911 matches
-
scrie: « noi suntem judecătorii de instrucție ai oamenilor și ai pasiunilor lor, cu alte cuvinte, suntem moraliști experimentatori». Literatura naturalistă este o sinteză între tipul balzacian și antieroul flaubertian și generează personaje arhetipale, golite de individualitate. Preeminența lui Zola în cadrul naturalismului este indiscutabilă, deoarece, în esență, curentul literar s-a catalizat în jurul acestui scriitor. Școala naturalistă este frecvent numită și "Școala din Médan", după numele casei ce i-a aparținut lui Zola și unde scriitori adepți ai mișcării naturaliste ca Joris-Karl
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
Maupassant obișnuiau să se reunească în timpul serii. Volumul colectiv al acestora din 1880, "Les Soirées de Médan", este și rezultatul dorinței lui Zola de a închega un grup care să împărtășească ideile curentului de gândire. Din păcate, în afară de opera zoliană, naturalismul a mai dat foarte puține creații majore. Stéphane Mallarmé declară: « Pentru a reveni la naturalism: am impresia că trebuie să îl înțelegem prin prisma literaturii lui Émile Zola și că acest cuvânt va muri, când Zola își va fi terminat
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
de Médan", este și rezultatul dorinței lui Zola de a închega un grup care să împărtășească ideile curentului de gândire. Din păcate, în afară de opera zoliană, naturalismul a mai dat foarte puține creații majore. Stéphane Mallarmé declară: « Pentru a reveni la naturalism: am impresia că trebuie să îl înțelegem prin prisma literaturii lui Émile Zola și că acest cuvânt va muri, când Zola își va fi terminat opera .» Zola este un scriitor deopotrivă de minuțios și de metodic. Descrie astfel maniera sa
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
caracteristici importante ale artei romanești (de exemplu, absența unor opinii despre transfigurarea realului prin implicarea elementelor fantastice și mitice) au fost de natură să-i facă scriitorului un portret trunchiat și prea simplificat, de care au profitat din plin adversarii naturalismului. Henri Mitterand a scris așadar că « trebuie să-l apărăm pe Émile Zola de el însuși, la fel de bine cum îl apărăm de critici. De el însuși, pentru că a dat metodelor sale de lucru o descriere prea inexactă, folosindu-se prea
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
de sărăcie. Începerea seriei "Les Rougon-Macquart" marchează o schimbare completă a strategiei romancierului, față de cele patru romane cu care a debutat. Zola a simțit, după apariția lui "Thérèse Raquin" că a epuizat un model și că, pentru a asigura continuarea naturalismului, nu trebuie să se lase ferecat de orizonturile înguste impuse de primele sale încercări literare. Ciclul se bazează pe povestea unei familii ce a rezultat prin îmbinarea a două ramuri: Rougon, ramura legitimă, mici negustori și mici burghezi de provincie
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
care, eliberându-se de teoriile foarte riguroase, vor accepta o interpretare mai logică , mai sensibilă a vieții. Cred într-un tablou al adevărului mai larg, mai complex, într-o deschidere mai mare a umanității, într-un soi de clasicism al naturalismului .» Acest comentariu vine în contextul apariției « neonaturalismului », ilustrat de autori ca Anatole France și Maurice Barrès, ale căror producții evoluează către specia "romanului-teză" ("roman à thèse"). După "Les Rougon-Macquart", Émile Zola decide să se aventureze în redactarea unui roman ce
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
acordate Operei din Paris. În mod paradoxal, Émile Zola cultivă o anume admirație pentru Richard Wagner. Scriitorul a fost, fără îndoială, atras de aspectul revoluționar al muzicianului german, care a dezlănțuit scandaluri comparabile în intensitate cu cele provocate de publicațiile naturalismului. Întâlnirea lui Zola din 1888 cu Alfred Bruneau marchează un punct de cotitură. Acesta îi propune să pună romanul "Le Rêve" pe muzică, în colaborare cu livretistul Louis Gallet, operă la care Zola participă activ. Este un succes. Din acel
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
1905 și "Sylvanire sau Parisul în dragoste" ("Sylvanire ou Paris en amour"), terminat de Zola chiar cu câteva zile înainte să moară. Fără să înregistreze succese de scenă fenomenale, teatrul liric consolidează renumele lui Zola și îi permite să pună naturalismul în scenă și să-i dea viață. Alături de Charles Baudelaire și de frații Goncourt, Zola este unul din cei mai importanți critici de artă de la a doua jumătate a secolului al XIX-lea și un mare apărător al noilor tendințe
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
de-al doilea deceniu al secolului al XX-lea, și-o revendică o serie de tendințe, de grupări, de creații - în general diverse, succedându-se nu fără o anumită atitudine polemică - care au la bază un protest împotriva academismului și naturalismului, îndepărtând din imaginea plastică elementele lumii vizibile, redate până atunci de așa zisă artă figurativă, și așezând în locul lor un sistem de semne, linii, pete, volume, ce ar trebui să exprime, în formă pură, acțiunea raționalității și sensibilității umane. Plecând
Artă abstractă () [Corola-website/Science/299281_a_300610]
-
lui Gogol și George Sand din "Omul dedublat", respectiv " Un hoț cinstit" sunt atât de evidente, încât Dostoievski a fost acuzat chiar de plagiat de către unii contemporani ai săi. Câțiva critici au plasat creațiile de debut ale scriitorului în fruntea « naturalismului sentimental » (termen introdus de Apollon Grigoriev). Evoluția ulterioară a operei lui Dostoievski a cunoscut un viraj surprinzător spre literatura fantastică. În "Jurnalul unui scriitor" apar trei povestiri de acest gen: "Bobok", " Visul unui om ridicol" și "O femeie blândă". În
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
mult pe umanitatea "in extremis", pe omul care atinge trăiri de o intensitate maximă, Dostoievski nu a excelat și în descrierea vieții cotidiene, a peisajelor, a arhitecturii urbane, așa cum au reușit reprezentanți ai realismului (Balzac, Tolstoi, Turgheniev, Flaubert) sau ai naturalismului (Émile Zola). Nikolai Strahov, care îl cunoștea personal pe Dostoievski, afirmă: « Feodor Mihailovici nu a fost un maestru al călătoriilor; nu-l preocupau prea mult nici natura, nici monumentele istorice sau lucrările de artă, exceptându-le poate pe cele mai
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
mistică, o succesiune apostolică, de la singurul zămislitor la singurul zămislit.” mai declară Dedalus. Opera lui James Joyce este greu încadrabilă, corespunzând în mare parte modernismului ("Ulise" este considerat o capodoperă a acestui curent), dar și unor mișcări ca realismul și naturalismul (în special prin povestirile din "Oameni din Dublin"). Cristopher Buttler crede că lucrările lui Joyce, de la "Stephen erou" până la "Veghea lui Finnegan" marchează niște pași esențiali ai evoluției literare de la epoca simbolistă la postmodernism. Harry Levin afirmă că "Portret al
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
din "Oameni din Dublin"). Cristopher Buttler crede că lucrările lui Joyce, de la "Stephen erou" până la "Veghea lui Finnegan" marchează niște pași esențiali ai evoluției literare de la epoca simbolistă la postmodernism. Harry Levin afirmă că "Portret al artistului în tinerețe" aparține naturalismului, iar "Veghea lui Finnegan" experimentului simbolist. Stuart Gilbert compară sincretismul stilistic al lui Joyce cu maniera poantilistă a unor artiști plastici ca Seurat: „combinația aceea de naturalism, simbolism și precizie tectonică pe care o vedem, de exemplu, în arta lui
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
simbolistă la postmodernism. Harry Levin afirmă că "Portret al artistului în tinerețe" aparține naturalismului, iar "Veghea lui Finnegan" experimentului simbolist. Stuart Gilbert compară sincretismul stilistic al lui Joyce cu maniera poantilistă a unor artiști plastici ca Seurat: „combinația aceea de naturalism, simbolism și precizie tectonică pe care o vedem, de exemplu, în arta lui Seurat, își are omologul literar în "Ulise" și, mai ales, în "Veghea lui Finnegan"; într-adevăr, urzeala acestei din urmă lucrări (precum și metoda compoziției) este complet poantilistă
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
tot mai multe comenzi. În 1599, începe lucrul la seria dedicată vieții Sfântului Matei, pentru capela "Contarelli" a bisericii "San Luigi dei Francesi". În 1602, termină versiunea a doua a tabloului "Sfântul Matei cu Îngerul". Prima variantă fusese considerată, datorită naturalismului său, nedemnă pentru o biserică. Firea lui rebelă răbufnește și în viața cotidiană, lansează în mod public critici ironice la adresa adversarilor săi. Pictorul Givanni Baglione îi intentează un proces pentru calomnie, în 1604 este acuzat că a aruncat o farfurie
Caravaggio () [Corola-website/Science/298785_a_300114]
-
lui Searle. Argumentul împotriva a ceea ce el numește " AI puternic" este parte a unei poziții ceva mai largi, ce cuprinde relația dintre minte și corp. Searle se opune deopotrivă dualismului și reducționismului în favorea unei poziții pe care o numește " naturalism biologic." Punctul său de vedere caracterizează conștiința drept un fenomen emergent al organismului care are doar proprietăți fizice (analog modului în care presiunea unui gaz e o proprietate emergentă a milioanelor de molecule care se ciocnesc). Intenționalitatea stă în inima
John R. Searle () [Corola-website/Science/298877_a_300206]
-
stilul Wagnerian, Debussy a furnizat elemente preluate selectiv și a creat un nou stil cu particularități de limbaj și estetică proprie. Alt reprezentant al impresionismului este Maurice Ravel. Impresionismul literar a apărut în literatura de limbă germană ca reacție împotriva naturalismului, considerat exagerat și neartistic. Formele preferate sunt poezia lirică, proza scurtă, piese dramatice într-un act, toate slujind modului de exprimare subiectiv. Printre reprezentanții cei mai importanți se numără Arthur Schnitzler,Hugo von Hofmannsthal, Rainer Maria Rilke. În Franța corespondentul
Impresionism () [Corola-website/Science/297828_a_299157]
-
au fost și ele importante în această perioadă. În 1871, Holger Drachmann și Karl Madsen au vizitat Skagen în nordul extrem al Iutlandei unde au construit rapid una din cele mai de succes colonii artistice ale Scandinaviei, specializându-se în naturalism și realism, respingând abordarea tradițională favorizată de Academie. Găzduită de Michael Ancher și de soția sa Anna, acestei colonii i s-au alăturat apoi și P.S. Krøyer, Carl Locher și Laurits Tuxen. Toți au participat la pictarea peisajelor din zonă
Danemarca () [Corola-website/Science/297801_a_299130]
-
însă nu sunt deloc reprezentative, nu arată încă pe viitorul scriitor. În anii următori, Lagerkvist caută, cu o hotărâre fermă și cu un țel precis, să-și găsească o cale proprie în estetică. Aspirațiile și căutările sale îl îndepărtează de naturalism și de simbolism și constituie prima căutare sistematică a unui punct de vedere modernist în literatura suedeză. După o călătorie la Paris (1913), unde studiază expresionismul și cubismul prin prisma picturii franceze, Lagerkvist vrea să treacă la o totală reînnoire
Pär Lagerkvist () [Corola-website/Science/297873_a_299202]
-
ei sunt cei care stau în pragul modernității. Ieșind în aer liber, părăsindu-și atelierul în căutarea autenticului în natură, impresioniștii au impus folosirea culorilor pure, neamalgamate. Fauviștii vor dezvolta această premisă, vor renunța însă repede la spațiul, lumina și naturalismul predecesorilor lor. Ei se află totodată și sub influența lui Van Gogh și Gauguin, pe care îi consideră precursorii noii maniere de abordare a culorii în pictură. Fauvismul ajunge la maturitate sub influențe dintre cele mai variate. Un rol important
Fauvism () [Corola-website/Science/297945_a_299274]
-
prin faptul că absurditatea lui se reduce la natura umană și îndeamnă cititorul la analiză critică. Acțiunea în sine este redusă, lăsând loc monologului interior pentru fiecare personaj în parte. Caracterul oarecum fastidios al acestei tehnici literare este compensat de naturalismul gândurilor personajelor: moarte, tortură, furt, posesiune; nici chiar gândurile lui Kien nu scapă acestei caracterizări, deși ele sunt atenuate la el prin aluzii literare. Romanul a fost scris pe când autorul se afla la Viena, o perioadă descrisă în volumul memorialistic
Elias Canetti () [Corola-website/Science/308616_a_309945]
-
Școala de Științe Politice (École des Sciences politiques). Paralel, urmează și cursurile Școlii de Limbi Orientale. La vârsta de 18 ani, tânărul Paul Claudel părea promis unui perfect conformism intelectual, credea ceea ce credeau majoritatea oamenilor ziși cultivați ai vremii, pozitivismul, naturalismul: accepta ipoteza monistă și mecanicistă în toată rigoarea ei, că totul era supus Legilor și că lumea era o înlănțuire de efecte și de cauze, și pe care știința le va descurca perfect într-un viitor previzibil. Trăia în imoralitate
Paul Claudel () [Corola-website/Science/308102_a_309431]
-
Veneția și la Padova a numeroși artiști din Toscana - între alți, pictorul Fra Filippo Lippi și sculptorul Donatello - a contribuit la dezvoltarea unei noi viziuni asupra artelor. O dată cu cei din Toscana ajung la Veneția descoperirile și ideile Renașterii: studiul perspectivei, naturalismul, conceptul proporției, studiile anatomice, respectiv întoarcerea la canoanele artei Antichității. În anul 1409 este chemat la Veneția pictorul Gentile da Fabriano (1360-1427), care, cu ajutorul lui Antonio Pisano, zis "Il Pisanello", decorează sala mare a Consiliului. Printre primii artiști renascentiști venețieni
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
cu postmodernismul: "Himerismul este o alternativă la postmodernism din următoarele motive: 1) nu face din ludic un scop în sine; 2) își îngăduie o utopie ("transfigurarea", "bovarismul", "călătoria"), rămânând în același timp în realitate și poate chiar în realism sau naturalism ("maladivul", "știința"); 3) este mai precis delimitat ca ideologie literară (definiții și trăsături ferme); 4) privește înspre viitor cultivând experimentul (știința în poezie) și încercarea teoretică în marginea experimentului ("pozitivism liric", "poeton"). De asemenea, în răspunsul la întrebarea criticului Ion
Himerism (literatură) () [Corola-website/Science/306868_a_308197]
-
Désiré , 10 iunie 1819, Ornans/Franche-Comté - d. 31 decembrie 1877, La Tour-de-Peilz/Elveția) a fost un pictor francez, care a condus mișcarea artistică a realismului în pictura franceză din secolul al 19-lea. Într-unele din operele sale exprimă un naturalism violent, ca în tabloul intitulat "Originea lumii", 1866. Angajat în evenimentele politice ale timpului său, a fost ales în conducerea Comunei din Paris din anul 1871. Viața lui coincide cu o perioadă deosebit de furtunoasă di istoria Franței: întoarcerea pe tron
Gustave Courbet () [Corola-website/Science/306938_a_308267]