6,985 matches
-
papei, ca niște lipitori În căutare de sânge. Dante umbla căutând să treacă neobservat, dar acest lucru era practic imposibil, cu Însemnele pe care le purta. — Dă-mi un braț de postav, de care o fi, Îi ceru imperios unui negustor care Își expunea stofele pe o bancă, undeva În zonă. Omul se zori să Îi ofere o bucată de postav stacojie care Încă mai mirosea a vopsea, speriat de tonul său imperios și de veșmintele sale. Parcă nu se aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Într-atât clocotea de mânie. Un efect a ceea ce ingurgitase, dar și a ceea ce vedea În jur, cu amintirea umilitoare a vizitelor sale precedente. Pe strada aceea, Îngustă și modestă, bătea adevărata inimă vie a Florenței, cu tejghelele ei de negustori, cu depozitele de mărfuri și, mai ales, cu prăvăliile celor mai mari cămătari din oraș. Nu era pentru prima oară când trecea unul din acele praguri. După moartea tatălui său, averea Alighierilor se subțiase odată cu prăbușirea valorilor funciare ale pământurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
eu cu dumneata? Spițerul se apropie și ridică mâinile până când Îi atinse umerii. Ea Îi urmărea impasibilă mișcările. Bărbatul Începu să dezlege șireturile care Îi Închideau rochia, dezvăluindu-i Încetul cu Încetul trupul arămiu. 13 20 iunie, În cursul dimineții — Negustori blestemați. Oameni de nimic, șuiera Dante străbătând Înainte și Înapoi atriumul sediului Calimalei, Arta negustorilor de stofe, cea mai importantă din Florența. Bogați, Înfumurați și neobrăzați. Cel puțin jumătate dintre funcționarii Comunei erau, mai mult sau mai puțin fățiș, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urmărea impasibilă mișcările. Bărbatul Începu să dezlege șireturile care Îi Închideau rochia, dezvăluindu-i Încetul cu Încetul trupul arămiu. 13 20 iunie, În cursul dimineții — Negustori blestemați. Oameni de nimic, șuiera Dante străbătând Înainte și Înapoi atriumul sediului Calimalei, Arta negustorilor de stofe, cea mai importantă din Florența. Bogați, Înfumurați și neobrăzați. Cel puțin jumătate dintre funcționarii Comunei erau, mai mult sau mai puțin fățiș, În serviciul lor. Iar cei care nu erau, se temeau de ei. — Își permit să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de ei. — Își permit să mă lase să aștept. Aș pune să fie spânzurați cu toții, dacă ar exista un călău. Izbutise să fie primit doar folosindu-se de autoritatea lui, Însă anticamera devenea umilitoare. Într-o jumătate de ceas, văzuse negustori corpolenți, oameni trudnici și alți indivizi de nimic trecând Înaintea lui. Simțea cum Îi sporește ura față de mârlanii aceia Îmbogățiți, acum umflată de dorința de răzbunare. Din pricina unora ca ei, devenise Florența ceea ce devenise. Un oraș care ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
superior, deasupra galeriei ce acoperea spațiul vechii Piețe. Rectorul ședea Înapoia unui pupitru Înalt de scris, Înconjurată de alte pupitre mai mici, ocupate de o duzină de contabili care rânduiau În câteva mari volume actele comerciale ale companiilor și ale negustorilor. Ce pot face pentru domnia ta, priorule? Comuna se interesează de Arta noastră? Îl Întrebă. Bărbatul Îi vorbise cu un glas rece și incolor. Același ton cu care s-ar fi adresat ultimului slujbaș. Dante se apropie de catedră până când atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la fel cum s-ar Întâmpla cu un lichid care păstrează forma recipientului În care a fost vărsat? Între timp, Antilia Își schimbase direcția. Părea că, de această dată, se hotărâse să Își termine spectacolul la masa unui grup de negustori chercheliți care zbierau lângă cămin. Dante se scutură cu un efort de voință, acordându-i din nou atenție celui ce Îi vorbise. Desigur, canțona lui Guido... Cred că iubirea e o comoție a sufletului. Dar că nu se naște din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Francia. Gărzile mele scriu aici numele tuturor celor care trec, pentru vămuire. Și mi-au semnalat intrarea a două persoane suspecte, amestecate printre pelerinii care fac popas În drum spre Roma. — Despre cine-i vorba? — S-au prezentat ca doi negustori din Padova și au tras la taverna lui Ceccherino, aceea care... Dante știa prea bine ce se spunea despre Ceccherino și despre mușteriii săi. De altfel, În Franța nu se numea oare viciul florentin, după cum aflase de Îndată ce ajunsese la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ei? Fugi? Fugi și domnia ta? Poetul continuă să alerge. Bargello avea să plătească și insultele acelea. Dar acum nu era vreme. Îi revenise În minte o amintire din copilărie, când mergea pe pod cu ceilalți copii. Își aminti de prăvălia negustorului de pielărie, la mijlocul arcadei, cu mirosul ei dezgustător de urină de cal pentru tăbăcit. În spate era o scară. Pe acolo te puteai urca pe acoperișul prăvăliilor și puteai trece podul trecând peste capetele pungașilor care zbierau dedesubt. De mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se cheamă un burghez cumsecade. Și-a luat cetățenie franceză, a Împrumutat identitatea unui fost coleg din a doua studenție, născut la Paris În același an, 1912, ca și el și s-a căsătorit cu tânăra Henriette, fiica unui modest negustor din Perpignan, unde s-a și stabilit. Părinții și rudele miresei n-au aflat niciodată că era român, nici altceva legat de biografia sa reală. Pentru ei, tânărul a rămas mereu fiul orfan al unor fermieri din Normandia, morți amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
grăi cel numit Parnasie către fălticenean - nu numai că n-avem ce povesti, că să zicem că s-ar mai găsi câte ceva, dar nici nu mai știm ce se poate povesti. Că uite, alaltăieri mă oploșisem pe lângă un foc de negustori și, cum se-ntâmplă, dă-i cu bere, dă-i cu vin, mă pune diavolu’ să le-ncep povestea cu iapa lui Vodă. Poveste cunoscută, a ajuns și-n cărți, o știe toată lumea. Și cum povesteam eu mai bine, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din câte mi-am dat seama, în urma pătrunderii generalului Basta în Transilvania. Cred asta deoarece maica Ravena, care m-avea în custodie, mi-a spus când m-am făcut mai mărișoară că la trei ani, adusă la pension de un negustor, nu știam decât două cuvinte: Mamă și Vater. Negustorul mă găsise în niște tufe pe lângă Turda, plângeam și mâncam mure. Ce-ai văzut în album e la mișto. La pension n-am dus-o rău: învățam latina și-o pieptănam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Basta în Transilvania. Cred asta deoarece maica Ravena, care m-avea în custodie, mi-a spus când m-am făcut mai mărișoară că la trei ani, adusă la pension de un negustor, nu știam decât două cuvinte: Mamă și Vater. Negustorul mă găsise în niște tufe pe lângă Turda, plângeam și mâncam mure. Ce-ai văzut în album e la mișto. La pension n-am dus-o rău: învățam latina și-o pieptănam pe maica Ravena, pe numele ei adevărat contesa Danuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se face terci. Se puse astfel capăt unui drum lung, al unui zbor peste mănoasele câmpii ale Samariei, peste nisipurile Galileei, peste coastele Antiohiei, Liciei, Lidiei, peste orașele Sidon, Berit și Tars, de unde scăpase ca prin minune din mâna unui negustor mujahedin, peste ape și munți, peste împietrita Capadocie, gălăgioasa Armenie, peste cetatea Niceea unde sosie deodată cu o ciumă, peste Nicomidia unde-și depusese ouăle, peste Smirna și Efes, Troia și Chios unde se-mbătase pe-o masă cu resturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
venetici oploșita-i la sânu-ți, multe guri venite de-aiurea îndestulat-ai și mulți și-au lăsat ciolanele pe mănosul tău pământ! Unul din aceștia, și nu ăl de pe urmă, era Frederico Ximachi, fiul unei roabe genoveze și al unui negustor grec din Corynt, mâna dreaptă a lui Sima-Vodă, după ce, într-un anumit fel, îi fusese piciorul stâng, căci bătrânul, de când îl lovise paralizia și înainte de a primi buzduganul domnesc, obicinuia să se sprijine pe umărul mai tânărului său sfătuitor, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tăcutul Broanteș și frumoasa țigăncușă Cosette. I-am lăsat ieșind călare din Țarigrad, oraș înfrățit firesc cu multe așezări nord-dunărene. Nu-i vom regăsi tot călare, ci șezând pe puntea corăbiei „Daimonia” aparținând grecului Ianis, unul din cei mai citiți negustori din Corint, a cărui iubire pentru Platon se vedea până și în felul cum umbla pe punte: măsurat, îngrijit, fără să se clatine. De altfel, cala corăbiei sale nu era umplută cu uleiuri, măsline, mirodenii, stofe, ori - pentru că tot veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fac eu cu asemenea jilț? Nu-i al meu, e-al boierului. — Și boierul te-a pus să șezi în el, aici, în crucea drumurilor? — Da, dânsul - încuviință țiganul. — Păi de ce? Păi pe-aicea trece multă lume, e drum umblat: negustori, boieri ca dumneavoastră, oșteni, răzăși cu stare. O dată a trecut și Vodă. — Și tu ce faci aici? — Păi, iaca stau, cum mă vedeți. Și dacă vreun negustor sau vreun boier ca dumneavoastră sau cine-o fi să fie are poftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
încuviință țiganul. — Păi de ce? Păi pe-aicea trece multă lume, e drum umblat: negustori, boieri ca dumneavoastră, oșteni, răzăși cu stare. O dată a trecut și Vodă. — Și tu ce faci aici? — Păi, iaca stau, cum mă vedeți. Și dacă vreun negustor sau vreun boier ca dumneavoastră sau cine-o fi să fie are poftă să se răcorească și să-mi tragă una, vine, îmi dă un galben, cum stă scris și-acolo, îmi arde una și pleacă. Chiar vreau să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu mâna goală. — Vodă s-a oprit? Da - răspunse Tănase - s-a oprit și-a dat de patru galbâni. Om de treabă, nimic de zis. Episodul 175 SPRE CONAC — Da’ azi a trecut cineva? întrebă spătarul Vulture. — A trecut un negustor polac, de la Lemberg, da’ cam zgârcit: n-a dat decât o dată - răspunse țiganul. De-aceea fie-vă milă de bătrânețile mele și trageți-mi câteva, că-mi plâng puradeii de foame. — Omu’ are dreptate, că doar creștini suntem - zise plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și slujitori pedeștri. Când Vodă ajungea în dreptul lor, oamenii de pe margine se descopereau, fluturau mâinile sau își făceau cruce. Câțiva slujitori răzlețiți în mulțime începură să strige „Să ne trăiască Barzovie-Vodă!” dar fură repede acoperiți de un grup compact de negustori turci din Piața Mare care strigau „Café avem! Café avem!”. Barzovie le răspundea tuturor binevoitor, înclinând ușor capul. La un moment dat își opri armăsarul în dreptul unui răzăș bătrân, cu plete albe curgându-i pe umăr. — Ia zi, moșule, merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să fie cu iertare - răspunse Metodiu. — Nu-i nimic, bre, n-aveai de unde să auzi. Da’ de Chilia cred că ai auzit. — Parc-am auzit - răspunse Metodiu cu prudență. — Am un văr acolo - spuse turcul, ștergându-și fața. Băiat bun, negustor, n-are treabă. Mi-a zis și mie: „Hai, bre, să faci negoț cu mine la Chilia, ce-ți trebuie războaie, ești bătrân de-acuma”. Da’ l-am ascultat? Nu l-am ascultat. M-am gândit c-aici e pașalâc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vorbă oprindu-se lângă grec. — Frumoasă, nimic de zis - răspunse căpitanul - dar e o priveliște în care trebuie să fii cu ochii în patru. Frumusețea maschează întotdeauna un pericol, după cum îndărătul apolinicului stă pitit dionisiacul, asta ți-o spun eu, negustor bătrân. Nu vrei și matale, părinte, o felie să te mai îndulcești? Salivând, Metodiu luă felia de portocală cu simplitate. — Pe mine mă cheamă Metodiu și sunt călugăr din Moldova - zise personajul nostru. — Pe mine mă cheamă Georgios și sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o stăpânire despotică - toate acestea împrumutau unei tăceri valențe deosebit de interesante. Și deși vasul plutea lin, economicos, pe Dunăre la vale, deși ziua era luminoasă, caldă, deși păreau a se înțelege bine, tăcerea ivită brusc strecurase între bunul Metodiu și negustorul Georgios ceva neliniștitor, inhibant. Primul care vorbi, înghițind stânjenit ultima felie din portocala oferită de grec, fu Metodiu: — Căpitane Georgios, n-aș dori să crezi cumva că dacă turcul acela m-a adus pe vasul dumitale și ți-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
enervă Metodiu. Poftim, toarnă-mă! — Ești sincer, dom’le, bravo! - zâmbi grecul. Stai liniștit, nu sunt iscoadă. Și nici dumneata nu ești. Mai ia, te rog, o portocală. Episodul 223 PASAGERI NOI După acestea, discuția continuă mai liniștită, mai firească. Negustorul Georgios îi spuse călugărului nostru câte ceva despre familia lui și i se plânse de dureri de șale, din cauza tangajului. Metodiu, la rândul lui, îi povesti cum arată Roma, cam ce fel de om e papa, cât costă la ei untdelemnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ținuta, iataganul. Pe maluri se zărea forfota obișnuită într-un asemenea oraș la acel ceas al după-amiezii: perechi de spahii ieșiți la o plimbare, copii jucându-se de-a „au venit turcii”, călești de nobili mergând cu jalbe la stăpânire, negustori osmalâi strigând „kürtoș kolacsi!”, un taraf de lingurari atacând voios o vioaie melodie, o coadă la braga, zarzavagii, cafegii, borcanagii de iaurt și patrule. Chemați prin semne clare și imperioase cu mâna de o santinelă cu fes, eroii noștri acostară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]