910 matches
-
nici nu poate veni la cumpărături. Grețuri matinale. Și cu asta speram că subiectul Lisa a fost închis. Nu eram pregătită să discut despre asta, nu încă. Maria aștepta o explicație mai lungă, dar am ales să ignor întrebarea ei nerostită. — Deci la ce te-ai gândit? Asta era o întrebare ușoară. —Vreau să te gândești la momentul când m-ai cunoscut prima dată, pe vremea când eram o studentă de 21 ani. Mai ții minte că mi-ai spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
fie mai atrăgător decât combinația alb-roșu de dedesubt. Simțindu-mă aproape uman, am coborât repetând deja replicile spirituale cu care-l voi distra pe Ed și o voi demola pe Rachel. Dar acest script va rămâne pe veci necitit și nerostit. La masa micuță unde Ed mă ținuse de mână ieri, pe deasupra tăvii pline cu scones, unde mă întâlnisem pentru prima dată cu dragostea adevărată, el îi spunea lui Rachel că o mai iubea încă. I-am citit pe buze. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
fețele lor erau, căutând înapoi. Și ei nu văzură goliciunea părintelui lor. Și Noe, după ce se trezi din vin, înțelegând ceea ce îi făcuse fiul său cel mare, zise: Blestemat să fie Canaan!” „...Cred că blestemul lui Noe se împlinea și nerostit de dânsul, în cumplită mânie și mahmur, așa cum se găsea după trezire. Moștenită mai departe prin Ham și Canaan, otrava vinului, trecută din sânge în sânge, curge și în zilele noastre, în vinele celor condamnați să ispășească blestemul. Dovada certă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
răsucesc, ar trebui să dea numele meu unei mărci de țigări. Henry se Întrebă lăuntric dacă fumul În care prietenul său se Învăluia atât de des nu-i făcea rău la singurul ochi sănătos. Ca și cum i-ar fi intuit gândul nerostit, Du Maurier spuse: — Am Încercat să mă las, dar pur și simplu nu pot să lucrez fără buruiana asta. — Mai trag și eu câte o piparoasă, când mă lasă inspirația, mărturisi Henry. — A, dar tu ești un om foarte cumpătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
el. — Da, dar ultimul roman merge greu. Fenimore publicase un roman după Îngerii răsăritului, intitulat Luminile lui Jupiter, În 1889. Nu fusese pasul Înainte calitativ pe care Henry Îl anticipase În articolul despre Domnișoara Woolson. Amândoi știau aceasta, iar gândul nerostit dădea naștere unei tăceri jenate Între ei. — Deci te-ai lansat serios și cu bine Într-o nouă carieră. — Știu și eu, nu trebuie, așa cum mă Îndeamnă admirabilul Compton, să zic hop până n-am sărit, dar sper, sper sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se purtau unul cu altul în calitate de cunoscători în materie de vinuri, pe atât de categorică rămânea distanța dintre ei atunci când era vorba despre criminalele lupte din tranșee. Războiul lor nu se termina. De împăcat, nu puteau fi împăcați. Ceva rămânea nerostit. Nici eu - cu privirea ațintită spre farfuria de argint care era Lago Maggiore - nu i-am mărturisit lui Erich Maria Remarque că, în ciuda lecturii cărții sale care enumeră suficiente feluri de a muri obișnuite pe timp de război, elevul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
că rugăciunile și reculegerea umilă ar fi fost destul de puternice pentru a se împotrivi cu puterea credinței tentațiilor, în general și, mulțumită harului divin, ispitirilor lui Satan în special și că renunța totuși la lume. Mie, fratelui, îmi revenea, chiar dacă nerostit, rolul diavolului. Drept răspuns nu mai era cu putință decât o scrisoare de care era de presupus că va lua act mai întâi șefa novicilor. Am devenit amenințător de limpede, stabilind la rândul meu un soroc mai scurt de nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
covorul marmoros al dragostei precum vocile sufletului ce se vor uni în căutarea seducției prin ochiul acesta străin ce mai mă vârcolește ca un fulger de mare. Ochii sunt flăcări în lumina apropierii și tăcerea mi te ascunde de adevărurile nerostite încă, în toate aceste secunde când vreau să rămâi lângă mine, să mă vezi cum mă amestec în zile cu toate privirile triste, și vreau să rămâi lângă mine oricât de greu îți este în răzbunarea flămândă de patimi ce
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
focaruri de dragoste, îngenunchiată la zâmbetul tău dureros de dulce la perceperea sentimentului distrus de rechemări involuntare la tot ce mâlul oaselor tale mă topește precum soarele degenerat de aberații gingașe și sofisticate ale inconștientului Asemeni nopții îți sărut tăcerile nerostite în marea dramă a iubirii unde adorm la bătătura de dor a ființei tale înlăcrimate. Asemeni nopții iubitule îți sărut în contururi Mâlul oaselor albe BRIZE DE VIS Domnului Ștefan POPA POPA’S BRIZE DE VIS Am ajuns cu iubirea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
imploră Să spargi dorințele din tragice furtuni Când sângele de veacuri dansează într-o horă Cu vocea-i de Luceafăr prin trupuri de genuni, Un geniu se arată în viața mea de dor Și-mi pare că mă doare iubirea nerostită Cerneala timpului prin șoaptele-n decor În albăstrita-mi viață de taine hărăzită. Și-mi place să mai cred că voi învinge Pe cei ce nu m-au vrut în versul triumfal Cămașa de iubire prin frigul ce-mi traduce
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
am insistat și până la urmă ne-am strâns tare în brațe: m-am agățat de tăcerea ei și, închizând ochii ca să nu văd imaginea noastră reflectată în fereastra din bucătărie, mi-am închipuit un nod alcătuit din firele spaimelor ei nerostite și din dorințele mele de mult înfometate, care ne va ocroti de tot ce va fi mai rău din ceea ce ne-ar putea rezerva viitorul. Dorothy Să îmbrățișezi pe cineva și să fii îmbrățișat, iarăși și iarăși, la rândul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
soții Își pierd coloana vertebrală, capacitatea de a merge drept prin viață, chiar și pe aceea de a Își șterge spuma de ras din urechi. Bărbații au mai multă nevoie de femei decât femeile de bărbați; nu e acesta secretul nerostit care pune lumea În mișcare? Mă bucur nespus pentru tine, spun eu. Jill ar fi cu adevărat Încântată. Știu că nu ar suporta să știe că nu te descurci. Robin aprobă, reconfortat că vestea a fost lansată, bucuros că scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
absolut improbabilă pentru mine. Iar la numai câteva zile, această ficțiune acapa rase cu totul realitatea. Cum oare fusese posibil așa ceva? Nici mai mult, nici mai puțin, odată cu prăbușirea lui Eduard, ficți unea se prăvălise, copleșitor, peste realitate! Din vorbele nerostite ale lui Bobo reieșea că nu se știe nici dacă o să-l mai văd vreodată pe băiatul de care tocmai îmi dădusem seama că sunt îndrăgostită. Eduard se ascunsese într-un salon anonim de spital și nu mai voia să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Într-o rochie maro cu dungi verticale subțiri, galbene și verzi. De dumneata, de ce nu vorbește nimeni? Vezi? Mai spuse două, trei cuvinte dar nu se auziră. Profesoara Își aminti deodată de ceva - de adevăratul scop al venirii ei aici, nerostit - și surîse. Vru să răspundă Însă tăcu. Femeile, asmuțite din teritoriul lor de siguranță, Începură să comenteze „naivitatea” profesoarei care putuse să pună la Îndoială o afirmație ce făcuse de mult ocolul orașului. Profesoara, rupînd firul discuțiilor, Întrebă, părînd a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pentru că nu poate fi tulburată ideea absolută de justiție (concepție uitată de mult la vremea aceea, dar care, teoretic mai constituia totuși coloana ei vertebrală, păstrată doar de judecători Între ei, forma subconștientă de probitate, ultim zid de apărare, lecție nerostită, bună doar pentru liniștea lor Înșelătoare, Împotriva puterii care-și Începuse Încă de mult opera de erodare cu o perfidă știință a disoluției.) - Și totuși, domnule judecător... Mă interesai direct, și bineînțeles Între patru ochi, la procurorul șef al județului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
folosite de avocații, totdeauna abili și inteligenți, În hățișul căilor de atac. Singurul lucru important era să dormim serile cu capul liniștit pe pernă, noi față de noi Înșine, cei adevărați din străfunduri. Cine să Înțeleagă toate acestea ținînd de tainele nerostite vreodată, și cui să spui? și mai ales de ce? Nici atunci, la ceasul din urmă care va veni, va trebui să vină - cu noi, fără noi - cei mai mulți care vor rămîne din ceasul de acum sau vor veni nu vor Înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
că Înțelege toate acestea ca pe o desfășurare normală, justificată, nimic aducînd a protest sau a bătaie de joc”, Învățase pe dinafară lecția acestei ipocrizii ocrotitoare ca o plapumă, atît doar, că față de Învățător făcea cu ochiul, menținînd o complicitate nerostită vreodată, ca un oxigen necesar supraviețuirii. Față de alții nu, căci s-ar fi putut auzi fără voie, fără gînd rău, o simplă limbuție unde nu trebuia, iar „cu puterea nu te joci” acesta era cuvîntul lui de ordine, iar acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
care nu mai contenea vorbindu-mi despre nepoată; este sigur că Încerca o suferință pe care n-o mărturisea ca atare, dar lunga deschidere de vorbe forma pentru ea tot atîtea bandaje secționate de curgerea zilelor, cu care-și oblojea nerostitele răni sufletești, căci cu plecarea Margăi Popescu se ștersese și ultima rudă ce-i mai deschidea ușa și care-i amintea Împămîntenirile spiței ce-i urca, sub control pînă spre mijlocul veacului trecut, rînduitori de cherestea sau cereale și negustori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tocmai ai făcut - comunicarea de la Gosseyn Doi era propriul său gând ca și mai înainte - și eu sunt de părere că ar trebui să vină alături de tine, lăsându-mă pe mine aici pentru a supraveghea lucrurile." În gândul transmis, partea nerostită a sensului cuvintelor "ceea ce tocmai ai făcut" era acel fel de proces pe care intelectul îl executa automat. Referirea fusese făcută la adresa faptului că "fotografiase" o porțiune de podea. "Vrei să spui ...acum?" - veni ca un ecou gândul de răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
violentă. Mă întâlneam cu ei la catedră, le zâmbeam frumos, dădeam mâna, îi felicitam. În timp ce laudele curgeau, ca într-un comentariu de olimpiadă, în mintea mea se desfăceau simultan ecranele dreptății, pe care rulam poveștile interlocutorilor - isprăvi murdare, adevărate, de nerostit, care lipseau din paginile bibilite și premiate. Spre deosebire de mine, colegii aveau stofă de intelectuali. Știau pe de rost când s-a născut Arghezi și câte nuvele a scris Sadoveanu, îți puteau vorbi ore-n șir despre macheta lui Rebreanu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în gând, înainte să le scoți pe gură; cu Maria, puteai să le ai gata pregătite, câte-un set pentru fiecare impresie, și tot greșeai. Frica îi strecurase în minte ideea ciudată că în spatele fiecărui cuvânt se-ascunde un adevăr nerostit (prin urmare, amenințător), care trebuie identificat și expus. Când nu-l obținea, se enerva atât de rău încât îi dădeau lacrimile. Era în stare să se închidă la loc în baie și să-și întindă toată perfecțiunea aia de machiaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fustă scurtă?“ deveneau întrebări-capcană, pe care alt bărbat le-ar fi tratat simplu și relaxat. Eu trebuia să le iau în serios, citind printre rânduri și descifrând adevăratele îngrijorări din spatele lor: „Mă iubești așa cum sunt?“ sau „Vrei pe altcineva?“ Deși nerostită, iubirea se trezea pusă în discuție (ca și nesiguranța), îndărătul formei unei tunsori sau a lungimii unui pantalon. Nu existau detalii nevinovate; un cuvânt pronunțat senin, fără precauție, putea stârni atenția, adică nemulțumirea. Iar de la nemulțumire la suspiciune nu rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cum să fii un îngeraș. Se cumințise cum se cumințesc toate fetele după 20 de ani: nu de tot. Odată cu ea, preluasem întregul bagaj al trecutului, cu buzunarele lui calde, adânci și sucite: zâmbete, urme de-atingeri, privirile altora, complicități nerostite. Le primeam calm, detașat, fără gelozie. Devenisem bibliotecarul unic al trecutului Mariei, arhivarul privilegiat al experiențelor ei, deținătorul sever și respectabil al fâșiilor de memorie în care nu figuram: cu timpul, sfârșise prin a mi le ceda pe toate. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Pavlovici continua să-i povestească Alexandrei Ivanovna ceva, cu siguranță foarte comic și interesant, vorbea repede și cu însuflețire. Prințul avea să-și amintească apoi că Aglaia rostise pe neașteptate cu jumătate de voce: „Cât de...“ Cuvintele erau vagi și nerostite până la capăt; într-o clipă se abținu și nu mai adăugă nimic, dar și atât era suficient. Nastasia Filippovna care trecea și părea să nu remarce pe nimeni în mod special, se întoarse brusc spre ei și parcă abia acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
astfel mai mult venin în inima fratelui ei, pe care, de altminteri, îl iubea sincer și cu compasiune. În orice caz, însă, nu putea primi asemenea informații exacte de la prietenele ei, domnișoarele Epancin; era vorba doar de aluzii, de cuvinte nerostite până la capăt, de treceri sub tăcere, de șarade. Poate că și surorile lăsaseră să le ia gura pe dinainte în prezența Varvarei Ardalionovna, pentru ca să afle și ele ceva de la aceasta; în sfârșit, poate că nici ele nu-și puteau refuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]