669,818 matches
-
înalță Masivul, abia răcit, Himalaya împietrită a tuturor dogmelor, Utopia de granit pe care scrie, în sanscrită: Am fost, dar fiindcă nu am fost cum trebuie, vom reveni mai bine organizați, stăpânind lumea cu cele mai bune mijloace, - și, în mod sigur, pe veci!... Lumea pune repede flori pe mormintele dictatorilor. Dar, rău e și fără utopie. Însuși bucureșteanul nostru, pățit, n-o vrea îndărăt?... Că noi, românii, se zice că am avea nevoie de zece ani, cică, numai să zugrăvim
Mecanica lacrimilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14060_a_15385]
-
Eden. E numele unei clinici particulare pentru oameni foarte bolnavi, care își pun speranța în remedii naturale pentru a stopa sau încetini evoluția maladiei. Mica lume edenică e păstorită de un doctor credincios, convins că la originea dereglării organismului stă modul de viață modern (alimentație, stres, sedentarism, poluare etc.), tot mai îndepărtat de proiectul creatorului divin. Drept care își supune pacienții unei detoxifieri severe, cu dietă, ceaiuri de plante, băi, gimnastică, împachetări cu argilă și tot felul de alte proceduri care n-
În Eden, cu un bagaj de cărți by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14066_a_15391]
-
infirmă automat teza utopică a politologului american. Le putem privi și ca pe niște răbufniri finale ale unei istorii milenare pe cale să iasă din scenă. Ca și Afganistanul, cu un an în urmă, Irakul din această primăvară ilustrează însă în mod tragic o ciocnire între civilizații. Nu le am în vedere pe aceea a Occidentului și respectiv pe aceea a Islamului; mă gîndesc mai degrabă la două civilizații care se confruntă, ideologic și militar, cam la fel cum se confruntau în
Război și pace by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14077_a_15402]
-
proteste stau cu siguranță o mentalitate și un interes major. Este de remarcat că pentru adversarii războiului nu contează de ce acesta a fost declanșat, nici împotriva cui: contează doar că el a fost declanșat și de către cine. Este aici un mod de a vedea lucrurile foarte răspîndit în anii cînd comunismul se bucura de simpatia multor intelectuali și anume de a-i condamna pe americani că se înarmează, dar de a nu sufla un cuvînt despre înarmarea sovieticilor: doar primii erau
Război și pace by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14077_a_15402]
-
țară au reprezentat o ruptură brutală cu tot trecutul și nu numai atât, ci și o acuzare că tot ce ar fi fost în trecut era rău. Un mister al istoriei noastre este acela că vechea boierime se stinge, în mod natural, cam de la 1900 încoace, nu numai din cauza comunismului - care fără îndoială i-a împrăștiat peste tot, i-a împiedicat să aibă copii, i-a omorât la Sighet sau la Canal - ci, pur și simplu nu mai au urmași; nu
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
scenică, deocamdată cântă îngrijit o partitură plină de poezie. În celelalte roluri masculine - Florin Diaconescu cu profesionalism și umor; Paul Basacopol și Valentin Racoveanu - un duo echilibrat, dar jucând prea gros (mai ales în actul I). Distribuția feminină întrunește în mod fericit un cvartet tânăr, bine diferențiat tipologic, așa cum o cere intriga. În fruntea "nevestelor vesele", Roxana Briban adaugă cu Alice Ford încă un rol palmaresului ei deja bogat. Cu timbrul ei somptuos ea a susținut scrupulos linia, dând personajului o
Un succes de durată? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/14070_a_15395]
-
anume perioadă este rezultatul întrunirii mai multor factori: importanța artiștilor care frecventează genul, impactul pe care acest fenomen îl are asupra publicului și a mediei și forța economică investită în fenomenul respectiv. "Artele focului", în general, și arta sticlei, în mod special, întrunesc tot acest ansamblu de factori obiectivi și subiectivi. Este adevărat că succesul de ordin material, cel mai adesea, pe bună dreptate, este asimilat cu obiectele decorative, de serie, a căror piață are astăzi o curbă ascendentă. În paralel
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
fildeș" în "arenă", el substituie un sistem de așteptări - imagini oarecum previzibile ca semn și ca expresie - cu acela al unui moralist iritat de devierile contemporanilor săi de la un canon etic și intelectual. Artistul își pune, pentru prima oară în mod serios, problema rolului și a identității sale în societate și responsabilitatea morală pe care trebuie să și-o asume în raporturile cu lumea. În esență, el denunță acele prezențe ale vieții publice care sînt predispuse la "monstrita cronică" (după propriul
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
niște disensiuni. Și am înțeles puțin după aceea de ce, anume. Nu era vorba de niște idei, de ceva teoretic. Era la mijloc o chestie afectivă, sentimentală. Nu că nu ar exista și aici dezacorduri... Există, bine înțeles, însă în alt mod. Pe urmă mai e o chestie... Un cuvânt nou, necesar, își sapă încet și sigur albia cea mai lesnicioasă în pofida împotrivirilor, asprimilor, configurațiilor complicate ale terenului, supunându-se dinamicii neînduplecate. Până ce, într-o zi, ori într-o epocă, ajunge la
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
cărțile sale. În Plexus, femeile sunt prezențe de rang terț, după autor și după prietenii și cunoștințele lui. Sunt femei-curve, femei-soții (aproape prin definiție încuiate și stupide), și combinații între aceste două categorii. Din această ultimă categorie face parte, în mod bizar, Mona însăși - o prezență importantă doar prin cantitate, căci altfel, ea se prostituează cu diverși "clienți", pare ciudat de opacă la "chemarea interioară" a scriitorului, și, evident, nu poate lua niciodată parte la discuțiile intelectuale, rezervate bărbaților - chiar dacă, în
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
precum presiunea - internă și externă - de a scrie. Sexul e aproape absent aici, iar în puținele ocazii când își face apariția, e o viziune pasageră și grotescă. Steve Erickson spunea despre Tropic of Cancer că acest roman e văzut, în mod greșit, ca o carte despre sex. "De fapt", spune el, "interesul față de sex e doar intermitent - și tocmai acesta a fost lucrul care a șocat la apariția romanului; că vorbea despre sex nu aprins, ci normal, nu altfel decât vorbea
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
Sala Izvor, unde se joacă, a intrat curînd în reparații capitale, iar reprezentațiile s-au mutat, în condiții cam improprii, la Sala Rapsodia, de pe Lipscani, zonă puțin fecventată de spectatorii fideli ai Bulandrei. De cînd are o "soră", într-un mod demn de studiat, Colonelul Pasăre s-a relansat parcă, extraordinar. De foarte puțin timp, regizorul Dabija a introdus în circuitul teatral românesc și varianta feminină a lui Hristo Boicev, Colonelul și Păsările, scrisă în 1999 și tradusă în românește de
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
plus, importantă și riguros elaborată în această lamentație vizuală care se numește Experimentul Iov. Măniuțiu a mizat pe resursele lui Marian Râlea, pe resortul său interior pregătit pentru orice inovație, pe tipul de energie care se iscă de aici în modul cel mai benefic. Nu este doar protagonistul absolut, dar și pilonul dominant al edificiului regizoral. Poate cel mai emoționant moment este chiar dansul cu Satana, povara pe care Iov o duce în spinare la propriu, încleștarea dintre bine și rău
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
Mircea Mihăieș Pe timp de război, muzele tac. Știm. Dar există tăceri și tăceri. Una e tăcerea gravă, conștientă, a artistului care în mod voluntar își direcționează talentul în zone mai potrivite cu momentul, și alta tăcerea provocată de călășul băgat nemilos în gură. Dar există momente - și acestea nu mai țin de pace sau de război - când artistul e mai important decât arta
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
selecția mea este în întregime arbitrară și idiosincratică. Acești autori cu siguranță nu sunt «primii o sută» (the top one hundred) după judecata nimănui, inclusiv a mea. Dar am vrut să scriu despre aceștia." Odata această confesiune făcută (într-un mod atât de strategic), nu ai decât să-l însoțești pe Bloom în foarte personala lui întreprindere. Cât privește idiosincraziile pe care nu și le recunoaște, voi discuta despre unele dintre ele mai târziu. Unul dintre meritele majore ale cărții constă
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
intuiției lui Bloom: există, trebuie să existe, în orice scriere luată ca atare ceva care s-o facă "utilă pentru viată", utilă într-un sens foarte special: în sensul în care lectura unei capodopere autentice înalță, sporește și lărgește în mod necesar conștiința cititorului. De fapt, acest lucru se află chiar în miezul, în esența testului pe care-l propune Bloom pentru a deosebi geniul de simplul talent: Întrebarea pe care trebuie s-o punem oricărui scriitor trebuie să fie: ne
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
însuși. Aceasta pentru că un geniu are capacitatea miraculoasă nu doar de a reflecta viața, viața ce există deja, dar și capacitatea de a produce o viață nouă. Un geniu adevărat face ceea ce a făcut Shakespeare: el "a schimbat cel puțin modurile noastre de a înfățișa natura umană, dacă nu chiar natura umană însăși". Cu siguranță, această "producere a unei vieți noi" (schimbare a naturii umane) este unul dintre lucrurile cele mai fascinante la literatura beletristică: e ca și cum condiția umană se depășește
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
pentru foarte ambițiosul lui proiect. Cabala e, cred, o tradiție mult mai complexă decât poate să rezume cineva în numai câteva pagini, iar operele de geniu pe care le comentează Bloom sunt conectate la acest cadru teoretic numai într-un mod superficial și cumva exterior; nu există nici un sens în care operele celor o sută de genii sunt derivate în mod necesar din aparatul teoretic cabalist propus. Pe scurt, mi se pare că schema teosofică cabalistă în care Bloom a ales
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
câteva pagini, iar operele de geniu pe care le comentează Bloom sunt conectate la acest cadru teoretic numai într-un mod superficial și cumva exterior; nu există nici un sens în care operele celor o sută de genii sunt derivate în mod necesar din aparatul teoretic cabalist propus. Pe scurt, mi se pare că schema teosofică cabalistă în care Bloom a ales să-și plaseze "spiritele exemplare" și să le găsească un sens rămâne un element artificial al cărții lui, un artificiu
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
fericit pentru că cel puțin a avut o excelentă carieră literară și încă este un nume mare în literatura universală: "A vorbi despre geniul lui Iisus înseamnă a vorbi despre spusele ce-i sunt atribuite, iar unele dintre ele manifestă în mod autentic o autoritate, memorabilitate și individualitate care sunt, toate, însemnele geniului." De fapt, Bloom sfârșește prin a recunoaște candid superioritatea absolută a literaturii asupra tuturor lucrurilor, fie ele pământești sau cerești: "Ar trebui să observ, cu difidență, că Dumnezeu și
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
memorabilitate și individualitate care sunt, toate, însemnele geniului." De fapt, Bloom sfârșește prin a recunoaște candid superioritatea absolută a literaturii asupra tuturor lucrurilor, fie ele pământești sau cerești: "Ar trebui să observ, cu difidență, că Dumnezeu și zeii sunt în mod necesar personaje literare. Acel Iisus din Noul Testament este un personaj literar întocmai cum sunt Iahve din Biblia iudaică și Alah din Coran." Ce am găsit însă deosebit de supărător la Bloom este felul în care el refuză complet, pe tot parcursul
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
Bloom îi vine foarte ușor să vorbească despre "deranjatul (mintal) Jung, un Gnostic de doi bani" , după cum mărturisește: "Céline, pe care-l găsesc de necitit, este găleata mea de gunoi (my garbage bin)." Bloom, de exemplu, se plânge într-un mod atât de agresiv de "boala intelectuală franțuzească de care încă suferim" și de influența foarte proastă pe care unii autori francezi (în special Michel Foucault) pot s-o aibă asupra vieții intelectuale americane, încât cineva care nu știe nimic despre
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
a acestei situații are partea ei de paradox și chiar de ipocrizie: discursul scris ne permite să înșirăm doct argumente, fără riscul de a supune verificării și contestării pronunțarea însăși a exemplelor noastre! Reamintesc, oricum, că norma românească recomandă în mod expres, la serii întregi de cuvinte moderne, pronunțarea cu hiat, în vreme ce observațiile lingviștilor atestă de mai multă vreme transformări frecvente ale hiatului în diftong. Descriind acest fenomen, Th. Hristea aduce exemple ca hieroglifă și poliomielită, în care diftongii (deci apariția
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
mai curînd o opțiune teoretică a celor care normează limba. Chiar excepțiile de la hiat sînt - pentru cuvintele culte - în cea mai mare măsură latinizante (pauper). Foarte discutabilă e decizia normativă a pronunțării în hiat în cazul cuvintelor care provin în mod clar din franceză sau din italiană - fără posibilă sursă sau model latin. E vorba mai ales de situația - despre care de altfel lingviștii români au mai scris - în care impunerea prin normă a hiatului este etimologic abuzivă, pentru că se aplică
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
am ridicat. 7. Aceasta este una dintre capcanele istoriei. De câteva ore sau zile Leningradul a primit vechiul nume. Iar polițistul îmi răsfoiește agenda de buzunar, trecând prin memoria mea filă cu filă. "Dați-mi voie să vă explic, în mod neoficial ..." Aici nimic nu există în mod neoficial!" Cu o mișcare a mâinii îmi arată Neva, magaziile înfometate, palatele suspendate, uniformele care, tremurând de frig, își așteaptă rândul la feribot. Toate fac parte din răspuns. Răsfoiește mai departe: mă suspectează
Kjell Espmark by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/14094_a_15419]