1,985 matches
-
despre el. Marea plăcere a lui Neculai era însă să instruiască vițeii și bărbăcuții în arta împunsului iar pe căței să-i asmută la trecători; doar ce-l auzeai sâsâind : „î-s’ sa ! î-s’ sa !” și, cutezătoare, javrele se năpusteau la aceștia. Cu atâta nevinovată curiozitate urmărea Neculai desfășurarea isprăvii, încât victimelor nici nu le da prin cap să-l probozească. El însuși nu se temea de nimic. Odată și-a tras haina peste cap și, ca un arici, s-
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
înăuntru laia se cocea în jurul vetrei. Burtoși și goi ca niște napi lucioși, câțiva puradei cu părul încâlcit îl sorbeau din ochi. Se amestecau ca furnicile așa încât, deși avu curiozitatea, procurorul nici nu putu să-i numere. Asfixiat, Zalomir se năpusti afară într-o hărmălaie ca de iad. „Duhoarea asta de dihor e o armă eficace”, gândi el. între risipituri de pereți, o gaură scobită în paie slujea de adăpost unei arătări cu lațe albe pe sub broboadă, cu un dinte
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Atingându-i gâtul, simți un puls slab. Încet, o ridică din scaun și o Întinse pe podea. Între timp, auzi pași urcând pe scări. Se repezi În colțul opus al camerei și se ascunse după draperii chiar când soldații se năpusteau Înăuntru. Timp de un sfert de oră, aceștia scotociră prin apartament, luând tot ce lăsase În urmă prima ceată. Răsturnară sertare și spintecară canapele și haine, căutând bijuterii sau bani ascunși. După ce plecară, doctorul Philobosian mai așteptă cinci minute Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Dar degeaba. De Îndată ce trage din nou aer În piept, se simte straturile de flori cu Îngrășământ și pe domnul Czeslawski, care fierbe varză alături, și ceea ce poate jura că e un borcan de muștar deschis pe undeva, toate mirosurile astea năpustindu-se către ea În timp ce-și duce o mână la burtă. Chiar atunci se deschide ușa de la dormitor. Sourmelina iese afară. Pudra și rujul Îi acoperă jumătate din chip; cealaltă jumătate, nemachiată, are o nuanță verzuie. ― Nu simți un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fie Închis la ora asta, dar, din considerente personale, În seara asta Electric Park e deschis toată noaptea, iar ceața se ridică dintr-o dată, toate pentru ca bunicul meu să poată privi pe geam și să vadă o mașinuță care se năpustește În jos pe șine. E doar un moment de simbolism ieftin, pentru că trebuie să mă supun regulilor stricte ale realismului. Cu alte cuvinte: nu se vede nimic. Ceața primăvăratică plutește pe meterezele podului Belle Isle, proaspăt inaugurat. Globurile gălbui ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
bună. Când Își ridică din nou privirea, vede Packardul mergând mai departe. E imposibil să-și dea seama dacă Zizmo Încearcă să vireze, să oprească. Lefty se ridică În picioare, n-are nimic rupt, și se uită cum Zizmo se năpustește frenetic În beznă... cincizeci de metri... șaptezeci... nouăzeci... până când, dintr-o dată, se aude altceva. Acoperind vuietul motorului, apare un zgomot de crăpătură, urmat de un tremurat care se simte sub tălpi când Packardul atinge o pată Întunecată pe lacul Înghețat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
sătulă să mai Îndure expunerea), ultimul lucru pe care mingea de hochei Îl simboliza era Timpul Însuși, imposibilitatea de a-l opri, felul În care suntem prizonierii corpurilor noastre, care, la rândul lor, sunt prizonierele Timpului. Mingea de hochei se năpustea Înainte ca o rachetă. Mă lovi În lateralul măștii de portar, de unde ricoșă În centrul plasei. Am pierdut. Hornets erau În al nouălea cer. Plină de rușine, ca de obicei, m-am Întors În sala de gimnastică. Cu masca În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și patru. Douăzeci și trei februarie - două sute șase. Am așteptat până pe douăzeci martie, ziua de naștere a Capitolului Unsprezece. Când vocea i-a anunțat numărul de recrutare - era două sute nouăzeci și n-avea să meargă niciodată În război -, m-am năpustit la el În cameră. Capitolul Unsprezece a sărit din pat. Ne-am uitat unul la celălalt și - lucru nemaiauzit Între noi - ne-am Îmbrățișat. În toamna următoare fratele meu a plecat: nu În Canada, ci În Ann Arbor. Am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
obrajii Încă netezi, mușchii nedezvoltați, și totuși, În mod invizibil și totuși inconfundabil, Începusem să eman un soi de masculinitate prin felul În care aruncam În sus și prindeam guma de șters, de exemplu, sau prin felul În care mă năpusteam În deserturile oamenilor cu lingurița, prin desimea sprâncenelor mele Împreunate sau prin dorința de a discuta cu oricine În contradictoriu În clasă, când eram În schimbare și Înainte să mă schimb atunci am avut destul de mult succes la școala mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Încetezi, Jerome. Obiectul Încerca acum să se ridice. Își trase picioarele din poala mea și Începu să se dea jos din balansoar. Dar Jerome făcu prima mișcare. Își desfăcu brațele, cu haina ca niște aripi, și sări de pe balustradă. Se năpusti asupra Obiectului. Chipul Îi era În continuare impasibil. Nu i se mișca nici un mușchi, În afară de cei ai gurii. Șuiera și croncănea În continuare În fața Obiectului, În urechile ei: ― Lesbiano, lesbiano, lesbiano, lesbiano! ― Termină! Încercă să-l lovească, dar băiatul Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
un semnal de alarmă În cap, așa că Într-un acces de furie, l-am pocnit pe Jerome. Era mai mare decât mine, dar Îl prinsesem nepregătit. I-am tras una În față. A Încercat să se Îndepărteze, dar m-am năpustit În el și inerția mea l-a doborât la pământ. M-am cățărat pe pieptul lui, țintuindu-i brațele cu picioarele. În cele din urmă Jerome nu mai opuse rezistență. Rămase Întins pe spate, Încercând să pară amuzat. ― Să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
luxul ăsta. Am traversat Încăperea. Capitolul Unsprezece s-a ridicat și apoi ne-am Îmbrățișat, legănându-ne. ― A murit tata, Îmi repeta fratele meu În ureche. A murit. L-am Întrebat ce se Întâmplase și mi-a povestit. Milton se năpustise peste frontieră. Părintele Mike era și el pe pod. Acum era În spital. Vechea servietă a lui Milton fusese găsită În rămășițele Gremlinului, plină de bani. Părintele Mike mărturisise totul la poliție: stratagema cu răpirea, răscumpărarea. După ce aceste informații s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ce semnifică. Înțelegi, astfel, cititorule, obsesia ce mă cuprinsese atunci? Pornisem cu pași mici, într-un fel amenințători, spre băiatul de culoare. Cu aceeași bucurie infantilă cu care urcase și scările, fugi în camera a cărei ușă era deschisă. Mă năpustii după el fără să gândesc. În clipa în care eu intrasem, ușa se închise după mine și mă gândeam bucuros că nu mai avea unde fugi și că trebuia să-mi răspundă la întrebări. Măcar titlul să-l știu! Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Mintea mea rămânea inviolabilă. Cum pot înnebuni dacă... violez intimitatea altuia? Simplu, zise el, ca și cum ar fi explicat adunarea elementară. Creezi o prăpastie a nebuniei înaintea gândurilor tale... ca un gard, numai că e altfel. Și cineva care s-ar năpusti asupra gândurilor tale ar cădea în nebunie și nu ar mai apuca să-ți citească mintea. Acum... nebunia asta nu o conjuri pur și simplu. Ea derivă din înțelegerea pe care o ai asupra lumii. Trebuie să știi și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
încă rătăceau. Îi vroiam pe toți. Și-au dat seama că statu quo-ul se schimbase! Am simțit încercarea lor de a mă încarcera din nou, dar voința mea era prea puternică. Respinsesem barele reci ale singurătății și pustietății și mă năpustisem asupra tuturor. Erau slabi și neajutorați. Erau prea firavi pentru voința mea. Eram stăpânul lor! La picioarele mele stătea el, cel care câștigase sprijinul tuturor. Părea un aristocrat din Secolul Luminilor. Mustața roșie, învârtită în mod caracteristic foștilor baroni, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
din Univers. Ca să umple tăcerea stânjenitoare, regele spune: — Ați observat și voi că în natură focul este elementul cel mai plin de mișcare... Avem și un falus aici, pufnește una dintre fete cu palma peste gură. Mai multe profesoare se năpustesc la ea: — Nu-i nimic de râs... — ...și nimic obscen... — Da’ ce-am zis? protestează fata. — Taci, obraznico! Asta-i tot Claudia, suspină Occia. Aude un „pleosc“ dat cu sete, urmat instantaneu de țipete de plâns. Lângă ea, Domitia - căreia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
amulete ridicole și de farmece stupide ca să vă protejați viața, suduie Rufus printre dinți. Avansează repede spre centrul încăperii, fără să le dea timp celor dinăuntru să-și revină din mirare. Da’ tu pe unde mama mă-tii umbli? se năpustește la el Vittelius. Dă cu ochii de german și reproșul îi moare pe buze. — Ah! rostește moale. Ați discutat din câte văd... Rufus își iese cu totul din minți: — N-am discutat nimic! urlă furios. Bufnește cu năduf: — Și tu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se repede furios în mulțime, stropind cu sânge de jur împrejur și împungând cu coarnele. Se produce o busculadă. Cei ce stau dincolo de zidul in cintei, neștiind ce se întâmplă, se panichează. Unii strigă îngro ziți, alții dau să se năpustească înăuntru. — Să fie acesta semn al unei cumplite năpaste ce ne așteaptă? întreabă Paterculus cu glas sugrumat. Nero își verifică mai întâi cu atenție toga pe toate părțile, să vadă dacă nu cumva a fost pătată. Își simte mâna dreaptă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
punte, dar când mi-am pus piciorul pe scară, vasul s-a înclinat pălit de o lovitură cruntă. Era să mă prăvălesc pe scară. Aceea a fost clipa când ne-a zguduit primul val uriaș. Un șuvoi de apă se năpusti în jos din capul scării. Am încercat să mă ridic, dar puhoiul acela năvalnic m-a strivit și m-a dat peste cap. Rămas fără rozariul pe care-l aveam prins la cingătoare, am bâjbâit prin apă, m-am sprijinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ce năvăleau înăuntru peste bord și azvârliți în larg. La strigătul meu, Tanaka Tarozaemon veni în fugă pe culoar cu sabia. Am țipat la el să-i stăvilească pe negustori. Tanaka își trase sabia și urlă la negustorii care se năpusteau desperați pe scară. Negustorii șovăiră, dar se opriră. Corabia începu să miște înainte și înapoi, nu numai să se legene. Eu mă străduiam din răsputeri să rămân sprijinit de perete. De pe punte răsuna doar un vuiet năprasnic de talazuri ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
către Zeul Dragon, dar la un moment dat se opriră. La scurtă vreme după aceea se auzi dintr-o dată un țipăt care putea fi un urlet de spaimă sau un strigăt de furie. Hubloul cabinei se sparse și valurile se năpustiră înăuntru. Apa doborî doi oameni care se aflau lângă hublou și se izbi de încărcătură. Oamenii înghițiți de ape dădeau din mâini desperați, dar în clipa în care se prinseră de încărcătură, vasul se înclină în față și apa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
până la genunchi. Cuferele grele se legănau înainte și-napoi ca și cum ar fi avut cine știe ce diavol înăuntru. Uitând ordinul căpitanului, unii ajunseră până la scară încercând să-și caute refugiu pe punte, dar fură numaidecât doborâți de șuvoiul de apă ce se năpustea în jos pe scări. După patru ore, corabia ieși în sfârșit din raza furtunii. Valurile erau agitate, dar nu mai treceau peste bord. Pe punte zăceau într-o vălmășeală de nedescurcat unelte marinărești zdrobite și rămășițele unui catarg doborât. Câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ca un brici. Aveam sentimentul că glasul său grav se va încleșta ca o ghiară în argumentele mele dând la iveală părțile slabe ca pe niște răni sângerânde. Fără îndoială că la cel mai mic semn de destindere, se va năpusti asupra mea cu întrebări viclene sau îmi va întinde o capcană de cuvinte, pândindu-mă să mă contrazic în logica mea. Am încercat să-mi închipui, una câte una, întrebările cu care ar putea el să mă lovească. O să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sunt acoperite pe de-a întregul de măslini. Față de ținuturile înalte din Mexico, aici e zăpușeală. Japonezii stau în barăcile fortăreței Acapulco. Toată ziua dorm ca dușii de pe lume. Ca și cum toată vlăguirea și istoveala îndurate atâta vreme s-ar fi năpustit asupra lor dintr-o dată, nu fac decât să doarmă buștean fără să iasă afară măcar. Împrejurul barăcilor e liniște. Doar țipetele ascuțite ale pescărușilor ce se aud din când în când dinspre golf mai sparg liniștea. Corabia va porni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
poată ridica, iar noi puteam trage prin ea, și singurul fel În care puteau trece era să se cațere peste ea. Era o minunăție. Au Încercat să se cațere și noi Îi măcelăream de la peste patruzeci de metri. S-au năpustit peste ea, și chiar și ofițerii s-au băgat În față și au Încercat să-i facă ceva. Era obstacolul perfect. Aveau ofițeri foarte buni. Ne-am enervat Îngrozitor când am auzit că a cedat flancul și că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]