1,415 matches
-
să vezi ce n-ai văzut niciodată, un animal nobil și frumos transformat într-o jalnică grămadă de carne înfricoșată". Dar Vecu e îndărătnic. Nu vrea cu nici un chip. Încearcă chiar să se smulgă din mâna ta. Alunecă și cade, murdărindu-se de mâlul de pe marginea bălții. Râzi din nou, dar, deodată, te oprești din râs uluit: dinaintea ta, acum, nu mai e bătrânul șters, prăpădit; de jos, s-a ridicat un om aproape necunoscut, cu părul atârnând în dezordine, cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Laurei?" m-a întrebat. Avea chiar o teorie despre forța subversivă a dragostei care, zicea el, se cuibărește în adevărul ei ca într-o oază; de aceea orice flagel tinde în mod natural s-o înăbușe ori măcar s-o murdărească. L-am ascultat, dar am rămas opac la argumentele lui. Știam una și bună. Că Laura reprezenta pentru mine un risc. Putea să mă zdruncine cu realismul ei și nu vroiam. Câtă vreme eram bolnav, mă simțeam apărat. În schimb
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am fost în stare să regret ruptura brutală cu Laura nici măcar după moartea ei. Dimpotrivă, am acuzat-o în sinea mea și atunci că nu m-a înțeles. Vroia să ne trăim cu sinceritate viața și dragostea, fără să le murdărim, asta, desigur, sună frumos în principiu. Ce retorică reconfortantă, pe care nici măcar n-o poți combate fără să te compromiți sau fără să dai senzația că ești cinic. Și n-o combat. Ba, sânt gata chiar să strig: Ce erori
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sigur că Vecu spusese această frază gîndindu-se la mine. Îmi mai trecuse furia atunci și am acceptat că, poate, eu și Laura fusesem amândoi de vină. Firește, nimic de zis, era frumoasă teoria lui Dinu că, într-o lume care murdărește, dragostea e ca o oază de puritate. Dar un corectiv trebuia adus la teoria lui. Uneori cei care locuiesc în aceste oaze aduc murdăria pe picioare, pe mâini și, treptat, murdăria îi îmbolnăvește fără să-și dea seama cum s-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
prescrisese Dinu, am ieșit și mai rar pe coridoare, Călugărului nu i-am mai dat ceai, iar pe Domnul Andrei l-am lăsat să înțeleagă că mă deranja prea des și că nici nu mă mai interesa să aflu ce murdării scuipa Mopsul. Nu știam nici ce vroiam, nici ce trebuia să dovedesc și aveam nevoie de întreaga mea înverșunare ca să zac în balta de tăcere care se lățea în jurul meu, acceptând să putrezesc în pat decât să ies pe coridor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul prieten la azil. Acum zăcea, poate din pricina mea, în fundul mlaștinei. Tot ce atingeam murdăream așadar și transformam în pustiu. Nu mai exista nimeni care să-mi fie aproape, nu mă mai lega nimic de alții, făcusem tot ce depinsese de mine ca pustiul din jurul meu să fie cât mai mare și ca să nu mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
scoase un geamăt slab. — Dumnezeu știe ce fantezie obscenă îi trece prin cap, comentă Ignatius. — O, mai lovește-l puțin, ciripi fericit Dorian. Cât e de nostim! — Te rog, scoate-mă din lanțurile astea-ngrozitoare, se rugă marinarul. Mi se murdărește de rugină costumul de marinar. În timp ce Dorian deschidea cătușele cu o cheie pe care o luase de deasupra ușii, Ignatius spuse: — Știi, cătușele și lanțurile au în viața modernă o anumită funcție pe care n-au avut-o în vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ești lucrul cel mai îngrozitor care a intrat vreodată la mine în casă. Din momentul în care ai spart ușa, trebuia să-mi dau seama că se va sfârși astfel. Ce i-ai făcut acestui scump băiat? — Mi s-au murdărit pantalonii, țipă cowboy-ul. — Am fost atacat sălbatic și împins în măscăriciul ăsta de cowboy. — Nu încerca să minți, grăsanule, spuse Frieda. Am văzut cum s-a întâmplat. Era gelos, Dorian. Voia să danseze cu tine. „Îngrozitor!“ „Fă-l să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ar fi fost mai bine să-l descrie pur și simplu pe domnul Reilly. Doctorul Talc îl vedea parcă în fața ochilor, cu fularul lui mare și cu anarhista aceea îngrozitoare care, cu geanta ei, era mereu alături de el și împreună murdăreau campusul cu manifeste. Din fericire, ea nu rămăsese prea mult timp la colegiu, deși Reilly ăla părea că intenționează să prindă rădăcini în campus, ca palmierii, sau ca băncile. Doctorul Talc îi avusese pe amândoi, în clase diferite, în timpul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
probabil, o binecuvântare pentru aproape toate ființele și lucrurile - pentru recolte, pentru faună și floră și, cu un strop suplimentar de romantism, pentru Îndrăgostiți. Nu și În Istanbul. Pentru noi, ploaia nu Înseamnă neapărat să te uzi. Nici măcar să te murdărești. Dacă e să Însemne ceva, atunci Înseamnă să te enervezi. Înseamnă noroi și haos și furie, de parcă n-am avea deja destul din fiecare. Și să te lupți. Asta Întotdeauna. Ca niște pisoi azvârliți Într-o găleată cu apă, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
acest om, un criminal cu sânge rece, a fost pus în libertate. În timpul procesului, victima a fost transformată în criminal. Supusă celor mai joase calomnii și a insinuărilor de tot felul, niciuna relevantă pentru caz, victima și-a văzut caracterul murdărit cu noroi în public. Concluzia pe care se vrea să o tragem este că ea meritase tot ceea ce i se întâmplase. În mod natural, ea nu se mai poate apăra. Dar aveți tot dreptul să întrebați: De ce ar trebuia ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ochi, și care probabil nu-și va primi niciodată numele care i se cuvine. Sau poate l-a primit, dar nu-l cunosc decât mâinile, pentru că au compus vopseaua ca și cum descompuneau părțile constitutive ale unei note muzicale, pentru că s-au murdărit de culoare și au păstrat-o în interiorul profund al dermei, pentru că doar cu această cunoaștere invizibilă a degetelor va putea fi cândva pictată infinita pânză a viselor. Încrezător în ceea ce ochii își închipuie c-au văzut, creierul din cap afirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
zeci de ori la ceas, el măturase și spălase olăria de sus până jos, refuzând din nou ajutorul pe care i-l oferise Marta, Va trebui să-l ascult pe Marçal, spuse. Găsit a fost trimis în cușcă după ce a murdărit în mod lamentabil podeaua bucătăriei cu noroiul pe care îl adusese pe labe din prima incursiune pe care se hotărâse s-o facă pe afară, profitând de înseninarea cerului. Apa nu va fi niciodată atât de multă încât să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu Dinu, nu-și ascundea dezamăgirea din ce în ce mai adâncă pe care i-o provocam eu. Mă purtam anume ca să nu mai fie posibilă nici o confuzie între mine și cel dispărut. Stricam tuburile cu vopsele sau intram în casă plin de noroi murdărind covoarele. Și de câte ori tata avea accese de mânie sau crize de disperare, mulțumirea de sine se clătina, se prăbușea; de aceea a început să vadă cu timpul în mine un adevărat pericol, un conspirator împotriva fericirii sale. Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
după cel mult o jumătate de oră. Dar situația în care mă aflu nu mi-a îngăduit să-ți trântesc atât de repede ușa. Am rămas încă două ore și jumătate țintuit pe scaun, cu ochii la ceas, așteptând, umilit, murdărit de impertinența cu care ți-ai permis să pretextezi „o urgență”. Cred că subalternul care-ți ține locul regretă cafeaua pe care mi-a oferit-o. Întârzierea dumitale i-a demonstrat că nu merita să se deranjeze. Dealtfel, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trebuit câteva clipe până să mă lămuresc că Hingherul plângea, ascuns în closet. Un plâns nervos, de om obosit. Și am plecat de-acolo, ca să nu-l mai aud. Pentru că asta e faimoasa noastră generozitate. Ne ferim să nu ne murdărim cumva de singurătatea și de suferințele altora... O săptămână a bolit după aceea Hingherul. Abia se atingea de mâncare și nu mai discuta cu nimeni. Trecea pe coridoare grăbit, de obicei desculț, din pricina picioarelor umflate, privea în gol și, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
față și pe mâini; și cu gura plină parcă de noroi cald, m-am întors la Marta și, beat, umilit, îndârjit împotriva ei fiindcă nu o răzbunasem și împotriva mea fiindcă mai aveam o licărire de luciditate, simțind nevoia să murdăresc totul, să nu mai am nimic curat, am silit-o să facă dragoste cu mine. Cred că în seara aceea Martei i-a fost și teamă și scârbă. Bănuiesc că m-a și disprețuit. În loc să-i apăr onoarea, mă făcusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să vezi ce n-ai văzut niciodată, un animal nobil și frumos transformat într-o jalnică grămadă de carne înfricoșată”. Dar Vecu e îndărătnic. Nu vrea cu nici un chip. Încearcă chiar să se smulgă din mâna ta. Alunecă și cade, murdărindu-se de mâlul de pe marginea bălții. Râzi din nou, dar, deodată, te oprești din râs uluit: dinaintea ta, acum, nu mai e bătrânul șters, prăpădit; de jos, s-a ridicat un om aproape necunoscut, cu părul atârnând în dezordine, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Laurei?” m-a întrebat. Avea chiar o teorie despre forța subversivă a dragostei care, zicea el, se cuibărește în adevărul ei ca într-o oază; de aceea orice flagel tinde în mod natural s-o înăbușe ori măcar s-o murdărească. L-am ascultat, dar am rămas opac la argumentele lui. Știam una și bună. Că Laura reprezenta pentru mine un risc. Putea să mă zdruncine cu realismul ei și nu vroiam. Câtă vreme eram bolnav, mă simțeam apărat. În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am fost în stare să regret ruptura brutală cu Laura nici măcar după moartea ei. Dimpotrivă, am acuzat-o în sinea mea și atunci că nu m-a înțeles. Vroia să ne trăim cu sinceritate viața și dragostea, fără să le murdărim, asta, desigur, sună frumos în principiu. Ce retorică reconfortantă, pe care nici măcar n-o poți combate fără să te compromiți sau fără să dai senzația că ești cinic. Și n-o combat. Ba, sunt gata chiar să strig: Ce erori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că Vecu spusese această frază gândindu-se la mine. Îmi mai trecuse furia atunci și am acceptat că, poate, eu și Laura fusesem amândoi de vină. Firește, nimic de zis, era frumoasă teoria lui Dinu că, într-o lume care murdărește, dragostea e ca o oază de puritate. Dar un corectiv trebuia adus la teoria lui. Uneori cei care locuiesc în aceste oaze aduc murdăria pe picioare, pe mâini și, treptat, murdăria îi îmbolnăvește fără să-și dea seama cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prescrisese Dinu, am ieșit și mai rar pe coridoare, Călugărului nu i-am mai dat ceai, iar pe Domnul Andrei l-am lăsat să înțeleagă că mă deranja prea des și că nici nu mă mai interesa să aflu ce murdării scuipa Mopsul. Nu știam nici ce vroiam, nici ce trebuia să dovedesc și aveam nevoie de întreaga mea înverșunare ca să zac în balta de tăcere care se lățea în jurul meu, acceptând să putrezesc în pat decât să ies pe coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul prieten la azil. Acum zăcea, poate din pricina mea, în fundul mlaștinei. Tot ce atingeam murdăream așadar și transformam în pustiu. Nu mai exista nimeni care să-mi fie aproape, nu mă mai lega nimic de alții, făcusem tot ce depinsese de mine ca pustiul din jurul meu să fie cât mai mare și ca să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
altă treabă. Am patru pături, trebuie să te ții aprovizionat. Ținem hainele în genți, aș vrea în rafturi, dar degeaba, că aici este control în fiecare lună și ți le ia, ți le răscolește, e datoria oamenilor. Mai mult se murdăresc pe rafturi. În genți e miros specific, nu ca la mamaia mea în dulap la țară, cu levănțică, de mirosea la circumferință de zece metri. E greu, în timp o fi mai bine. Haine n-am multe. După dimineață închid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
nu a intrat decît atunci cînd a fost intelectualizat. Un burghez nu simte frumusețea cîmpului decît ca pitoresc”. Iconoclasmul este expresia unei nevoi de purificare (aristocratică) a artei „murdărite” de utilitarismul burghez: „Întoarce mănușa frazelor pe dos cînd s-a murdărit pe față”. Curînd însă, va fi „întoarsă pe dos” și mănușa insurgenței. Constantin Beldie vede în această trădare a curajului estetic inițial un simptom al versatilității morale: „Epocă unică și de foarte scurtă durată în cariera acestui scriitor, ale cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]