1,621 matches
-
totuși că încalc înțelegerea dacă remarc: — Piramidele nu-s probabil prea departe de aici. — Întocmai! Încurajat de indicația asta, am continuat: — Acolo ne ducem? — Întocmai. — Doar ca să vezi construcțiile alea rotunde vii până aici în fiecare săptămână? S-a lăsat năpădită de un râs sincer și cuceritor, de care m-am simțit cu atât mai ofuscat. Ca să-mi arăt dezaprobarea, am descălecat și am pus piedică piciorului cămilei. N-a zăbovit să vină înapoi spre mine. — Scuză-mă pentru râsul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în numeroase direcții spre a îndepărta primejdiile. Trebuie, înainte de toate, să ne împăcăm cu Francisc, ceea ce nu e un lucru ușor. De treizeci de ani, regii Franței încearcă să cucerească Italia. Sunt pe bună dreptate socotiți răspunzători de nenorocirile care năpădesc peninsula, trupele lor fiind acuzate că aduc cu ele epidemii și distrugere. Mai trebuie să convingem Veneția, Milano și Florența să-și dea uitării disputele, pentru a face front comun împotriva imperialilor. Își luă o voce învăluitoare și se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
propriilor lui întrebări printr-o strâmbătură dubitativă. Clement preluă ștafeta: — Ceea ce este sigur e că a sosit vremea de a clădi o punte între Roma și Constantinopol. Dar eu nu sunt sultan. Dacă aș îndrăzni să grăbesc lucrurile, aș fi năpădit de mii de critici venite din Spania și din Germania, ba încă aș fi luat la rost și de propriii mei colegi. Zâmbi de acest lapsus. — Vreau să zic de cardinali. Trebuie să procedăm cu mare prudență, să așteptăm ocaziile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să trec. Văzându-mă că lucrez cu asemenea frenezie, Maddalena a luat-o ca pe un semn rău. — E ca și cum ne-ar fi drămuit timpul, zicea ea. Iar eu aș fi vrut s-o pot liniști, dar mintea mi-era năpădită de aceleași temeri obsedante: Roma se stinge, existența mea italiană ia sfârșit, iar eu nu știu când se va întoarce pentru mine vremea scrisului. ANUL PEDESTRAȘILOR GERMANI 933 de la hegira (8 octombrie 1526 26 septembrie 1527) Am intrat atunci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
clipa când trecu de poarta Vaticanului, un fulger a brăzdat cerul, urmat de un potop care s-a abătut peste noi cu un vacarm de sfârșit de lume. Surpriza o dată depășită, am fugit să mă adăpostesc sub un portic, curând năpădit de o mare de noroi. Lângă mine, o femeie se jeluia, deplângând acest semn rău. Iar eu, auzind-o, mi-am amintit de potopul de la Granada, pe care-l trăisem prin ochii mamei mele, Dumnezeu să aibă milă de sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să-i insulte pe othonieni. Știind că vin de la Roma, le-au zis că sunt ramoliți, inepți, îndobitociți de circ și de teatru. Othonienii erau speriați, dar s-au înfuriat și le-au strigat vitellienilor că sunt cu toții niște barbari năpădiți de păduchi. Au ținut-o așa o vreme, apoi a venit primul atac, însă foarte dezordonat. Oamenii lui Caecina erau beți, înaintau descoperiți, ne loveau cu plumbi în formă de ghindă, aruncau sulițe aprinse... Imediat, amfiteatrul de lemn din afara zidurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am întors la locul meu, chiar când planam deasupra golfului, și am apucat să mai văd arcurile întinse de argint și buclele căzute de aur, formele și modelele pe care străzile nu știu că le descriu. — Către sfârșitul cărții te năpădește plictiseala. Probabil că din cauza oboselii provocate de datul paginilor. Oamenii citesc atât de repede - să ajungă la sfârșit, pentru a se lăsa pătrunși de tine. Îi înțeleg. Cât timp poți să reziști scufundat în viețile altora? Cinci minute, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Sunt atât de fericită. Atât de fericită. Așteptând în pădurile de pe povârnișurile muntelui Calf, tăcut și invizibil, în timp ce bărbatul cel gras și împiedicat și tovarășul lui înalt, cu pană în creștet, o pană țopăind alături de melon, înaintau, urcând pe cărările năpădite de buruieni, urmărindu-i cu privirea și așteptând, stătea un gorf. OPTSPREZECE Planeta gorfică e numită uneori Thera. Ea își urmează traiectoria unduitoare în jurul stelei Nus, în galaxia Yawy Klim din Nirveesu gorfic. Această regiune este componenta majoră a zonei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
din minte. Coborâse de pe munte și uitase grozăveniile cumplite de care fugise. Ele erau încă acolo, zăvorâte în mintea lui, dar Virgil nu le vedea. Acum, de dragul lui Vultur-în-Zbor, descuiase închisoarea și, întocmai ca spiritele incontrolabile ale Pandorei, amintirile îl năpădiră, zgâriindu-l dureros atunci când ieșiră la iveală. Uitase durerea. Amorțise atât de tare și atât de mult timp. La început se gândise că Vultur-în-Zbor ar fi putut să fie destul de puternic, destul de înăsprit de lungile lui călătorii ca să supraviețuiască fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
gorful trăgea de timp?) — Nu sunt singura irelevanță de pe insulă, domnule Jones. Mă tem că și dumneata ești una. Virgil nu spuse nimic, dar știa că gorful reușise să-l rănească. Această renaștere a lui era ceva fragil. îndoielile îl năpădeau cu ușurință. — E doar o intuiție, domnule Jones, rosti vocea fără trup. Bănuiesc totuși că vei lua parte la Ordonarea finală. Serios. Asta conferă o oarecare simetrie confruntării noastre, ce zici? Hai să-ncepem, se răsti Virgil Jones. Lui Vultur-în-Zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Nedumerit, Vultur-în-Zbor se uită iar în oglindă. Acolo, în imaginea reflectată, ușa se deschidea încet. Cineva intra. Auzi o voce amară, dar recognoscibilă. — Bună, frățioare. Silueta Prepelicarului pătrunse în încăperea reflectată în oglindă. Vultur-în-Zbor simți cum o sudoare rece îl năpădește din cap până-n picioare. Spectrul Prepelicarului înaintă puțin în „încăpere“ și repetă: — Bună, frățioare. Apoi se retrase prin ușa oglindită și totul reveni la normal. Vultur-în-Zbor simți nevoia să se rezeme de o policioară ca să-și revină. Irina Cerkasova stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nu exista, că mintea lui nu era închisă la implicațiile lui Grimus. Furtuna pe care Dimensiunile Interioare au dezlănțuit-o asupra lui, pârjolindu-i centrii nervoși și arzând sinapsele unui creier care nu se putea adapta noilor realități ce-l năpădeau, a dovedit contrariul. Peckenpaw l-a văzut păbușindu-se în față, i-a văzut capul lovindu-se de podea și nici strigătele, nici zgâlțâielile nu l-au putut ajuta cu nimic. Sfârșitul Vânătorului a fost cel mai rapid dintre toate. Cale-Bătută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de bas, făcând să vibreze înalții plopi și să tresalte șirurile de crăițe din grădina vânzătoarei de borș din capătul străzii, spre restaurantul lui Bucur. Răzbăteau, uneori, și dinspre Izvor chițăielile unor clopote mici, ale bisericii din curte, o bisericuță năpădită de ierburi, de tufe de bozii și vrejuri de nalbă, părăsită parcă sub un nuc imens, cu turla Pantocratorului strecurată printre crengi groase, bătrâne și ele. Bisericuță îngropată în lutul ogrăzii, apăsată de povara timpului care până și el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vedea cum viața nu-i un lucru al întâmplării, cum toate clipele tale, într-un sfârșit, se ordonează supuse, liniștite, cu tâlcuri abia atunci deslușite, când te apropii de sfârșit. Această bucurie îți dă Moartea: libertatea de a te lăsa năpădit de amintiri disparate, alandala, pe care le-ai purtat în tine viața toată în așteptare și care, dintr-odată acum, pe buza sfârșitului, vin spre tine ordonându-te, renăscându-te. Devii coerent când nu mai ai ce face cu această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Dom’ depozitar...“. Știu prea bine ce înseamnă cele trei puncte din oftatul mânuitorului de cărucior, trist că nu-mi poate aduce volumele cerute. Știu și eu prea bine ce înseamnă beția în zi de salariu. De câte ori nu m-am lăsat năpădit de bucuria că sunt în bani și, cel puțin pentru câteva ceasuri, mă simțeam liber și nu-mi mai drămuiam votcile sau sticlele de vin. Puteam să comand și câte-o friptură cu garnitură. Până într-o zi când, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cum se face, nenea. Am făcut și ieri lepetiție“. S-au deschis ușile. Înaintam atent, îngrijorat. Nu eram convins că mă trezisem deplin din beție. Mă temeam să nu mă împiedic, să nu amețesc sau, și mai rău, să mă năpădească cine știe ce revoltă a stomacului tocmai la urnă. Afurisitul șut metafizic. Aerul rece mă chinuia în continuare în partea dreaptă. Mă gândeam dacă nu am probleme cu circulația. Nu s-a întâmplat nimic. Am intrat. Am votat în cabină cu șoimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acea stupidă seară când am văzut-o pe Ester acolo, nu am mai intrat decât o singură dată în local. De câte ori treceam prin fața lui, zâmbeam zgribulit, încovrigat în mine, în chirceala unei strânsori sufletești. O ciudată senzație de rușine mă năpădea, de parcă acolo, în acea seară de demult, fugind speriat de Ester, îmi descoperisem, în adevăr, micimea sufletească. Neputința de a mă desprinde din cețuri sufletești spre a mă bucura, fie și într-o iluzorie sclipire, de lumina adevărului. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stătusem cândva cu Pu. Am vărsat creștinește câteva picături din sticlă pentru amintirea ei, așa mi-a venit, de obicei nu practicam mesaje de-astea subtile cu subsolul amintirilor, apoi am făcut ceea ce știam prea bine să fac când mă năpădeau frica, amintirile, remușcările, tristețile, mâlul vremii. Am închis ochii și am tras o dușcă, urmărind cum puturoșenia aceea îmi descoperă și-mi descrie interiorul. Hălăduia prin mine, de parcă gonea în căutarea sufletului. Dinspre Sf. Ilie Gorgani băteau clopotele. Chemau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poarta. — Ghidușule, Îmi șopti el În trecere, nu fără o anume admirație. Pe cinste bombonică. Am așteptat pînă cînd Bea a intrat În clădire și am pornit-o la drum repejor, Întorcîndu-mi privirea la fiecare pas. Încetul cu Încetul, mă năpădi certitudinea absurdă că totul era posibil și mi se păru că pînă și străzile acelea pustii și vîntul acela potrivnic miroseau a speranță. CÎnd am ajuns În Plaza Catalunya, am băgat de seamă că un stol de porumbei se adunase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu bucăți de cărbune și de lemn și să le stropesc cu un duș sănătos de petrol. Între timp, mi se păru că deslușesc un scîrțîit de lemn vechi și m-am Întors o clipă să mă uit Îndărăt. Mă năpădi viziunea unor spini Însîngerați desprinzîndu-se din bușteni și, Înfruntînd Întunericul, m-am temut că văd ridicîndu-se, la doar cîțiva pași, figura acelui Crist care-mi ieșea În Întîmpinare arborînd un zîmbet lupesc. La atingerea lumînării, boilerul se aprinse cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
clatine. Tata se Îndreptă spre ușă și ridică căpăcelul vizorului. — Ce doriți la ora asta? — Ori deschideți ușa, ori o dărîmăm În șuturi, domnule Sempere. Nu mă faceți să repet. Am recunoscut glasul lui Fumero și am simțit cum mă năpădește un fior Înghețat. Tata Îmi aruncă o privire Întrebătoare. Am Încuviințat. Înăbușindu-și un suspin, deschise ușa. Siluetele lui Fumero și ale celor doi ciraci se conturau În lumina gălbuie a pragului. Niște pardesie gri tîrÎnd după ele marionete din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În pat, Îmbrățișați În tăcere. Se lăsa seara și umbrele apartamentului ardeau de purpură. În depărtare s-au auzit niște Împușcături izolate, ca În fiecare noapte de cînd Începuse războiul. Julián plîngea la pieptul meu și am simțit cum mă năpădea o sfîrșeală ce nu Încăpea În cuvinte. Mai tîrziu, după ce s-a lăsat noaptea, buzele noastre s-au Întîlnit și, la adăpostul acelei bezne apăsătoare, ne-am scos hainele ce miroseau a frică și a moarte. Am vrut să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mă privească și am vrut să-i zîmbesc, Însă În semiîntuneric abia ne ghiceam privirea. L-am urmat pe scări În sus, străbătînd treptele unde Julián o văzuse pentru prima oară pe Penélope. Știam Încotro ne Îndreptam și m-a năpădit un frig ce nu avea nimic de-a face cu atmosfera umedă și mușcătoare a acelui loc. Am urcat pînă la etajul al treilea, unde un coridor Îngust Își deschidea drum spre aripa de sud a casei. Acolo tavanul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mănăstire, În parc? Nu cumva Însuși Oliver, văzând-o căzută În genunchi În fața catafalcului Sfintei Cuvioase Parascheva, Îi strecurase pe sub haine, ca s-o sperie, În loc de-o frunză veștedă de toamnă, un melc? Și iată că melcii se Înmulțiseră, năpădindu-i Încetul cu Încetul trupul ca pe o buturugă, pentru a o umple de bale și păcat. Din Olivia mai rămăseseră Întregi doar mâinile și părul. În rest, sub rochia sa largă, „mărșăluia” foșgăind un regiment de melci... Acum, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Încât nemernicii s-au băgat, răcnind ca din gură de șarpe, sub pat. Fără să mai stea prea mult pe gânduri, masterandul și-a luat pe umeri halatul galben, asortat peisajului automnal, și s-a Întors În salonul său, proaspăt năpădit de orhidee, crini imperiali și crizanteme albe ca zăpada. Ajungând Înapoi În salon, Lawrence se apropie prudent de patul său acoperit de o pătură În carouri galbene și negre și dădu să așeze pe marginea lui; observând-l Însă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]