18,554 matches
-
fundamentală a românului. Cititorul e invitat, de fapt, să reacționeze întocmai că și personajele: să aștepte pînă în ultima clipă un eveniment inexorabil, trăgînd nădejde că el nu se va consuma. E o nădejde prefăcuta și perversa, pentru că tocmai inexorabilul morții anunțate e cel care face așteptarea frisonanta, asadar miza narativa importantă. Tema morții anunțate, a amenințării puse în practică în pofida încercărilor unor personaje pozitive de a o opri, reprezintă convenții curente ale genului policier. Într-atît de frecvent întîlnite, încît e
O dragoste din crimă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17806_a_19131]
-
-și istoria în jocul unui apus./ Mai era prin preajmă și vântul/ mângâind craniile - până s-a dus" - Și un mormânt deschis. Viziune ironică a epocii consumiste ("Ce stupid e glasul mierlei sau șoaptă vântului în frunze,/ învechita poveste pentru morți./ Ce muzică-i în țăcănitul/ clapelor de calculator,/ în ritmul rappului, obsesia/ zilei până în noapte/ și noaptea până în zori" - Poezia se ascunde în țărâna), teama de un destin numeric ("strivit de mii de cuvinte sub cer,/ în bocetul planetelor încrucișate
Doina Ispirescu: Câmpul de sare by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17798_a_19123]
-
Milano, chiar la Piccolo Teatro, care i-a găzduit Poveste de iarnă în cadrul Uniunii Teatrelor Europene din care Teatrul Bulandra face parte. Viața stă sub semnul morții. Cea mai importantă carte a lui Strehler se numește Un theâtre pour la mort. Toate experiențele vieții sînt de fapt șanse pregătitoare pentru marea întîlnire, majoră și definitivă: moartea. Piesa Iluzia comică este pusă pentru prima oara în scenă la noi. O piesă din secolul XVII, aparținînd lui Corneille, o comedie în fond, este
Aripa lui Strehler by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17816_a_19141]
-
mult ca oricând. Și, mai mult ca oricând, se simte disponibil pentru ceilalți, într-o efervescenta a dăruirii care merge, paradoxal și firesc totodată până la dispariția dintre ei. Cercul se întregește: cândva, la lacul Pasărea, se crezuse iremediabil singur înaintea morții pentru a nu fi reușit să își salveze de la înec decât doi din cei patru prieteni. Acum, la Jilava, victoria împotriva singurătății este, printr-un suprem gest, totală. Nu se știe cine da și cine primește: într-adevăr, nu se
Singurătatea unui mentor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17843_a_19168]
-
Ruse, a anunțat că se pune la dispoziția justiției. Pentru editorialistul Evenimentului zilei e limpede că "avem de-a face cu dinamitarea unui grup de interese din jurul partidului. Acesta poate să dea și o sută de comunicate care să spele mortul. Dar un singur lucru nu poate șterge. Că afaceri care au păgubit statul român au fost puse la cale cu implicarea unor oameni din preajma să." Același Cornel Nistorescu, acuzatorul din ziarul pe care îl conduce, e acuzat însă în CURIERUL
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17821_a_19146]
-
fost străine ideii de onoare," afirmă Besançon, "este imposibil și indecent să clasificam supliciile". E importantă această lămurire, în măsura în care ea elimina din discuție, de la bun început, piștele irelevante, adică acelea care ar propune o comparare a listelor cu numărul de morți, care susțin gradul mai "mare" de genocid al Holocaustului față de cel al Gulagului, de pildă. Însă mie mi se pare că tot că o consecință, ce-i drept indirectă, a acestui argument, apare drept mai curînd nerelevanta și discrepanta dintre
Gemenii care nu seamănă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17837_a_19162]
-
creație europeană", scrisă astfel încît o face intraductibilă. Mai sînt de reținut și alte portrete evocatoare, cele ale lui Mircea Streinul, Iulian Vesper, Sandu Tudor, conducătorul gazetelor Floare de Foc și Credința, devenit, prin trecerea la monahism, părintele Daniil și mort în închisoare, în anii șaizeci. Figuri în filigran ale dlui Pericle Martinescu se citesc cu interes. Îl recomandăm tuturor, și, cu deosebire, tinerilor dornici să cunoască atmosfera literară a anilor treizeci. Pericle Martinescu, Figuri în filigran, Editura Albatros, 1999
Filigranul amintirii by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17177_a_18502]
-
a murit bine și-ntreg satul se repede să-i fure avutul: obiecte sărăcăcioase ale unei vieți de mizerie, care își vor prelungi mizerabilitatea în alte mîini, în alte cocioabe, în alte suflete care le vor îndrăgi". Așadar conotațiile unei "morți vii", reprezentate de răutatea semenilor, de inconștiența cu care rîvnesc la bunurile materiale, de lăcomia lor "canibalică", întrucît implică devorarea ultimelor. Groaza devine bacoviană: "Să vezi cum ești asimilat cu pereții, cu golul, cu inexistența: ce poate fi mai sepulcral
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
termina". Starea fantomală e, la rîndul său, înscrisă în starea civilă a sufletului ce se regalează "cu fapte al căror echivoc e tot mai mare", cu simțămîntul ațîțător al unui "final de-nceput de lume". Oamenii adormiți sînt asimilați unor morți ce deambulează printre noi: Dacă printre noi circulă astfel de oameni morți, care-au trăit cîndva în continentul somnului?". Sentimentul de inadaptare ia pînă la urmă înfățișarea părăsirii depline, forma vicioasă a unui expresionism însîngerat, catastrofic, de proporții continentale, denunțător
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
poetului, dăruit de el pictoriței Laura Covaci. Ambele tipărituri se remarcă prin profesionalism și bun-gust (printre colaboratori se numără și vestitul grafician Mircea Dumitrescu) și, fiind complementare, compun portretul destul de clar al unui scriitor care rămăsese învăluit în mister, din cauza morții lui la numai 36 de ani. Atât, numai 36 de ani (neîmpliniți) a trăit Cristian Popescu! S-a născut la 1 iunie 1959 și a murit la 21 februarie 1995. în acest scurt interval a reușit să-și facă studiile
Cine a fost Cristian Popescu? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17192_a_18517]
-
a președintelui polonez față de care, trebuie să mărturisesc, am nutrit și nutresc o deosebită admirație, considerându-l între cei mai demni și verticali șefi de state ai Europei răsăritene, fostă comunistă. Nu spun acest lucru doar pentru că există sintagma: „De morți numai de bine”. Am admirat, în mod cu totul deosebit, verticalitatea și curajul excepționale ale unei personalități politice est-europene demne, care nu s-a lăsat nici intimidată, nici manipulată de noile autorități imperiale de la Bruxelles și care, în repetate rânduri
Drama poloneză. In: Editura Destine Literare by Dan Brudașcu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_224]
-
încredința marchizul de Sade, are o înrîurire puternică asupra simțurilor. E un excitant, un afrodiziac. Rostindu-se în chip tradițional-ceremonios, poeta înregistrează moartea în chip stilizat, de ritual, ascunzîndu-i, pînă la un punct, miza reală: "La șapte ani se dezgorapă morții,/ Se pune os lîngă os în cutii,/ Și chiar cînd osul frunții li s-a ros/ Se plîng ca oamenii întregi și vii.// Trei zile stau la loc de închinare/ Și se-aduc flori la capetele lor/ Și li se
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
a mai născut/ Și li se dau în grijă cei ce mor.// Apoi începe să ne doară capul/ De crinii de pe ei și rînd pe rînd/ Ne-ndepărtăm de flăcările-albastre. Cîntînd pentru întoarcerea-n pămînt.// Gropari tocmiți pe capete de mort/ La potrivita vreme se adună/ Și-i lasă-n gropile în care-au fost/ Și pun pe ei o lespede mai bună" (Obicei). Dar instrumentul morții e, de regulă, cruzimea, care n-ar putea fi ocolită decît în chip artificios
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
lui/ Și-i tremurau pupilele/ Ca două canale prelungi/ Prin care curge vidul/ Spre lumea aceasta/ Cum curge lichidul// Prin două vase comunicante./ Stam față-n față cu inventatorul/ Și prin ochii lui foarte mari/ Țîșneau cadavrele ca din izvorul// Morții noastre care va să vină/ Și mă gîndeam cum să fac să-ntind mîna/ Spre cele două canale de vid/ Și să le-nchid" (Stăm față-n față). Zeul fals al proslăvirii comuniste nu e decît un canibal: Nu pot
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
din ceruri vine,/ Dar mi-e teamă pentru zeul/ Ce se va hrăni cu mine" (Nu pot să mă plîng). Teama thanatică dobîndește o valență antitotalitară. Din nou revine tonul bacovian, înhămat la carul prezentului: "Întreg orașul era plin de morți,/ Ieșiseră în strada principală/ Așa-mbrăcați în hainele de gală/ Pe care cît ești viu nu prea le porți.// Treceau rîzînd și nu-i puteam opri,/ Păreau că nu mai înțeleg deloc/ Că sînt prea mulți și nu mai este
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
că nu mai înțeleg deloc/ Că sînt prea mulți și nu mai este loc/ Și pentru cei care mai sîntem vii" (Coșmar). Sau, într-un fel ce amintește învierile incomode din romanul arghezian, Cimitirul Bunavestire: "Va veni o vreme cînd morții nu vor mai încăpea/ În perimetrul strîmt al lor și vor ieși/ Și vor trece-n viteză pe Calea Victoriei/ Apărați de cordoanele celor vii" (Veți spune că totul s-a terminat). O mulțime de sintagme ale viziunii ontologice bacoviene trimit
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
lumea aceasta vinovată/ Nu mai putea s-ajungă pe jos ca altădată/ Și încerca să urce pe sforile din vis" (Dormeam lîngă-acel munte). Chiar inspirația poetică se mortifică, printr-o pulverizare a zădărniciilor ce acoperă viața, prin culoarea lividă, de mort, pe care o capătă hîrtia: "De foarte multă vreme nu am făcut nimic,/ Încerc să scriu ceva dar nu se poate,/ Ce praf și pulbere se face-ntruna/ Pe masa mea de lucru și pe toate.// Aș vrea să aranjez
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
al lui. În încercarea disperată de a scăpa din mreaja chipului mereu multiplicat, ca într-un coșmar, fata acoperă oglinzile. Cum facem și noi, cei care nu sîntem (sau poate că sîntem) de hîrtie, în încăperile pe care le ocupă morții. Și astfel, deși încă vie, ea e moartă.Gestul fetei e un gest suicidar, deși ambiguu. Căci acel chip din oglindă e al povestitorului, nu e al ei. Iar privirile lui, care o bîntuie fără odihnă, sînt acelea care o
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
ne arată așa cum sîntem. Vii sau morți. Cînd te privești pe tine însuți în oglindă, fie că revii definitiv la viață, fie că nu vezi nimic (sau vezi fantasme din alte tărîmuri) și te convingi, o dată pentru totdeauna, că ești mort. De fapt, nimic mai fals - spune Dumas, în scriitura sa atît de criptic-metaforică, încît apare, de aproape două secole, de o banală transparență (sau, invers, în discursul său atît de simplu, încît atinge profunzimile esențiale). Întîi, pentru că orice oglindire a
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
direcția": "Filmul real/ palpez și văd totul/ nenorocirea, moartea/ sînge curat, îl gust/ nici un grăunte/ de certitudine/ ah, totul, totul/ este real;/ de-aș putea scoate/ un deget, o unghie/ din astă-ntîmplare// un fir de păr/ ar flutura, ar spune/ morții mele direcția/ sau mie direcția morții" (Direcție). Ori în același registru, cu o notă de triumfală sacralizare într-un orizont înseninat: "Și totuși trupul/ prezent/ mărturie/ groaznică/ visului;/ peștele putred/ nisipul/ năruit;/ la un pas de ocean/ alături foșnetul/ respirației
Canonul feminin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17226_a_18551]
-
purta doliu după soțul și cei doi frați ai săi, suferința fiecăruia fiind o poveste de iubire aparte, complicată, dureroasă, care s-ar fi putut termina și altfel ș...ț Pentru prima oară intuia dimensiunile catastrofei, prin intermediul sentimentelor omenești: atâtea morți solitare, provocând o imensă jale, și ea unică și solitară, al cărei joc nu era la conferințe în titlurile ziarelor, în istorie, ci se retrăsese discretă în case, bucătării, paturi neîmpărțite cu nimeni, amintiri dureroase." Un interes colateral poate prezenta
Violența domenstică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17263_a_18588]
-
să spună că puterea actuală a fost un dezastru, lumea l-a luat în serios. Prin urmare, până la un punct, Ion Iliescu este măsura actualei puteri. Cel mai miraculos fapt pe care ea l-a realizat: l-a înviat din morți. Spun până la un punct din două motive: a. a vorbi de dezastru e exagerat; b. în lipsa resurselor apusene, orice altă putere s-ar fi comportat aproximativ la fel. Resursele venind, se mai poate spera. Există intelectuali care au trecut, sincer
Păreri inconfortabile by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/17259_a_18584]
-
legionari ("decemvirii"). Apoi, la sfîrșitul lui 1937, mor, în războiul din Spania, comandanții Ion Moța și Vasile Marin. Procesiunea înmormîntării lor (la care au slujit 200 preoți, în frunte cu mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan) și tot pelerinajul cu cei doi morți prin t Dl Armin Heinen, întreprinzînd un examen exhaustiv al obiectului d-sale de studiu, stabilește și cîteva precizări drepte și utile. Aș aminti, mai întîi, respingerea ideii, cu destulă circulație cîndva, că Legiunea a fost o coloană a cincea
Cea mai bună exegeză a legionarismului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17282_a_18607]
-
apare sătenilor din Sfânta Paraschiva, care îl găsesc, o întruchipare a monstruosului ("plin de noroi închegat, ars în carne vie") dar, în același timp, devine o emblemă a unui miracol, amintind scenariul cristic, un reper permanent: Ăsta a înviat din morți aici... Închinați-vă". Mai mult, acestei experiențe îi urmează, în cele din urmă, o "supraviețuire miraculoasă", adică recuperarea memoriei prin scris în casa moșierească a bibliotecarei din sat. Astfel, în procesul de vindecare printr-o veritabilă "cură de vorbire", o
O meditație pentru zilele noastre by Roxana Pană-Oltean () [Corola-journal/Journalistic/17279_a_18604]
-
de vorbire", o operă în permanentă facere, figura lui Aristotel se amestecă cu cea a tatălui, prezentul cu memoria, realitatea cu ficțiunea. Punctată de narațiuni și imagini asemeni unor memento mori, Grijania devine, am putea spune, o meditație barocă asupra morții: Când azi, ca și ieri, ca și mâine, de altfel, cu adevărat, își surâd, pe toate căile, semnele morții...". Mai mult, Aristotel, asemeni unui personaj baroc, își compune viața ca un spectacol exemplar, scriindu-și, de fapt, propria hagiografie și
O meditație pentru zilele noastre by Roxana Pană-Oltean () [Corola-journal/Journalistic/17279_a_18604]