3,831 matches
-
era căruțul cu două roți, iar lângă el un cal. Trezi animalul, care se lăsă Înhămat fără să se Împotrivească prea tare. Își reluară drumul, Încă o dată pe sub privirile uimite și ironice ale soldaților. Femeia ședea pe capră lângă el, nemișcată. Un nou junghi Îl străpunse În ceafă. Ghearele vechiului său dușman se redeșteptaseră din pricina Încordării și a efortului depus În aventura nocturnă. Osteneala luptei și a celor ce mai urmaseră se prăvăliseră acum peste el. Se Îndreptă spre ziduri, sperând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
deschis, fusese aproape ajunsă din urmă de noile edificii. Masa roșiatică a celui de-al treilea brâu de ziduri, a cărei construcție Înainta Într-un ritm frenetic, era de acum aproape. Dar, odată ce treceai de arcul de la intrare, regăseai atmosfera nemișcată ca Întotdeauna, Întreruptă doar de râsetele care, când și când, se făceau auzite din odăile de la primul etaj. După ce se asigură că Însoțitoarea sa, purtând vălul, era absolut de nerecunoscut, Dante pătrunse În curtea interioară, Îndreptându-se către vechiul impluvium
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spună. Dar ea Îl Întrerupse cu un gest sec, Îndepărtându-se de el. Glasul Îi redevenise tăios. - Fii atent, Îi repetă. Nu e ceea ce pare. - Ce vrei să spui? Prostituata aruncă o privire dușmănoasă spre mută, care zăcea mai departe nemișcată, cu capul lăsat pe spătarul caprei. Apoi, pe nepusă masă, izbucni Într-un râs aspru, plin de acel sarcasm vulgar pe care poetul Îl cunoștea prea bine. - O să afli singur, of, dacă o să afli! exclamă, desprinzându-se de marginea căruței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urmă. Își alipi policarii și arătătoarele, ridicându-le deasupra capului. - Feciori de cățea blestemați, denaturați mizerabili! Iată focul care vă așteaptă și pe care o să-l aveți. Toată taverna se transformase Într-o bolgie infernală. Numai cei patru străini rămăseseră nemișcați la locurile lor, observând scena ca niște spectatori de pe treptele unui amfiteatru roman. De cum ajunse afară, o luă la goană, temându-se să nu cumva să fie urmărit de careva. Însă ușa tavernei rămase Închisă, ca și când ar fi construit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Din nou ea Încuviință. Se părea că mica reprezentație se Încheiase. Dante Își plimbă de mai multe ori privirea de pe chipul ei spre piesele de pe tabla de șah, căutând o posibilă semnificație a acelei reprezentații. Dar Amara continua să stea nemișcată, contemplând În liniște ceea ce făcuse. Apoi Își Întinse mâna și apucă o altă piesă de pe marginea tablei, așezând-o alături de rege, cu numai un pas Înapoi. Era regina albă. - O altă femeie? Încă un semn de Încuviințare și, dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și mulți tineri entuziaști Îți imită stilul, cântându-și iubirile atât de asemănătoare cu a dumitale. Și v-ați dat și un nume, Credincioșii Iubirii, nu-i așa? Prelatul se opri din nou, parcă așteptând o confirmare. Însă Dante rămăsese nemișcat, Înghețat pe poziție. - Credincioșii Iubirii... Se pare că există și un șef al grupului, prietenul dumitale Guido Cavalcanti. Sau poate fostul prieten? Știu că l-ați trimis În surghiun și mă Întreb de ce. Și apoi alții, numai figuri originale. Precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scântei Înfocate. În timp ce Își apăsa cu pumnii pe pleoape, auzi o mișcare În spatele ușii și o mână care atingea clanța. Dar nu avea putere să se Întoarcă. Când izbuti, să o facă o văzu pe necunoscuta care intrase și aștepta nemișcată, rezemată În cadrul ușii. - Pietra... tu? Murmură el, recunoscând silueta mlădioasă a femeii. Lumânarea de pe masa de scris abia cu greu reușeau să o scoată din umbră. - Cum ai intrat? - Femeile Lagiei găsesc mereu porțile deschise. Am prieteni și printre gărzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de-a lungul gambelor ei, ridicându-i tunica până la pântec. Sărută pielea Întinsă, presărată ușor cu pistrui, iar apoi o trase spre el pe pat, smulgându-i veșmintele, și se afundă În trupul ei ca Într-o mare Întunecată. Rămase nemișcat, nici el n-ar fi știut să spună pentru cât timp. Fata, tolănită lângă el, Îl observa cu o expresie enigmatică, rezemată Într-un cot. - Pietra... eu... - Nu spune nimic, Îl Întrerupse prostituata, pecetluindu-i buzele cu un deget. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că, Într-un fel sau altul, omul Își dăduse seama de prezența lui. - Fii binevenit, priorule. Apropie-te, Îl auzi șoptind. Poetul lăsă deoparte orice precauție. Trecu de masă și se opri dinaintea lui Marcello. Medicul stătea cu ochii Închiși, nemișcat, cu un caiet mare În față. Pe colțul mesei zăcea o clepsidră: nisipul se adunase În Întregime În compartimentul de jos, ca și când omul și-ar fi petrecut o bună bucată de vreme adâncit În munca sa. - Se pare că vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că auzise un pas ușor apropiindu-se. Apoi, o siluetă Întunecată se interpuse Între el și ieșirea din ulicioară. Sub imboldul acelei noi primejdii, forțele i se redeșteptară. Se ridică În picioare, rezemându-se cu spatele de zid și rămânând nemișcat, În așteptare. Își duse mâna la mânerul dăgii și se pregăti să Îl alunge pe intrus, dacă s-ar fi dovedit că nu era cel pe care Îl aștepta. În fața lui apăruse o figură Învăluită cu totul Într-o mantie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
deșteptat dintr-un vis și Îi venea greu să se orienteze. Apoi se răsuci, Întorcându-se spre Baptisteriu. Priorul Îl văzu Înaintând cu pașii săi târșâiți până sub ziduri, unde se opri, câteva momente, deschizându-și larg brațele. Rămase astfel nemișcat, dramatică parodie a răstignitului pe care Îl luase În derâdere În urmă cu o clipă. În sfârșit, lunecă Într-o parte, făcându-se nevăzut după cotitură, pe aceeași stradă pe unde dispăruse și Monerre. Dante se repezi În acea direcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de ei. - Dezmeticește-te sau ești pierdut, ca și femeia! șuieră el, scuturându-l de un braț. Celălalt rămânea nemișcat, ca și când ar fi fost surd. - Nu era o femeie... bâigui el. Făcu doi pași În față, ieșind la vedere. Acum fixa trupul cu niște ochi aprinși de o stranie luxură. - Urmează-mă! Îi porunci Dante, Împingându-l spre portal. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
infinit gloria, eternizând-o Într-o extremă repetiție a identicului? Cu un fior, Dante Întrezări nebunia dinapoia acelui plan: Nero pusese să i se clădească un tron care urma mișcarea soarelui. Arrigo ar fi vrut să fie el Însuși soarele, nemișcat În centrul unui planetariu orbitor. Își redeschise ochii și, din nou, strălucirea cupei, pe care nu o lăsase din mână, i se impuse În minte. Se gândi la opera lui, Încă neterminată. Dovadă evidentă a limitelor sale de poet, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că folosise reversul uneia dintre filele ce conțineau desenele lui Bigarelli, pe care le sustrăsese de la sculptor după moartea acestuia. Greutatea adevărului Îl covârși. El era asasinul. Dar pentru ce? Își strigă Întrebarea către pereții din piatră surdă, către trupul nemișcat al lui Arrigo. Apoi, Își Îndreptă din nou atenția asupra desenului pe care nu Îl lăsase din mână, tremurând de emoție. Se așeză la masa de scris și netezi hârtia În lumină. Un octogon mare, În ale cărui vârfuri se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Scorpionul... Așa era scris, așa se va Întâmpla, murmură el, Închizând ochii, cu un glas care, dintr-o dată, parcă venea din depărtare. Toată perfidia maurilor și necromanția lor nu au nici o putere În fața admirabilei arhitecturi a creației, cu lumina ei nemișcată și cu hotarele ei statornice. - Nu maurii au căutat adevărul, ci mințile cele mai strălucite ale veacului nostru, ale seminției noastre, ale crezului nostru, ale limbii noastre! Și pe multe din acestea le-ai ucis dumneata, replică Dante furios. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
iasă din nou la suprafață, iar picioarele i se zbăteau cu disperare. Sub apele purificatoare, mâinile sale nu izbuteau să se agațe de nimic, alunecând pe suprafața netedă a vechii marmure romane. Preț de câteva momente, Dante nu reacționă. Fixa nemișcat acea moarte lichidă, venită să Îl pedepsească pe asasin potrivit precisei sale premoniții. Poate că era drept să se Întâmple așa, Închizând cercul fatalității care luase naștere cu o jumătate de secol În urmă. Apoi, o tresărire de mânie Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
începuse fără îndoială să-și piardă mințile de ceva vreme. Câteodată, se oprea în mijlocul lecției și-i privea pe copii făcând zgomote de mitralieră cu buzele și limba, sau mima obuzul căzând, aruncându-se la pământ, și apoi rămânea așa, nemișcat, minute întregi. Era singur în toată povestea asta. Nebunia e un tărâm în care nu intră cine vrea. Totul se merită. Oricum, în acest tărâm el devenise stăpân, rupând toate legăturile cu lumea cu aerul unui căpitan care își scufundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care-i mângâia gâtul, între gulerul bluzei și pielea dezvelită. Se opri după aceea în fața rămășițelor steagului, aranjă cu naturalețe florile veștejite într-o glastră, șterse cu un aer indiferent tabla și versurile neterminate, apoi îi zâmbi primarului care stătuse nemișcat, furat de acest surâs de 20 de ani, în timp ce în cel puțin cincisprezece locuri oamenii își tăiau gâtul și mureau zilnic cu miile, departe de orice surâs feminin, pe un pământ devastat, unde însăși ideea de femeie devenise o himeră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a privit și mi-a spus „da“, atâta tot, un simplu da. Mai departe nu știu ce a fost. Știa foarte bine, fără îndoială, dar asta nu mai avea importanță. El și Lysia Verhareine plecară de la Castel. Destinat rămase acolo. Multă vreme. Nemișcat, în același loc. Apoi urcă în apartamentele sale, cu un pas greoi: știu asta de la slujitorul lui, Gravul, care nu-l mai văzuse niciodată atât de încovoiat, de lent și de năucit, iar Destinat nici măcar nu-i răspunse atunci când acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe care le scria. Mă simțeam ca un hoț privind-o de aici, din spatele ei. Eram pe cale să-mi spun asta când a întors capul spre mine, încet, lăsându-și frumosul zâmbet în depărtarea câmpului de luptă. Stăteam ca prostul, nemișcat și drept ca un I, fără să știu ce ar fi trebuit să fac sau să spun. Nici dacă aș fi stat gol în fața ei nu aș fi fost atât de jenat. Am încercat să schițez un mic gest din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la o parte unul din cearșafuri și am văzut-o. Se odihnea, cu chipul tras, cu ochii închiși și cu mâinile așezate pe piept. Respira cu o lentoare maiestuoasă care-i făcea pieptul să se miște, dar îi lăsa trăsăturile nemișcate. Era un scaun aproape de patul ei. Mai mult am căzut decât m-am așezat pe acel scaun. Cu un gest blând, doamna de Flers a pus mâna pe fruntea ei și a mângâiat-o, apoi a spus: — Copilul e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu micul carnet pe genunchi, fără a îndrăzni să-l deschid, privindu-l ore întregi, ca pe ceva viu, ceva secret și viu. Când se lăsă seara, capul îmi ardea. Nu-mi mai simțeam picioarele, după cât de încordate și de nemișcate le ținusem. Nu mai simțeam decât carnețelul, care mă ducea cu gândul la o inimă, o inimă care, eram sigur de asta, avea să înceapă să bată din nou după ce-i voi fi dat la o parte copertele, deschizând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
trăiesc. Și spui povești. Prima poveste, cum am s-o numesc eu, poate că o să îmi mai spui și altele, dacă începi, poate o să povestesc și eu altădată, cine știe?, că poveștile astea... Loredana e toată numai atenție, curiozitate, stă nemișcată în brațele lui, să se vadă bine că Maestrul e viața ei. Bărbatul se uită lung la tânără, el știe că atât timp cât povestești, ăla de ascultă te acceptă, te primește așa cum ești, că l-ai cucerit, că puterea ta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
studentă (oftează) -, dispărea fără să spună nimicuța. Mă întrebam mereu unde e, unde stă, poate e la film, speram asta, că-i plăcea filmul, a văzut „Frumoasa din pădurea adormită” de trei ori, și-l punea pe computer și stătea nemișcată acolo... un imn închinat iubirii, mami, asta e filmul ăsta: despre iubirea care ne vindecă pe toți. Rămânem întregi. Așa zicea Anita mea... (Oftează, se chinuie.) ( În timp ce Emma vorbește despre cumințenia fetei, pe ecran, în antiteză, s-a derulat filmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să nu am tehnică?, uite că m-am gândit să-ți tai ție capul, până la lupta cu Laertes, o să-ți tai capul, ca să-ți arăt că am tehnică, o să te omor, vrei, iubito???, sunt un spadasin strălucit, așa cum stai acolo, nemișcată, ești o pradă grozavă. — Să te văd, bărbat frumos! Cu sabia sclipitoare, tânărul actor face câteva mișcări rapide, fandează, închide foarte bine în partea dreaptă, en garde!, joc perfect de picioare, înscrie o tușă, aproape nu se vede metalul prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]