2,504 matches
-
admori (conducători spirituali ai obștii hasidice), L.-L. oferă cititorilor de limbă română posibilitatea de a evada din capcanele uscăciunii științifice, pentru a poposi în lumea fabuloasă a unei cronici vechi de două sute de ani despre cei patru sute de rabini mitologici (secolele al XVIII-lea și al XIX-lea). Ei aveau castele și „scaun” la Chișinău, Iași și Sadagura, precum Rabi Israel Friedman care primea ca oaspeți feldmareșali, sau ca Rabi Ițhak din Buhuși care, în secolul al XIX-lea, a
LEIBOVICI-LAIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287774_a_289103]
-
informațiilor. Numeroase lucrări concepute în scopuri didactice și mai cu seamă traducerile întregesc activitatea italienistului. SCRIERI: Țările Române și Italia până la 1600 (în colaborare cu N. Stoicescu), București, 1972; Petrarca prozatorul, București, 1975; Storia della civiltà italiana, București, 1977; Dicționar mitologic, București, 1979; Italia - cultura e civiltà, București, 1980; Galileo Galilei. Dialog cu planetele, București, 1982; Repere de cultură, București, 1982; Civilizație italiană, București, 1987; Prezențe românești în Italia, București, 1995; Școala Română din Roma, București, 2002. Traduceri: Torquato Tasso, Epistolarul
LAZARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287760_a_289089]
-
cultică, constând în evocarea, în cadrul ritualurilor, a faptelor zeilor sau ale strămoșilor. Acest sens restrâns s-a păstrat în definirea mitului. De o mare varietate și bogăție, l. românească a fost împărțită în funcție de tematica abordată, în patru mari categorii: etiologică, mitologică, religioasă și istorică. L. etiologică este cea mai cuprinzătoare, încorporând vechile mituri ale genezei, povestirile legate de floră și faună, de viața omului, de toponimice și antroponimice. În cadrul l. despre facerea lumii se conturează un strat arhaic, care consideră lumea
LEGENDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287772_a_289101]
-
se poate constata între l. religioasă și descântecul cu formulă epică, apropiere mijlocită de personajele comune, cu un comportament similar (Dumnezeu, Maica Domnului, Iisus Hristos, Sfântul Petru). Uneori l. se prezintă și sub forma descântecului (în special cele etiologice sau mitologice). Motivele legendare, mai ales cele de circulație universală, au constituit o bogată sursă pentru balade ca Soarele și luna, Meșterul Manole, Voica ș.a. Primele colecții românești de l. apar spre sfârșitul secolului al XIX-lea, importante fiind cele alcătuite de
LEGENDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287772_a_289101]
-
I., aceasta este mai mult de ordin documentar. Versurile conservă un limbaj poetic vetust și cultivă discursivitatea abstractă, nu fără punctări de tip aforistic și expresii în genere vrednice de reținut, unele memorabile. Scriind îndeosebi drame istorice sau de inspirație mitologică și biblică, dar și câteva comedii și prelucrări de epos folcloric, I. este autorul a treizeci și șapte de piese de teatru destul de firave, inegale. Chiar cele mai izbutite rezistă doar prin unele situații, prin patosul oratoric asemănător celui din
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
unde autoarea își revendică miza discursului eseistic dintr-un impuls de tip sociologic sau superior etic. Aproape nimic din această ariergardă a esteticului nu va fi reluat în cărțile următoare, unde domină înțelegerea criticii de identificare sub forma unui scenariu-metaforă mitologic, expus la începutul monografiei Dumitru Radu Popescu (1981). Aici opera literară este asemănată cu o succesiune de labirinturi menite a fi descifrate și puse într-o ecuație personală de către critic (la rândul său asemănat cu un Tezeu prudent îndrăgostit), atent
ROZNOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
varianta necenzurată a romanului Totdeauna toamna (1988), se prezintă ca un interesant potpuriu de formule romanești și ca aglomerare, uneori fastidioasă, de ițe tematice. Roman polifonic, demontabil și prin deschiderea mai multor fișiere livrești (cel mai evident vizând pastișarea „trucajului” mitologic din Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov), Timpul celor aleși poate fi citit ca roman de descriere a mediilor (monden-universitare), ca eseu filosofic altoit pe o poveste de dragoste (tratată excesiv romanțios), dar și ca roman mitic cu irizații mistice
ROZNOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
roman mitic cu irizații mistice. Într-un grup de intelectuali snobi își fac apariția „zeii păgâni” Fausta și Konstantinos, ființe semifantastice și iluzioniști ai proiectării temporalității, în care se concentrează fascinația romancierei pentru timpul-clepsidră, deturnabil spre trecut sau proiectabil spre mitologic. Ei joacă rolul de catalizatori ai metamorfozelor sufletești suferite de „cei aleși”, lingvista și romanciera Maria și esteticianul Vizanti, între care ajunge să se țeasă, printr-un intermezzo livresc, o poveste de dragoste. Prin formula romanului în roman - acestea sunt
ROZNOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
care pot fi studiate drept fundament pentru cercetarea și construcția unor modele generale ale comunicării. Studiile de antropologie ale lui Lévi-Strauss s-au centrat pe două axe principale: sistemele de înrudire și studiul miturilor la popoarele primitive. „Când un sistem mitologic - spune Lévi-Strauss - acordă un rol important unui anumit personaj, să zicem o bunică răutăcioasă, ni se va spune că, în cutare societate, bunicile au o atitudine ostilă față de nepoții lor; mitologia va fi considerată un reflex al structurii sociale și
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
sfârșită tragic. Iar cântecul și dansurile (hora) prințeselor autohtone (iele) sunt de sorginte folclorică, dar în coloratură romantică, pe alocuri expresionistă. S. urmărește să creeze altceva, chiar dacă pornește de la modele clasice: un Oedip altfel, care nu se confundă cu cel mitologic (Oedip salvat, 1947), o replică feminină a lui Don Juan (Dona Juana, distinsă în manuscris cu Premiul „E. Lovinescu” în 1947, jucată în 1968) ș.a. De altfel, autorul pune în scenă de regulă doi parteneri, ca în oglindă, unul fiind
STANCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
ezitările și tulburările căutătorului unui ideal. Cu Arca bunei speranțe, piesa cu cel mai mare succes de public dintre cele scrise de S., se intră pe terenul predilect al autorului, în însăși formula sa dramaturgică: actualizare a unor motive biblice, mitologice în sens larg; conflict bine conturat, cu personajele dispuse pe axe de opoziție moral-intelectuală; teorii expuse liber, fără constrângeri, în intervențiile unora și în ripostele venite prompt, la fel de bine articulate; nu în ultimul rând, o pânză lirică aruncată pe suprafațele
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
durere // Dar să privești ușurat / Gălețile cu apă / În care o mână spală / Pe alta / Un ochi orbește / Pe celălalt // Și să-ți dai sufletul / Ca să poți păstra tăcerea” (Un ochi orbește pe celălalt). Dar notele definitorii ale ciclului - figurația mitologică, dimensiunea etică a discursului, expresia sacadat „colțuroasă” și tonalitatea satirică - se regăsesc, la altitudini diferite, în toate piesele volumului. Totuși, următoarele cărți de versuri - Femeia în roz (1997; Premiul Asociației Scriitorilor din Arad) și Tandrețea dintre noi (1999) - atestă o
STEF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289897_a_291226]
-
surprinzător, în simbioză cu ludicul. Alături de piese lirice scurte, S. a publicat poeme ample: fie în românește, ulterior în spaniolă, franceză, germană, fie invers. Râul e o cântare a Dunării, cu inserții confesive, cu incursiuni istorice și mai cu seamă mitologice, cu menționarea și a „râului frate”, Rinul: „La Zähringen pe dealul bătrân/ mai dăinuie în ceață de cetini / un turn cenușiu cu un singur ochi / Din el se vede ca din altă lume / albia Rinului în aburi albăstrui. / Nu departe
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
la noi o culegere de zece poeme de dimensiuni diferite, unele cu caracter ocazional, cum sînt epitalamurile, suasoriae, versuri în cinstea maestrului Felicianus, sau chiar poeme epice de dimensiuni reduse (cele denumite în literatura păgînă epilli), în general cu subiect mitologic: Hylas (Hylas), Răpirea Elenei (De raptu Helenae), Medeea (Medea). Această culegere nu are un titlu de a cărui autenticitate să fim siguri: de obicei, este intitulată Poezii romane (Romulea), dar, în realitate, acest titlu este valabil doar pentru o culegere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt interesante (chiar dacă nu e sigur că au fost scrise de Draconțiu) deoarece ne ajută să cunoaștem mediul literar african, în care practicarea credinței creștine nu era resimțită ca un lucru nepotrivit cu divertismentul poetic centrat pe motive păgîne și mitologice tradiționale. b) Poemele creștine Ne-am referit deja la situația istorică și la motivațiile ce au dus la scrierea acestor poeme creștine. Cîntecul de reparație (Satisfactio) e scris în distihuri elegiace; „reparația” de care vorbește poetul este aceea prin care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru nunta lui Ruricius, viitor episcop de Limoges, cu Iberia), descrieri de edificii etc. în aceste scrieri Sidonius se exprimă ca un poet profan, folosind fără nici o reticență instrumentele tradiționale, considerate indispensabile, ale poeziei clasice, cum sînt divinitățile și episoadele mitologice. Aceasta nu înseamnă însă că Sidonius n-ar fi creștin, dat fiind că asemenea instrumente retorice erau considerate doar instrumente și nimic mai mult; sigur, sîntem departe de severa angajare a lui Prudentius sau a lui Paulinus de Nola și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trecut fusese văzut ca un exercițiu retoric plicticos și inconsistent a fost considerat recent o formă de prețiozitate extremă, asemănătoare cu aceea întîlnită la atîția alți literați din epocă (și e adevărat). Nu se poate tăgădui că însăși densitatea erudiției mitologice, în care se amestecă elemente cînd prețioase și rare, cînd obișnuite, atinge un ridicat grad de bizarerie. Realitatea nu este niciodată văzută în sine, în mod obiectiv, ci întotdeauna prin filtrul literaturii, pe care Sidonius o stăpînește cu o precizie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe Laurențiu, episcopul de Milano. în poemele sale, Ennodius i se adresează frecvent lui Arator. Ulterior, cînd Arator a părăsit Milano, Ennodius i-a scris trei scrisori, în ultima sfătuindu-l să aleagă pentru poemele sale subiecte creștine și nu mitologice. într-o scrisoare în versuri, Arator declară că a studiat gramatica la Ravenna împreună cu un nepot al lui Ennodius, care i-ar fi repetat sfatul unchiului său, acela de a se dedica poeziei creștine. într-o scrisoare din Variae, opera
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca un Bildungsroman, interesând nu numai prin scriitura modernă, dar și ca documentar autobiografic, cartea amintește de Romanul adolescentului miop al lui Mircea Eliade. Destinul Aïsei este o duioasă poveste a iubirii conjugale, cu parteneri reeditând ființa simbiotică a cuplului mitologic Philemon și Baucis, dar nu și destinul lui fericit. În Luminile Capricornului, B. abordează romanul științifico-fantastic, arie în care mai dăduse un scenariu cinematografic (Sfârșit), cuprins în volumul Oameni în ceață. Pe scheme convenționale și cu personaje-emblemă, el reușește să
BIBERI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
nota nostalgică (Vara pe când mama te trezea dis-de-dimineață) și prin cultivarea unor imagini ce conturează o lume absurdă, ușor patetică, aflată „cu nebunia mereu de-a călare”. În schimb, poezia din Spectacol cu intrare liberă (1999) e populată de personaje mitologice sau istorice, discursul devenind mai interiorizat decât în lirica de început. În ultima parte, intitulată Arhidictatorul, tonul este mai dur, mai direct și, uneori, sarcastic, în nota, alt fel destul de facilă, a pamfletului versificat: „Ce era el anume în carne
STANCIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289864_a_291193]
-
o interpretare la romanul Nopțile de Sânziene de Mihail Sadoveanu. În contextul în care mitocritica devenise o modă și un furnizor convenabil de scheme interpretative, S. polemizează cu clișeul (databil încă de la G. Călinescu) care vedea în roman o „intrigă mitologică”. Deconstruirea clișeului se face tacticos și exemplar, iar concluziile sunt spectaculoase. Acestea din urmă pot fi extrapolate la alte scrieri sadoveniene, precum Baltagul; este vorba, în rezumat, de o strategie coerentă și abil manevrată de deturnare/subminare ironică a intrigii
STANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]
-
Deconstruirea clișeului se face tacticos și exemplar, iar concluziile sunt spectaculoase. Acestea din urmă pot fi extrapolate la alte scrieri sadoveniene, precum Baltagul; este vorba, în rezumat, de o strategie coerentă și abil manevrată de deturnare/subminare ironică a intrigii mitologice, care există doar ca pistă falsă și superficial, supusă din interior deriziunii: „nicăieri aproape spiritul «demistificator» nu este mai acid, mai dur decât în această așa-numită alegorie”. Trecerea criticului la „Scânteia” (prin excelență un spațiu rigid, ideologizat și controlat
STANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]
-
a priori. Din perspectiva acestor religii „anistorice”, răul se află exclusiv în legătură cu voința divină, iar existența lui rămâne un mister care transpare în evenimentele „naturale” ale vieții: bolile, războiul, cutremurele, inundațiile, seceta, foametea, nerodnicia, moartea. Toate acestea primesc o explicație mitologică; omul ajunge să creadă că era absolut necesar ca ele să se producă în momentul respectiv. Creștinismul reprezintă o revoluție în raport cu această viziune strict mitologică. Mai întâi, el păstrează din iudaism, mai ales din profetismul iudaic, ideea, atât de importantă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ale vieții: bolile, războiul, cutremurele, inundațiile, seceta, foametea, nerodnicia, moartea. Toate acestea primesc o explicație mitologică; omul ajunge să creadă că era absolut necesar ca ele să se producă în momentul respectiv. Creștinismul reprezintă o revoluție în raport cu această viziune strict mitologică. Mai întâi, el păstrează din iudaism, mai ales din profetismul iudaic, ideea, atât de importantă, a caracterului sacru al istoriei. Istoria omenirii are un sens, are un obiectiv de atins - în speță, instaurarea domniei mesianice - și, prin chiar acest țel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Rău se derulează la nivelul istoriei și al temporalității, omul fiind parte integrantă a acestora. Aceasta este, în opinia noastră, marea diferență dintre mitul diavolului și mitul Anticristului. În timp ce primul constituie, într‑un anumit fel, o prelungire a viziunii mitologice anistorice a răului, cel de‑al doilea depășește evident această viziune - cu câteva excepții de care ne vom ocupa în studiul nostru - propunând o soluție istoricizantă, cu tot ce implică ea în plan intelectual și psihologic. Dacă Cristos a putut
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]