1,907 matches
-
deștept și subtil, instruit, plin de humor, blând și drept. Cum stam și-l priveam așa, intră ― aducând cu ea o atmosferă stranie de căldură și panică ― soția inginerului, Srimati Devi Indira, îmbrăcată într-o sari albastră, cu șal albastru muiat în aur și cu picioarele goale, tălpile și unghiile roșite. Doamna nu știa aproape deloc englezește și zâmbea întruna. Probabil că mâncase în acea după-amiază mult pan, căci avea buzele sângerii. Când am privit-o, am rămas uimit; n-aș
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
medicilor, nebunia lui Chabù rămânea mereu aceeași. Au fost atunci chemați din nou vracii și descântătoarele. Veni un unchi de al fetelor, un bătrân foarte blând și liniștitor, care cânta ziua întreagă imnuri vaishnave, melodii sfâșietoare și crude, ce-ți muiau voința și-ți înduioșau sufletul, și atunci asista întreaga casă, cu inginerul trântit pe un chaise-longue, cu perna sub cap și cu ochelarii negri, iar femeile, cu Mantu, cu Khokha și cu mine așezați pe jos, ascultând cântecul cu capul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
rămas tot în casa veche din Pantilimon, lângă biserica Capra, unde-i înmormântată mămica... Scoate puțin fierul din priză, prea s-a-nfierbântat. Deschide ușa de la cămară, nu-s decât niște biscuiți uscați, ia unul, îl vâră în paharul cu apă, îl moaie și-l molfăie-n gură. — Eu mă duc, mătușă, am de lucru de nu-mi văd capul. Se duce, târâindu-și alene papucii, se trântește într-un scaun și-și sprijină falca în palmă. Își plimbă degetele pe obraz : să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
os. D-aia te tot trage și somnu, d-aia n-ai vlagă în tine... Eu toată viața mi-am purtat de grijă, și omu meu la fel. Și-acu mă uit că-și pune o farfurie plină ochi, și moaie pâine-n ea și-și face o ciorofleacă, și-așa o mănâncă, cu lingura... Mă, îi spun când îl văz așa, mă, tu parc-ai fi moș Mealache, ăla de-și turna la un loc și ciorba și mâncarea, de cum
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
arunce. — La ce s-o arunci ? îi zice ea. Dă-mi-o mie, io sunt coșu de gunoi... Și ce mai râde Gelu când o aude ! Ea o duce acasă, o mai face pesmet, o mai pune-n ceai, o moaie și-o mănâncă cu lingura. Cu-atâta se-alege de la cumnată-sa. Și când trăia bietu Ilie, cumnată-sa tot așa toca, repede-repede, banii : La noi să vii în ziua lefii, Vico, să nu-ntârzii, că pe urmă-i prăpăd
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tot o să ne mai întâlnim undeva, cine știe, dar așa, simt că n-o să-l mai văd niciodată... Și chiar așa a și fost, că de apucat, n-a mai apucat să-l vază... Merge-ncet, cu grijă, i se moaie picioarele de foame și abia se mai ține, de-i vine să intre în vreo curte, în vreun gang, undeva. Da cum să intri așa, în plină ziuă ? Bine cel puțin că p-aci nu-i ghețuș, bine cel puțin
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în afurisitele astea de pungi goale de plastic... Lua-le-ar dracu, la ce s-o mai fi încurcat și cu ele, portofelu, asta e ce-i trebuie ei... Portofelu, unde-o fi... Unde poate fi portofelu ? I s-a muiat și mai rău picioarele și simte gheață la inimă și pe spinare... Portofelu, dooj-de lei avea în el, plus măruntele... Sângele îngroșat i se bate în tâmple, își sprijină de zid mâna încârligată, înfășurată în mănușa neagră, de lână, destrămată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
i-am spus, ce blană strălucitoare are acum ? Ei bine, să știi că motanului Pițurcă este pacientul madamei Ana. Habar nu am de unde venise plin de râie, și madam Ana, care nu știe multe, l-a înșfăcat și l-a muiat în gaz. Și când a scăpat bietul din mâinile ei, era teribil să-l vezi ! Aaa, să nu crezi că exagerez cumva, am fost gata să leșin când l-am zărit ! Jorj Ioaniu, care din întâmplare se afla prin apropiere
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
picior și să țip, să țip și să urlu chiar, și apoi să leșin. Să mă trezesc după mult-mult timp, între draperii răcoroase, mirosind a sulfină, într-o cameră cu storurile lăsate, cu fruntea și tâmplele legate într-un tulpan muiat în oțet aromatic. Și chiar lângă pat să găsesc o sorbetieră plină cu înghețată de cafea, pusă într-un hârdău plin de gheață, de care să-mi răcesc mâna înfierbântată. M-am uitat iar la cer, se făcuse suficient de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu-i va reproșa în vreun fel că a ridicat glasul la ea ; cel mult o migrenă sau unul din acele răuri femeiești care o doboară la pat. Va zăcea ore întregi, cu biata ei frunte învelită într-un tulpan muiat în oțet aromatic, cu o buiotă la picioarele reci, cu obrazul alb și buzele decolorate. Atunci va regreta cel mai mult c-a jignit-o, și încă înconjurați de asistență ! Va rămâne și el tot singur în cabinetul neprietenos, lucrând
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sânge nou peste cel vechi, închegat, cu mâinile bâjbâind prin acel întuneric dureros dimprejurul lui, înainta, împins și târât de niște femei, spre locul unde așteptau cei ce aveau să fie duși la spital, scoțând gemete înfiorătoare. Picioarele mi se muiaseră și m-am sprijinit de un biet prunișor chircit, aș fi plecat, dar nu mai eram în stare, și cu mâinile ce să-mi astup mai întâi : ochii ? urechile ? Cei ce veniseră dinspre mahala în goană - bătrâni, copii, femei - îi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în lături de la un chefuleț... Așa că până vine Niki, chiar n-ai de ce să te grăbești, madam Delcă... N-avea tu grijă, că nici nu mă grăbesc ! Nici pân cap nu-mi trece să plec, c-așa mi s-a muiat picioarele de la afurisitu ăla de coniac, că nici să vreau cu tot dinadinsu, și tot n-aș putea să mă mișc ! Da nici tu nu te-ndemni să scoți cinzeci de leii ăia... Așa că nici io nu mă mișc, că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nici tu... Și io, din ce mi-ai lăsat data trecută, poate să fi cheltuit vo doi lei cinzeci, păi la ce, c-aici ai de toate ! Nu fac io mofturi, bună-rea, ei știe cum dă mâncarea ! Da io-mi moi pâine-n sos și... E câtă vrei pâine, dacă nu-ți ajunge, te lasă să mai iei ! Pâine, dacă mai ceri, pâine-ți dă... încă o dată mi-a mai dat și ciorbă ! Da bine că n-avusei banii la mine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mi-ai zis data trecută, nu știu... Și dacă-mi zici de două ori, ce ? Și ăia cu demolarea a mai venit ? N-a mai venit sau nu știi tu ? Dacă n-a venit acu, vine ei, cum se mai moaie geru... Da haidi, mai stai, lasă-i, lasă-i să plece p-ăilalți d-a venit devreme... Stai liniștită, că nu plec acum... Și ai răbdare, că vin din nou joi... Vezi, a cam plecat lumea... Dar data viitoare am
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
alunecoase, înverzite de alge, de a căror existență părea într-un fel să fi știut. Ba chiar, cu încredere, și-a trecut mâna printr-un inel mare de oțel, care atârna de zid, cam pe la jumătatea treptelor. Apa rece îi muiase pantalonii. George era un bun înotător. Urlând de frică, de groază și de frig, ajunsese la mașină. Jos, în canal, totul era neguros, tenebros, teribil. Iar de sus nu răzbea nici o lumină. Era pe punctul de a-și pierde cunoștința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe Adam, îl salută pe preot și îi servi în grabă lui Adam masa de seară, care îl aștepta pe o tavă. — Uite, Adam, mănâncă-ți cina și, apoi, repede la culcare, fără televizor în seara asta. Dumnezeule mare, ești muiat tot, ia un prosop... Adam și Zet se făcură nevăzuți. — E ora cinei, spuse părintele Bernard. Nu vreau să vă deranjez, am trecut doar pentru un minut, nu rămân mai mult. Nici prin cap nu le-ar fi dat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Jeremy. Tatăl lui Valerie, Howard Cossom, era un dentist care locuia în Leafy Ridge și căruia-i mersese vestea că nu știe să înoate. Valerie și Nesta studiau sociologia la Școala Politehnică din Ennistone. În picioare pe trepte, cu gleznele muiate de undele bulbucate ale apei, se găsea un grup de fete în costume de baie foarte decoltate, părul lung și ud atârnându-le împletit în cozi pe ceafă și pe umeri. Trupurile lor suple, catifelate, erau ușor bronzate de înotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
peste care se afla un mic grătar. Tom își scoase pantofii și ciorapii și începu să țopăie deasupra grătarului, simțind apa exuberantă, fierbinte, pătrunzându-i printre degetele picioarelor. Își suflecase manșetele pantalonilor, dar tivul vaporosului négligé al lui Ju se muiase. Tom McCaffrey forma un obiect de interes în „societatea“ din Ennistone. Pe vremea aceea „societatea“ ennistoniană era o comunitate „elitistă“, fără clase; era, de asemeni, pluralistă. Acest lucru se evidenția, îndeosebi, la Institut. Într-adevăr, existența și natura particulară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fi ucis animalul acela slab și speriat. Ca să se înarmeze împotriva lui, își concentra întregul resentiment pe care-l purta omenirii, întregul său simț de injustiție cosmică, întreaga ură împotriva vrăjmașilor lui, întregul său prețios dispreț față de femei. Ploaia îi muia părul, întunecându-i-l și mai mult și lipindu-i-l de cap. Ploaia i se prelingea pe trupul arămiu, bronzat, ca toate trupurile heliotropice ale înotătorilor ennistonieni. Ploaia îi smălțuia pielea cu punctișoare luminoase. Valerie Cossom, uitându-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ieși în hol, își zvârli papucii din picioare în lada cu papuci și își încălță pantofii. Stinse toate luminile din casă, răsucind comutatoarele aflate în dreptul ușii. Ieși, închise ușa în urma ei și o încuie. Clopotele bisericii amuțiseră, iarba udă îi muia pantofii. O străpunse o durere veche, al cărei duh dăinuise, poate, undeva în grădină, fantoma unui gând neguros îngropat în trecut, acea remușcare geloasă, răscolitoare, obsesivă, pe care o încercase când auzise că Linda Brent se mărită cu John Robert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
soneriei apăsate de John Robert, îi făcu o plecăciune. Numai în fața lui se pleca. Făcea parte din teatrul, care nu era teatru, destinat lui John Robert. Ce mai faci? Foarte bine, mulțumesc. Vai, sunteți ud leoarcă. Filozoful era într-adevăr muiat de ploaie și nu avea nevoie să i se mai spună. Se încruntă. Se îmbrăcase cu oarecare grijă pentru această vizită, își pusese o cămașă curată și un costum de culoare închisă, pe care-l păstra pentru ocazii. Se bărbierise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se îndoiască nu numai de ce făcea acum și de tot ce realizase în trecut, dar și de tot ce scriseseră ei, ceilalți, toți filozofii lui, marii nemuritori; începuse, de fapt, să se îndoiască de întreaga mare antrepriză. Condeiul i se muiase în mână, în mâna lui care, oricum, în curând va fi țeapănă și monstruoasă din cauza artritei. (Nu învățase niciodată dactilografia, o mașină de scris i se părea inhibantă pentru gândire.) Se simțea sătul de lume, de parcă se afla la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
reușit să spun... Deloc, deloc, îi curmă Hattie vorba. Pearl îi deschise ușa din față. Tom ieși în ploaie și începu să-și dibuiască drumul spre poarta din spate, prin grădina cufundată acum într-un întuneric opac. Ploaia care-i muia părul și i se scurgea pe ceafă îi aduse aminte că-și uitase umbrela. Se întoarse și se apropie din nou de casă, când ușa de la intrare se deschise brusc. Ceva zbură cu violență afară și se risipi pe pajiște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
apăsă pe butonul soneriei, încercă ușile, se uită pe ferestre. Nimeni. Începuse iarăși să plouă. Tom porni în fugă pe aleea alunecoasă, acoperită de mușchi, de sub copaci, și ieși pe poarta din spate. Rămase locului în stradă, în timp ce ploaia îi muia, în tăcere, părul lung șiroindu-i pe obraji, ca lacrimile. Își prinse din nou capul în mâini, încercând să gândească. Când ușa se închise în urma lui Tom, Alex i se adresă lui Ruby, care continua să șadă pe scaunul de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu ochiul liber, care susțineau balustradele înclinate. Păreau mai curând niște trapeze suspendate decât trepte. Aveau o culoare cenușiu-argintie, ce contrasta cu labirintul de țevi aurii printre care coborau, și erau umede și alunecoase. Părul și fața lui Tom erau muiate, hainele umede, pantofii acoperiți cu picături de apă. Simțea temperatura ridicată care, pe măsură ce cobora, devenea tot mai firbinte. Duduielile sacadate se auzeau mai distinct. Și platforma pe care se oprise se legăna. Mai coborî un șir de trepte aeriene. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]