2,822 matches
-
mult mai departe de noi. Chiar dacă viața lor a fost săracă și plină, precum ulița satului, de praf..., de praful sărăciei, nu a dorit niciodată să se despartă de cei trei copii micuți, orfani și frumoși! Au rămas copiii ei. MURA Arșița verii pârjolea totul în calea ei. Din depărtare, valuri de căldură păreau că se apropie legănându-se în fuioare plutitoare. Chiar și vântul, copleșit de căldura acelei zile, era ascuns undeva, pe aproape, poate pe sub o salcie pletoasă sau
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
somnul de prânz. Lacurile poartă aceeași oglindă obosită ca și ieri. Malurile, secate de jur-împrejur, cu crăpături adânci și împrăștiate peste tot, par a fi zâmbetul hidos al unei vrăjitoare. Zarea este pierdută într-un nesfârșit de căldură. Ca și Mura, fetița de șase ani a bunicii. Cu lacrimile șiroind pe obraji, mai fierbinți ca picăturile de raze ce topeau pământul, Mura, eroina povestirii noastre, caută în zare cu privirea. Teama de a se fi pierdut face să îi bată inima
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
tot, par a fi zâmbetul hidos al unei vrăjitoare. Zarea este pierdută într-un nesfârșit de căldură. Ca și Mura, fetița de șase ani a bunicii. Cu lacrimile șiroind pe obraji, mai fierbinți ca picăturile de raze ce topeau pământul, Mura, eroina povestirii noastre, caută în zare cu privirea. Teama de a se fi pierdut face să îi bată inima în piept ca ticăitul ceasului vechi de pe masa bunicii: tic-tac, tic tac, tic - tac... Dar, să vă povestesc pe îndelete ce
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
piept ca ticăitul ceasului vechi de pe masa bunicii: tic-tac, tic tac, tic - tac... Dar, să vă povestesc pe îndelete ce s-a întâmplat... Ce greu îmi vine să descriu toate cele aflate după mulți ani de zile. Poate, ca și Mura, lacrimile mă fac să găsesc mai greu cuvintele de care am nevoie acum. Sunt ascunse undeva în sufletul meu și se luptă să iasă la iveală. Le este teamă. Da! Teama de a nu creiona cu toată durerea momentele și
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
să găsesc mai greu cuvintele de care am nevoie acum. Sunt ascunse undeva în sufletul meu și se luptă să iasă la iveală. Le este teamă. Da! Teama de a nu creiona cu toată durerea momentele și zilele trăite de Mura. Bunica, văduvă de război, reușise să-și crească singură cei cinci copii ai săi. Unul după altul și-au găsit locul, fiecare unde i-a hărăzit soarta. Doar unul a rămas în casa părintească și a adus el o fată
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
fiind numele său, petrecea scurtele nopți cu gândul la Mura, la viitorul ei. Dacă pentru cei doi băieți viața putea fi mai ușoară, dat fiind faptul că ei erau mai mari și mai puternici, ce se va întâmpla oare cu Mura? Fetiță fiind, bunica Dobrița chiar nu voia să o vadă muncind cu greu pe la unii și pe la alții pentru o bucată de pâine. Zilele treceau Și Mura, fata drăgălașă cu părul împletit în cosițe mătăsoase, se făcea din zi în
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
ei erau mai mari și mai puternici, ce se va întâmpla oare cu Mura? Fetiță fiind, bunica Dobrița chiar nu voia să o vadă muncind cu greu pe la unii și pe la alții pentru o bucată de pâine. Zilele treceau Și Mura, fata drăgălașă cu părul împletit în cosițe mătăsoase, se făcea din zi în zi mai frumoasă. Mânuțele ei mici încercau cu greu să desc i f reze ta ina împletitului, doi pe față, doi pe dos... Trebuia să facă și
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
strălucirea părului său bogat după ce a fost spălat cu săpunul primit de la vecina. Chiar dacă acest săpun a fost dat... așa, cu un tremur al mâinii, care vorbea de la sine despre zgârcenia acelei femei ori chiar despre sufletul ei închistat, Mura s-a bucurat tare mult înțelegând că munca i-a fost răsplătită și nu că acel săpun i-ar fi fost dat de pomană. Ea nu observase admirația de moment din ochii femeii și nici lăcomia din privirea ațintită asupra
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
acel săpun i-ar fi fost dat de pomană. Ea nu observase admirația de moment din ochii femeii și nici lăcomia din privirea ațintită asupra ciorapilor „comandați”. Altfel s-ar fi întristat și ar suferit mult, mai ales că numai Mura a știut câtă durere au simțit multă vreme degețelele ei delicate. Nici bunicii nu i-a spus despre suferința ei, pentru că nu dorea să o întristeze și mai mult. Bine că a priceput tehnica împletitului! Nu peste mult timp, avea
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
timp, avea să uimească pe toți cu modelele pe care le realiza! Dar, despre acest fapt vom aminti într-un alt capitol al povestirii noastre. Spuneam că bunica încerca să găsească o soluție potrivită. Îi plângea sufletul când vedea că Mura, la cei șase anișori ai ei, trebuia să înfrunte viața ca și un om mare. Dacă ar fi avut și ea o brumă de avere..., ar fi trăit cu toții mai bine. De altfel, nu era ea singura din sat atât
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
dacă s-ar fi despicat în două, uimirea ei nu ar fi fost atât de mare. Valuri de bucurie, de întristare și de speranță păreau că se învolburează sub broboada bătrânei , amețind-o. Știa că nu poate oferi mai mult Murei, dar vocea din inima ei îi striga: nu poți să te îndepărtezi de acest copil, este iubirea purtată în suflet ca pe un dar de la Dumnezeu, de la Ana și de la Călin! Multe drumuri a bătut șeful de gară la bunica
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
purtată în suflet ca pe un dar de la Dumnezeu, de la Ana și de la Călin! Multe drumuri a bătut șeful de gară la bunica, până când, într-un final, bunica a cedat. A cedat din cauza sărăciei și a neputinței de a oferi Murei un viitor mai bun, care să fie presărat cu bunătăți, cu rochițe frumoase, cu jucării, așa cum a văzut ea la cineva. De câteva zile Mura simțea ceva diferit. Simțea că bunica este frământată de un ceva care o îngrijora și
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
un final, bunica a cedat. A cedat din cauza sărăciei și a neputinței de a oferi Murei un viitor mai bun, care să fie presărat cu bunătăți, cu rochițe frumoase, cu jucării, așa cum a văzut ea la cineva. De câteva zile Mura simțea ceva diferit. Simțea că bunica este frământată de un ceva care o îngrijora și o făcea să fie alta de cum o cunoscuse până în acele zile. O vedea pe bunică cum își ferea ochii de ai ei, iar seara simțea
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
sugrumau, de faptul că viața ei va fi mai frumoasă alături de alți oameni. - Ce o să te faci tu, peste câțiva ani, cu o bătrână slabă și urâtă? îi spuse pentru a o încuraja. Strălucirea pantofilor lui a amețit-o pe Mura. Nu mai văzuse așa ceva! Își ridică privirea și observă ceva strălucitor pe umerii și pe reverele cămășii. Pe cap el avea o șapcă din acelea din care nu le mai văzuse până atunci, cu cozoroc. Împletiturile de pe aceasta erau parcă
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
deosebit. Nimic mai mult. Atât a putut să-i ofere ea la plecare. Nu avea altceva. Doar duioșia cu care a îmbrățișat-o. Cei doi frați ai ei, simțindu-se într-un fel defavorizați, nu reușeau să știe dacă pentru Mura va fi o bucurie sau nu. Și-au strâns toți mânuțele, ca atunci când, singuri fiind, au bătut la poarta bunicii. S-au despărțit cu greu, dar s-au despărțit! Picioarele fraților ei, goale și pline de praf, au străbătut drumul
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
au despărțit! Picioarele fraților ei, goale și pline de praf, au străbătut drumul pe cealaltă parte, pentru a uita, ori pentru a nu fi părtași la ce se întâmplă de fapt, de parcă aveau o presimțire urâtă. O iubeau mult pe Mura. Uneori ea era mai înțeleaptă decât ei, în ciuda faptului că erau băieți și erau mai mari decât ea. Recunoșteau că Mura știe mai multe de la viață, de la această viață grea, de copii fără părinți. Pe lângă înălțimea acelui munte de om
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
a nu fi părtași la ce se întâmplă de fapt, de parcă aveau o presimțire urâtă. O iubeau mult pe Mura. Uneori ea era mai înțeleaptă decât ei, în ciuda faptului că erau băieți și erau mai mari decât ea. Recunoșteau că Mura știe mai multe de la viață, de la această viață grea, de copii fără părinți. Pe lângă înălțimea acelui munte de om, Mura părea o păpușică, iar drumul până la viitoarea ei casă a fost străbătut cu o căruță: Hârrrr-hârrrr! Hârrrr-hârrrr! Mai bine mergeam
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
Uneori ea era mai înțeleaptă decât ei, în ciuda faptului că erau băieți și erau mai mari decât ea. Recunoșteau că Mura știe mai multe de la viață, de la această viață grea, de copii fără părinți. Pe lângă înălțimea acelui munte de om, Mura părea o păpușică, iar drumul până la viitoarea ei casă a fost străbătut cu o căruță: Hârrrr-hârrrr! Hârrrr-hârrrr! Mai bine mergeam pe jos, gândi Mura. Cu mama și cu bunica mergeam întotdeauna pe jos. Mersul pe jos este așa de frumos
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
de la viață, de la această viață grea, de copii fără părinți. Pe lângă înălțimea acelui munte de om, Mura părea o păpușică, iar drumul până la viitoarea ei casă a fost străbătut cu o căruță: Hârrrr-hârrrr! Hârrrr-hârrrr! Mai bine mergeam pe jos, gândi Mura. Cu mama și cu bunica mergeam întotdeauna pe jos. Mersul pe jos este așa de frumos! Ici-colo te apleci să rupi un fir de iarbă, să-i simți mirosul crud, vezi un mușuroi de furnici, mai alergi după un puf
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
și pentru frații săi, erau străjuite de privirile acelui bărbat care urma să-i fie tată. Nu au vorbit multe lucruri, dar știe că a fost privită cu drag. Se făcuse târziu. Soarele încă nu părăsise cerul înalt, acolo unde Mura știa că părinții săi au fost chemați și că erau mai importanți acolo, sus, decât aici, pe pământ. Ținută strâns de mâna puternică a bărbatului, Mura se trezi în fața unei clădiri înalte, cu ferestre mari, vopsită în alb și roșu
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
privită cu drag. Se făcuse târziu. Soarele încă nu părăsise cerul înalt, acolo unde Mura știa că părinții săi au fost chemați și că erau mai importanți acolo, sus, decât aici, pe pământ. Ținută strâns de mâna puternică a bărbatului, Mura se trezi în fața unei clădiri înalte, cu ferestre mari, vopsită în alb și roșu. - Ce frumusețe! șopti ea aproape de neauzit. Casa bunicii era atât de micuță. Cu urcatul scărilor a fost mai greu. Nu putea înțelege de ce sunt atât de
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
repede, tot scările care au dus-o sus, au condus-o și la ieșire. Să fie coborârea ei un lucru predestinat? Dumnezeu știe! Dar, mânată de dragostea pentru bunica ei, izgonită, poate, de răceala acelei încăperi prea înalte pentru ea, Mura a fugit. A fugit și de femeia aceea care urma să-i fie mamă. A fugit de un alt destin. A fugit cât o țineau piciorușele ei mici. Voia la bunica! Cu lacrimile șiroind pe obraji, mai fierbinți ca picăturile
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
aceea care urma să-i fie mamă. A fugit de un alt destin. A fugit cât o țineau piciorușele ei mici. Voia la bunica! Cu lacrimile șiroind pe obraji, mai fierbinți ca picăturile de raze ce urmau să topească pământul, Mura, eroina povestirii noastre, căuta în zare cu privirea. Voia la bunica! Teama că s-ar fi pierdut, face să îi bată inima în piept ca ticăitul ceasului vechi de pe masa bunicii: tic-tac, tic - tac, tic - tac... Niciunde nu va fi
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
acasă, acasă la bunica! Apăsătoare este liniștea acestei nopți lungi de vară, cum apăsător este gândul bunicii. Prin ochiurile mici de geam, lumina palidă a lunii își face simțită prezența în camera mică, curată, mirosind a flori de lămâiță. Doarme Mura! Doarme îngerașul bunicii! Cine a spus că îngerii, în sfințenia lor, poartă cosițele mereu aurii? Cu mâinile împreunate a rugă, cu piciorușele ei micuțe îndoite și aduse până aproape de abdomen, ochișorii ei negri își liniștesc anevoios toate frământările. Somnul spală
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
Ușor, ele se contopesc cu zarea și-n zborul lor către neștiut, către cer, șoptesc: astăzi toate lacrimile se duc odată cu roua, se pierd într-o infinită stare de nou, de bine, într-o nouă zi! O nouă zi pentru Mura. Ea știa că, împreună cu frățiorii ei, va pleca astăzi la câmp. Așa micuță cum este ea, va fi de ajutor... așa îi spunea mătușa ei, femeia aceea zgârcită și rea, care o trimitea mereu să aducă apă de la fântână. Locuia
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]