820 matches
-
scenă a unei ficțiuni, nu a încetat să obsedeze Marele Secol. Două curente se înfruntă, dovedind existența a două sisteme de reprezentare foarte diferite. Corneille, pentru care teatrul este o metaforă a lumii, se opune docților, partizani ai unui iluzionism mimetic, și merge uneori până acolo încât proslăvește, la fel cu susținătorii barocului, dreptul la neverosimil. Dornici să creeze la spectatori o iluzie de realitate maximă, docții consideră în schimb că acțiunea jucată trebuie să apară ca "adevărată", termen ce revine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
realismul. Drama romantică este adevărată pentru că nu este realistă. Introducând sublimul și grotescul, ea deformează realitatea pe care o stilizează când în maniera tragediei, când în maniera comediei. Prin asta se distanțează de drama burgheză, prin asta, lăsând deoparte reproducerea mimetică a realității, ea atinge universalitatea, și dobândește grandoarea care a imortalizat-o. "Drama, după cum scrie Hugo în Prefața la Cromwell, este o oglindă în care se reflectă natura. Dar dacă această oglindă este o oglindă obișnuită, o suprafață plană și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
constă, evident, În faptul că tot ce aparține sferei cotidianului, biologicului și obligatoriului În muncă și În viața concretă este duplicat și deci obiectivat; ceea ce este apropiat din punct de vedere ontologic este fixat, reprezentat și reprodus printr-o „reflexie mimetică”. În acest sens, religia romană reproduce În mod direct propria civilizație și propria cultură și, din această cauză, este o formă proprie și autonomă - ca atare, de neatacat sau de nedepășit - de autoconștiință și de autocomunicare. c) Clasificarea religiei romane
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
modului de a se mișca și a destinatarilor. „Semnificația” acestui ritual și, În general, a sacrificiului roman de animale constă așadar În ofranda măruntaielor (porrectio extorum) și În recurentul model „R dat D” a majorității unităților cultuale. Printr-o reproducere mimetică, ritualul reflectă niște acte: a dărui, a hrăni, a mânca. Semnificația ritualului nu stă, așadar, În ucidere, În sânge, În frică și În triumf. b) Interpretarea ritualului Romanii din secolul al II-lea formulau cu următoarele cuvinte scopurile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ceilalți sau numai prin faptul de a privi sau nota ritualul pentru cititorii viitori. Cea mai mică unitate cultuală a acestui ritual pune În scenă, cu diferite variante, actul de a oferi și de a hrăni. Ritualul este o reflectare mimetică a relațiilor importante ce subzistă În societate și Între om și natură. Lumea simbolică a ritualului reunește diferite nivele, punând În act: - Începutul unei lucrări anume (culesul recoltei); - autoritatea și ordinea (pater familias, familia); - incorporarea unei serii ordonate de acțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
importante ce subzistă În societate și Între om și natură. Lumea simbolică a ritualului reunește diferite nivele, punând În act: - Începutul unei lucrări anume (culesul recoltei); - autoritatea și ordinea (pater familias, familia); - incorporarea unei serii ordonate de acțiuni (actiones); - reflecția mimetică asupra unor elemente fundamentale ale societății romane (a oferi și a hrăni)1. Integrarea rituală care se realizează aici Înseamnă că (a) economia (producerea hranei și a animalelor), (b) religia (dăruirea acestor bunuri) și (c) hrana (masă) sunt reunite toate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asistat geneza. Sculptura imită un principiu formativ, însuși principiul formei: das Bildnerische selbst. Corporalitatea, forma trebuie înfățișate ca atare, și de aceea în sculptura mare până și mișcarea este retrasă în liniștea unui contur. Însă atunci înseamnă că granița dintre mimetic și simbol a dispărut. Reproducerea corpului nu este o verificare a capacității mimetice a omului; lucrurile imitate nu sunt „icoane“, ci simboluri ale unor rituri de încercuire. În ronde-bosse-ul oricărei statui există o aluzie la îngrădirile benefice în care viața
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Corporalitatea, forma trebuie înfățișate ca atare, și de aceea în sculptura mare până și mișcarea este retrasă în liniștea unui contur. Însă atunci înseamnă că granița dintre mimetic și simbol a dispărut. Reproducerea corpului nu este o verificare a capacității mimetice a omului; lucrurile imitate nu sunt „icoane“, ci simboluri ale unor rituri de încercuire. În ronde-bosse-ul oricărei statui există o aluzie la îngrădirile benefice în care viața își primește determinațiile ei și capătă o formă, un chip. Lucrurile nu își
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
putea duce la o convergență în acele domenii în care concurența a reliefat o serie de elemente eficace care pot fi asumate de toți competitorii, deci un izomorfism coercitiv (impus de stat, alte organizații, prin norme și obligații), un izomorfism mimetic (copierea unor practici de succes), un izomorfism normativ (impus de procesele de profesionalizare). Schimbări majore ale mediului sunt produse de trecerea spre societatea (economia) condusă prin cunoaștere<footnote Nica, Elvira, Psihosociologia managerială, cap. 11. footnote>. Ceea ce este remarcabil, din perspectiva
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
inflexiunii prin aluzie, sugestie etc. care include o stilistică proprie, o codificare estetică prin metaforă, alegorie, simbol. Considerațiile lui Francine-Claire Legrand în "The Symbolist Movement" cu privire la pictura simbolistului belgian Ensor, relevă caracterul specular al simbolismului, care se folosește de convenția mimetică a transcrierii realității pentru a o submina printr-un subtil indice de refracție, care scoate în evidență dimensiunea invizibilă, contrafactuală, onirică, irațională. În cazul lui Ensor, chiar acumularea de detalii conduce la un efect opus contractului mimetic al realismului, crede
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
folosește de convenția mimetică a transcrierii realității pentru a o submina printr-un subtil indice de refracție, care scoate în evidență dimensiunea invizibilă, contrafactuală, onirică, irațională. În cazul lui Ensor, chiar acumularea de detalii conduce la un efect opus contractului mimetic al realismului, crede Francine-Claire Legrand. Dar acumularea excesivă de detalii generează tocmai efectul opus realismului. Imaginea devine o oglindă, mult mai important că prima cea vizibilă, cea iluzorie este ascunsă. Dar este prima prin care se ajunge la realitatea celei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
științific" al experienței corespondențelor, de experiment, pe când esteții decadenți folosesc arta "corespondențelor" în scop hedonist, ca formă superioară de juisanță, uneori calificată psihotrop sau ca deschidere inițiatică. Mateiu Caragiale ilustrează excelent capacitatea unui tablou de a distorsiona realitatea prin contaminare mimetică, așa cum madelainele proustiene suscită nu numai nevoia evocării, dar reprezintă și resortul intim al scriiturii proustiene. Teoria corespondențelor reia pe un alt plan o mai veche epistemă de secol XVI regăsită acum sub forma doctrinelor spiritiste, a ezoterismelor care subîntind
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
subtil debușeu, cea mai rafinată expresie. În oglinda artei se privesc personajele dandy, elocvente expresii ale incarnării unui mod de existență desfășurată pe principii exclusiv estetice. În alte romane, raportul literaturii cu pictura este pus în abis prin chestionarea contractului mimetic și relevarea naturii spectrale a artei și a rolului de magician-sacerdot al artistului plastic. O altă afirmație importantă pentru felul în care John Reed construiește "stilul decadenței" constă în a situa în chiar centrul operei de artă decadente vacuitatea în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este un caz interesant al postsimbolismului românesc, faza sa simbolistă purtând amprenta indelebilă a profesoarei de la Școala de Belle Arte, Cecilia Cuțescu-Storck. Simbolismul gauguinizant al Ceciliei Cuțescu-Storck cu influențe prerafaelite mai ales din direcția unui Burne-Jones devine manierism, un simbolism mimetic la tânăra sa elevă, care pictează panouri decorative a căror similitudine cu cele ale Ceciliei Cuțescu-Storck este izbitoare. Cu lecția bine învățată, Mina Byk proiectează nuduri într-un peisaj exotic, care se face ecoul celui tahitian din tablourile lui Gauguin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei influențe directe pe baza unei "meditații constante asupra sculpturii celebrului său contemporan, precum și a unei asimilări lente a principiilor sale structurale"270. Dezinteresul arătat dimensiunii documentare, istorice, cu privire la individualitatea fizi(onomi)că a poetului, cu alte cuvinte, ruperea contractului mimetic, deplasarea accentului către anturajul personajelor contopite în piedestal, așa cum o demonstrează seria desenelor preparative aflate în Cabinetul de Stampe al Muzeului Național de Artă și la Biblioteca Academiei, dezechilibrarea proporțiilor supradimensionat, capul lui Eminescu patronează întregul ansamblu -, toate aceste particularități
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ștefan Popescu, primii trei fiind irecuperabil demiși). Ci pentru că, într-un anume fel, Kimon Loghi devine un "caz școală", un antimodel, atât prin succesul pe care-l au tablourile sale, cât și pentru un anumit consumerism asociat kitschului, care tinde, mimetic, către o omologare cu direcțiile noi, pe care le abordează pictorii "Tinerimii artistice" (cei care au provocat o ruptură fondatoare cu academismul osificat). Într-una din cronicile publicate în Facla, în 1911, cu privire la "Expoziția societății "Tinerimea artistică""411, cu referire
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pentru care elocventă este celebra Insulă a morților (1880) este părăsită de pictor, care aderă la temperatura pastelului, la strălucirea tonurilor mediteraneene, de unde-și datorează și titulatura de "colorist". Culorile ies din spectrul naturalului pentru că Loghi pare să rupă contractul mimetic, pentru a transforma suprafața pânzei în multicolorul unei aripi de fluture, utilizând un albastru turcoaz, un galben șofran, tonuri de mov și de roz, auriu sau verde, un ecleraj teatral și elegant în același timp. Nu fără maliție, criticul Bachelin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fundal. Pentru o parte din aceste tablouri, arhitectonica relevă mai degrabă un oraș flamand, punând în evidență sursa de inspirație străină, dar și eclectismul stilului. Pieptănăturile sofisticate adăugă propria lor geometrie arabescului floral, iar veșmântul, printr-un procedeu de continuitate mimetică, integrează volutele și dantelăria nu mai puțin complicată a florilor. Ornamentalul devenit podoabă și accesoriu, paftale, bijuterii sofisticate la Gustav Moreau ele îmbracă până la saturație nuditatea Salomeii devine prim plan al tabloului, chipul femeii întreținând o relație metonimică cu el
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
chambre végétale" în mijlocul propriei sale locuințe, operând o deschidere inițiatică, prezentă și în arta sa, către un spațiu exotic, încărcat de virtuțile îndepărtării și ale enigmei. Teatralizarea spațiului locativ corespunde, de fapt, abandonării criteriilor autenticității pentru o nouă accepție dată mimeticului, prin ștergerea sistematică a relației cu referentul, fapt care conduce la un efect de autoreferențialitate. Modelul nu mai trebuie căutat în natură, cameristica decadentă corespunde ficțiunii, este livrescă și contrafăcută, desfășoară un spectacol al cărui unic personaj este decorul și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ori o epocă imită servil... formele trecutului și atunci... devine manieră, ... ori vechea poetică se adaptează... și avem de a face numai În aparență de o artă veche, În realitate, fiind vorba de o cugetare poetică modernă.” Privit din perspectivă „mimetică”, adică pornind de la operă - realitate (conform teoriei lui H. de Plet), romanul este scris dintr-o perspectivă realistă, că lumea imaginată este posibliă (cel puțin În parte). Dar În esență, realismul este, În cea mai mare parte a lui, clasic
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]