994 matches
-
care-au dorit sceptrul universului și gânduri Ce-au cuprins tot universul, încap bine-n patru scânduri... Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de-nmormîntare, Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare... Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel, Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă. Ba să vezi... posteritatea este încă și mai dreaptă. Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire? Ei
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
bani. Adică măcar până pe la două, dar Will bea ca și cum ar fi fost la ultimul pahar. Lucy, prietena lui, încerca să-l supravegheze, atât cât era cu putință într-o astfel de situație. În comparație cu uriașul Will, Lucy era o tipă mititică, dar am văzut-o bând în cantități uimitoare. În seara aceea era atât de ocupată cu paharele de rom și cu niște glume din ce în ce mai porcoase, încât de-abia a mai fost capabilă să-și facă griji pentru starea de ebrietate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
grijă prin crăpături! Dacă îi vedeți pe autori, nu ezitați să le dați înapoi o parte din gloanțe! Acestea fiind zise, torentul de remarci interesante și inteligente genul "'Tu-i morții mă-sii! Ăsta a fost aproape!" sau "Un negru mititel! Un alb mititel! Un negru... hei, ăsta-i albinos!" a continuat să curgă ca și cum n-ar fi fost niciodată întrerupt. Am încercat să uităm bufniturile constante din jurul nostru și să ne concentrăm asupra treburilor care trebuiau înfăptuite. Din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Dacă îi vedeți pe autori, nu ezitați să le dați înapoi o parte din gloanțe! Acestea fiind zise, torentul de remarci interesante și inteligente genul "'Tu-i morții mă-sii! Ăsta a fost aproape!" sau "Un negru mititel! Un alb mititel! Un negru... hei, ăsta-i albinos!" a continuat să curgă ca și cum n-ar fi fost niciodată întrerupt. Am încercat să uităm bufniturile constante din jurul nostru și să ne concentrăm asupra treburilor care trebuiau înfăptuite. Din când în când, se auzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
a așteptat toată tinerețea, s-a uitat pe cer după avioanele lor, ofta când nu vedea nici un semn, zicea încet, să nu-l audă ăia care înlocuiseră pălăria cu șapca: nu-u mai vin americanii!!! El mi-a spus, de când eram mititel, că în muzica populară românească, vorbesc de muzica din toate părțile țării, Oltenia, Moldova, Ardeal, Maramureș, voi găsi de toate... Vrei codru?, ai să găsești imagini mai frumoase ca realitatea asta nefericită, ia ascultă, și vocea preotului se ridica spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de dincolo și ceva nu e bine aici, de parcă lumea asta n-ar vrea-o, el nu știe de ce, începe să-i cânte cald, ușooor, înceeet: Liuliu, liuliu, lângă tine/ Somnul cum de nu mai vine?/ Ce-ți tragi mâna mititică/ Somnul fraged când ți-e frică?/ Nani, nani, pui sărac,/ Cu ce cântec să te-mpac?/ Nani, ochișorii tăi/ Cât timp nu știi viața ce-i... / Naaa-ni (și-l rupe pe „na-ni” în două atât de măiestru, că ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mi-am dat silința să fie cât mai frumos, că doar așa era normal, nu? Mă așteptam chiar să fiu lăudat. Vine în sfârșit comisia, intră în clase, eu după ei și numa' îl văd pe ăl mare de la județ, mititel și șpanchi cum îl știi, boldindu-se într-o dungă pe pereți, că se încruntă și se întoarce către mine: „Ce-i cu măgăria asta?!” - Care măgărie, domnule inspector? - am îndrăznit eu. - Tovarășe, dumneata îți bați joc cu nerușinare de
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
pentru toți ceilalți, nu și pentru Ty și Rică. Acest semn i-a certificat băiatului că totul este În regulă. Abia seara, după ce toți colegii au adormit, a realizat prin ce „primejdie” trecuse și cum ar fi putut el ajunge mititel și ghebos ca Dinu Ciulinel! Rosti În gând, cu mare precauție un „Mulțumescu-ți ție, Doamne!” Învățat de la bunica Ileana și privind la cei care dormeau gândi: dacă aude cineva și află directorul că vorbesc de Dumnezeu!? Religia cu toate ale
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
mă ducî acasî... N-ai văzut acolo la Canal?... Undi ti întorcei, numa’ vorbi ali bolșăvicilor, cari di cari mai fărî di căpătâi... Partidu’ șî republica... Republica șî partidu’ mami’ lor! Șî tăț îs tovarâș. Di-i mari di-i mititel... ― Și crezi că în satul nostru nu vom auzi aceleași vorbe? Le vom auzi cu vârf și îndesat, Stafidă. Acum, însă, vom urca totuși într-un tren, care sper să ne ducă la ai noștri. La cei dragi... Până la sosirea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
bărbați ieșise din apă cu tipsia în mână și se apropia de bătrânul ce ședea așezat pe un scăunel cu trei picioare foarte aproape de mal. Acesta examină talerul pe care i-l arăta bărbatul și scoase de la brâu un săculeț mititel de piele. Desfăcu cu grijă băierile și deschise larg gura punguței. Apoi, cu vârful degetelor culese ceva de acolo și îi dădu drumul înăuntru. Ăla-i starostele, îi explică Vasilică. El e șeful. Cristi îl privi mai atent. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
urcat pe Muntele Rău de ani buni. Bătrânul nu mai era atât de bățos ca mai înainte. Devenise un moșneag peste care vârsta înaintată își lăsase amprenta. Îmbrăcat în hainele acelea din pânză țesută în casă, se făcuse și mai mititel și acum părea mai aplecat peste toiagul în care se sprijinea. Traista care-i atârna pe umărul stâng părea că îl trage în jos cu greutatea ei, dar încheieturile pumnului se albiseră strângând toiagul de lemn lustruit. Ileana îl luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu cunosc nici un inspector din poliția română, cu atât mai puțin pe acest Toma Cristian, nu am de unde să știu unde se află. Nemaiputându-se stăpâni, Simion Pop sări de pe scaun și îl apucă de reverele hainei. Cât era de mititel basarabeanul, masivul ardelean îl ridică de la pământ ca pe un fulg. Îți mai bați mult joc de mine? strigă el zgâlțâindu-l cu putere. Domnule comisar, domnule comisar, protestă Vlad cu vocea gâtuită de strânsoarea lui Pop, vă rog... potoliți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
hotărât să-și schimbe locul și a zburat pe șifonier. ― Bravo, drăgălașo, mi-a plăcut îndrăzneala ta, i-am spus micuței musafire. ― Sssst... nu vorbi... mi-a închis Mihaela gura cu mâna. ― Tu, Aimée, ești mai fricoasă decât musafira noastră mititică. Aveam dreptate. Numaidecât cinteza coborî din nou la masă și ciuguli firimiturile puse de Mihaela cu câteva minute mai înainte, fără să-i pese de vreo primejdie. ― Să-i dăm un pic de șnițel, ce zici? ― Fii serioasă, nu poate
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
la vioară, ursul la violoncel. Lupul își ascuțea dinții în coada unui miel, iepurele bătea step în pălăria unui vânător iar vulpea fericită pentru că în poieniță un cocoș îi închina batista la o periniță. Când o porumbiță curta un cioroi mititel, mierla fredona un nou cântecel și greierul s-a abonat la corul ce-ndată s-a înființat. În timp ce pițigoiul își pieptăna creasta la ocarină, privighetoarea scărpina o mandolină iar cucu-și cânta singurătatea la cimpoi, cocostârcul călca-n schimbul doi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pot ajunge până la el? -Vezi tu, a îndrumat-o un porumbel, mergi înainte cuminte și după o vale îți va apărea o altă pădure în cale și la marginea ei, vei găsi o colibă și o iapă cu șase mânji mititei. Și merse crăiasa, merse până luna peste pământ se întinsese, plantele dormitau, copacii pe razele blânde umbra își desenau, animale peste tot mișunau iar păsările pe la cuiburi sporovăiau. După un somn profund, crăiasa a fost întâmpinată cu zâmbete molatice de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
cu atâta dragoste ai grijă. Căiță s-a uitat îndelung la noua lui prietenă, Buburuza, și numai după o lungă meditare se întrebă mai mult pe el: -Să plec la drum cu Trotinel, un suflet atât de sensibil, bicisnic și mititel? Cu ... Stup la fel, mic de statură, nefiind în stare să se lupte măcar cu o broască? Cu Zvârluga care nu știe altceva să facă toată ziua decât să doarmă, să sforăie. Și ... cam atât, cu cine altcineva? -Dar cu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Rangul meu nu permite să fie jignit. -Nu-mi pasă. Dacă nu-mi spui unde este Fata pustiului îți promit că-ți desprind de corp cele două capete. -Cum te cheamă, mititelule? -Stup mă cheamă și să nu mă mai faci mititel că-ți zdrobesc amândouă capetele. În loc de răspuns, Dardailă l-a scuipat cu otravă. Stup a căzut la pământ, dar în momentul următor s-a ridicat cu ajutorul lui Căiță care l-a stropit cu lapte de măgăriță aflată la prima naștere
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
toate cele potrivnice pentru a elibera Fata pustiului și a ne îndrepta spre locurile noastre. Când au ajuns la Poarta pustiului, armata de șerpi a blocat poarta, așteptându-l pe Stup. De data aceasta câinele s-a făcut și mai mititel decât era, dar Căiță l-a încurajat din nou. -Mergi înainte liniștit, ca și cum nu ți-ar păsa de ei. Am eu grijă, n-avea teamă. Câțiva șerpi mai tineri au venit în întâmpinarea lui Stup, zgomotoși nevoie mare. Numai ce-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
atunci în raporturi bune, în ciuda diverselor mistere ce-l învăluie și despre care nu știu ce să cred. La masă se servesc, bineînțeles, mititei și chiftele. Petru românii exilați, a mânca mititei și chiftele e, probabil, o formă de patriotism. Pentru mine, mititeii și chiftelele reprezintă, strict, un aliment cu care îmi potolesc (nu cum aș vrea eu) foamea. Dar nu îndrăznesc să-mi dezvălui cuiva reținerile. Aș părea insensibil la farmecele bucătăriei naționale, nepatriot, și aș jigni apetitul celorlalți, condimentat cu melancolii
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
despărțire definitivă. Într-o scrisoare am avut curajul să-i spun multe. Îi arătam că nu-i pot promite nimic pentru viitor, că aveam de gând să-mi păstrez toata viața independența. Am găsit-o la scoborârea mea din tren, mititică, înfrigurată în paltonul subțire, neavând curajul să-mi iasă înainte, cerșind cu privirea o vorbă bună. Ce milă am avut de dânsa atunci! Cum mă socoteam o brută pentru toate planurile mele viclene! O luai strâns de mână și merserăm
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aripile, una mai lungă ca cealaltă, asezate nesimetric. Una din aripi, cea mai lungă, se lovește uneori de bețișor; atunci păsărica se oprește pentru o clipă, apoi, după o mică sforțare, reîncepe să se învîrtă. Dedesubt, spațiul gol, imens pentru mititica jucărie. Și brusc, o milă cumplită mă cuprinde pentru vata galbenă de la capătul bețișorului. O milă cum n-am simțit iarna trecută când o pasăre flămândă și înfrigurată mi-a bătut în geam și când mi-a fost lene să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de prejudecăți și mi-a dat altele. O voi uita-o deseori, dar și în momentele de uitare voi privi lumea altfel, numai din pricina ei. Lângă mine, pe nisip, s-a întins Collette. Colette e fragilă și vaporoasă, piciorul ei mititel abia atinge pământul, vorba ei sună ca cristalul lovit încetișor cu un cuțitaș de argint. A ieșit abia din mare, apa scânteie pe dânsa și pare o naiadă obosită. Respiră ușurel, ca și cum s-ar prelinge pe corpul ei o adiere
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pământul, vorba ei sună ca cristalul lovit încetișor cu un cuțitaș de argint. A ieșit abia din mare, apa scânteie pe dânsa și pare o naiadă obosită. Respiră ușurel, ca și cum s-ar prelinge pe corpul ei o adiere, și sânii mititei îi tremură ca două frunze gemene. Cu brațele pe solduri, pare un vas grecesc în care sunt închise mirodenii. Acum, când se încolătăcește în jurul trupului meu, e o iederă, pe care a plouat. Ne cunoșteam de mult, dar n-o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
grațios, iar Roza cu un început de mânie. Ioana adăugă mai târziu numai pentru mine: "Să fii drăguț cu Roza și să nu te impresioneze aparențele. Merită, săraca!" După dejun, într-o trăsură, cu Ioana și Viky, cu un pisoi mititel, numit în glumă pentru culoare locală Ahmed, am pornit spre mare. Cavarna: o singură stradă, cu prăvălii neînsemnate ținute de bulgari și câteva cafenele umile. Trăsura a întors spre stânga, și după patru kilometri de mers pe un drum pustiu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prăvălii neînsemnate ținute de bulgari și câteva cafenele umile. Trăsura a întors spre stânga, și după patru kilometri de mers pe un drum pustiu, ușor înclinat, în fund, de la un timp cu linia albastră a mării, o moară, și apoi mititelul Cavarna-Port. Câteva magazii, câteva bordeie locuite de pescari vara. O mică piață la mijloc, pe o latură cu o casă pătrată, restaurantul "Mihali", și el, cu toată neînsemnătatea lui, deschis numai vara. Pământ galben, case albe, marea în culori deschise
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]