KorAP: Find »[drukola/base=mârâi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...44 >

1,078 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

părintele Ioachim, popa Băncilă era gata să cumpere, îi plăcea pământul, avea și ceva vie, și era dispus să de cât mai mult ar fi cerut. Când a auzit Țongu cu cine vrea să facă Adina afacerea a început să mârâie. Se judeca cu popa din Șoptireanca. Descoperise preotul acela că Emilian l-ar fi turnat cândva la securitate, o poveste cu greva aceea a minerilor, de demult, cu anchete, cu niște morți. Îi murise și popei din Șoptireanca un cumnat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
poate nevoie pă vremurile alea de dezorientare, că nu toată lumea a prins gustul de chiverniseală după revoluție, că așa e la români, jertfă și devotament cât cuprinde, da p’ormă dacă nu se lasă și cu ceva câștig începe să mârâie și să critice de nemulțumiți și așa au rămas mulți dezorientați care nu s-au procopsit la moment, ba chiar unii a calicit și a sărăcit, n-au știut, n-au avut curaj, erau prea cinstiți, ce-o fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634

și florile sunt pentru femei! Tu ce iei? Eu rèmân la pizza Hawaii! Matei declarând, în ciuda observațiilor prietenului sèu, fidelitate ananasului, șuncii și cașcavalului, toate aburinde și presèrate din belșug deasupra unui aluat copt pe vatrè, atât cât trebuie! Șerban mârâie ceva în barbè și-i face semn lui Rudi sè se apropie, Mè bèiete, n-ai ceva fripturè, un biftec, Rudi ezitè, apoi, observând seriozitatea prietenului meu, îi promite cu un zâmbet complice, Se face! Vorbesc cu bucètarii! Așa te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

prezent, o birmaneză mofluză, râdea posac, stră-stră-strătrandafirul celui de-acum se înroșise de râs, chinezoaicele râdeau subtil, chicoteau vrăbiuțele de-atunci, cele de acum sunt moarte, pufneau, încercând să se abțină, familiile străvechi din pozele de pe pereți se-necau, sughițau, mârâiau cu gura deschisă larg într-un colț sau interior, fosta rățușcă de lut ars, acum nu, fostele pisici de sticlă nebune după curățenie, acum nu, pădurea din tabloul cu pădurea, florile din natură moartă cu flori de pe peretele vestic, acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

tare de ureche încât să-i transmită că a greșit și că a fost ultima oară când a atacat un membru al familiei imperiale. Ajuns înaintea Împăratului, se plecă pe labele din față de parcă ar fi făcut o plecăciune și mârâi ceva. Corvium mârâi înapoi, nedându-și seama că nu vorbește limba sa și că era înțeles doar de patrupedul din fața lui. Se întoarse către ceilalți. Ei sunt Vagabonzii! Cei din fața noastră sunt doar un grup. Cică nu suntem singuri aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
încât să-i transmită că a greșit și că a fost ultima oară când a atacat un membru al familiei imperiale. Ajuns înaintea Împăratului, se plecă pe labele din față de parcă ar fi făcut o plecăciune și mârâi ceva. Corvium mârâi înapoi, nedându-și seama că nu vorbește limba sa și că era înțeles doar de patrupedul din fața lui. Se întoarse către ceilalți. Ei sunt Vagabonzii! Cei din fața noastră sunt doar un grup. Cică nu suntem singuri aici, în subteran. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
orbiți, căci nu mai vedeau nimic decât alb. Totul era alb! Nici mâinile în fața ochilor nu le vedeau! Stăteau încremeniți, lipiți de trunchiurile Spinilor, temându-se pentru viața lor. Până și Vagabonzii erau neliniștiți în stratul gros de zăpadă și mârâiau ușor înfundat. Corvium se apucă instinctiv de numărat. 1... Focul rapid se opri! Nimeni nu mai trăgea. Zgomotul și zarva muriră și locul lor îl cedară liniștii nepământene. Clipele deveneau secunde. 2... Un țipăt de durere se auzi din apropiere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
clădire înaltă de vreo trei, patru etaje. Are o bază de vreo zece, cincisprezece metri pătrați. N-am văzut alte anexe. Foarte bun, încuviință Corvium. Fă-o pe-a lunetistul și uită-te după eventualele patrule și paznici din jurul clădirii! Mârâi apoi ceva către Vagabonzi, lucru care îi contrarie pe ceilalți, și îi puse în mișcare. Aveau cam două sute de metri până la clădirea vizată. Alergară cât putură de repede, dar nu avansau cum vroiau ei. Se împiedicau în nămeții proaspeți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

trăsese două șuturi cu adidașii lui Van. Nu ceva serios, doar un avertisment. Iar când puștiul se ridicase în picioare, îl plesnise puțin. Nu mare lucru. În clipa următoare, se trezise cu Maimuțache în spate, trăgându-l de păr și mârâindu-i în ureche ca o maimuță blestemată, așa că Billy întinsese mâna în spate, îl înhățase, iar Maimuțache îl mușcase ca ... oooo! Ce durere! Văzuse stele verzi. Bineînțeles, supraveghetorul, dl. Mucinceai, nu făcea nimic, văicărindu-se: — Despărțiți-vă băieți. Gata, băieți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Maimuțache își înfipse dinții în încheietura lui Billy, mușcând al dracului de tare! Billy urlă și scăpă placa, iar Maimuțache mușca în continuare. Billy simțea cum mâna îi amorțea, îi curgea sânge din braț, pe bărbia lui Maimuțache, iar acesta mârâia ca un câine, cu ochii holbați, uitându-se la el. Și parcă părul i se ridicase, iar Billy își spuse, într-o clipă de panică pură: Băga-mi-aș, idiotul ăsta negru o să mă-nfulece. Dar atunci, tovarășii săi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
o clipă de panică pură: Băga-mi-aș, idiotul ăsta negru o să mă-nfulece. Dar atunci, tovarășii săi de skate alergară spre ei, repezindu-și cu toții plăcile spre maimuță. Patru plăci îl izbiră în cap, în timp ce Billy urla și maimuța mârâia ... Parcă trecu o veșnicie până când Maimuțache dădu drumul mâinii, sări la Markie Lester și îl lovi drept în piept, iar Pester se prăbuși, și ceilalți se repeziră după ei, pe când se rostogoleau în praf. Timp în care, Billy își îngrijea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
stradă. Cineva trăgea prin gardul lor de lemn. În depărtare se auzeau sirene. Lynn nu-și putea lua ochii de la Jamie. Începu să înainteze spre el. Alte focuri de armă, gloanțele lovind frunzele copacului. Trăgeau în Dave. Acesta țipa și mârâia, scuturând furios crengile. Ești mort! striga el. Ești mort, băiete! Stai liniștit, Dave, strigă ea. Începu să se târască spre Jamie. Tracy striga în telefonul ei celular, dând adresa la 911. Jamie gemea în iarbă. Nu-și putea lua ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
trotuar și începu să alerge după Billy Cleever, care fugea pe stradă, spre casa lui. Dave putea să se miște rapid, când voia, alergând pe toate cele patru picioare. Alerga paralel cu trotuarul, pe iarbă, pentru că asfaltul îi rănea încheieturile. Mârâia continuu, pe măsură ce se apropia de Billy. La capătul străzii, Billy se întoarse și îl văzu pe Dave venind după el. Ridică arma cu mâinile tremurând și trase un foc, apoi încă unul. Dave se apropia în continuare. Pe stradă, oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Gerard îl ciupi tare, însă lui Stan nu-i mai păsa. Îl puse pe Gerard jos, pe marginea drumului, în praf. — Se pare că te dai bătut, și dacă e adevărat, nu vreau să... — E cât se poate de adevărat, mârâi Stan. Gerard flutură din aripi. — Nu poți să-mi faci una ca asta, zise el. — Oh, nu? Ia fii atent. Stan se întoarse în partea din față a mașinii și deschise portiera. — Vreau stinghia mea, spuse Gerard. Măcar atât poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Pentru că, la un moment dat, te vei întoarce, iar eu voi fi acolo. Și te voi ucide, Matt. Animalul se întinsese la pământ, frecându-și botul rănit cu labele din față. Continuă să facă asta o vreme. Apoi se ridică, mârâind. — Viața e grea, dar e și mai grea dacă ești prost. Acum toată haita mârâia. Înaintau într-un semicerc. Păreau să se coordoneze. Gerard își înfoie o dată penele, apoi încă o dată. Chiar flutură din aripi, încercând să pară cât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
voi ucide, Matt. Animalul se întinsese la pământ, frecându-și botul rănit cu labele din față. Continuă să facă asta o vreme. Apoi se ridică, mârâind. — Viața e grea, dar e și mai grea dacă ești prost. Acum toată haita mârâia. Înaintau într-un semicerc. Păreau să se coordoneze. Gerard își înfoie o dată penele, apoi încă o dată. Chiar flutură din aripi, încercând să pară cât mai mare și mai activ. Însă acelor creaturi se părea că nu le păsa de asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
deloc bine. — Întoarce-te acolo unde ți-a fost cândva locul! Gerard bătu din aripi din nou, nervos, dar se părea că anxietatea îi dădea mai multă forță, pentru că se înălță puțin de pe stinghia pe care stătea. Animalele se apropiau, mârâind ... Iar Gerard își flutură din nou aripile, tare, foarte tare, și simți că se ridica în aer. Trecuseră săptămâni întregi de când îi tăiaseră ultima dată aripile, acesta era motivul. Putea să zboare! Se înălță mult deasupra pământului și descoperi că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
așa încât să poată vedea prin geamul din spate. Îi văzu pe bărbatul în halat alb și pe femeie împingându-l pe Jamie pe un pat și încercând să-l lege. Jamie țipa. Dave simți cum sângele începe să-i clocotească. Mârâi și lovi în uși. Femeia ridică privirea, alarmată. Păru șocată, când îl văzu pe Dave. Îi strigă ceva șoferului. Șoferul începu să conducă în zig-zag. Dave era aruncat în lateral, abia reușind să se țină de mânere. Când mașina îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Dar, Onorată Instanță, o femeie și fiul ei sunt vânate ... Cred că am înțeles această problemă. Trebuie să înțeleg legea. Ne vedem mâine, domnilor avocați. Capitolul 87 Familia Kendall începu să țipe, când Hummer-ul țâșni în față, dar Vasco Borden, mârâind printre dinții strânși și ținând cu o mână bandajul peste urechea sângerândă, știa ce făcea. Urcă cu mașina pe peluză și frână brusc, blocând ușa din față a casei. Apoi, sări împreună cu Dolly din mașină, îl înhățară pe Jamie al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

arteziană și pergolă, cu un cuptor de cărămidă afară, că avem de toate la vila noastră, nu?, frumos și bun cuptor, făcut de specialist, adică inginerul care le făcuse și șemineul din living. Ambele reușite, dragi Loredanei. Tara o împinge mârâind, vrea joacă probabil, dar femeia se grăbește și nu știe de ce, la pas!, comandă actrița, și câinele o ascultă, era dresat demult. Tânăra intră repede în casă, trece prin living, în stânga, lângă ușă, e pianul Maestrului, apoi masa mare cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
copac. La ce-o fi privind doamna? Neli se uită lung la stăpână. Ce-o fi văzut? Pe mine, până acuma, nu m-a speriat cu nimicuța, ce nimicire cu poveștile ei, despre ce vorbea doamna mea? Cățeaua latră ușor, mârâie ciudat, e tot la picioarele Loredanei, culcat!, comandă iarăși, taci din gură, Tara!, amândouă, femeie și cățel, formează un tablou care își așteaptă asasinul, adică pictorul, că după ce le treci dincolo, pe pânză, toate obiectele mor, ele nu mai sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
măcar o dată în viață? — Lasă-mă cu prostiile și vino încoace, miroși a fructe, îi spune el, adulmecându-i pielea îndelung. E un clișeu: a fructe. Chiar miroși crud, a mere verzi. E un pleonasm, corectează ea din nou. Haide!, mârâie el, bine, nu a mere, e mirosul pielii tale, recunosc, să știi că molecula pe care o degajă un parfum nu depinde numai de parfumul ăla, depinde de pielea pe care e dat. Iar pielea ta miroase a mere, punctează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
am să fiu infirm, am să fiu unul!!! Dar maică-sa era fermă: nu cu el!, și-i zicea că numai ea o iubește, că are o iubire aplicată, era teribilă pentru fiica ei, o leoaică... Nu râde, ce tot mârâi acolo? E lucru rar să ai o mamă care să te iubească nespus și care să știe cum trebuie educată o fată, să o învețe pe fata ei de toate: de la curățenie la îmbrăcăminte, de la muzică la cărți, de la dragoste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
să mă mai vezi niciodată... M-a înnebunit cu metaforele ei! E nervos. Maestrul ar vrea să mai citească o dată, dar nu poate. Ceva s-a blocat pe creier. Plângeți-l pe-acel ce n-are viața și Moldova lui, mârâie încet, deși nu-l aude nimeni, cum era poezia aia a mea, din liceu, ce ziceam?, am trădat totul, ca valul care întoarce capul, apoi altceva, nu mai știu bine, continuam altfel, ceva de genul, sunt un poem cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
găsit să mori pe scările mele!, se apleacă greu, sunt ca o femeie bătrână, cât m-a stors povestea asta!, stinge țigara de pielea păsării, împinge printre pene, pielea sfârâie, miroase urât. Acum, doar Tara latră fericită, o caută, aleargă mârâind pe lângă gardul care desparte casa de livadă... Își îndreaptă spatele pe cât poate, privește pasărea printre pleoapele strânse - aurul care se revarsă ar putea transforma pe oricine într-o mumie aurită - se uită lung de-a lungul drumului pe care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]