834 matches
-
celor două tendințe variază. O seamă de obiecte se apropie fără probleme, altele se dau îndărăt la fel de ușor. Deși din punct de vedere fizic obiectele pot sta nemișcate la o distanță de nici un metru, din punct de vedere perceptiv acea nemișcare corespunde unui ușor echilibru dintre apropiere și retragere. Diferite poziții în spațiu Ceea ce survine mai întâi în interacțiunea dintre privitor și opera de artă este însăși relația în spațiu și efectul acesteia asupra amândurora. Un produs artistic poate apărea oriunde
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
grupului de paznici dormind la baza mormântului, susținuți laolaltă de cornișa masivă a acestuia. Un paradox compozițional semnificativ transformă acțiunea verticală a Învierii într-o celebrare atemporală, în timp ce simultan se prezintă somnul muritorilor ca repre zentând neliniștea sufletelor nemântuite. O nemișcare generală, mai degrabă decât o tulburare pătrunzătoare, este starea de spirit corespunzătoare formatului pătrat. Schimbarea copacilor, de la desfrunzirea iernatică la frunzișul văratic, este prezentată nu ca un proces, ci ca o confruntare statică între două condiții opuse. Tot astfel, în
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
fi așezat pe axa centrală a tabloului. Prin așezarea sa, greutatea ochiului echilibrează figura și nu acționează ca o consolă greoaie care ar face capul să se încline. Legată de axa centrală, postura curajoasă a capului este ținută într-o nemișcare ce subliniază frumusețea clasică a feței. Când o parte a unui obiect vizual este așezată pe un centru de echilibru, acesta poate dobândi o greutate curios paradoxală. Am observat, de exemplu, cum capul Fetei bolnave a lui Munch devine pivotul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
acțiunii, se luptă și aleargă odată cu actorii, este oprit de obstacole, își atinge scopul. Un tablou nu aparține niciodată privitorului atât de mult ca ecranul de film, care este un instrument al imaginii sale, și niciodată nu se pierde în nemișcarea operei pictorului cu abandonul aproape fiziologic care îi atrage în vâltoarea unei acțiuni în desfășurare. Compoziția vizuală se dezvăluie mai ușor în detașarea calmă de timp, descoperită în operele statice ale picturii și sculpturii. Există excepții? Pot doar să sper
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
prin urmare, direcția sa. Nu toți vectorii sunt susținuți explicit de prezența retiniană (q.v.), ca, de exemplu, vectorul creat de privirea unei figuri. VERTICALĂ - Printre direcțiile spațiale, verticala se deosebește prin faptul că indică centrul de greutate. Ea reprezintă nemișcarea și echilibrul, asigurând principala axă de simetrie. Localizarea verticalei la diferite înălțimi creează o ierarhie. În Colecția de artă au apărut: Liviu Lăzărescu, Tehnica picturii în ulei Liviu Lăzărescu, Culoarea în artă M.J. Bartos, Compoziția în pictură Cornel Ailincăi, Introducere
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
profundă și hotarele precise dispar, iar vagului spațial îi răspunde fascinația amintirii: "Cea mai frumoasă lună e în lac cel mal frumos luceafăr e pe mare,/ Și cântă cel mai sincer pitpalac/ nu-n pomi, ci în amintiri și-n nemișcare./ Cea mai frumoasă lună e în lac.". Cuvintele, sub imperiul patimii poetului, devin pietre prețioase șlefuite cu migală într-un lung univers al tradiției. "Din mine cineva extrem irumpe,/ natura mea se face Dumnezeu/ De vină-s doar aceste pietre
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și viață fără de moarte" (Petre Ispirescu). Trecerea de la naștere prin purgatoriul existenței înseamnă un drum lung în cunoaștere, devorat de setea de absolut, până la trecerea din ființă la neființă, care ne-a generat ("O fecioară de țipăt locuiește în soare"). "Nemișcare, Cutremur, Nemișcare/ Cutremur. Odihnă în țipăt/ A lumii./ Oh, împietrită și veche și sfâșietoare odihnă în țipăt a lumii." Soarele, categorie existențială, cade în agonie și " Nimeni înghite universul într-un spasm divin." Țipătul Fecioarei este cel al începutului arderii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fără de moarte" (Petre Ispirescu). Trecerea de la naștere prin purgatoriul existenței înseamnă un drum lung în cunoaștere, devorat de setea de absolut, până la trecerea din ființă la neființă, care ne-a generat ("O fecioară de țipăt locuiește în soare"). "Nemișcare, Cutremur, Nemișcare/ Cutremur. Odihnă în țipăt/ A lumii./ Oh, împietrită și veche și sfâșietoare odihnă în țipăt a lumii." Soarele, categorie existențială, cade în agonie și " Nimeni înghite universul într-un spasm divin." Țipătul Fecioarei este cel al începutului arderii, al stării
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
știe: "Câteodată nici nu se mai întorc înapoi". Lumea este bună și rea, întunecată de pământ și luminată de cer; între cele două realități se află un "glassvand"--intrarea separată între frumos și urât. Lumea este o arenă în care " Nemișcarea este/ pândă,/ Mișcarea salt." ("Unde"). Sentimentul de monotonie, de viață banală, infinit repetabilă, apare și în poemul "Întrebare": "Dumnezeule, toate zilele au fost/ Nu ne-a mai rămas nici o zi/ Nouă și totuși, până să înțelegi adevăratele relații dintre lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
străzi lăturalnice", "case vechi părăsite", "clădiri bântuite de umbră" Peregrinări; "casa clădită din carne/ Din carne care mai sângeră încă" Amurg; "o stradă înadins înfrigurată" Abel), propice înscenărilor sciziunii de un tragism neestompat de liniștea rău-prevestitoare a figuranților sau de nemișcarea elementelor de fundal: Se învârte deasupra capului tău/ aureola plină de fum și de sânge./ Iau apă în căuș și îmi privesc chipul/ înainte de a mi-l sorbi strig:/ acesta nu sunt eu și aceasta nu este fața mea/(...)/ Văd
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
analizînd noțiunile de omogenizare și de eterogenizare, pe care el le-a introdus. Omogenizarea este procesul îndreptat spre identic, spre o acumulare fără sfîrșit a tuturor sistemelor în una și aceeași stare, spre o dezordine totală, spre moartea concepută ca nemișcare. Sursa fizică a acestui concept este al Doilea Principiu al Termodinamicii (sau Principiul lui Carnot-Clausius) care arată că, pentru un sistem macrofizic închis, entropia crește, dezordinea sporește, energia se degradează spre căldură. În lumea microfizică, omogenizarea guvernează evoluția particulelor, precum
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
letal, o resurecție cvasi miraculoasă. La Praga, ceasurile din palatul prezidențial, numai decorative sub dictatură, au fost repuse numaidecât în funcțiune, ca pentru a se semnala reintrarea simbolică în drepturi, un nou început de istorie. Metafora orologiului care iese din nemișcarea lui comandată e demnă de reținut, ca și aceea a luminii brusc reaprinse într-o împărăție a întunericului. La 30 noiembrie 1989, un cunoscut scriitor de peste Prut făcea să i se difuzeze prin "Europa Liberă" un eseu tulburător pe acestă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cei care dormeau la margine se împinseră doar mai spre perete, mormăind. Spre revărsatul zorilor ploaia stătu și norii părăsiră cerul. Moromete se culcase și adormise târziu, dar când ploaia se opri, se trezi și rămase iarăși nemișcat pe prispă. Nemișcarea lui trează o făcu pe Catrina să se deștepte la celălalt capăt al prispei. - Ilie, ce e cu tine? De ce nu te culci? șopti ea. Moromete nu răspunse, dar tuși liniștitor. Totuși Catrina nu-și văzu de somn. Se întâmpla
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
al., 2007). În poziție verticală presiunea venoasă în venele membrelor inferioare crește de la 13-15 mmHg cât este în repaus la 90-115 mmHg și astfel circulația de întoarcere este considerabil îngreunată (Golledge, Quigley, 2003). Așa se explică de ce ortostatismul static (în nemișcare) constituie un factor de agravare a insuficienței venoase, contribuind la apariția varicelor. Mersul, care pune în mișcare pompa musculară a gambei, duce la scăderea presiunii venoase produsă de ortostatism, până la 22 mmHg, sângele depozitat în vene fiind rapid evacuat spre
CERCETĂRI HISTOLOGICE, HISTOCHIMICE ŞI ELECTRONOMICROSCOPICE ÎN VENELE VARICOASE by FLORIN COMŞA () [Corola-publishinghouse/Science/506_a_757]
-
și Era Globală, dintre lumea dependențelor verticale și lumea dependențelor orizontale, complexe, dinamice, bazate pe învățare. Sistemul este, astfel, o categorie a întregului funcțional ca ordine spontană. Tot ceea ce părea să semene cu așa ceva, dar derivat din ordinea naturală, a nemișcării liftului social, ca și din ordinea creată, a priorităților utopizante de tip normativ, nu sunt în fapt decât interpretări retroactive decăzute din viziunea postmodernă a sistemelor, un fel de genialitate interpretativă á la Jourdain. Sistemul ca viziune teoretică este concordant
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
o interpretare prin adaptarea conținutului la situația concretă. Este un fel de hermeneutică aplicată. 15.3.2. Practica divinării cu ajutorul cărții bisericești și al cheii În această situație, principalele semne care constituie punctul de sprijun al interpretării sunt: mișcarea sau nemișcarea cărții, direcția de rotire (dreapta sau stânga). O amănunțită descriere a tehnicii este relatată de folcloristul Mihai Lupescu. El prezintă modul cum se realiza divinația cu ajutorul Psaltirii și al cheii bisericii în 1870, în Spătărești, județul Neamț. "Păgubașul venea la
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
o sensibilitate profund românească). Simbolul sufletului - luntre rătăcitoare în furtună - este împrumutat din Lamartine; de asemenea, și alte elemente trimit la aceeași sursă. În schimb, atmosfera de reverie meditativă și melancolică sugerată de percepția plastică și auditivă, de imagini ale nemișcării și vagului, aspirația spre ilimitat implicată proiecției dorului și neliniștii în imensitatea spațiilor, ca și versul curgător, muzical, nu mai pot fi atribuite doar acestei influențe, constituind semnele unei vădite individualități poetice. Rugăciune încearcă formula originală a rugii animate de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
câmpului, nu coboară în „centru”, în sinele-fântână. Arlechinii sunt umbre, spectacolul trecerii lor e de un tragism și grotesc reținut. În Poemul lunii, onirismul, una din constantele acestei poezii, are specificul unui tablou al lui De Chirico: spațiul geometric, simetric, nemișcarea, de unde și senzația că stranietatea, absurdul nu intervin în realitate, ci se instalează ca unică realitate. Alte poeme cu puternice latențe tragice, Portretul fratelui meu venind de pe front sau Ora funestă, își armonizează tensiunile, expresioniste, în ritmuri și sonorități de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
iarna vine, vine pe crivăț călare, Vântul șuieră prin hornuri răspândind înfiorare. Boii rag, caii rânchează, cânii latră launloc, Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc. Prin temperamentul său de șopârlă, Alecsandri notează în chip fericit plăcerea nemișcării la soare, pirotirea euforică: Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur. Eu mă duc
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
-i vedenii Și-alungă, din grădină, orășenii Cu spatele boltit ca resemnarea. O babă însă și-o umbrelă veche Și pe-amîndouă cu putere-apasă Aspectul lor de veșnică pereche. Bătrână ca un lemn vechi de umbrelă Stă țanțoșe-n uscata-i nemișcare Alături de umbrela ei ce pare Rămân pe-aceeași bancă la o masă, O bătrînică-n fustă de dantelă. Mai în urmă poetul compilează un soi de "legendă a secolelor", intitulată Cântecul omului, în care ia pe rând, enciclopedic, fără criteriu teleologic
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
gospodărie-ntreagă: Sunet de tălăngi se-ngînă Subt poiana din Fruntarii, Zăbovește-n deal la stână Baciul Toma cu măgarii. Maldăr de tărhaturi grele Cu dăsagi, căldări și pături, Că de-abia pot sta sub ele Doi măgari voinici alături. Elementul nemișcării, al paraliziei produse de soare asupra unui suflet readus la simplitatea vegetativă a floarei și insectei, prevestește, în Rapsodii de vară, panismul lui Blaga: Salcâmii plini de floare Contemplu Se uită lung spre sat, O tufă de scaieți... Și-n
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ființa „care poate să-l facă fericit”, În Păstorul Întristat: păstorița „cu chip prea dulce”) și absența transformă spațiul de petrecere Într-un loc de durere. Căutarea se termină În versurile sensibilului CÎrlova cu o plîngere măruntă, eliberatoare: „De multă nemișcare, ce face piste toate, Vederea Împrejuru-i se’ntoarce cu fiori, Pămîntul În somn dulce geamăt parcă scoate Și cerul ni s’arată acum mai cu răcori. Dar ăstui suflet jalnic, lipsit de mîngîiere Odihnă, mulțumire nu-i poci găsi deloc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cirezile muginde, de vițeii care se reped zglobii la ugerele pline, de laptele care susură În șiștare, de aerul serii care vibrează de geamătul greu al taurilor. Imaginația se deschide, bucuroasă, spre mit, opunînd (după un procedeu romantic răspîndit) acestei nemișcări pline zbuciumul erotic. Un factor de ocrotire și de mulțumire este căminul În sensul cel mai prozaic, templul unei instituții sacre: familia. Se va vedea atunci cînd vom analiza poezia dedicată erosului că Heliade pune la baza sistemului său de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
visează și visu-n lipitură/ Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu...”) și senzația de Înălțare: „cosița se ridică”, „eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vîntu-n zbor”. În fine, zburătorul apare În timpul unei insomnii grele și al unei „nemișcări pline” a universului: „E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei Veșmîntul său cel negru, de stele semănat, Destins cuprinde lumea, ce-n brațele somniei Visează cîte-aievea deșteaptă n-a visat...”. Starea onirică facilitează pătrunderea mitului erotic, iar mitul erotic ia
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
după care cunoaște senzația insuportabilă de surpare a corpului, de Întrerupere a funcțiilor vitale. O paralizie progresivă cuprinde pe omul Înamorat: „Ochii ș-au perdut vederea, Gura s-o-nchis spre tăcerea, Obrajii În veștejire, MÎinile În neclintire, Pieptul Întru nemișcare, Sufletul În nesuflare, Spun că pentru despărțire Moare omul cu simțire.” N. Dimanchi, amicul lui Conachi, vede și el „semne Încumplite” În te miri ce. Trecerea unui fluture Îi vestește moartea. Pierzîndu-și amorul, nu-și află fericirea decît În chinurile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]