7,852 matches
-
exegeți), care susține că el "îl întruchipează pe viitorul mareșal Pilsudski"13. Totodată, constatăm imediat o semnificativă îndepărtare a personajului de model. Boleslaw Stadnicki nu mai are tragismul și aura de eroism ale prototipului său. El se bucură de simpatia naratorului, dar de o simpatie implicînd o undă de ironie, vădind o superioritate clară. În descrierea sa - "mititel, tinerel, - abia trecuse de douăzeci de ani, - frumușel, rotunjel la față, cu părul castaniu deschis, aproape blond, lipit lucios de craniu, tăiat just
Începuturile Publicistice ale lui Constantin Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9082_a_10407]
-
După acest roman reușit, o altă carte made in Romania nu mi se pare, sub nici un chip, recomandabilă. Spiritul de observație e, aici, deprins fără alte avataruri empirice. Lejeritatea povestirii își are contraponderile episodice în multe din apucăturile tinerești ale naratorului. Subiectul e tentant, realist - chiar la modul jurnalistic - și real. Personajul Ioan Timiș Palatinus, bibliofilul orb din Moneasa, cel care trăia din sinecura demnă și luată în serios a masajului, a fost, până în aprilie 2006, un om în carne și
Un final românesc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9115_a_10440]
-
de o anume tradiție și de câteva locuri comune, dar cu un remarcabil simț al poveștii. Al poveștii, vreau să spun, și al poveștilor, al povestirii și al povestitorului, al povestașului ș.a.m.d. Familia lexicală, adică, în întregul ei. Naratorul, Teodor Moldovan, revine în țară după douăzeci de ani de sufocantă și bănoasă carieră elvețiană, căutând o veche iubire - Valeria - și o la fel de veche pasiune devorantă - legendele. Ca adolescent, înregistra pe casete sute de întâmplări de necrezut istorisite de ciobani
Un final românesc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9115_a_10440]
-
conflict propriu-zis nu există, iar intriga este și ea slab schițată. Perspectiva din care sunt prezentate evenimentele este una subiectivă. Formula estetică a acestui tip de roman (obiectiv) nu este respectată, lipsind atitudinea obiectivă a autorului. Caracterul de idealitate a naratorului, singurul personaj cu o viziune și cu un comportament corect din întreg romanul, erodează fondul de autenticitate al scrierii. Personajele sunt schițate, portretizate corect, nuanțate chiar, dar nu au o psihologie proprie, sunt palide sub raportul filozofiei lor de viață
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9131_a_10456]
-
sprijine pe obiectele de artă, iar corpurilor și operelor să comunice: și unele și altele au același grad de autenticitate. Rivalitatea din interior Aceste obiecte provin dintr-o colecție. Colecția tatălui, care a invadat într-o așa măsură casa, încît naratorul/Jan Lawers își amintește că, mic fiind, dormea cu o statuie africană sub pat. Replica amuză publicul, dar auzind-o, am simțit în adîncul meu, eu, fiu de colecționar, acel sentiment dublu, de fascinație și de exasperare, pe care îl
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
Sîrbu aparțin corinticului, care, deseori, după cum arăta Manolescu, își îngăduie "să abordeze frontal, deschis și radical politicul și să mitizeze politicul, apelînd la alegorie, parabolă, utopie". Adoptînd o atare modalitate de expresie în Lupul și Catedrala, Sîrbu îl situează pe Narator în centrul discursului, nu doar prin faptul că discursurile tuturor celorlalte personaje se raportează direct la spusele sale, ci și prin conținutul monologului său ce transcrie fidel gîndurile scriitorului. E o situare ontologică a eului auctorial în relație cu lumea
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9139_a_10464]
-
Scylla și Carybda, să se ferească de nuiaua magică a Circei, să nu ajungă victima mîniei zeilor. însă spre deosebire de Ulise, acesta eșuează. în ciuda nefericirii sale, el nu părăsește totuși cîmpul de luptă, străduindu-se a păstra, în subiectivitatea ipostazei de narator, valorile pe care realul imund i le-a refuzat. Ironia e o tentativă de depășire a tragicului, după cum scepticismul e un rezultat al depășirii condiției de frustrat. "Idealul meu de proză, declara Sîrbu, e unul de defulare filosofică și de
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9139_a_10464]
-
dar nici amar-auster, precum unchiul mort de tânăr, el încearcă să le preia și să le topească biografiile într-o poveste coerentă și semnificativă. Plăcerile sale, câte sunt, aparțin umilului cronicar al unei mari familii. Alternarea celor două planuri (reflecțiile naratorului, la care numai cititorul are acces, respectiv cuvintele și gesturile lui "servite" celorlalte personaje) dă componenta dramatică a romanului, la fel de spectaculară ca la Petru Dumitriu. În mod logic, eroul cărții îi va substitui pe eroii vieții. Accentul se deplasează de pe
Clopotul spart (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9228_a_10553]
-
și tânărul grăsuț, cu dioptrii intelectuale, pentru care lupta de clasă e motorul istoriei, nu apare nici cel mai mic numitor comun. Tineri studenți, Babis și Leo, deși se întâlnesc, par că trăiesc în lumi complet diferite. Autorul, ca și naratorul, caută de fapt unghiul potrivit din care istoriile personajelor centrale să fie rulate fără pierderi ori adăugiri de substanță umană și halou simbolic. E un pariu foarte dificil, pe care Constantin }oiu îl câștigă într-o manieră eclatantă. Cu toată
Clopotul spart (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9228_a_10553]
-
că avem de-a face cu un insider, iar descrierea fizică a unuia dintre șefi trimite cu gândul la Bogdan Ficeac, deschiderea eroului spre valorile spiritului) te pot face să crezi că personajul nu este decât un alter ego al naratorului și, implicit, al autorului. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa. De aceea, în Epilog, naratorul se distanțează ironic de personajul său: "Pavel Samsonov nu a fost atât de ghinionist cum câteva dintre cunoștințele sale s-au grăbit să-l
Farmecul și banalitatea răului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9310_a_10635]
-
cu gândul la Bogdan Ficeac, deschiderea eroului spre valorile spiritului) te pot face să crezi că personajul nu este decât un alter ego al naratorului și, implicit, al autorului. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa. De aceea, în Epilog, naratorul se distanțează ironic de personajul său: "Pavel Samsonov nu a fost atât de ghinionist cum câteva dintre cunoștințele sale s-au grăbit să-l califice. Chiar și autorul acestor rânduri care, la rândul lui, s-a pripit încropind să se
Farmecul și banalitatea răului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9310_a_10635]
-
un om apropiat pentru ca apoi, odată publicată cartea, să interzici orice lectură în cheie biografică, pe considerentul că ai făcut literatură. Vrând-nevrând, discuția își deplasează accentul din sfera literarului în cea existențială; și distincțiile școlărești invocate de Cezar Paul-Bădescu (autor - narator - personaj) sunt ignorate tacit. Nu toți cititorii cunosc însă dedesubturile, albiturile din care a ieșit acest roman. Mă număr printre fericiții ignoranți care nu știu cum e de fapt Luminița; și, neștiind, pot evalua cartea ca un produs literar. Miza autorului aceasta
Rufe murdare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9307_a_10632]
-
pp. 36-37). Personajul bate aici câmpii fără grație. E dreptul lui. Dar fragmentul ca atare, extrem de prost scris, este imputabil autorului. Am mai vorbit despre acest "alibi" naratologic al unora dintre prozatorii de azi: nu ei își scriu cărțile, ci naratorul la persoana întâi. Ei doar le semnează... În Luminița, mon amour, asemenea jenante derapaje sunt totuși puține. ținându-se strâns de povestea eșecului său, urmărind-o episod cu episod și descoperind noi nivele de iad conjugal, autorul-actant are la dispoziție
Rufe murdare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9307_a_10632]
-
avem suficient de mulți profesioniști ai romanului. Literatura română a mizat în roman, în privința construcției narative, pe trei direcții. Prima și cea mai productivă a fost a romanului-povestire, strălucit exemplificată de Mihail Sadoveanu. Este rezultatul unei mentalități tradiționaliste sau autohtoniste. Naratorul se situează, cu o relativă inocență, într-un raport democratic cu celelalte personaje. Narațiunea are o fluență temporală omogenă, declanșând cel mai adesea o retrospectivă nostalgică. A doua cale urmată este a romanului-nuvelă, foarte bine organizat secvențial. E cazul tipic
Starea prozei (file dintr-un carnet) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9309_a_10634]
-
relativă inocență, într-un raport democratic cu celelalte personaje. Narațiunea are o fluență temporală omogenă, declanșând cel mai adesea o retrospectivă nostalgică. A doua cale urmată este a romanului-nuvelă, foarte bine organizat secvențial. E cazul tipic al lui Liviu Rebreanu. Naratorul se află deasupra lumii pe care o inventează, fără să aibă vreun raport de comunicare cu personajele. Temporalitatea e împărțită rațional în fragmente din-tr-un puzzle ce se îmbucă foarte ușor, într-o cronologie previzibilă. Cea de-a treia cale - aceea
Starea prozei (file dintr-un carnet) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9309_a_10634]
-
roman politic esopic scris în literatura română modernă. Cititorul trebuie să descopere realitatea printre rânduri, să caute subtextul. Cartea are 21 de capitole: sunt 21 de fețe ale răului lumii și cea mai puternică legătură între ele este absurdul. Un narator sau, mai des, o naratoare anonimă consemnează scene de viață cotidiană. Lumea e schimbată, de nerecunoscut, în cel mai concret mod cu putință: munții dispar, căci totul trebuie să fie nivelat, fără relief, oamenii au nevoie de alte capete ca să
Povești pentru adulți by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9404_a_10729]
-
dizolva" în text, a-l face un "obiect", o "figură" a acestuia, cu conștiința mereu trează a acelei ordini a textului care reface structura lumii înseși - o proză care se vrea și reușește să fie un document personal al unui narator care spune doar ceea ce se știe, ceea ce cunoaște și pentru care deviza este aceasta: "eu trebuie să fiu doar atît: verosimil". Punctul de plecare al celor treisprezece texte din volumul de debut, Acte originale. Copii legalizate, este clipa în care
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
Una dintre narațiunile care îi aparțin se intitulează Cal pe deal lîngă satul Nereju; nu doar titlul trimite la pictură, ci și perspectiva celui care privește și relatează ceea ce vede: realitatea este desfăcută în planuri, inventariate cu ochi expert, drumurile naratorului fiind cele ale culorilor peisajului. Altădată, iubirea se consumă într-o "defilare de imagini" (Date sumare despre Arno Schmidt), realitatea este supusă unei emisiuni neîncetate de privire ( Sinuosul melc al dimineții), făptura "suge" cu lăcomie dezordinea acută a unui "haos
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
pe aceasta, a noastră, cu detașare și înțelegere: activitatea intelectuală - și toate personajele cărții asta fac, într-o formă sau alta - de-formează realul, supunîndu-l apoi unei operații aproape brutale de reanimare. Scrisul este "noua terapie" pe care o folosesc naratorii din cărțile lui Gheorghe Crăciun; acordînd atenția cuvenită aspectelor sociale ale producerii textului (fapt prezent la majoritatea prozatorilor textualiști), personajele caută mereu refugiul în text. Și pentru că autorul nu doar povestește, ci și interpretează critic propriul text, în chip de
O lume de citate by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9446_a_10771]
-
în mlaștină și la o aventură comună până la deșertul luat drept o plajă), modalitățile narative predilecte sunt acelea ale confesiunii, povestirii și dialogului pe marginea celor trăite. Viața profesorului și viața Eleonorei nu sunt expuse - fie și sumar - de către un narator omniscient și omnipotent, care să pătrundă cu privirea până în cele mai ascunse cotloane ale intimității lor. Ies la lumina paginii din vorbele pe care se hotărăsc să le spună el și ea, din confesiunile pe care și le fac, din
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
Radu Aldulescu constă nu doar în redirecționarea surprinzătoare a conflictului, ci și în conversiunea operată cu artă. Oamenii nu mai sunt aceiași, după ce au respirat aerul Demonului; iar lucrurile încep să iasă din rosturile lor, printr-o drăcească trepidație. Privirea naratorului e deodată obosită și tulbure, episoadele ce urmează fiind văzute ca printr-un geam murdar. Faptele se succed, de acum încolo, fără noimă - și cu o lentoare exasperantă. Distanța dintre subiectul cunoscător și obiectul descris va apărea, de multe ori
Viață de câine (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9518_a_10843]
-
Canicula imbecilizează, constată Caragiale în Căldură mare, care, prin compensație implicită, e unul dintre cele mai răcoritoare momente ale sale, din categoria "se poate și mai rău". Canicula bucureșteană e pretextul de la care pornește Camil Petrescu în Patul lui Procust. Naratorul său, un dandy cu mare avere și pretenții corespunzătoare, fiul educat al analfabetului milionar Tănase Lumânăraru, e dezgustat de spectacolul transpirat și lipicios al Capitalei interbelice. Dar e atras de el mai ceva ca musca de hîrtia specializată. Personajul e
Antidotul literar al caniculei by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9533_a_10858]
-
colectivă doar datorită hanului cu același nume, care tocmai și-a găsit proprietarii), interiorizând nuanțele unui tablou estompat de fumul veacurilor, împreunând relatări istorice cu viziunile apocrife ale unor personaje din anturajul imediat, tip Marioritza sau Dante Negro, actor și narator, spion și artist, fascinat el însuși de personalitatea iluminatului bei armean, lăsându-se deturnat de la misiunea sa de ucigaș cu simbrie. Reconstituirea începutului de veac XIX românesc și european evită cu succes o imagine stufoasă de tip arheologic sau ostentativ
Intrigă și iubire în Principate by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9526_a_10851]
-
posibilul, în contraponderea realului, nu se poate abține de la demistificarea literaturii. în Nesfârșitele primejdii presupune o satisfacție a instaurării convențiilor narative, afișate la îndemâna cititorului ademenit că are acces la secretul producerii romanului. Construcția și deconstrucția, credibilizarea și decredibilizarea narațiunii, ficționalizarea naratorului și verosimilizarea romancierului ca personaj devin un fel de joc de societate la care este invitat să participe cititorul. Nesfârșitele primejdii e o carte care cuprinde cu larghețe, enciclopedic și umoristic, întregul repertoriu de convenții ale metaromanului, ale postmodernismului epic
Jocul cu ficțiunea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9586_a_10911]
-
se schimbă natural, (hiper)realismul cotidian se topește în vis sau alune-că în metafizic, unghiurile din care este "filmată" acțiunea variază de la un capitol la altul, același eveniment este văzut din mai multe perspective, prin reveniri succesive și schimbare a naratorului. Dincolo de toate este miza pe poveste, intenția autorului de a-și seduce potențialii cititori prin relatarea unor istorii memorabile, care pot fi oricând (re)povestite. Într-un fragment cu valențe eseistice, autorul face un elogiu poveștii care, după spusele unora
Destine în derivă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8032_a_9357]