46,957 matches
-
pentru că Soissons le-a ascuns-o cu obstinație crescându-i ca pe niște sălbatici. Am uitat să vă spun că unul dintre copii e o fetiță, deși ea n-o știe. Tot ce știe ea despre lume a citit în Memoriile lui Saint-Simon și în Predicile lui Bossuet... - O, ce imaginație diavolescă la acel vajnic bărbat! exclamă extaziat dracul. Încep să-mi recapăt tonusul. - Sunteți inuman! |... previzibil, o mai dresei eu și continuai fără să mai stăruiesc. Așadar, tot ce Alice
Orori între copertele Bibliotecii Iad by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12103_a_13428]
-
a zilelor nu există scăpare", iar "ziua de ieri nu înseamnă pentru noi doar un plus de oboseală, ea face din noi alți oameni, diferiți de ceea ce eram înainte de sinistrul pe care-l reprezintă." De aici, discuția absolut necesară despre Memorie, ale cărei legi sînt "supuse legilor mai generale ale obișnuinței". (Definirea obișnuinței de către Beckett anunță, în nuce, poetul dramatic de mai tîrziu: "Obișnuință e lestul care înlănțuie cîinele de propria-i vomă. Respirația e obișnuință. Viața e obișnuință.") Dar, pentru că
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
scrie Beckett cu flerul formulei memorabile - e nevoie, deci, de moartea Obișnuinței și de "scurtă suspendare a vigilentei sale": un scurt-circuit, o incizie instantanee care să taie în "a doua natură" pînă în miezul celei dinții. Or, "Proust avea o memorie proastă", iar acestui lucru - aparent paradoxal - îi datorăm monumentul care este În căutarea timpului pierdut! Căci "Omul cu memorie bună nu-și amintește nimic fiindcă nu uită nimic": cele 12-13 epifanii numărate de Beckett în român ("miracole involuntare", miracole pentru că
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
un scurt-circuit, o incizie instantanee care să taie în "a doua natură" pînă în miezul celei dinții. Or, "Proust avea o memorie proastă", iar acestui lucru - aparent paradoxal - îi datorăm monumentul care este În căutarea timpului pierdut! Căci "Omul cu memorie bună nu-și amintește nimic fiindcă nu uită nimic": cele 12-13 epifanii numărate de Beckett în român ("miracole involuntare", miracole pentru că involuntare!) sînt sîmburii "experienței mistice" din care Proust a făcut laitmotivul operei sale - și care revine "că o nevralgie
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
cu adevarat colosală! - este "excavarea" (cuvîntul sau) intimității pentru a ajunge la această pierdere. Un mod de a spune că, dacă "Paradisul" este cuprins într-o "ceașcă de ceai", acea ceașcă de ceai conține, deopotrivă, aleful Timpului (impersonal) și infinitul Memoriei (personal)... Am făcut toate aceste salturi peste paragrafe și pagini pentru a arăta că, dincolo de un limbaj care oscilează între un anume ermetism erudit și o euforica iluminare metaforica*, Beckett își urmărește cu luciditate demonstrația, atingînd, cu vîrful nuielușei sale
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
ceva în conștiința intelectualilor - sînt și excepții - și că transformarea se va face nu numai la nivel economic și de piață liberă? Cum să nu fii nebun să pledezi timp de 15 ani pentru tradiție, trecut, dreptul și obligația la memorie, iertare și - în cele din urmă - la uitare? " Cine deține trecutul, deține prezentul și viitorul", spunea Orwell. Afirmație valabilă și pentru prezent. "Ei" dețin trecutul și tot "ei" dețin prezentul și sînt la putere... S.G.: Aș vrea să-mi dați
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
un sclav negru. Albul se unește cu negrul. Susul îmbrățișează josul. În lumina zilei stau echilibrul și fastul curții regale, ierarhia de nimic tulburată. În profunzimea nopții stă dezordinea sau altă ordine, intolerabilă, pe care șahul o taie cu sabia. Memoria răului văzut este atât de vie încât șahul își schimbă înfățișarea. Galben la chip, slab, întunecat de tristețe, Șahzaman refuză să se elibereze prin cuvânt, ascunde cauza răului. Semnele suferinței sunt vizibile. Ochiul află în parte. Cunoașterea întreagă se va
Războiul din ochi și pacea din ureche by Șerban Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/12143_a_13468]
-
de foc - al identității lăuntrice. Oarecare mirare, consideră Lucian Raicu, poate stîrni și faptul că, în scrisul lui E. Lovinescu, remarcabila claritate și rigoare a conceptelor se situează pe o bază irațională, atestată într-o manieră neechivocă de însuși autorul Memoriilor, a vagului muzical, a inefabilului unor dispoziții sufletești. Pe de-o parte expresia limpidă, de-o fermă tăietură a celui ce-a plăsmuit nu doar pagini de critică aplicată, ci și un sistem estetic de-o solidă articulație, de cealaltă
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
fermă tăietură a celui ce-a plăsmuit nu doar pagini de critică aplicată, ci și un sistem estetic de-o solidă articulație, de cealaltă parte un "subsol" decisiv, incontrolabil, al eului neconceptualizat. "Am precizat încă din primul volum al acestor Memorii, scria E. Lovinescu, natura muzicală a mecanismului meu estetic, a cărei prezență se semnalează și în unele fenomene ce-mi păreau altfel inexplicabile, cum e, de pildă, inhibiția resimțită în fața necesității de a improviza literatura pe subiecte ocazionale", pentru a
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
cînd apărea altundeva, aflai că se află acolo dinainte de a fi ajuns. Pe Ulici îl însoțea un halou special, care i-o lua înainte pe unde se ducea și îi rămînea și în urmă în locurile de unde pleca. Avea o memorie de computer și o relație specială cu cei despre care scria. Le citea cărțile, dar voia să-i și cunoască. Era în stare să meargă în cine știe ce cătun, ca să-l susțină, la fața locului, pe cine știe ce scriitor care tocmai debutase
Povestirile lui Laurențiu Ulici by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12146_a_13471]
-
despre care au depus mărturie și alții, E. Lovinescu nu avea o mare încredere nici în scriitor. Forma cea mai deschisă și mai acută pe care a atins-o expresia antipatiei lovinesciene s-a dezvăluit public în volumul II al Memoriilor, apărut în 1932. Portretul începe cu mici ironii despre "ofițerașul" Camil Petrescu (prima ipostază în care l-a cunoscut criticul), despre nervozitatea lecturilor sale în cenaclu, care punea în evidență defectele piesei Jocul ielelor, deși "cititorul nu-și explica Ťinsuccesulť
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
unul la reacțiile celuilalt. Între ei era o relație mult mai complexă decât antipatia. A fost o ingratitudine răspunsul violent al lui Camil Petrescu? În principiu - nu, dar prin unele din excesele lui - da. Camil Petrescu are în vedere numai Memoriile lui E. Lovinescu, ca țintă directă, dar își extinde de aici contestarea asupra întregii personalități a criticului. Cea mai mare parte a răspunsului camilpetrescian este ocupată cu denunțarea mecanismului de ficționalizare a memoriilor lovinesciene, având drept consecință denaturarea portretelor, inautenticitatea
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
da. Camil Petrescu are în vedere numai Memoriile lui E. Lovinescu, ca țintă directă, dar își extinde de aici contestarea asupra întregii personalități a criticului. Cea mai mare parte a răspunsului camilpetrescian este ocupată cu denunțarea mecanismului de ficționalizare a memoriilor lovinesciene, având drept consecință denaturarea portretelor, inautenticitatea lor, invenția în marginea realității până la calomnie. Semnalul critic al prozatorului ar merita comentat mai pe larg, ca un efect de falsificare a realității sociale și morale în procesul "creator" al oricăror memorii
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
memoriilor lovinesciene, având drept consecință denaturarea portretelor, inautenticitatea lor, invenția în marginea realității până la calomnie. Semnalul critic al prozatorului ar merita comentat mai pe larg, ca un efect de falsificare a realității sociale și morale în procesul "creator" al oricăror memorii, susceptibile de lipsă de exactitate și de onestitate. Narcisismul memoriilor lovinesciene face ca autorul să denunțe numai vanitatea altora, dar nu și vanitatea proprie, prezentă în germene în chiar numele său "Eugeniu", ascuns zadarnic sub inițiala E. și dezvăluit cu
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
în marginea realității până la calomnie. Semnalul critic al prozatorului ar merita comentat mai pe larg, ca un efect de falsificare a realității sociale și morale în procesul "creator" al oricăror memorii, susceptibile de lipsă de exactitate și de onestitate. Narcisismul memoriilor lovinesciene face ca autorul să denunțe numai vanitatea altora, dar nu și vanitatea proprie, prezentă în germene în chiar numele său "Eugeniu", ascuns zadarnic sub inițiala E. și dezvăluit cu satisfacție ironică de scriitorul ofensat. Mergând mai departe, Camil Petrescu
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
neagră, în febra căreia pamfletarul repetă la nesfârșit adjective menite să îngroașe ridicolul adversarului: "voluminos, dolofan, cărunt, naiv, sedentar, umflat" etc. Analizând portretul nedrept și inadecvat făcut de critic lui Aurel Vlaicu, Camil Petrescu numește foarte bine tehnica portretelor din Memorii: "ferocitate candidă" (p. 80). Dar miza și frumusețea polemicii (dacă polemică e uneori, când nu e pamflet) ar fi stat în altă parte decât în acest regim superficial al atacării vieții particulare și a aspectului fizic al adversarului. Ar fi
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
puțin ingrat dacă ar fi răspuns direct la observațiile portretistului său? Dar asta ar însemna să subestimăm furia unui scriitor jignit, nervozitate imposibil de zăgăzuit în fraze onorabile. În răspunsul său, Camil Petrescu depășește cu prea puțin cadrul limitat al Memoriilor, deși se străduiește să extindă aria contestației la întreaga personalitate lovinesciană. Nu era cel mai bun lucru să se întoarcă la faza impresionistă a criticului, de care el însuși s-a despărțit. Prozatorului îi displace profund speculația despre sursa muzicală
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
unui caiet din casa bunicii și se duce să-l "recupereze". Va găsi două caiete scrise de Corina, mama lui. Astfel, va afla/își va aminti că tatăl său fusese înșelat cu un adolescent și lectura caietelor îi va deschide memoria infantilă ca pe o cutie a Pandorei. Ura față de tatăl care i-a abandonat, teama ca nu cumva mama - sedusă o dată de un adolescent -, să-și înlocuiască bărbatul cu unul dintre colegii lui de școală, iubirea purtată minunatei Coca, amanta
Cu mama pe canapea by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12151_a_13476]
-
cu rememorarea seducerii mamei (remember Elogiul mamei vitrege?), seducere incomplet recuperată mental, este punctul liminal al înfruntării obsesiei oedipiene. Sub șocul conștientizării fantasmei - o va recunoaște pe Deea înainte ca actul să fie consumat - Cezar își va afla explicația "rătăcirii". Memoria se va deschide complet, secretul din subconștient se va lumina, iar vindecarea de obsesia incestuoasă poate începe. Aceasta ar fi, în linii mari, biografia psihanalitică a lui Cezar și subiectul traumatic al unei cărți captivante și bine tensionate. Câteva lucruri
Cu mama pe canapea by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12151_a_13476]
-
-i este numai unul dintre tot mai puținii contemporani în viață ci și principalul înfăptuitor. Dar cine mai pune la noi preț pe astfel de lucruri? Luată cu atâtea altele, presa abia dacă a menționat discursul istoric al Regelui. Singură Memoria, "revista gândirii arestate", l-a reprodus în întregime și la loc de cinste (în nr. 47-48), nedezmințindu-și astfel, nici de această dată, numele și menirea. Discursul Regelui Mihai, atât de altfel, stilistic vorbind, decât lemnoasa oratorie de prezidiu cu care
Un discurs istoric by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12173_a_13498]
-
publice, așa s-a dus și statuia lui Lenin din fața Casei Scânteii și tot așa era s-o pățească și bietul Dobrogeanu Gherea, asimilat și el, prin lectură înfierbîntată, grupului de întemeietori. Moartea (sau numai criogenizarea) simbolurilor comuniste a reactivat memoria de grup și disponibilitatea spațiului public, ceea ce a făcut ca, imediat după 1990, fie să se reinstaleze vechile monumente, cazul statuii lui Brătianu de Mestrovici, fie să se comande altele noi. Și, în acest moment, a început dezastrul! Criza enormă
Monumentul public și perver(tirea)siunea magică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12142_a_13467]
-
marcat anul 2004 - O lume dispărută și Explorări în comunismul românesc -, am încercat să caut în arhiva personală urmele unui limbaj politizat al sărbătorilor de acum peste un deceniu și jumătate. Puținele ilustrări regăsite în grabă, în texte și în memorie, sînt desigur banale pentru cei de o anumită vîrstă, dar tot mai necesare pentru cei foarte tineri, care riscă să nu le mai înțeleagă fără explicații și glosări. Dublul limbaj al sărbătorii - cel privat și cel public - e evocat în
Fragmente tematice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12159_a_13484]
-
inexplicabil, în folclorul de atelier și în anecdotica boemei artistice bucureștene, și nu numai, din ce în ce mai restrînsă și ea. Cum nici un eveniment public nu pare să marcheze acest moment important al calendarului sculpturii românești contemporane, nu ne rămîne decît apelul la memorie. Brâncușian în esență, dar stopat în orizontul arhaic și idolatru al lui Brâncuși, George Apostu a perpetuat, în plină contemporaneitate, vîrsta eroică, prometeică și stihilă a sculpturii. Fascinat în primul rînd de materialele ingenue, neprelucrate, prelevate nemijlocit din natură, în
George Apostu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12188_a_13513]
-
fost prea greu. Am simțit încercările nedelicate de a mi se pune pumnul în gură pentru poziții estetice ferme, pentru cronici adevărate - care nu au amestecat argumentele artistice cu atitudinea mea politică - pentru că nu-mi plac găștile și pentru că am memorie. Am fost denigrată cu voluptate. Doar pentru că nu-mi place să cînt în astfel de coruri. De fapt, la nivel planetar, provincialismul acesta comportamental are o miză mică, iar derizoriul în care se lăfăie este ridicol. Și totuși. Am suferit
Cui îi e frică de luna decembrie? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12175_a_13500]
-
pe care în mod normal nu ești înclinat să le pui alături. Conferința sună modest: "Despre scris, ascultare și imaginație", dar în ea cititorul va găsi, comentată într-un mod aparte, o scenă ce i se va întipări definitiv în memorie: la capătul unor cursuri sisifice în care se chinuia pe sine și, deopotrivă, își chinuia studenții, Wittgenstein, dezgustat de el însuși și de o intimitate suferindă pe care nu o mai putea îndura, avea obiceiul deconcertant de a intra într-
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]