre oameni, care se opriseră În așteptare. Și căutați. - Ce trebuie să căutăm? Întrebă unul din ei. - Nu știu. Orice. Orice lucru neobișnuit. Oamenii pătrunseră precauți În zona incendiului, atenți să nu calce pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dal Pozzo, negustor. Unde e? Întrebă Dante Îngrijorat, nerecunoscându-și omul printre deținuți. Sunt priorul Comunei. Străjerul schiță un zâmbet complice. - Amicul e deja dedesubt, cu zbirii. La frânghie. - Du-mă la el, repede! porunci poetul cu glasul Înecat de mânie. Cineva avea să plătească pentru acea rușine, a cărei cauză involuntară se simțea. Zăpăcit de acea reacție neașteptată, omul se Îndreptă spre o scară din lemn care ducea către un coridor umed, abia luminat de câteva ferestruici deschise sus, spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
tresări. Din spatele lui, parcă de la mare depărtare, răsunase un glas melodios, pe care Îl mai auzise. Glasul Fecioarei din Antiohia. Se Întoarse brusc, cu inima cât un purice din pricina emoției. Dar nu era nimeni care să Îl implore. Fremătând de mânie, Își dădu seama că fusese indus În eroare și că monahul ventriloc Îl păcălise. O umbră Îi străbătu câmpul vizual și o lovitură puternică după ceafă Îl nărui. O străfulgerare Îi explodă În cap, ca și când ar fi fost lovit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
nou stăpânire pe el. Lăsă să se scurgă câteva clipe cu pleoapele Închise, Înainte să Își poată Învinge starea de rău. Când Își redeschise ochii, călugărul dispăruse. Apoi se ridică, făcând apel la toate forțele, și privi În jur cu mânie. Dar adversarul său dispăruse cu adevărat ca prin farmec. Scăpase fugind pe fereastră, neapărat, Însă cum izbutise una ca asta? Deschiderea din perete lucea În lumina lunii, la mai mulți coți depărtare. Nu era posibil ca un om să fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
o zori Dante. Femeia mai Întâi scutură din cap, iar mai apoi, ca și când s-ar fi răzgândit brusc, se apucă să Încuviințeze cu putere. - Și ce s-a ales de micuț? Întrebă Dante. Amara părea rătăcită. Își frângea mâinile pradă mâniei de a nu izbuti să exprime ceea ce ar fi vrut. Ochii săi căzură peste micuța coroană pe care el Încă o mai ținea, iar privirea i se lumină. I-o smulse din mână și o așeză pe capul pionului cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
a fost asasinat? - Așa se spune Între noi. Și toată lumea se gândește la o otravă și, probabil, la medicul lui. - Și cum ar fi procedat? - Asta n-o știe nimeni, replică celălalt, ridicând din umeri. Dante avu o pornire de mânie. Încă o dată, cineva Îl purta până În pragul unei revelații, iar apoi Îi trântea ușa În nas. Spre sfârșitul dimineții Dante traversă esplanada de pământ bătătorit ce se Întindea pe lângă San Piero, Încă flancat de ruinele caselor ghibeline distruse cu furie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-se cu repeziciune. Cei trei se Întâlniră la jumătatea podului fără vreun gest de surpriză, ca și când și-ar fi dat acolo o Întâlnire secretă. După o clipă, Dante se alătură și el grupului. Îi reveniră În minte cuvintele pline de mânie ale cardinalului: poate că, Într-adevăr, cei patru Cavaleri ai Apocalipsului ajunseseră la Florența. Bărbații schimbară Între ei o privire În tăcere, iar apoi Monerre fu cel care vorbi cel dintâi. - E ciudat să ne Întâlnim În mijlocul unui pod, locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]