1,012 matches
-
Casație din București. Papiu-Ilarian a fost primul român transilvănean care a intrat într-un guvern de la București: între octombrie 1863 și ianuarie 1864 a fost ministru de justiție în guvernul Kogălniceanu, legându-și numele de o reformă importantă (secularizarea averilor mănăstirești). Papiu-Ilarian a fost primul președinte al societății "Transilvania" pe care a condus-o între 1867 și 1874. În anul 1868 (alături de Mihail Kogălniceanu și George Sion) Papiu a devenit membru al Academiei Române, fiind primul academician care a rostit un discurs
Alexandru Papiu-Ilarian () [Corola-website/Science/303096_a_304425]
-
de construcție veche, înălțată probabil prin secolele XI-XII și alta mai nouă, edificată în secolele XVI-XVII. Mănăstirea veche, săpată într-o stâncă gigantică de calcar, include 18 peștere, legate prin treceri interioare. Ea este una din cele mai importante construcții mănăstirești rupestre de pe malurile râului Nistru. La Saharna se mai găsește vechea clădire a școlii de viticultură edificată la începutul secolului al XIX-lea de moșierul Nicolaie Apostolopulo și o cramă din secolul al XIX-lea. În zona Rezinei și în
Rezina () [Corola-website/Science/303139_a_304468]
-
de piatră a jupânului Manea Clucer, pisania încastrată pe fatada sudică a casei numită "a Bălașei" și piatra de mormînt a acesteia, considerând că în acest fel îi va crește importanța. Această construcție este tratată arhitectural ca niște adevărate chilii mănăstirești, cele 4 încăperi dispuse în șir, cu bolți și pardosite cu cărămizi, armonios concepute, dar modeste și care emană simplitate. Biserica Domnească este ctitoria voievodului Petru Cercel după modelul bisericii mitropoliei din oraș însă de dimensiuni mult mai mari fiind
Curtea Domnească din Târgoviște () [Corola-website/Science/302297_a_303626]
-
avut un rol important în timpul primului război mondial. Călugării tineri au mers pe front ca infirmieri, iar călugării bătrâni au îngrijit răniții aduși de pe câmpul de luptă. Luptele desfășurate în apropiere au dus la ruinarea bisericii și a întregii așezări mănăstirești. Complexul monahal a fost renovat în anul 1932, la îndemnul mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei, din fondurile exproprierii moșiilor pe care le-a avut mănăstirea în Basarabia. Lucrările au fost coordonate de inginerul Boiu, cu purtarea de grijă a arhimandritului
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]
-
în baza decretului 410/1959. În anul 1975 se revine la statutul de "schit" în subordinea "Mănăstirii Cozia", datorită demersurilor făcute de "ieromonahul Teoctist Dobrin". Acesta reușește să adune în jurul lui un grup de tineri monahi dând viață nouă așezării mănăstirești. De asemeni legătura așezământului cu drumul național se îmbunătățește prin construirea unui pod peste Olt la punctul "Lotrișor" și totodată a primului drum de acces. Anul 1988 reprezintă evenimentul de seamă al locașului: revenirea la statutul de "Mănăstire" și aceasta
Mănăstirea Turnu () [Corola-website/Science/302115_a_303444]
-
unde s-au pornit a veni ca vântul."" Inițial, mănăstirea a fost înconjurată cu ziduri de piatră și avea turnuri de colț, chilii și alte clădiri anexe care s-au prăbușit, rămânând doar vechea biserică, singura păstrată din întreg ansamblul mănăstiresc de odinioară. Vechiul lăcaș de cult a fost reparat neglijent în mai multe rânduri în secolele XVIII-XIX, în una dintre aceste ocazii fiind astupate spațiile libere dintre coloanele și pilaștrii care susțineau pridvorul deschis. N.A. Bogdan presupunea că atunci s-
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
Mănăstirea Aroneanu avea în stăpânire mai multe moșii: Aroneanu și Zanea (jud. Iași), Armășoaia și Armășeni (jud. Vaslui), Rânzăști (jud. Tutova), Slobozia-Averești și Girov (jud. Neamț), Deluțu (Cașin), Pârliți (Soroca), Deiluța (Chișinău), Stolniceni (Basarabia). În decembrie 1863, după secularizarea averilor mănăstirești, Mănăstirea Aroneanu s-a desființat, iar călugării greci au plecat, luând cu ei cărți și odoare sfinte. Biserica fostei mănăstiri a devenit biserică parohială a satului Aroneanu. Distrugerea mănăstirii a continuat, astfel că în preajma anului 1885 din întregul complex mănăstiresc
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
mănăstirești, Mănăstirea Aroneanu s-a desființat, iar călugării greci au plecat, luând cu ei cărți și odoare sfinte. Biserica fostei mănăstiri a devenit biserică parohială a satului Aroneanu. Distrugerea mănăstirii a continuat, astfel că în preajma anului 1885 din întregul complex mănăstiresc nu mai tămăsese decât biserica, restul fiind distrus, chiar și gardul. Această biserică a fost restaurată în 1907, prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice. Atunci au fost înlocuite majoritatea pieselor ceramice care decorau fațada. În anul 1944, în timpul celui de-al
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
punct de vedere documentar, scrierile Părinților Bisericii dinaintea sinodului de la Niceea, (primul sinod ecumenic din istorie) citează număr însemnat de toponime de la Dunărea de Jos atestând existența unor comunități de creștini, a căror amintire este menținută și de tradițiile locale mănăstirești. Tertulian a scris în opera sa despre creștinarea sarmaților, dacilor și a sciților . În 2001, în cetatea antică Halmyris, de lângă Murghiol, județul Tulcea au fost descoperite osemintele a doi martiri, Epictet și Astion. Acestia au fost omorâți (anul 290) la
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
Complexului Monastic Curchi și-a găsit adăpost indiferența. Pe timpul când pe teritoriul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din Curchi, s-a aflat spitalul psihiatric, cele 5 biserici ale complexului monahal, precum și edificiile care au servit cândva bunei desfășurări a unei vieți mănăstirești, au fost lăsate la voia întâmplării. Ruinată și aproape distrusă arăta Mănăstirea la 27 august 1999, când conducerea ei a fost încredințată părintelui Arhimandrit Siluan Șalaru, actualul stareț al Mănăstirii Curchi și Exarh al Mănăstirilor din Moldova. Mai mult decât
Mănăstirea Curchi () [Corola-website/Science/302742_a_304071]
-
de a reînălța Mănăstirea pentru a-i reda chipul de altădată și pentru a o face ceea ce a fost ea - una din cele mai bogate mănăstiri din punct de vedere duhovnicesc, material, arhitectural, organizatoric cât și din cel al vieții mănăstirești, căci la momentul închiderii în anul 1958, numărul călugărilor la Mănăstirea Curchi, după cum se știe din documentele timpului, depășea cu mult cifra de 100. Mănăstirea reprezintă nu numai un important centru spiritual, dar și un loc de atracție turistica. Aici
Mănăstirea Curchi () [Corola-website/Science/302742_a_304071]
-
pe alții, ci își strămută bogăția la țară, cumpărându-și ferme de la gentelmeni onorabili, de la țăranii cinstiți și de la sărmanii lucrători ai pământului. "" (Thomas Lever) Secularizarea unor întinse proprietăți ecleziastice în timpul reformei engleze și mai ales marele jaf al bunurilor mănăstirești din anii 1536-1539 au fus la un imens transfer de pământuri din stăpânirea bisericii sub stăpânirea laică, îndeosebi a Coroanei. Regalitatea, în necontenită lipsa de bani, le-a vândut însă treptat. Ele au intrat prin vânzare directă sau prin vânzări
Economie și societate medievală () [Corola-website/Science/302703_a_304032]
-
un timp cartierul general la Mănăstirea Galata. Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a adăugat încă un etaj la clădirea turnului clopotniță, care este delimitat clar de celelalte două etaje printr-un brâu de piatră. În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Galata a fost scoasă de sub tutela Patriarhiei Ierusalimului, iar călugării greci au plecat. Mult timp, Biserica Mănăstirii Galata a fost biserică parohială, aici slujind un preot o dată pe lună. În anul 1865, în
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
a putea fi totuși egalată, principala ctitorie a lui Vasile Lupu a fost folosită ca sursă de inspirație pentru construcția și decorarea bisericii din marele ansamblu arhitectural al mănăstirii de la Cetățuia (1669-1672) în imediata apropiere a Iașului precum și a bisericii mănăstirești de la Putna. Azi, mănăstirea Trei Ierarhi are mai bine de 350 de ani. Ea reprezintă un monument inconfundabil, care păstrează toată puterea tradiției. Patina timpului care estompează azi strălucirea decorației de altădată îi împrumută în schimb sobrietatea vârstei. Linia zveltă
Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași () [Corola-website/Science/302425_a_303754]
-
după cum este scris în letopisețul lui Ion Neculce și în cronica tradusă de Alexandru Amiras, se poate deduce că zidul de vest nu se prăbușise încă. În 1682, la sfatul patriarhului Dosithei Notaras, Duca Vodă a instalat în clădirile complexului mănăstiresc o tiparniță cu litere grecești, adusă de la Veneția. Aici au lucrat călugări români cunoscători ai limbii grecești, în frunte cu ieromonahul Mitrofan, ajuns apoi episcop de Huși. Tiparnița a funcționat aici o scurtă perioadă, ultima lucrare tipărită aici datând din
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
câțiva călugări în compania buhnelor”". Scrisoarea respectivă a fost publicată de Alecsandri în 1874 în publicația "Columna lui Traian", nr. 1, în semn de protest față de nepăsarea contemporanilor cu privire la monumentele istorice ale țării. În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Cetățuia a fost scoasă de sub tutela Patriarhiei Ierusalimului, iar călugării greci au plecat. Mult timp, Biserica Mănăstirii Cetățuia a fost filială a Parohiei Galata, aici slujind un preot o dată pe lună. În curtea
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
etc.), s-au refăcut casa domnească, stăreția, turnul-clopotniță, cuhnea, zidurile de incintă etc. În sala gotică s-a amenajat un paraclis. În afară de acestea, starețul Mitrofan a amenajat o modernă gospodărie anexă. Prin activitatea sa de înnoire și înfrumusețare a complexului mănăstiresc, el este socotit un mare ctitor restaurator al Mănăstirii Cetățuia. Biserica Mănăstirii Cetățuia, cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, este amplasată în mijlocul incintei. Ea a fost studiată îndeaproape, la începutul secolului al XX-lea, de arhitectul Gh. Lupu și
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
a cărei boltă este o adevărată minune de eleganță și de măiestrie. Lumina o primește pe deasupra ca domul Panteonului. Ce păcat că acel mic cap-d'operă de arhitectură servea, precum se spune, de bucătărie!”" Părăsită de călugări după secularizarea averilor mănăstirești în decembrie 1863, Mănăstirea Cetățuia a rămas mult timp pustie. După alegerea sa ca mitropolit al Moldovei, Pimen Georgescu (1909-1934) a dorit să revigoreze viața monahală de aici. La 30 septembrie 1911, pe latura de nord, înspre colțul nord-vestic, s-
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
și Stoian din Aluniș. Ori dacă erau stăpânii, desigur că existau și supușii. La începutul secolului al XVII-lea pământurile megieșilor încep să fie cumpărate de diverși nobili, pentru ca, până la sfârșitul secolului, practic întreaga suprafață să devină, fie boierească, fie mănăstirească. Printre cei care au stăpânit părți de moșie sau sate în comună, amintim pe: Diicu (I) Buicescul, nepotul lui Matei Basarab stăpânind satul Profa; Radu Fălcoianu, însurat cu strănepoata lui Diicu Buicescul; Barbu Văcărescu, fiul lui Enăchiță Vacărescu; Hamza din
Comuna Spineni, Olt () [Corola-website/Science/298965_a_300294]
-
în anul 1992, după o perioadă de 43 de ani în care a fost închisă, Mănăstirea Hâncu își reîncepe activitatea. Prin dispozițiile Guvernului Republicii Moldova nr. 34(d) din 17.02.92 și 133(d) din 25.05.92 pămîntul complexului mănăstiresc trece în posesia comunității monahale creștin-ortodoxe cu excepția lotului pentru cultivarea plantelor medicinale și a edificiilor construite de U.S.M. “N. Testemițeanu” din or. Chișinău. Însă mai apoi, Guvernul Republicii Moldova prin hotărîrea nr.721 din 19.11.93 transmite mănăstirii Hâncu și
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
Pe atunci, de biserică se ocupau egumenii greci de la Mănăstirea Trei Ierarhi, care trimiteau aici călugări pentru a se îngriji de biserică. În anul 1850 s-a realizat pictarea bisericii. În decembrie 1863, ca urmare a adoptării Legii secularizării averilor mănăstirești închinate, mănăstirea a fost desființată, biserica ei fiind însă folosită în continuare ca biserică de mir. După anul 1960, biserica a fost inclusă în perimetrul Grădinii Botanice din Iași, cea mai întinsă din România la acel moment. Ca urmare a
Mănăstirea Podgoria Copou () [Corola-website/Science/304181_a_305510]
-
este un complex mănăstiresc fortificat din România, construit în perioada 1602-1609 în satul Mitocu Dragomirnei din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Ea este situată în apropierea pădurii Dragomirna, la o distanță de 12 km nord
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
12 km nord de orașul Suceava. Biserica mănăstirii are hramul "Pogorârea Sfântului Duh" (sărbătorit în duminica de la 50 de zile după Paști). a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la poziția 305, având . Ansamblul mănăstiresc este format din cinci obiective: De asemenea, pe listă este inclusă la numărul 304 și Biserica "Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Teologul” - Dragomirna Mică, construită în anul 1602 și având codul SV-II-m-A-05576. Aceasta se află în afara incintei complexului mănăstiresc, dar
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Ansamblul mănăstiresc este format din cinci obiective: De asemenea, pe listă este inclusă la numărul 304 și Biserica "Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Teologul” - Dragomirna Mică, construită în anul 1602 și având codul SV-II-m-A-05576. Aceasta se află în afara incintei complexului mănăstiresc, dar aparține de Mănăstirea Dragomirna, fiind biserica cimitirului monahal. În secolul al XVI-lea, pe locul unde se întinde astăzi satul Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirna erau niște vechi seliști pustii, satul Dragomirești și „locul pustiu Ungurașii”. Printr-un uric
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Moșia Mîrzeștilor, Piscul Nant, Șleahul cel Mare. Unele dintre aceste nume topice s-au păstrat în vorbirea localnicilor pînă în zilele noastre (Valea Socilor, Mladinul, Ruptura etc.), altele, însă, au dispărut sau au fost înlocuite cu denumiri noi. Ca proprietate mănăstirească moșia Boghicenilor e înregistrată și în materialele recensămîntului din 1772 (1774). Pe atunci satul avea 45 de gospodării țărănești, dintre care 42 aparțineau birnicilor. O așezare nu prea numeroasă ca populație, dar înzestrată cu toate cele necesare vietii: mori de
Boghiceni, Hîncești () [Corola-website/Science/304348_a_305677]