864 matches
-
frumusețea sufletelor greu Încercate de vremuri, nevoi și neputință și oamenii dădeau frâu liber bucuriei de a fi Împreună. Spre marea surprindere a nepotului, fanfara-orchestră evolua magnific și ... se completa Într-un mod fericit. Moș Costachi, pe care Va numai „muzicant” nu-l bănuia a fi, Își desfăcu palma dreaptă, o așeză deasupra gurii și Începu să imite basul și nu o făcea deloc rău, deacum el ținea ritmul, hangul cum Îi spunea bunicul care cedase șefia formației (de, moș Costachi
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Va a fost unanim apreciat pentru că era singurul care știa să cânte din frunză. Și nu oricum și nu orice! Imita perfect clanetul lui Costică Bârțac din Valea Mare, cu toate Înfloriturile specifice dar, și notele personale date de excelentul muzicant, șef de fanfară, atunci când Începea o horă sau o sârbă și când le Încheia! Știa mai toate cântecele pe care le cânta „banta”! și toți băieții și fetele au rămas uimiți, l-au rugat să-i Învețe și pe ei
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
peste garduri, de glicinele uleioase și de tămâia zilei de rugăciune care se încheiase. Se trezea în el, sfâșiată, vocea locului în care crescuse și se strânse, ca rupt de crampe, la picioarele unui pod de sub care apa secase. Câțiva muzicanți se-aciuaseră sub piloni și cântau, iar cântecul lor răsuci și mai mult durerea din el. Oamenii se duceau către casă pe jos sau pe motorete luminate de câte un far, iar lui i se păru că nici nu plecase
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
zeu frumos, susura ca o apă coborâtă din munte: Dansează, rotește-te până îți vei sfărâma vrerea, Smulge rădăcinile dorinței tale! Unii dansează în piața mare, Dar sufiții adevărați dansează în propriul sânge, dansează și calcă peste propriile iluzii, Dervișii muzicanți bat în tamburul dinlăuntru și cu iuțime tulbură apele, tu nu știi, dar ei aud foșnetul pomilor din Paradis, tu nu cunoști freamătul acelor frunze, fiindcă îți trebuie auzul inimii, și nu ochii!... Întâmplarea făcuse înconjurul orașului chiar din zori
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de atunci toți se străduiesc s-o imite fără sorți de izbândă. Nu curseseră atunci vinurile și licorile în valuri, în vreme ce sute de roabe frumoase dănțuiau în ritmurile instrumentelor mânuite de oamenii lui Danny Jidovul? Și la circumcizia mea erau muzicanți și poeți, stăruia maică-mea. Își amintea chiar și stihurile ce fuseseră declamate pentru tatăl meu: Fiul tău, prin această circumcizie, este mult mai strălucitor, Căci lumina făcliei crește atunci când îi tai moțul. Recitate și cântate pe toate tonurile de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un dinar mi-a deschis ușa ei. Astfel că în seara sosirii mele, stăteam rezemat la aceeași fereastră, trăgând pe nări aerul de afară pentru a regăsi în el aroma de ambră cenușie care-l înmiresmase odinioară, și pândind ritmurile muzicanților negri care, nu mă îndoiam, aveau curând să-și facă auzite instrumentele pe stradă. Atunci aveam să mă întorc spre mijlocul încăperii și aveam să revăd umbra dragei mele Hiba dănțuind. Un vânt puternic umflă draperia, care porni să fâlfâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
stradă. Atunci aveam să mă întorc spre mijlocul încăperii și aveam să revăd umbra dragei mele Hiba dănțuind. Un vânt puternic umflă draperia, care porni să fâlfâie și să se răsucească grațios. Afară, zgomote de pași, strigăte care se apropiau. Muzicanții din amintirile mele, poate? Dar de ce erau aduși cu un asemenea tărăboi? Uimirea mea a fost, vai! de scurtă durată; spațiul pieței se însuflețise dintr-odată, ca în plină zi, năpădit fiind de o gloată smintită și pestriță care umplea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și francezi pe care i-am cunoscut (În majoritate proprietărese și literați) mai mult de doi buni prieteni În total. Nu știu cum s-a făcut, dar În anii mei de izolare petrecuți În Germania, nu i-am Întâlnit niciodată pe duioșii muzicanți de odinioară care, În romanele lui Turgheniev, cântau vara rapsodii până noaptea târziu; nici pe acei bătrâni și fericiți vânători cu prada prinsă În ace de calota pălăriei, de care făcea atâta haz Epoca Rațiunii: nici pe gentleman-ului La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
chenzină, dacă v-o mai dă, că... O viață de om aproape ai și tu de când tragi leafa de coadă. Ieși la pensie și n-o să ai bani să-ți plătești măcar sicriul. Nu mai zic de dric, colivă și muzicanți. Asta ți-o spun așa, ca să nu te simți cumva julit, pardon, ofuscat, dar de firfiricii ăștia care-i iei tu la lună, eu nici nu pun ceasu’ să sune. Să nu mai nuanțez că de banii ăștia nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
toate obiectele familiare care ne înconjoară. Nu întîmplător Dibie își începe excursul despre dormitor cu această afirmație a maestrului său Haudricourt : „Orice obiect, dacă îl studiezi cum trebuie, va aduce după sine întreaga societate”. Povestea narghilelei — Mersi și buon jurne ! Muzicantul, de prin părțile noastre, își ia rămas-bun de la publicul trenului ce leagă aeroportul Charles de Gaulle de Paris, după ce a cîntat un amestec de melodii dintr-un folclor parizian de metrou. Apoi, de pe peron, rîzînd și făcînd cu mîna, lansează
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
o încaseze de la vreun bețivan arțăgos. Cîntece spaniole, mexicane, cubaneze, muzică cultă, Ciprian Porumbescu, Enescu, cazacioc, dansuri grecești, turcești și chiar chinezești și trebuia să le știe pe toate pentru a nu "o lua pe cocoașă". După 24 de ore muzicanții picau de somn. Nu și petrecăreții, care dormeau parcă în schimburi. Norocel lipea vioara de față și răcoarea lemnului nobil îl ținea treaz. Ce m-aș face fără tine? își întreba iubita sa vioară. Era parcă fermecată și îl susținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
meu mort acum douăzeci de ani. Îl descopăr transfigurat, cu obrazul lipit de vioară ca de patul unei puști miraculoase; nu mai are chelie, nici burtă, tînăr și frumos ca Ares, e Însuși Întruchiparea puterii. Mă uit la toți acești muzicanți, la chipurile lor atît de asemănătoare cu niște continente necunoscute, din care oamenii au dispărut, locul lor fiind luat de ceva foarte abstract și Înspăimîntător totodată, cum sînt ideile În stare pură, principiile morale, instinctele În virtualitatea lor eliberate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În stare pură, principiile morale, instinctele În virtualitatea lor eliberate de orice finalitate. Și deodată rînjetul colegului blond Întîlnit deunăzi pe stradă: „Cum, chiar nu știi de ce te-au dat afară În 1945 de la Neuer Weg? Tatăl tău a fost muzicant, ei bine... tot nu Înțelegi? Și mai ești și brunetă“. Am Împietrit. Dacă oamenii aceia blonzi, atît de arieni, ar fi cunoscut-o pe mama, al cărei tată se numea Heinrich Schmidt, poate că și-ar fi revizuit părerile Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de institutori de provincie, m-a contrariat cu o replică de mare finețe. Mi-a spus o dată: „Bine, dar tu nu te compari cu noi, tu ai crescut Într-un mediu intelectual.“ Mi-a venit să rîd. „Cine, eu, fata muzicantului și a balerinei?“ „Da, sigur, nu rîde, un mediu În care se face artă e un mediu intelectual.“ Am iubit-o pe fata acea cu zece ani mai tînără ca mine și, dacă mă gîndesc bine, ea a fost singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fugit nimeni doar apa țiuie nebăgată În seamă“ Și gîndul meu fixînd deodată imaginea ca un instantaneu, gîndul meu de atunci, o precauțiune a memoriei strîngătoare: „băieții ăștia slabi care seamănă cu mine, bărbatul meu și vînzătorul de lămîi și muzicantul și șoferul, scheletele astea frumoase cu flori la Încheieturi prăbușite sub povara lebedelor care le cîntă În cîrcă“ Și În clipa aceea pînă și Burschi, băiatul rotofei, jongleur și prestigitator de Înaltă clasă, s-a așezat În patru labe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de Pierre Liciu din 1912) are un motto din Musset, care, raportat la subiect, e aproape comic: "Il est déjà trop tard, pour parler encore d'elle Ăs.m.)". Leur violons chantaient..., articol despre scufundarea Titanicului, se încheie cu elogiul muzicanților care au vrut să moară frumos, iar versurile trimise Vieții românești un an mai târziu sunt scoase de Topârceanu din coșul de hârtii, din lipsă de material pentru revistă ĂValeriu Ciobanu, Hortensia Papadat Bengescu). Scriitoarea debutează cu adevărat abia după ce
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
se ridică ușor În aer Îndreptîndu-se spre lună, acolo unde știm din alt film că locuiesc toți cei pe care i-am pierdut. Și totuși, la ziua de naștere a lui Faye, pe muzica lichefiată a unui grup impresionist de muzicanți mexicani grași sub pălării cu boruri uriașe, Johnny, Vincent, Faye și Lili Își imaginează pe rînd felul cum vor muri. Singura care se răzgîndește și nu mai vrea să participe la joc e Lili, care, două secvențe mai departe, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
insistență, Încît se substituie ansamblului fără Însă să se Încarce de semnificații. Un film În care mi-a plăcut Mihăiță clarinetistul. E fals În chip cu totul natural. În ajunul morții sale, Socrate, aflat În Închisoare, Îl roagă pe un muzicant să-l Învețe să cînte din liră. „De ce, Îl Întreabă muzicantul, de vreme ce tot ai să mori?” „Ca să știu să cînt Înainte de a muri”, Îi răspunde Socrate. Cum probabil i s-a-ntîmplat și lui Mihăiță, chiar dacă nu ni se arată. * Legături bolnăvicioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
semnificații. Un film În care mi-a plăcut Mihăiță clarinetistul. E fals În chip cu totul natural. În ajunul morții sale, Socrate, aflat În Închisoare, Îl roagă pe un muzicant să-l Învețe să cînte din liră. „De ce, Îl Întreabă muzicantul, de vreme ce tot ai să mori?” „Ca să știu să cînt Înainte de a muri”, Îi răspunde Socrate. Cum probabil i s-a-ntîmplat și lui Mihăiță, chiar dacă nu ni se arată. * Legături bolnăvicioase nu este nici bolnăvicios nici film, ci o telenovelă În pîntecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
spiritului celuilalt și e luată în întregime, așa cum niciodată nu o vom putea lua noi, chiar în cele mai definitive și mai nebunești ceasuri de dragoste. Multă vreme după aceea am fost gelos nu pe tinerii frumoși, pe poeții și muzicanții care se adunau în casa Sen și cu care vorbea Maitreyi, privindu-i lung, zîmbindu-le, iubindu-le cărțile, ci pe oricine o făcea să râdă până la lacrimi, pe Khokha și pe Mantu, mai ales pe acesta din urmă, care, fiindu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aprinseseră acum lămpi minuscule de diferite culori, și figurile mascate păreau că încep să se învioreze. Orlando, își trecu din nou dosarul dintr-o mână în cealaltă și porni, fără chef, către estrada unde se oprise Adrian. Văzîndu-l apropiindu-se, muzicanții, îmbrăcați și ei în costume venețiene, se ridicară în picioare, și câteva clipe în urmă sala se însufleți brusc. Măștile din jurul meselor începură să vorbească toate deodată, femeile izbucneau pe rând în râs și, din mai multe părți, perechi extravagant
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în liceu, când aveam vreo 14, 15 ani, începu după ce-și roti privirile în jurul lui, parcă ar fi vrut să mai verifice încă o dată că nu se află nici o figură cunoscută. Nici nu bănuiam atunci că am să fiu muzicant de meserie, deși cântam la vioară de cinci ani, și curând după aceea descoperisem violoncelul. Dar eram pasionat de științele naturale, îndeosebi de entomologie, în primul rând de fluturi. Și de pasiunea aceasta nu m-am lecuit nici până în ziua
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îndeosebi de entomologie, în primul rând de fluturi. Și de pasiunea aceasta nu m-am lecuit nici până în ziua de azi. Dar după ce-am citit povestirea de care-ți vorbesc, viața mea a fost schimbată. A trebuit să devin muzicant. Am simțit, am știut că numai arta, în cazul meu muzica, mă va putea vindeca de obsesie. Căci, în fond, asta era: o obsesie. Mă regăsisem, de la început până la sfârșit, în eroul povestirii. Parcă mi se întîmplaseră mie toate aventurile
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
1914, în preajma războiului, adăugă zâmbind. Sorbi din ceașca cu ceai, apoi apucă paharul cu coniac și-l păstră mult timp în palmă. - Dar, cum ți-am spus, povestirea aceasta mi-a schimbat viața. Nu numai pentru că a trebuit să devin muzicant. Dar mai ales pentru că - pare atât de absurd, de ridicol, încît nici nu-ți vine să crezi - pentru că, îți vorbesc foarte serios, toate femeile de care mă îndrăgosteam și cărora, evident, nu puteam să nu le povestesc descoperirea pe care
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lucruri de cucoane și nu fac zgomot... Sunt entomolog, îi repetase, dar când aveam vreo 14,15 ani, am citit o povestire ciudată, destul de stranie, o poveste într-un anumit fel absurdă, și povestea asta m-a silit să devin muzicant..." Casals îl ascultase zâmbind tot timpul și, spre mirarea lui, nu părea surprins. În fond, asta se întîmplă cu noi toți, cu toți artiștii, îi spusese. Pe de o parte, trădăm, trădăm un ideal, căci orice ideal, în cele din
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]