1,712 matches
-
unde, nota bene, publică și un eseu despre onirismul kafkian al lui Urmuz!), Ion Biberi vede în el un „relativist nunațat”, opus scepticismului radical al congenerului Eugen Ionescu. Mai mult, pentru Biberi, Monsieur Lucien Boz est le critique de la poésie moderniste, lui même poéte par sa sensibilité et par sa tournure spirituelle. În fapt, Lucian Boz a fost primul critic autohton care a văzut în Urmuz un creator de prim-plan. El s-a numărat de la bun început printre apologeții urmuzieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a avangardismului”; cele patru numere, apărute între 15 mai 1932 și 4 ianuarie 1937, nu au avut „o pondere în acțiunea de ruptură, de șoc a modernismului românesc de tip avangardist, ci mai mult în aceea de consolidare a cuceririlor moderniste”. Este de fapt o prelungire a defunctului Contimporanul către reprezentanții tinerei generații. Ilustrată cu desene „suprarealiste” de Elion, revista publică fragmente urmuziano-ezoterizante de Jonathan X. Uranus, fragmente de jurnal de Eugen Ionescu (Carnet intim) și Arșavir Acterian, un articol antietnicist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
împinsă pînă la „extrema rațiunii umane”, concluzia în privința lui Blecher fiind aceea că „punctul de plecare”, nu forma, „îl apropie de Urmuz, singularizîndu-l în literatura noastră” (sic!). Sînt de evidențiat și lecturile în cheie suprarealistă sau expresionistă ale unor poeți moderniști. Proza lui Bacovia este interpretată, în mod inedit, pe această linie devenită cu adevărat productivă abia prin anii ’70: „Transcriu numai poema „Tîrziu”, pentru excepționala ei calitate de invocare a unei stări de halucinație și care poate fi alăturată celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Arghezi se impune în sensul evadării din formule”. „Stăpînitorul unui pascalism permanent și universal, apropiat foarte de tradiția ocultă a marii arte: cea numenală și deasupra valorilor estetice” este scos, astfel, de sub incidența interpretărilor reductive, fie ele „tradiționaliste” sau „moderniste”, și așezat sub zodia unei vizionarism integrator: „A face din Arghezi un poet al decadenții, pervers adorator al hidosului, dovedește o desăvîrșită neînțelegere a mesagiului poetic al dlui Arghezi, care constă în anexarea tuturor domeniilor și instituirea pentru sensibilitatea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
psihoanalizei, biografia deșteptării erotice a lui Darie este un document (poetic, evident și fără tendință moralizatoare, ca Frühlingeserwachen a lui Wedekind), de primă importanță pentru psihologia analitică românească”. Pentru Lucian Boz, Vinea poate fi considerat „cu drept cuvînt șeful școalei moderniste”, spiritul său vădind „empatie cu veacul, dar și o dureroasă negare a lui”. Judecata drastică formulată de G. Călinescu asupra lui Boz în Istoria... își are partea de adevăr. Totuși, unele dintre „dezavantajele” tînărului critic se transformă, retrospectiv, în avantaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îi publică - „subversiv” și după o susținută persuadare - trei texte: „Pîlnia și Stamate”, „Algazy & Grummer” și „Emil Gayk”, în paginile revistei Cugetul românesc, unde Urmuz se regăsește alături de somități ale vieții publice și personalități universitare, dar și de numeroși scriitori moderniști (printre ei - Ion Vinea, Perpessicius, Adrian Maniu, Ion Călugăru). Etapa informală (așa-zicînd, underground) se încheie aici, iar destinul terestru al grefierului - peste puțină vreme, printr-o sinucidere misterioasă comisă în zona Șoselei Kiseleff. Din acest moment, începe un destin postum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
articolului său). Mențiune importantă, căci ea are meritul de a-l scoate pe Urmuz de sub incidența unei lecturi în cheie „realistă”, plasîndu-l în sfera literaturii non-mimetice. (Proza fantastică era în acel moment singura specie non-mimetică valorizată pozitiv de critica noastră modernistă...) Autorul trece, oricum, dincolo de suprafața „amuzantă” a textelor, observînd, printre cei dintîi, derizoriul caracter teatral, de artefact și de guignol al sinteticelor „personaje”. Sîntem la egală distanță atît față de caracterul tragic, sublim atribuit lui Urmuz de avangardiști, cît și față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ingeniozitate în care se străvede și intenția de artă”). Urmuz — adaugă criticul — „a avut simțul unui pitoresc placat pe absurd și uneori umorul stilistic al asociațiilor disparate”, adăugînd că expresii absurde ale lui Urmuz au fost adoptate de unii scriitori moderniști (ex.: „fanteziștii umoriști” T. Arghezi, I. Călugăru), devenind un „procedeu”. Cu toate acestea, „minoratul” textelor urmuziene e decretat fără drept de apel. La fel - caracterul lor neprofesionist. Percepția amatorismului de „începător” se întemeia pe caracterul extravagant al textelor, „bizar” pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literaturii române de la origini pînă în prezent - cel mai amplu de care beneficiază un avangardist! -, mărturisește un interes special și, poate, o secretă fascinație pe care criticul o va specula în romanele sale. „E pentru prima oară cînd estetica zisă modernistă, pornind dinspre futuriști și de la Dada, pătrunde în învățămîntul superior pe ușa de onoare”, notează în jurnalul său Sașa Pană despre „Curs...” (v. Născut în ’02, Editura Minerva, București, 1973, p. 578). Același lucru s-ar putea spune însă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
duplicitatea de sens a cuvintelor”. „Absurditatea cea mai izbutită” este „Ismail și Turnavitu”, „portretistică solemn academică și parodie a obișnuințelor burgheze, în care se face mereu confuzie între cele trei regnuri, animal, vegetal și mineral”. În fine, prin lentila estetică modernistă a autorului „Cursului de poezie” producțiile urmuziene se văd ca niște simulacre ludice placate pe vid: „A avea aerul că povestești fără să povestești nimic poate duce la un epic pur”. „Caz-limită”, fabula „Cronicari” e privită din perspectiva unei estetici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prima ei fază. Refuzul „capodoperelor” în favoarea „efemerului”, cultivarea „operei deschise” în detrimentul „operei finite”, a negării demolatoare în detrimentul „construcției”, a manifestelor programatice și a scandalului anticanonic în detrimentul creației durabile, a epatării extravertite în detrimentul lirismului nu au fost pe placul mainstream-ului critic modernist, tributar unei estetici clasicizante. Realismul social, masivitatea construcției epice, ideile „majore”, marile teme istorico-politice sau metafizic-identitare au prezidat întotdeauna omologarea literară „la vîrf”. Pe de altă parte, complexul periferic al acestei critici a stat de la început sub semnul nevoii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clasicizantă a criticilor și mefiența lor față de ceea ce apreciau a fi „modă perisabilă”, deja depășită în țările de emergență, sau „imitație facilă”, „indecentă”, „anarhică”, „dezechilibrată” și „nesănătoasă”. Bref: ca „extremism” artistic. Fără a insista asupra poziției rezervate a unor critici moderniști precum E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, G. Călinescu, Mihail Sebastian (despre care s-a scris, de altfel, suficient) sau asupra atitudinilor tradiționalist-xenofobe și antisemite, am discutat pe larg, în cadrul unor „studii de caz”, trei forme de asimilare a inovației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
conștiința simbolismului românesc, Editura Minerva, București, 1981 Manu, Emil, Cafeneaua literară, Editura Saeculum, București, 1997 Manu, Emil, Reviste românești de poezie, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Curtea Veche, București, 2001 Manu, Emil, Istoria poeziei românești moderne și moderniste, 2, Editura Curtea Veche, București, 2004 Marino, Adrian, Viața lui Alexandru Macedonski, Editura pentru Literatură, București, 1966 Marino, Adrian, Opera lui Alexandru Macedonski, Editura pentru Literatură, București, 1967 Marino, Adrian, Modern, modernism, modernitate, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969 Marino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tinerei generații de intelectuali catolici germani; Scheler nu se consideră discipol al lui E. Husserl în a pune bazele propriei fenomenologii; lipsa izvoarelor suficiente nu permite individualizarea a două din componentele gândirii scheleriene: formarea sa ebraică și contactele cu cultura modernistă. Potrivit studioșilor operelor filozofului german, „Scheler nu poate fi așezat în mod clar în interiorul mișcării fenomenologice asemenea lui Husserl și Heidegger. El a fost un gânditor independent, care în anumite momente a dezvoltat și a comentat teme fenomenologice, în alte
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
și astăzi eram preistorie. Este o notă bună pentru adaptabilitatea și spiritul de orientare al nostru că am putut sări din preistoria tuturor secolelor noastre de întuneric în ritmul problemelor - dacă nu al realităților - universale. România este fructul unei pasiuni moderniste. Fără prejudecățile reformatoare ale liberalismului românesc, andante- le devenirii noastre devenea funebru. Ceea ce în Apus era revoluție, la noi era modernism. Deosebirea este semnificativă. Căci, pe când o revoluție se naște dinlăuntru, o răsturnare modernistă se întîmplă din afară. Occidentul n-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
universale. România este fructul unei pasiuni moderniste. Fără prejudecățile reformatoare ale liberalismului românesc, andante- le devenirii noastre devenea funebru. Ceea ce în Apus era revoluție, la noi era modernism. Deosebirea este semnificativă. Căci, pe când o revoluție se naște dinlăuntru, o răsturnare modernistă se întîmplă din afară. Occidentul n-a făcut "revoluționari". Lucrul acesta nu este totuși atât de întristător. Important este gradul în care am fost electrizați și scuturați de cutremurul dezlănțuit de contactul dintre ființa noastră și Europa, Rusia, de la Petru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ne-a obligat la această maimuțăreală, dacă nu fecundă, extrem de revelatoare. Am imitat gesturi, sisteme, ideologii, organizații, de la haina de fiecare zi până la speculații metafizice. Obsesia Occidentului a fost marea noastră fericire. Păcatele liberalismului românesc sânt răscumpărate îndeajuns de furia modernistă, care a lansat România artificial în lume, pentru ca viitorul s-o poată integra substanțial. Dacă "fondul" nostru era atât de dinamic și cu o direcție determinată, el trebuia să asimileze specific valorile străine și să le dea altă configurație decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
realității sociale, dezvoltate pe conceptul "construcția socială a realității". Neokantianismul, privit ca o concepție obiectivă a hermeneuticii, se preocupă cu domeniul rațiunii, nevoia de a înțelege conștiința. Neokantienii, prin programul de dezvoltare a constructivismului în științele sociale, au declanșat versiunea modernistă a constructivismului în relațiile internaționale, prin intermediul lingvisticii moderne ("hermeneutica subiectivă" lingvistică). Acest program se bazează pe întoarcerea de la conștiință la limbaj și de la hermeneutica obiectivă la cea subiectivă. Condus de Martin Heidegger (1962) și Ludwig Wittgenstein (1953), acest curent de
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
teoriilor științifice, contribuind la progresul constructivismului în relațiile internaționale. Dar să vedem cum aceste curente de gândire filosofică și sociologică, prezentate mai sus, au constituit fundamente teoretice pentru cele patru concepții constructiviste din relațiile internaționale: modernistă, lingvistică, radicală, critică. Tipul modernist de constructivism în relațiile internaționale (John Ruggie), numit neoclasic 26 rezultă din combinarea hermeneuticii obiective cu interesele cognitive conservatoare în înțelegerea și explicarea realității sociale. De pildă, Emanuel Adler și Michael Barnett (1998), Jeffrey Checkel (2001), Martha Finnemore (1996), Peter
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
Thomas Risse-Kappen (1995), John Ruggie (1998), Alexander Wendt (1999) au descoperit mecanismele cauzale și relațiile sociale care fac mai inteligibile relațiile internaționale. Constructivismul lingvistic a rezultat din combinarea hermeneuticii subiective cu interesele cognitive în explicarea și înțelegerea realității sociale. Lingviștii moderniști constructiviști Friedrich Kratochwil (1989) și Nicholas Onuf (1989) au arătat că datorită primatului epistemologiei, înțelegerea realității sociale înseamnă descoperirea proceselor prin care faptele sociale sunt constituite prin limbaj și reguli sociale. Ei au fost interesați să explice cum regulile sociale
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
cu cauzele lui. Totodată, unii epistemologi constructiviști privesc funcționarea mecanismelor sociale prin explicații cauzale și constitutive, în timp ce alții (Barnett, 1998; Ruggie, 1998) stabilesc cauzalitatea "prin procese de rațíonare interogative succesive dintre explicat și explicant"47. În același timp, constructiviștii lingviști moderniști (Kratochwil, 1989; Onuf, 1989) și constructiviștii critici (Cox, 1986; Williams și Krause, 1997) resping conceptul de știință naturală a cauzării și argumentează că "pentru a cere un motiv de acțiune este de a încerca și de a găsi regula care
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
sub titlul Suprarealism și integralism - stăruie pulsul epocei. Există un fond social care fecundă stilul artistului În stilul vremei. Realizările de artă se proiectează pe un perete de contimporaneitate”. Sunt formulări ce participă la fondul comun de idei al tendințelor „moderniste” ale momentului, neavînd În ele Însele nimic șocant. Vorbind despre „sufletul nou În poezie”, un Ovid Densusianu le anunță Încă În spațiul simbolist, iar pentru E. Lovinescu „spiritul veacului” va constitui una din pietrele de temelie ale doctrinei sale. Și
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mărturisește și poezia Tristeți de toamnă, cu care debutează În Sburătorul literar, nr. 43, din 20 octombrie 1922. După Ion Barbu, Camil Petrescu, Camil Baltazar și Vladimir Streinu, un nou Începător „cu tîmplele Înfierbîntate” Își face astfel intrarea În cercul „moderniștilor” - și va fi prezent, de acum Înainte, cu cîte o poezie În fiecare număr al revistei, pînă la Încheierea primei sale serii (cu numărul 52, din decembrie 1922), iar În cea de a doua, cu un singur poem, În 1927
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
este - observată Încă de E. Lovinescu - „o facilitate aproape prodigioasă de a se exprima În comparații și imagini” care, adaugă criticul, „se anulează tocmai prin acumulare”. Or, acest imagism, de pe acum abundent, atestă o fantezie asociativă extrem de mobilă, cu Îndrăzneli „moderniste” În linia unui Adrian Maniu, prelucrînd abil sinestezia simbolistă și forțînd, În sens pre-avangardist, apropierea unor elemente relativ distanțate. Dacă numeroase metafore in praesentia precum „mantaua mîhnirilor sfîșiate”, „roțile deșertăciunii”, „păsările tristeții” ori „vata mîhnirilor” pot trezi serioase rezerve, altele
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și nervilor mei, Ară-mă, treieră-mă, seamănă-mă, plouă-mă, Deschide-mi supapă de siguranță aorta, Iată: noaptea intră În odaie cu toată stima... La fel, „pastelul” comportă stilizări conforme noului univers imaginar, printr-o ostentativă transcriere În cod modernist: Drum dinam bandajat excepțional Casele se Îmbrățișează În visul de var Tinctură de iod acest amurg cu rădăcini și amnar, CÎt miresmele se Împart ca afiș electoral. Sau lirica elegiacă - pentru a mai da un singur exemplu -, care găsește noi
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]