1,869 matches
-
le rămîne exterioară”, identificînd - observație interesantă - un filon „balcanic” (Filimon, Pann, I.L. Caragiale) ocultat deopotrivă de „occidentalizanții sincroniști” și de „tradiționaliști”. În Anatomia unei negații, Gelu Ionescu vorbește despre un „maiorescianism” al tînărului Eugen Ionescu, „în aparență reductibil doar la negația predecesorilor și chiar a contemporanilor”. Dar un „maiorescianism” (mai curînd adamism...) similar întîlnim și în cazul lui Ion Vinea („mentor” al lui E. Ionescu) și B. Fundoianu: aceștia denunță deopotrivă „pastișul” formelor occidentale, deplîngînd discontinuitatea și „minoratul” istoriei românești, lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spiritului urmuzian. Este apreciată cu deosebire singularitatea insolită, modernitatea radicală a autorului apărută parcă ex nihilo: „E chiar un fenomen ca, într-o vreme în care poezia noastră era încă în continuarea lui Coșbuc, să apară atitudini de acestea de negație estetizantă” (Istoria..., ediție nouă, revăzută de autor, text stabilit de Al. Piru, Ed. Vlad & Vlad, Craiova, 1993, pp. 888-889). Urmuz apare însă ca un autor solar, de tip clasic, la care „divagația morbidă a spiritului este exclusă”. Prozele sale vădesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
face că aproape unanimitatea criticii românești s-a constituit ca supra-eu colectiv, taxînd-o ca bufonerie și minimalizînd-o”. Refuzul justificat al conservatorismului protocronist nu justifică însă și delirul apologetic al autorului: „opera lui Urmuz (...) este, în contextul românesc, marea, deznădăjduita, eroica Negație. Poziția sa este, din acest punct de vedere, funcțional omoloagă cu locul pe care îl ocupă, în culturile respective, marii torturați, un Blake, un Dostoievski, un Kafka”... Tot pe linie semiotică (dar colorate „protocronist” și, totodată, „textualist”) se înscriu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
europene ale anilor ’60, reprezentanții amintitei generații par să respingă însă, pe ansamblu, și ideea unei filiații avangardiste a postmodernismului, insistînd asupra opoziției dintre cele două modele culturale: dacă avangardismul ar fi caracterizabil prin voință de ruptură, revoltă anarhică și negație radicală, postmodernismul ar miza - dimpotrivă - pe o atitudine „slabă”, recuperatoare, citațională, nostalgică și ironico-parodică a tuturor formelor și convențiilor artistice anterioare. În realitate, componenta experimentalist-textualistă reprezintă o direcție importantă (dacă nu chiar definitorie) a optzecismului, iar postmodernismul, în varianta sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1962, Note și contranote, traducere și cuvînt introductiv de Ion Pop, Editura Humanitas, București, 1992 Ionescu, Eugen, Război cu toată lumea, vol. I-II, Editura Humanitas, București, 1994 Ionescu, Gelu, Orizontul traducerii, Editura Cartea Românească, București, 1976 Ionescu, Gelu, Anatomia unei negații. Scrierile lui Eugen Ionescu în limba română 1927-1940, Editura Minerva, București, 1991 Ivanovici, Victor, „Fotografie mișcată sau împărăția semnelor motivate”, în vol. Formă și deschidere, Editura Eminescu, București, 1980 Ivanovici, Victor, Suprarealism și „suprarealisme”. Grecia, România, țările hispanice, Editura Hestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cereri neobișnuite și Întinse mîinile albe și cu grijă manichiurate, pe inelarul uneia dintre ele răsfățîndu-se podoaba unei șevaliere cu blazonul familiei. Fersen Îi Întoarse mîinile, cercetă rapid fața internă a degetelor și tocmai dădea din cap În semn de negație cînd Arthus de Kersaint Își făcu apariția, precedat de bastonul lui cu măciulie. - Ciudată oră de vizită, nu credeți? - Yvonne Le Bihan pretinde că dumneavoastră i-ați dat banii necesari ridicării fabricii de faianță, domnule de Kersaint, spuse Fersen fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mare ale cărei zeci de brațe suple și colorate unduiau agale, atrăgătoare frumusețe, blîndețe a unei capcane mortale... Îi văzu pe cei doi scafandri care ieșeau din apă la cîțiva metri mai departe și care Îi adresară un gest de negație lui Fersen care Îi aștepta. Două zile de zadarnice scufundări. Nici urmă de trupul lui Ryan. În mod tainic, Marie se simți ușurată cînd Îl auzi pe Lucas declarînd că era inutil să mai continue căutările. Scotoci mașinal În buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
enormei mese de lemn ros și ieși în balconul larg. Îl urmară. Guvernatorul privi cu atenție linia abruptă a Anzilor care se distingea foarte departe și arătă într-acolo: — O șosea prin masivul muntos? Clătină din cap în semn de negație: Nu există decât o singur trecătoare între acele culmi... și care duce direct aici. Este deja un drum de iad! Nu cred ca cineva să poată să deschidă o șosea până la izvoarele râului Yubani fără să treacă prin Santa Marta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
data asta yubani-i vor ataca noaptea și venind pe râu. Ai înțeles? José Correcaminos zăbovi cu răspunsul. S-ar fi zis că îi venea greu să asimileze o nouă strategie. În cele din urmă, clatină din cap în semn de negație: — Eu pot înțelege, m-am educat printre albi și cunosc modul lor de a gândi. Înțeleg și mi se pare inteligent. Dar războinicii n-or să vrea... Taré ai nopții și ai apelor sunt prea puternici... Războinicul care moare într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și pentru a putea conta pe ajutorul cine știe căror zei, posibili și imaginabili. Sf. Paul nu se scandalizează, ci încearcă să pornească de la sentimentul religios pentru a pune bazele unui itinerariu de credință al cărui prim pas este o negație necesară, care dă acces spre o afirmație în măsură să creeze premisele unei noi căi. Acest proces, care pleacă de la premisa că suntem religioși și ne orientează spre o opțiune de credință, necesită o reevaluare a imaginii pe care o
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Acest proces, care pleacă de la premisa că suntem religioși și ne orientează spre o opțiune de credință, necesită o reevaluare a imaginii pe care o avem despre Dumnezeu, imagine ce nu trebuie să fie o proiecție idolatrică a propriului ego. Negația sună astfel: «nu locuiește în temple făcute de mână [de om], nici nu este slujit de mâini omenești ca și cum ar avea nevoie de ceva». Afirmația, plină de viață și revoluționară, este următoarea: «el (...) dă tuturor viață, suflare și toate» (Fap
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
cheamă urgent acasă. - S-a făcut, zise bătrânul, conducîndu-l pe tânăr jos. Poateaveți nevoie să cumpărați ceva, poate mobilă, poate haine, ciorapi buni, plăci de gramofon? Știu eu niște ocazii. Orice putem să vă procurăm. Felix făcu un semn de negație cu capul. Bătrânul, întristat, coborî glasul: - Știu eu ce cauți dumneata! Avem niște domnișoare minunate, niște prințese, le-au murit părinții, săracele. Tânărul iuți pașii. Bătrânul, pierzând orice speranță, îi strigă din mijlocul curții: - Știi câți stăm noi aci? Aici
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe pacienți la furtune. Asta însemna să le aplice tușeul rectal. Bolnavii adulmecau pericolul și cei care puteau vorbi își reluau fiecare, de groază, ceremonialul verbal, frazele obsedante. Deveneau impenetrabili la argumente, tremurau, se adăpostea fiecare după delirul lui de negație, era modul lor de a striga după ajutor: - Tovarășul director, nu mă pisa. Lasă-mă cubic sau paralelipipedic! (cum implora, pe vremuri, și bietul baschetbalist Bibi). - Ciupește-mă la pix, să-ți fie bine! - Dacă mor cumva, mă trezești! Pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a învinge nostalgia ei. Dacă se admite în univers un infinitezimal real, totul este real; - dacă nu există ceva, nu există nimic. A face concesii multiplicității și a reduce totul la o ierarhie de aparențe înseamnă a nu avea curajul negației. Distanța teoretică de viață și slăbiciunea sentimentală pentru ea ne duc la soluția șovăitoare a treptelor irealității, la un pro-contra firii. Situația paradoxală exprimă o indeterminație esențială a ființei. Lucrurile nu s-au așezat. Atât ca situație reală, cât și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
existențe complete au apărut până acum. Și ce-i o existență completă, și ce-nseamnă a ști? - A păstra o sete de viață în amurguri... Anumite ființe simt pornirea spre crimă numai pentru a gusta o viață intensificată, așa încît negația bolnăvicioasă a vieții este în același timp omagiul ei. Oare ar fi existat criminali dacă sângele n-ar fi cald? Impulsul destructiv caută leacul unei răceli interne și mă îndoiesc că, fără o reprezentare implicită a unei călduri moleșitoare și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te săvârșești în diletant al nefericirii? - De-ți supraviețuiește o singură tristețe, zadarnic cerșit-ai izbăvirea nemiloasei nopți. A vorbi de eternitate și a te făli cu ea presupune o vitalitate a organului temporal, un omagiu secret timpului, prezent prin negație. A ști că ești în eternitate înseamnă a fi în clar cu distanța ta de ea, a nu fi total înlăuntrul ei. Din zarea unei totalități vii, a unei existențe prezente, conștiința indică totdeauna o absență. Doar trăind nemijlocit și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vulgar. O însănătoșire ce nu se mai gată... Plictiseala? O convalescență incurabilă. Viața, în sensul ei pozitiv, este o ordine a posibilului, o cădere în viitor. Câte ferestre îi deschizi spre acesta, atâta cantitate de posibil realizezi. Deznădejdea, dimpotrivă, este negația posibilului și de aceea a vieții. Mai mult. Ea este intensitate absolută perpendiculară pe Nimic. Ceva e pozitiv când are o legătură lăuntrică cu viitorul, când crește spre el. Întru cât viața tinde spre un plin temporal, ea se împlinește
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-a numit consolatoare culoarea celei mai subtile pierzanii? Dacă avea cerul altă înfățișare, religia ar fi consistat probabil în alipirea de pământ. Cum însă albastrul este culoarea dezlipirii, credința a devenit un salt din lume. În orice nuanță, albastrul e negația imanenței. Cu cât mă lecuiesc mai mult de mine, cu atât îmi semăn mai mult. Melancolia ne scutește de Eu, în așa măsură este ea răul lui. Față de totul morții, nimicul vieții este o imensitate. Sfinții au spus atâtea paradoxe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un singuratic simte mai mult? Fiindcă singurătatea-i suferință. Și de ce suferința știe totul? Fiindcă-i Spirit. Defectele, viciile, păcatele nu ne descoperă laturi ascunse ale firii prin fulgerările de plăcere, ci prin sfâșierea cărnii și a duhului, prin revelațiile negațiilor. Căci tot ce-i negativ e ispășire și ca atare cunoaștere. O ființă care ar ști totul ar fi un fluviu de sânge. Dumnezeu, dispunând de prea multă durere, nu mai aparține timpului. El e o hemoragie pe dimensiunea eternității
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
inutilă, spiritul se supraviețuiește, iar Dumnezeu devine vacant de divinitate. Când ai dilatat viața la infinit, voința de a te distruge emană dintr-o senzație dureroasă de plinătate. Căci nu lâncezești în dorul muririi decât întinzîndu-ți ființa dincolo de spațiul ei. Negația vieții din plenitudine este o stare extatică. Niciodată nu ne stingem din vid, ci din preaplin. Un moment absolut răscumpără golul tuturor zilelor; o clipă reabilitează o viață. Orgasmul spiritului este scuza supremă a existenței. Așa îți pierzi de fericire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nesiguranțele visului - de unde ar porni ele, dacă imboldurile de la temeiul nostru n-ar scoborî și n-ar urca povârnișul slăbiciunilor noastre? Și dorințele, de ce n-au ele un curs necutremurat, cine introduce legănarea în pofte, dacă nu nedespărțirea afirmațiilor și negațiilor sîngelui? De-ar avea instinctele noastre o direcție și slăbiciunile alta, n-am fi de două ori perfecți, n-am atinge desăvârșirea în două feluri? Întâlnirea paradoxală de porniri, inseparabilul ireductibilelor creează o încordare ce alcătuiește și dezalcătuiește atât de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
putem apăra de urmările lucidității și ale cunoașterii. A nu face deosebire între drama cărnii și a gândului... A fi introdus sângele în logică... Scârba de lume: irupția urii în urât. În vagul plictiselii se introduce astfel calitatea religioasă a negației. Viața-mi pare o mânăstire unde te-ai refugia ca să uiți pe Dumnezeu și ale cărei cruci ar străpunge nimicul cerului. După ce sufletul a filtrat pe Dumnezeu, drojdia ce rămâne devine - ca pedeapsă - substanța sufletului. Totul este nefolositor și fără
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în forme de o stranie expresivitate, când orientarea privirii e furată de lumini și umbre îndepărtate, iar gândul urmează șerpuirile unei astfel de crispări? Adevărata disperare intensă și iremediabilă nu se poate obiectiva decât în expresii grotești. Căci grotescul este negația absolută a seninătății, această stare de puritate, transparență și luciditate atât de departe de disperare, din care nu pot răsări, în primul rând, decât haosul și neantul. Ați avut vreodată satisfacția bestială și uluitoare de a vă privi în oglindă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici un caracter estetic, caracter ce nu lipsește decât rar melancoliei. Este interesant de urmărit cum domeniul esteticului se îngustează din ce te apropii de experiențe și de realități serioase, care au un caracter de răscruce sau de definitivat. Moartea este negația totală a esteticului, ca și suferința sau tristețea. Moartea și frumusețea! Două noțiuni care se resping în mod absolut. Căci nu cunosc nimic mai scârbos decât moartea, nimic mai grav și mai sinistru! Cum au putut fi poeți care să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îmi pare a reflecta ceva din această agonie. Și nu sânt crispările tristeții reflexe agonice? Orice om cu adevărat trist în momente de mare intensitate a tristeții păstrează în fizionomia lui crispări ce se adâncesc până în esența ființei. Aceste crispări, negații evidente ale frumuseții, dovedesc atâta părăsire și singurătate, încît te întrebi dacă fizionomia tristeții nu este o formă de obiectivare a morții în viață. Profunzimea impresionantă și gravitatea solemnă ce se degajează din această fizionomie a tristeții rezultă din faptul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]