1,105 matches
-
arătă palmele goale, își scutură cămașa albă, ușoară, de in, vrând să arate că nu e primejdios, că nu are arme. Dar străinul nu înțelese. Atunci Auta porni la noroc spre turn. Străinul însă nu-l opri; în loc să se arate mânios, porni și el străduindu-se să-l urmeze cu umbletul său anevoios. Sclavul își dădu seama și încetini pașii, privind mirat trupul firav îmbrăcat cu haine argintii care se mișca încet ca și cum ar fi avut la picioare lanțuri grele de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui, dar pe câine nu l-a văzut. Când se trezi singur, fără sutași și fără soldați, căută să înțeleagă ce s-a petrecut și, rotindu-și, ochii zări câinele mort. Nici acum nu pricepu nimic și începu să strige mânios spre zidurile palatului. Dar străinii împreună cu Auta și cu Iahuben, căruia acum îi era totuna unde s-ar fi dus, intrară în aceeași clipă în luntre. Aici nu era nimeni. Era un colț al pieții străjuit de copaci și de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
au fugit cu toții, numai el a rămas pentru că îl durea piciorul. - Dar unde sunt zeii, stăpîne? întrebă el acum. Iahuben nu-i răspunse. Înșfăcă un braț de arme și le duse spre luntre. Nădăjduind să fie iertat de acest sutaș mânios, soldatul începu să care și el arme, fără să mai aștepte poruncă. Luntrea se încărcase mult, îngreunînd șederea călătorilor. Dar străinii păreau nepăsători. Auta era totuși îngrijorat și spuse: - Nu ți-e teamă, Iahuben, că am încărcat-o peste măsură
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Dar acum mintea lui lucra greu. Zise nehotărît: - Iahuben... Dar Iahuben e mort. - Preotul vostru care a vrut să te ucidă acolo în oraș. El îmi cerea întruna lămuriri, strigă cârmaciul. Auta se opri înțepenit. Mintea lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în limba atlantă, anume. Auzind strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită la ea. În ochii lui scăpără ură. Zise răstit: - N-ai fost tu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Preotul vostru care a vrut să te ucidă acolo în oraș. El îmi cerea întruna lămuriri, strigă cârmaciul. Auta se opri înțepenit. Mintea lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în limba atlantă, anume. Auzind strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită la ea. În ochii lui scăpără ură. Zise răstit: - N-ai fost tu momeala din capcană, Nefert? Spune sau te ucid! Nefert izbucni în plâns. - Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cred că n-ai uitat-o! Ta Kemet e țară mai mică și robii sunt mai ușor de păzit... dacă n-ar fi blestematul de rob care i-a ațâțat și n-ar fi străinii! Și Marele Preot ieși, lovind mânios lespezile cu picioarele sale bătrâne. CAPITOLUL XXXI Zilele de cercetare din munții de lângă obârșia lui Hapi s-au irosit zadarnic. Deși obosit, Uh ar mai fi vrut să rămână; dar când ieșiră cu toții într-o dimineață din coliba de frunzare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spre munte. Se temea să mai locuiască în Țoar. Începu ploaia, o ploaie cumplită, piezișă, cu spume, zbătută și răscolită de vântul cumplit. Cei trei bărbați se urcară în luntre, și luntrea țâșni în văzduh prin pânza deasă și scuturată mânios a ploii. Orășelul Țoar în scurt timp pieri din văzul lor. CAPITOLUL XXXIV Puține zile au lipsit de pe podișul numit Baalbek, dar au aflat la întoarcere schimbări uimitoare. Marea oștire de la poalele Munților Zeului nu mai era. Veștile aleargă totdeauna
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acest nivel și nu am putea decola spre un alt orizontul alegoric. Toate elementele ne pot ajuta să surprindem ceva care se referă și la modul de a fi al omului. Capricios ca și vîntul, el trîntește mereu cîte-o poartă mînios și... definitiv. O poartă pe care, la următoarea rafală, o redeschide tot atît de impetuos. Și tot așa... Pe drumul către finalizarea acestui poem am urmărit o exigență. Sau, mai bine zis, am fost călăuzit de ea. Nu am vrut
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
un amănunt ciudat: că Tetis i-a dăruit fiului ei, s-o aibă la el, urna funerară de aur în care să-i fie așezată cenușa și în care Ahile a pus mai întâi cenușa lui Patrocles. 74 După ce Ahile, mânios, lasă să-i fie luată Briseis, se duce departe de toți, la țărmul mării, și se așază acolo plângând, privind printre lacrimi în larg. Cu mâinile întinse, o cheamă îndelung pe mama lui. Și ea se înalță din adâncuri, din
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
războinicii și le taie deasupra lui, în semn de durere și de doliu. Zeus însuși îl iubea, și nu pentru că i-ar fi adus jertfe bogate, ci pentru că era cum era (iar el îi spune bun, eneés), și se arată mânios când Hector, după ce l-a omorât, îi îmbracă armura și, pentru ca leșul lui să nu cadă pradă câinilor din Troia, îi învăluie într-o 84 negură deasă, ca să-i ascundă de troieni pe cei care se luptau cu înverșunare pentru
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
salvat de Poseidon, începe greul măcel și ajunge până la Scamandru, pe care îl umple cu cadavre de oameni și de cai. Lângă râu îi omoară pe Licaon, fiul lui Priam, și pe Asteropaios, un peonian din detașamentele aliate, până când Scamandrul, mânios, își învolburează apele, gata să-l înece pe Ahile. Îl salvează, stârnit de Hefaistos, un foc care seacă râul. Ahile trece mai departe și ajunge lângă Troia, unde luptă cu Agenor, fiu al căpeteniei troiene Antenor. Ca și la începutul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
pentru Patrocles. În prima, Ahile, care își ține mâinile pe pieptul prietenului și se tânguie în puterea nopții, visând răzbunare, este comparat cu un leu căruia i s-au luat puii și geme și îi caută prin văi îndurerat și mânios și nu-i găsește. Ahile geme după omul pe care îl iubise cel mai mult între oameni și îl caută printre amintiri și zadarnice vise. Iar în alt loc, în timp ce vânturile întețesc flăcările rugului lui Patrocles, Ahile, care ocolește focul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ajungi, nici celălalt nu scapă, amândoi cuprinși în coșmarul unei goane imobile. Pe de 105 altă parte, vine ceasul când răul te ajunge din urmă: Ahile însuși, cu câteva ceasuri înainte, oricât de iute alerga, era ajuns de apele Scamandrului mânios, așa cum un om care sapă un șanț de irigație și dă drumul apelor la vale este întrecut de curgerea lor, care târăște, cu zgomot mare, pietriș. Ciudata comparație este de fapt o miniaturizare a referentului ei din narațiune, dar, curgerea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
vină într-ajutor de pe mare. Nu lipsește de aici o trimitere la asediul Troiei și, într-o altă comparație, prevestind funestul foc care va mistui nu peste multă vreme 106 cetatea, este vorba chiar de un oraș cuprins de flăcări mânioase și înalte până la cer: incendiul este însuși Ahile. Iar armele lui sclipesc orbitor în câmpie: casca lui e ca un astru scânteietor și vârful lăncii ca luceafărul de seară, cea mai frumoasă stea, strălucind tot mai tare în adâncul nopții
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Briseis, văzându-i rușinați și speriați, se poartă prevenitor cu ei, îi liniștește, spunându-le că n-au nici o vină. Când vin la el, din partea lui Agamemnon, Odiseu și Aias, îi primește cu prietenie și le spune că, deși e mânios, ei doi îi sunt cei mai dragi dintre toți aheii. Și apoi îndeplinește, magnanim, toate îndatoririle de politețe și de ospitalitate. Socotind că au zăbovit destul, nu le spune să plece, ci îi face semn lui Patrocles să-i pregătească
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
să-l ucidă pe Hector, se apropie de propriul lui sfârșit. Ahile înțelesese că va muri de o moarte pe măsura lui, iar, în clipa de spaimă când crede că va pieri înecat și umilit de apele Scamandrului, se răzvrătește mânios împotriva Tetidei, spunând: „Toți zeii cerului sunt mai puțin vinovați decât mama mea, care m-a amăgit cu vorbe mincinoase, lăsându-mă să cred că voi muri în fața meterezelor Troiei, săgetat de Apolon.“ Ca un copil răsfățat plângându-se că
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ostrovului său, mănoase îndeobște sau prielnice să prinzi în ele gaițe, sitari sau pești și, dacă vrei, maimuțe (care, altfel, pot să se schimonosească la tine în coșmaruri). Și se mai află acolo pădureni, ca lupii sau ca urșii veșnic mânioși, dar nu primejdioasele feline ale altor locuri. E drept că, pentru cei aduși acolo de mânia amăgitoare a mării, insula poate părea numai un loc pustiu și dezolat, de nelocuit, de neumblat, pământul de culoarea pielii tăbăcite, aerul plin de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
știm un amănunt ciudat: că Tetis i-a dăruit fiului ei, s-o aibă la el, urna funerară de aur în care să-i fie așezată cenușa și în care Ahile a pus mai întâi cenușa lui Patrocles. După ce Ahile, mânios, lasă să-i fie luată Briseis, se duce departe de toți, la țărmul mării, și se așază acolo plângând, privind printre lacrimi în larg. Cu mâinile întinse, o cheamă îndelung pe mama lui. Și ea se înalță din adâncuri, din
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
războinicii și le taie deasupra lui, în semn de durere și de doliu. Zeus însuși îl iubea, și nu pentru că i-ar fi adus jertfe bogate, ci pentru că era cum era (iar el îi spune bun, eneés), și se arată mânios când Hector, după ce l-a omorât, îi îmbracă armura și, pentru ca leșul lui să nu cadă pradă câinilor din Troia, îi învăluie într-o negură deasă, ca să-i ascundă de troieni pe cei care se luptau cu înverșunare pentru el
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
salvat de Poseidon, începe greul măcel și ajunge până la Scamandru, pe care îl umple cu cadavre de oameni și de cai. Lângă râu îi omoară pe Licaon, fiul lui Priam, și pe Asteropaios, un peonian din detașamentele aliate, până când Scamandrul, mânios, își învolburează apele, gata să-l înece pe Ahile. Îl salvează, stârnit de Hefaistos, un foc care seacă râul. Ahile trece mai departe și ajunge lângă Troia, unde luptă cu Agenor, fiu al căpeteniei troiene Antenor. Ca și la începutul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
pentru Patrocles. În prima, Ahile, care își ține mâinile pe pieptul prietenului și se tânguie în puterea nopții, visând răzbunare, este comparat cu un leu căruia i s-au luat puii și geme și îi caută prin văi îndurerat și mânios și nu-i găsește. Ahile geme după omul pe care îl iubise cel mai mult între oameni și îl caută printre amintiri și zadarnice vise. Iar în alt loc, în timp ce vânturile întețesc flăcările rugului lui Patrocles, Ahile, care ocolește focul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
-l ajungi, nici celălalt nu scapă, amândoi cuprinși în coșmarul unei goane imobile. Pe de altă parte, vine ceasul când răul te ajunge din urmă: Ahile însuși, cu câteva ceasuri înainte, oricât de iute alerga, era ajuns de apele Scamandrului mânios, așa cum un om care sapă un șanț de irigație și dă drumul apelor la vale este întrecut de curgerea lor, care târăște, cu zgomot mare, pietriș. Ciudata comparație este de fapt o miniaturizare a referentului ei din narațiune, dar, curgerea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
-i vină într-ajutor de pe mare. Nu lipsește de aici o trimitere la asediul Troiei și, într-o altă comparație, prevestind funestul foc care va mistui nu peste multă vreme cetatea, este vorba chiar de un oraș cuprins de flăcări mânioase și înalte până la cer: incendiul este însuși Ahile. Iar armele lui sclipesc orbitor în câmpie: casca lui e ca un astru scânteietor și vârful lăncii ca luceafărul de seară, cea mai frumoasă stea, strălucind tot mai tare în adâncul nopții
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Briseis, văzându-i rușinați și speriați, se poartă prevenitor cu ei, îi liniștește, spunându-le că n-au nici o vină. Când vin la el, din partea lui Agamemnon, Odiseu și Aias, îi primește cu prietenie și le spune că, deși e mânios, ei doi îi sunt cei mai dragi dintre toți aheii. Și apoi îndeplinește, magnanim, toate îndatoririle de politețe și de ospitalitate. Socotind că au zăbovit destul, nu le spune să plece, ci îi face semn lui Patrocles să-i pregătească
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
să-l ucidă pe Hector, se apropie de propriul lui sfârșit. Ahile înțelesese că va muri de o moarte pe măsura lui, iar, în clipa de spaimă când crede că va pieri înecat și umilit de apele Scamandrului, se răzvrătește mânios împotriva Tetidei, spunând: „Toți zeii cerului sunt mai puțin vinovați decât mama mea, care m-a amăgit cu vorbe mincinoase, lăsându-mă să cred că voi muri în fața meterezelor Troiei, săgetat de Apolon.“ Ca un copil răsfățat plângându-se că
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]