KorAP: Find »[drukola/base=mic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...143 >

3,563 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

era muncitor tipograf. Celălalt, Yann Le Floc, de 20 de ani, născut la Plouzagen, un sat breton pe care nu-l părăsise niciodată înainte de război, muncea la o fermă. — Diferențele dintre ei erau uimitoare, îmi spuse mult mai târziu primarul. Micul breton ținea capul plecat. Se vedea clar că teama pusese stăpânire pe el în întregime. Pe când celălalt, muncitorul, ne privea drept în ochi, nu chiar surâzând, dar aproape. Ai fi zis că nu-i păsa câtuși de puțin de noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
N-am avut destul timp. Am auzit zgomote. Am plecat fugind. Replicile curgeau ca la teatru, după câte spune primarul. Muncitorul stă drept și vorbește clar. Judecătorul bea smântână. Ai crede că scena a fost repetată și gândită în detaliu. Micul breton plânge și îi curg mucii, își zgâlțâie umerii întorcând capul în toate părțile, fără încetare. Matziev se înfășoară în fumul trabucului său. Judecătorul îi spune primarului: — Sunteți martor la mărturisire. Primarul nu e martor, e uluit de ce se întâmplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
luând carafele goale, aducând alte feluri de mâncare. Primarul era acasă, năucit, stând în pat, cu o febră care îl apucase deodată. Tipograful fusese luat și dus la morga clinicii. Un singur jandarm rămăsese la primărie să-l supravegheze pe micul breton. Louis Despiaux, așa îl chema pe jandarm. Un tip curajos, voi mai vorbi despre el. Biroul primarului, unde se instalaseră judecătorul și colonelul, dădea spre o micuță curte interioară, în care un castan pipernicit încerca să se avânte spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
se uita cruciș. Apoi vorbi judecătorul. Îi ceru să coboare în pivniță și să-l anunțe pe jandarm că doreau să vorbească cu prizonierul. Luisette ieși din birou și se duse în pivniță, tremurând, de parcă ar fi coborât în infern. Micul breton nu mai plângea, dar nu se atinsese de pâinea și de slănina pe care servitoarea i le lăsase. Luisette îi transmise jandarmului ceea ce i se spusese. Acesta clătină din cap, îi spuse prizonierului că trebuia să meargă sus, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
marele magazin Carbonnieux. Un loc bun, el e cel ce o spune. E un tip înalt, subțire, dar nu slăbănog, cu chipul încă foarte tânăr, dar cu un păr alb ca făina. Îmi spuse că albise deodată după întâmplarea cu micul breton din noaptea aceea. În privirea lui e ceva ca o gaură sau un gol, ceva ce ajunge departe și pe care ai vrea să-l explorezi, dar eziți să o faci de teamă să nu te pierzi. Îmi spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
să geamă și să-și reia litania cu „Ce?“. Buna dispoziție a lui Mierck a fost întunecată de chestia asta. Așa că, între două îmbucături de jumări, i-a spus în câteva cuvinte despre moartea tipografului, cu un aer de nepăsare. Micul breton, care nu știa, cum nici Despiaux nu știa, de altfel, a primit vestea ca pe o piatră în plină figură. S-a dezechilibrat și era cât pe-aci să cadă. Despiaux l-a prins. — Vezi, i-a spus colonelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Pe micul breton legat în curte nu l-a văzut niciodată. Uneori, e mai convenabil să nu vezi. Din când în când, colonelul ieșea, doar pentru a-i spune câteva cuvinte prizonierului. Se apleca asupra lui, îi vorbea la ureche. Micul breton tremura, gemea, că nu e el, că el n-a făcut nimic. Colonelul ridica din umeri, își freca mâinile, își sufla în pumni, tremura de frig și se întorcea imediat la căldură. Despiaux vedea toate acestea. Scufundat în întuneric

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Ești om sau animal? îi urlă în ureche. Nici o reacție. Matziev aruncă trabucul în zăpadă, îl împinse pe prizonier, care era încă legat de copac, și îl zgâlțâi. Mierck privea spectacolul suflând în pumni. Matziev dădu drumul trupului tremurător al micului breton, după care se uită în stânga și în dreapta, parcă pentru a găsi acolo ceva. Dar nu găsi nimic, mai puțin o idee; o idee demnă de un ticălos îi trecu prin capul lui fezandat. — Poate că încă ți-e prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
încă ți-e prea cald, nu? îi șopti puștiului în ureche. O să te ajut să-ți împrospătezi memoria, flăcăule! Și scoase din buzunar un cuțit de vânătoare pe care îl desfăcu. Apoi smulse metodic, unul câte unul, nasturii de la vesta micului breton și pe cei de la cămașă, după care îi tăie maioul. Îi scoase cu precauție hainele, iar torsul gol al prizonierului se ivi ca o pată mare și luminoasă în penumbra curții. Când Matziev termină cu hainele, făcu același lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
mici lovituri în spate și în burtă, așa cum faci pentru a vedea dacă un câine a crăpat de-a binelea. Țâncul încercă să prindă cizma, pentru a cerși îndurare, fără îndoială, însă Matziev îl împinse strivindu-i fața cu cizma. Micul breton gemu, apoi scoase alte urlete, când colonelul îi vărsă pe piept conținutul unei găleți cu apă pe care o avea în mână. Vocea, trebuia să-i auziți vocea, care nici nu mai era cu adevărat o voce, iar ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
începuseră deja să i se înnegrească sub efectul înghețului. Despiaux îl înveli cu o pătură și îl ajută să meargă până înăuntru. Matziev i se alătură din nou lui Mierck. Băură în cinstea reușitei lor. Frigul îl dăduse gata pe micul breton. Despiaux nu reuși să-l facă să tacă. Îi dădu să bea ceva cald, dar celălalt nu reuși să înghită. Îl veghe mai mult decît îl păzi, toată noaptea. Nu mai era cazul să fie păzit. Era terminat. Seara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
oglindă, o asistentă de la clinică bătu la ușă. Ținea în brațe un mic pachet de lână care se mișca încet: era copilul. Dar voi povesti asta puțin mai târziu, după ce voi fi terminat cu ceilalți. XX Mierck îl închisese pe micul breton în pușcăria din V., cu toate că armata își reafirmase dorința de a-l împușca. Problema era cine îl va executa. Iar asta a durat o vreme. Suficient cât să merg să-l văd. Era închis de șase săptămâni. Știam închisoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
numele flăcăului pe care-l căuta Vignot. Din momentul în care deschisesem plicul, totul începuse să se învârtă în jurul și în capul meu. Criminalul se numea Le Floc, Yann Le Floc. Avea nouăsprezece ani în momentul când săvârșise crima. Era micul breton. Nu i-am răspuns lui Vignot. Fiecare cu ale lui. Fără îndoială, nu se înșela în legătură cu Le Floc, dar asta nu schimba nimic. Fetițele erau moarte, atât cea din Bretagne, cât și Belle de jour. Iar puștiul era și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
la sfârșit. La sfârșitul poveștii și al meu. Ca și buzele, mormintele sunt închise de multă vreme, iar morții nu mai sunt decât nume pe jumătate șterse, scrise pe niște cruci: Belle de jour, Lysia, Destinat, Gravul, Barbe, Adălaïde Siffert, micul breton și tipograful, Mierck, Gachentard, nevasta lui Bourrache, Hippolyte Lucy, Mazerulles, Clămence... Mi-i imaginez adesea pe toți și pe toate, în frigul din pământ și în întunericul lui deplin. Știu că ochii lor sunt de multă vreme doar niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

unei șoapte, le-a povestit pozna cu elixirul de caise. Femeile s-au distrat de minune, fiindcă Beatrice era o măiestrită raconteuse, dar În seara aceea multe chei s-au răsucit În Încuietorile bufetelor, Întru prevenirea unui posibil delict al micului Bobby sau al micuței Barbara... Aceste mici pelerinaje domestice se desfășurau, invariabil, În stil mare: două subrete, automobilul particular - sau Însuși domnul Blaine când era disponibil - și deseori un medic. Când Amory s-a Îmbolnăvit de tuse măgărească, patru specialiști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
că anul viitor te așteaptă ceva de genul unei crize emoționale. Te rog să-mi scrii. Am sentimentul stânjenitor că am rămas În urmă cu veștile de la tine. Cu multă afecțiune, THAYER DARCY La o săptămână de la primirea acestei misive, micul lor cămin s-a destrămat precipitat. Cauza imediată a fost boala gravă - și, probabil, cronică - a mamei lui Tom. Așa că au pus mobila la păstrare, au dat instrucțiuni pentru subînchiriere și și-au strâns posomorâți mâinile la Pennsylvania Station. S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

decât să te pedepsești singur. Încearcă măcar puțin să-ți depășești starea În care te complaci. Nu-ți cer imposibilul, adică să te ridici de două ori deasupra nivelului de-acum, dar fă măcar un pic de efort, oricât de mic... Poți face atâta lucru, nu? Am tras cu putere pe nas Încă o dată cocaină și, cu lacrimi În colțul ochilor, am Început să ling covorul pe care trona o pată albă. Nu mai țin minte cât timp am lins așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242

Am deschis sertarul de la birou. Când te uitai la ele, nu era mare diferență între Mauser și Walther, dar arma pe care am ales-o a fost Mauserul. Una peste alta, datele lui generale îl făceau mai potrivit decât mai micul Walther și nu-i lipsea nimic în ce privește puterea de oprire a adversarului. Precum un cec gras, era o armă care îmi conferea întotdeauna un sentiment de încredere și de liniște atunci când mi-o strecuram în buzunarul de la haină. Am fluturat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
baiul? — S-a dus pur și simplu și s-a înscris în brigada motorizată a Tineretului Hitlerist. Am ridicat din umeri: — Mai devreme sau mai târziu, tot ar fi fost nevoit să se înscrie în Tineretul Hitlerist regulat. — Porcu’ ăsta mic nu trebuia să dea el fuga să se alăture lor, atâta măcar. Putea să aștepte dracului să fie luat de ei, ca restul băieților din clasa lui. — Ei, și tu, haide, privește partea bună a lucrurilor. Or să-l învețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
au întrebat-o câte ceva înainte de a o ucide, doar de dragul autenticității. Ea își suflă nasul și apoi ridică privirea: — De ce ne-am oprit? — Pentru că mă duc înapoi acolo să mai arunc o privire. Să văd dacă pot descoperi care este micul lor joc urât. Mașina parcată în fața noastră este condusă de unul dintre oamenii mei. Îl cheamă Korsch și el o să te ducă acasă. Ea dădu din cap: — Te rog să ai grijă, Bernie, zise ea fără suflare, capul căzându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
buze: — Otto Rahn, pe de altă parte, este doar un simplu gradat. Nu cred că Reichsführer-ul se va supăra dacă i se va întâmpla vreun accident. Am clătinat din cap cu amărăciune: — Ei bine, cel puțin, există un sfârșit pentru micul lor complot murdar. Cel puțin vom fi scutiți de un alt pogrom, măcar pentru o vreme. Heydrich părea acum să nu se simtă în largul său. Nebe se ridică și se uită afară pe geamul bibliotecii. — Pentru numele lui Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445

1. — Și cred că și-au pierdut cu totul simțul peisajului. Eu, cel puțin, de fiecare dată când vin dintr-o misiune și văd platforma de ciment din fața UNIVAX-ului, mi se umezesc ochii. Episodul 29 Episod cenzurat Episodul 30 Micul benga Deodată, Dromiket 4 le făcu semn să tacă și-i chemă în fața hubloului central. Se uitară toți patru în spațiu. — Ce drăcovenie o mai fi asta?! exclamă comandantul Felix S 23. Într-adevăr, în fața navei interplanetare „Bourul” se zărea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
răspunse el în șoaptă. — De ce? A murit? — N-a murit, dar în galaxia Alpha toate sunt la fel: înalte, blonde și cu ochi albaștri. Și taică-tău cum le deosebește? — Nici el nu le mai deosebește, le confundă - zise suspinând micul Benga - și din cauza asta am vreo șapte sute de frați mai mici. Nu mai suport să am atâția frați mai mici. De mine nu se mai ocupă nimeni. De-aia am fugit. Vreau să mă duc la bunica din 1943. — Bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
de elocvent, că roboata, înduioșată, îi mai dădu o pastilă de șnițel. Episodul 32 Zile fericite Și-ntr-acest chip, echipajul navei terestre interplanetare „Bourul”, pornită în căutarea satelitului „Veac Nou”, dispărut de pe multimilenara lui orbită, se completă cu un nou membru: micul Benga. Urmară câteva zile senine. Parcă niciodată comandantul Felix S 23 nu comandase cu mai multă limpezime ca acum, parcă nicicând robotul programator-corector al zborului, Dromiket 4, nu programase și corectase traiectoria mai rectiliniu, iar robotul TESA Stejeran 1 mătura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
pânâ-n capătul cel mai îndepărtat al hangarului. Aciobăniței bău cu plăcere, deoarece cana cu lanț îi amintea de copilărie, de satul din Teleorman cu fântâna din centru, unde era tot așa, o cană cu lanț căreia el, spirit inventiv de mic, îi dăduse la fund niște găurele aproape de neobservat, în așa fel încât turiștilor care mergeau spre București sau Alexandria (Alexandria din Teleorman) și se opreau însetați la fântână, să le curgă apa pe haine când duceau cana la buze. Fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]