983 matches
-
Misterul arborilor li se odihnea în plete; în ochi purtau cerul și apele. Primăvara și toamna îmi treceau necurmat pe dinainte, după cum ele surâdeau cu bucurie sau cu tristețe. iar vorbele lor ingenue mă făceau să văd aievea dansuri de nimfe." Dacă d-l Corot ar consimți să ucidă o dată pentru totdeauna nimfele cu care își populează pădurile, înlocuindule cu țărănci, l-aș iubi peste măsură.Știu că acestor frunzișuri delicate și acestei atmosfere înrourate și surâzătoare li se potrivesc creaturi
Jean-Baptiste Camille Corot () [Corola-website/Science/302071_a_303400]
-
apele. Primăvara și toamna îmi treceau necurmat pe dinainte, după cum ele surâdeau cu bucurie sau cu tristețe. iar vorbele lor ingenue mă făceau să văd aievea dansuri de nimfe." Dacă d-l Corot ar consimți să ucidă o dată pentru totdeauna nimfele cu care își populează pădurile, înlocuindule cu țărănci, l-aș iubi peste măsură.Știu că acestor frunzișuri delicate și acestei atmosfere înrourate și surâzătoare li se potrivesc creaturi diafane, visuri vaporoase. Tocmai de aceea sunt tentat să-i cer maestrului
Jean-Baptiste Camille Corot () [Corola-website/Science/302071_a_303400]
-
Corot nu ne rețin ca celelalte lucrări: ele ne apar ca un fragment de vis care scapă gândirii. Pictura sa nu poate fi judecată; ea te prinde, te antrenează pe nesimțite înspre o țară a umbrelor moi, în care sălășuiesc nimfe și ale cărui orizonturi se scaldă în albastruri cețoase. Și cât de sumar lucrată pare această operă! De bună seamă, orice efort vizibil ar fi paralizat grația și pudoarea unei naturi care, până la Corot, pare a se fi refuzat privirii
Jean-Baptiste Camille Corot () [Corola-website/Science/302071_a_303400]
-
era un cal, iar cea de sus un om. Adeseori, partea de jos era un țap. În acest caz, satirii aveau și o coadă lungă, groasă și stufoasă. Erau închipuiți dansând pe câmpie, bând împreună cu Dionis și fugărind menadele și nimfele. Treptat, trăsăturile lor animaliere se diminuează, membrele inferioare devin omenești (aveau picioare și nu copite). Un rol în legendele grecești îl are satirul Marsias. De asemenea mai îl mai întâlnim și pe zeul Pan sub înfățișarea unui satir.
Satir () [Corola-website/Science/302136_a_303465]
-
și transmit emoția intimității unui atelier. În aceasta stă clasici- tatea «Arlechinelor»: în faptul de-a fi fost pictate și-n făptul de-a fi fost văzute. Pictorul pare un faun ratat, care mută pădurea în atelier și face din nimfă o arlechină. El își «posedă» modelul pictînd". Val Condurache, 1998 "Aflată la limita dintre autonomia absolută a limbajului și reducția stilistică, melodic rafinată, a unei realități mai curînd de natură interioară, ce poartă sigiliul personalității sale atît de armonios constituite
Val Gheorghiu by Valentin Ciuc? () [Corola-other/Science/83656_a_84981]
-
și amazoanele. Muntele Ida ("Muntele Zeiței") din Asia Mică, este locul unde Zeus l-a răpit pe Ganymede, unde Anchise a fost sedus de către Afrodita, unde Afrodita l-a născut pe Aeneas, unde Paris a trăit ca păstor, unde trăiau nimfele, unde a avut loc "Judecata lui Paris", de unde zeii greci priveau Războiul Troian, unde Hera i-a distras atenția lui Zeus suficient timp pentru a permite ocuparea Troiei, și unde Aeneas și oamenii săi sau odihnit în timp ce îi așteptau pe
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
rusalija". "Cincizecime" este un calc după gr. πεντηκοστή, "(ziua) a cincizecea", denumire care arată că sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paști. Cel mai probabil, cuvântul derivă din cuvântul slav "rusalka", rusalcele fiind spirite ale apei de genul nimfelor, zânelor, demonilor de apă, care erau sărbătoriți, pentru a fi îmbunați, în prima săptămână a lunii iunie. Această tradiție păgână, pre-creștină s-a transmis și romanilor, care au denumit rusalka "dragaică" (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul
Rusalii () [Corola-website/Science/302862_a_304191]
-
supranaturale din mitologia românească, răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenței folclorului; totuși, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forță de seducție și cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva și a Sirenelor. Se sugerează ca ar fi posibil ca in trecut să fi fost preotesele unei zeități dacice. Se crede că ielele apar mai ales noaptea la lumina lunii, în hore, în locuri retrase (poieni, silvestre
Iele () [Corola-website/Science/299510_a_300839]
-
foc. Nu se poate stabili totuși o tipologie fermă, ea fiind variabilă de la o zonă folclorică la alta; astfel, Dimitrie Cantemir le numea cu unul dintre epitete, "Frumoasele", simplificându-le funcția mitologică la domeniul erotic și considerându-le deci niște „Nimfe ale aerului, îndrăgostite cel mai des de tinerii frumoși” Mitul Ielelor este de origine incertă. Etimologiile speculate de mulți folcloriști sunt oarecum fanteziste, întrucât "Iele" nu este un nume, ci pronumele personal, la persoana a treia, plural, feminin "ele" (sinonim
Iele () [Corola-website/Science/299510_a_300839]
-
și "Lăutarii" (1971), cu care a obținut mai multe premii cum ar fi: Premiul Scoica de aur la Festivalul internațional de filme de la San Sebastian (1972), Marele Premiu la Festivalul internațional ce dezvăluie tema artei și folclorului (Italia, 1972), Premiul Nimfa de aur la Festivalul Internațional de filme din Neapole (Italia, 1972), premiul spectatorilor și al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978) si filmul " Da tu esti rau" cu MIHAI CERNAT in rolul mega-principal. Colaborarea
Emil Loteanu () [Corola-website/Science/299515_a_300844]
-
și oameni. Singur Odiseu e cruțat. Agățat de un catarg, el e purtat pe ape, la voia întâmplării și dus în insula lui Calypso. Aici eroul va zăbovi șapte (într-o altă versiune zece) ani încheiați, înlănțuit de dragostea frumoasei nimfe, pe care numai porunca lui Zeus o va determina să-l lase să plece mai departe. O nouă furtună pe mare, de data aceasta iscată de Poseidon, îl aruncă pe Odiseu, din nou naufragiat, pe țărmul insulei feacilor. Găsit de
Odiseu () [Corola-website/Science/299036_a_300365]
-
de bronz în care vedeai ca într-o oglindă. Perseu mai primi coiful lui Hades - care făcea invizibil pe cel care-l purta - , niște sandale înaripate și o traistă care se mărea sau se micșora pe măsură ce puneai în ea de la nimfe. În lunga sa călătorie el întâlni pe bătrânele graie (în greacă "graiai" înseamnă "bătrânele"), surorile gorgonelor. La sfatul lui Hermes, Perseu le fură singurul ochi pe care îl aveau și care îl purtau fiecare cu rândul. Graiele îi spuseră unde
Perseu () [Corola-website/Science/299035_a_300364]
-
de public. În primul tablou al operei, Moartea Euridicei, este prezentat Orfeu, care e directorul conservatorului din Teba, al "Orphéon"-ului, deci un individ perfect integrat în societatea burgheză. Pierzându-și demult interesul pentru consoarta Euridice, el o vede în nimfa Maquilla pe femeia visurilor sale. Și Euridice e dornică să-și găsească fericirea în afara căsniciei, alături de fabricantul de miere Aristée (parodie a păstorului Aristaeus din "Georgica" lui Vergiliu), ea îl disprețuiește pe Orfeu ca bărbat și ca artist, îi cere
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
Orfeo ed Eurydice " înlocuiește aici, sub formă de citat, disperarea reală. Nici Jupiter nu se lasă înșelat de acest fals patetism, dar poruncește totuși eliberarea Euridicei, fiind supus convențiilor sociale și în plus sperând să o seducă el însuși pe nimfă. Deși acțiunea se derulează de-acum încolo în infern, spațiul scenic nu se schimbă în mod semnificativ față de cel din primul tablou, acestuia îi sunt adăugate cel mult decoruri puțin mai excentrice, mai tipice unei vieți pline de huzur. Tabloul
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
plăcere la Viena, având astfel ocazia să facă cunoștință în 1863 cu Johann Strauß, pe care l-a încurajat să scrie muzică de operetă. Veșnica rivalitate cu Wagner s-a manifestat și în 1863, când opera romantică a lui Offenbach "Nimfele Rinului" a ajuns să fie reprezentată pe scena de la "Hofoper", care refuzase cu puțin timp înainte un proiect wagnerian. Vienezii nu au apreciat însă nici opera lui Offenbach, care includea atât un vals din "Le Papillon" cât și cântecul patriotard
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
se deplasa de obicei și pe distanțe scurte cu trăsura. Căsnicia cu Herminie a fost, se pare, fericită. Perechea avea deja patru fiice atunci când i s-a născut în 1862 primul fiu, Auguste. Dorindu-și după eșecul la Viena cu "Nimfele Rinului" un nou succes de talia operei dedicate lui Orfeu, Offenbach s-a hotărât să pregătească din nou o parodie pe temele mitologiei grecești și a pregătit împreună cu Halévy un subiect picant despre răpirea Elenei de către Paris, "Frumoasa Elena". Rolul
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
din Paris pe muzica lui Hector Salomon, care era aproape definitivată. Salomon a renunțat la compoziția sa la insistențele lui Offenbach, care l-a ales pe romanticul german drept personaj principal al celei de-a doua a sa opere, după "Nimfele Rinului". Personajul Hoffmann are în piesă rolul unui călăuzitor în universul povestirilor sale fabuloase și este de fapt un alter ego al compozitorului, arătându-se frământat de temeri, iubiri nefericite și viziuni. Acțiunea se bazează pe motive din "Aducătorul de
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
fiind copiii lui Uranus și ai mamei Gheea. Au fost aruncați în scârbă de Uranus în Tartar și lăsați acolo de Cronos dar salvați de Zeus. Zeii care nu trăiesc în Olimp dar controlează apa se numesc Zei ai râurilor. Nimfele sunt niște creaturi de o frumusețe de neimaginat, unele s-au îndrăgostit de muritori exemple: Echo cu Narcis, Galatea cu Acis, Giganți sunt creaturi facute pentru a se opune unui zeu, avand insusiri opuse. Eroii sunt acele fințe care au
Lista personajelor mitologice elene () [Corola-website/Science/304617_a_305946]
-
lui Ulise fură din vitele sacre ale zeului, pentru a își potoli foamea. Drept pedeapsă pentru acest sacrilegiu, aceștia mor ulterior într-o furtună pe mare, din care numai Odiseu, care nu mâncase, reușește să scape. El ajunge pe insula nimfei Calipso, unde aceasta îl reține timp de șapte ani. Reușește să părăsească insula lui Calipso cu o plută, însă furtuna produsă de Poseidon distruge pluta, iar Odiseu naufragiază pe o insulă unde este primit cu prietenie de Nausicaa, fiica regelui
Odiseea () [Corola-website/Science/304624_a_305953]
-
considerat când soțul uneia dintre grații, când - de cele mai multe ori - drept soțul lui Venus. Lui Vulcanus îi sunt atribuiți mulți copii; are ca simboluri ciocanul și nicovala. Mercur - fiul lui Jupiter și al unei "pleiade" (Pleiadele erau sapte surori, fiicele nimfei Pleione si ale lui Atlas), s-a născut într-o peșteră pe muntele Cyllene, din Arcadia. Încă de timpuriu, Mercur și-a vădit aptitudinile și talentele. Abia născut, copilul a ieșit din scutece și a fugit până în Thessalia, de unde a
Mitologia romană () [Corola-website/Science/303532_a_304861]
-
făuriseră trăsnetul lui Iupiter. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost osândit de Iupiter să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele lui "Admetus". Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care pe "Daphne, Cyrene, Marpessa, Cassandra", și uneori chiar tineri ca "Hyacinthus și Cyparisus". Zeul era înfățișat ca un tânăr frumos și înalt, cu o statură zveltă și impunătoare. Atributele lui erau multiple: inițial, Apollo era considerat
Mitologia romană () [Corola-website/Science/303532_a_304861]
-
l-a ajutat pe unul dintre ei, pe Saturnus, să-și mutileze tatăl. Din picăturile de sânge scurse de la Uranus, care au căzut pe pământ și l-au fecundat, s-a născut o nouă generație de copii: eriniile, giganții și nimfele. După mutilarea lui Uranus, Terra s-a unit cu celălalt fiu al ei, Pontus, și a zămislit o serie de divinități marine, printre care se numărau Ceto, Nereus și Thaumas. Domnind asupra universului, Saturnus se dovedește însă la fel de tiran ca
Mitologia romană () [Corola-website/Science/303532_a_304861]
-
sunt lucrate cu o hașură care pare să nu se integreze total formei și atrag în mod special prin prospețimea imaginii. Picasso, cu un desen de neconfundat, cu o linie sigură și aproape egală va adopta aceeași temă, sub titlul ,Nimfa și Satirul’’. O siluetă feminină, parcă întru-n dans erotic își dezvăluie sexul unui personaj mitologic, care o privește cu satisfacție. Grafismul imaginii, libertatea formei, lipsa clară de constrângeri artistice, o libertate specifică autorului în a deforma, a mării sau
Erotism () [Corola-website/Science/303820_a_305149]
-
răspândit probabil în Grecia secolului al V-lea î.Hr., ai cărei adepți se considerau urmașii lui Orfeu. Izvoarele antice afirmă în mod repetat originea tracică a lui Orfeu. Istoricul Arrian pomenește în opera sa "Bithynica" din sec. II î.Hr. o nimfă numită Tracia, după care s-ar fi denumit țara cunoscută inițial sub numele de Pèrke. Rădăcina indogermanică "per-/pir/per(k)" semnifică "stânca", "piscul" sau "piatra", ceea ce denotă cultul tracic al unei divinități a munților, identificată de greci cu frigiana
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
Sidon unde Paris poposește sperând să nu fie capturat de niște potențiali urmăritori, și în cele din urmă își face intrarea Troia. Fuga Elenei din cetatea natală motivată de iubirea față de un personaj străin are multe precedente în mitologia greacă. Nimfa Io a fost răpită din Argos, Europa din Fenicia, Iason a luat-o pe Medeea din Colchis, iar prințesa troiană Hesione a fost luată de Heracles care a dat-o lui Telamon din Salamis. Conform lui Herodot, Paris a fost
Războiul troian () [Corola-website/Science/303827_a_305156]