1,216 matches
-
percepției și voinței. Odată cu percepția comună survin altele, aparent străine, estetică și ludică, speculativă și religioasă. Iar lumea pe care o descoperă poate să facă într-o privință inutile - sau chiar să suspende - reprezentările obișnuite cu privire la ceea ce numim sens și nonsens. Este destul dacă ne gândim, de exemplu, la modurile variate de vorbire pe care omul le poate asuma, cotidian și tehnic, narativ sau religios. Ce se întâmplă în aceste cazuri? Față de sensul comun, survin ușor tot felul de abateri, unele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ține de jocul secund al limbajului poate să apară fără sens. Dacă e vorba de o lipsă a sensului în genere sau de un deficit al celui comun, nu avem cum ști în primă instanță. Doar că acum poți întâlni nonsensul la un alt nivel decât cel comun. Poate fi aparent, dar, în alte situații, lăsat cu bună intenție să se vadă ca atare. Își fac loc astfel imagini și apariții insolite, obiecte noi, unele imposibile din punct de vedere logic
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
metafizica e greu de concurat în explorarea celor „absurde“. E adevărat, narațiunea și literatura de ficțiune par să ducă mult mai departe o asemenea posibilitate, numai că nu pretind să ne spună o dată pentru totdeauna cum arată această lume. Încât „nonsensul“ pe care îl cultivă pare să dispună de o altă libertate, aproape gratuită. Cât privește viziunea religioasă, aceasta caută să distingă între cele ce stau în puterea omului și cele ce nu stau. Ne lasă a înțelege că omul nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
termeni. El caută uneori imposibilul ca atare, ține cu tot dinadinsul să exprime clar ceea ce este inefabil și să înțeleagă în mod conceptual ceea ce este incomprehensibil în sine. De unde, atâtea propoziții lipsite de sens. E adevărat însă, în vorbirea metafizică nonsensul nu cunoaște doar această expresie orgolioasă și tristă. Cum vom vedea în paginile ce urmează, uneori prezența sa e intenționată, mai ales în formulări paradoxale, căutând să indice înseși limitele gândirii noastre. Așadar, destule reprezentări și imagini pot fi considerate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
adevăruri, ca să ne spună în definitiv că nici unul nu este ultimul. Pune în discuție - cu destulă discreție - mai toate pozițiile filozofice, inclusiv cea pe care el însuși pare să o susțină. Vorbește simplu, lăsându-te să vezi cum sensul și nonsensul se arată în același timp cu limitele lor. Iar ceea ce spune poate să echivaleze cu tăcerea însăși, probabil că tocmai aceasta așteaptă până la urmă în spatele cuvintelor. Am putea crede că asemenea situații sunt până la urmă simple excepții. Sau că e
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Am putea crede că asemenea situații sunt până la urmă simple excepții. Sau că e vorba de unele exerciții solitare ale minții omenești. Însă lucrurile nu stau astfel, excesul survine cu orice rostire ce ia distanță de practica obișnuită a vorbirii. Nonsensul poate să apară cu orice distanță față de lumea comună a vieții. Nu doar prin unele gesturi insolite, nici doar prin acele acte pe care le-am putea numi pure, precum ruga în pustie, iubirea necondiționată și moartea în numele unei idei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Ar putea ține de atitudinea noastră naturală. Nu însă și atunci când Hegel spune, în „Introducere“ la Filozofia spiritului, că . Acum paradoxul este căutat cu grijă, iar atitudinea devine reflexivă. În alte cazuri însă, atitudinea naturală descoperă ea însăși paradoxuri surprinzătoare, nonsensuri subtile (ca în sentința anonimă: „nimic nu începe unde începe“). Se dovedește a fi de secundă instanță în chiar această primă instanță. Iar atitudinea elaborată poate să facă loc unor nonsensuri naive, ca atunci când se vorbește, cu autoritatea savantului, despre
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cazuri însă, atitudinea naturală descoperă ea însăși paradoxuri surprinzătoare, nonsensuri subtile (ca în sentința anonimă: „nimic nu începe unde începe“). Se dovedește a fi de secundă instanță în chiar această primă instanță. Iar atitudinea elaborată poate să facă loc unor nonsensuri naive, ca atunci când se vorbește, cu autoritatea savantului, despre faptul că timpul curge liniar și ireversibil, uneori mai repede, alteori mai încet etc. Unui astfel de nonsens îi este preferabil, totuși, cel propriu conștiinței simple, când spune că nu mai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în chiar această primă instanță. Iar atitudinea elaborată poate să facă loc unor nonsensuri naive, ca atunci când se vorbește, cu autoritatea savantului, despre faptul că timpul curge liniar și ireversibil, uneori mai repede, alteori mai încet etc. Unui astfel de nonsens îi este preferabil, totuși, cel propriu conștiinței simple, când spune că nu mai este timp întrucât acesta a trecut deja. Însă, repet, dificultatea distincției este vizibilă mai ales în cazul acelor relatări care încep cu „se spune“. Iar acest „se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele lipsite de sens. Mai ales prin ultima lemă, aduce în fața bunului simț ceva straniu: nici „nici sens, nici nonsens“. Te obligă să faci un pas înapoi, ca să-ți regăsești măcar provizoriu un punct de sprijin. În același timp, poate să descopere un cuprins uluitor, minunat, mai ales când o întâlnești într-o narațiune pe măsură. Ne este cunoscută mica
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
acest om: a mers singur, . Cel de-al doilea, dacă nu și-a pierdut de la bun început mințile, a căzut și el în genunchi. Însă nici unul nu are în față ceva complicat sau greu de înțeles. Dimpotrivă, ei întrevăd deodată nonsensul ca atare. Mai bine spus, îl resimt în carne și oase odată cu moartea însăși, este la fel de enigmatic și ultimativ ca și aceasta. Drumul printr-un astfel de labirint nu seamănă deloc celui care te lasă să alegi, la nevoie, fie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
însă nu unul obișnuit, căci . Categoriile lumii sensibile suportă o profundă alterare. Este îndreptățit Nietzsche să spună că unele experiențe scot omul de sub orice măsură, aruncându-l în confruntarea cu o făptură teribilă, monstruoasă. Iar într-o astfel de confruntare nonsensul pândește din ambele părți: (Dincolo de bine și de rău, § 146). Cei doi regi din prima povestire, ca și Abenjacán, vagabondul care s-a voit o vreme stăpân al lumii, fac până la urmă o experiență de acest gen. Ei ajung să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
numi cu un termen folosit de Rudolf Otto, anume mirum. Pustiul în care e părăsit regele Babiloniei se face locul unui mirum, întâlnirea sa produce imediat uimire și înfricoșare. Nu lipsa de sens îi este proprie, ci mai curând un nonsens teribil, apt să te cutremure. Prea multe însă nu se pot spune, căci nu e vorba de un înțeles ascuns ce așteaptă să fie dat la iveală. Cât privește celelalte două labirinturi, aflăm că sunt ridicate de oameni și la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cele cu sens și cele lipsite de sens. Deșertul, în povestirea despre cei doi regi, apare lipsit de limite. Aduce în față doar întinderi nesfârșite de nisipuri mișcătoare - și nimic altceva. Am putea spune că este o imagine excelentă a nonsensului. Ceva asemănător ne oferă și regele Babiloniei, care a poruncit ridicarea unui labirint de o complicație infinită. Ar fi voit probabil să atingă acel nonsens propriu doar miracolului. Posibilitatea pierderii de sine devine semnul că respectiva construcție își atinge perfecțiunea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de nisipuri mișcătoare - și nimic altceva. Am putea spune că este o imagine excelentă a nonsensului. Ceva asemănător ne oferă și regele Babiloniei, care a poruncit ridicarea unui labirint de o complicație infinită. Ar fi voit probabil să atingă acel nonsens propriu doar miracolului. Posibilitatea pierderii de sine devine semnul că respectiva construcție își atinge perfecțiunea. Scriitorul nu vorbește aici de moartea sigură a celui părăsit în labirint, ci doar de pierderea sa pentru totdeauna. Moartea sigură ar fi reprezentat în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
măsură. Însă regele dorea altceva, să ridice un labirint în adâncul căruia totul să se piardă, nume și semne, viață și moarte. Ne dăm seama că, în acest caz, sensul și negația lui se retrag deopotrivă. Iar dacă vorbim de nonsens, acesta apare ca unul necomun, incomprehensibil ca atare. În definitiv, imaginea labirintului apare stranie nu doar întrucât este neobișnuită. Nici întrucât ar fi sumbră, într-un aer sepulcral și misterios. Desigur, un asemenea labirint face ca viața și moartea să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
analogie. Înțeleg dorința lui Aristotel de a repune logica în drepturi atunci când e firesc așa ceva. E chiar minunat felul în care dă la iveală, cu fin umor, dezicerea de sine a celui care se joacă frumos cu tot felul de nonsensuri. (Metafizica, 1008 b). Așa este, nu e totuna să faci ceva și să nu faci, să fii într-un anume loc și să nu fii. În consecință, sau mergi spre Megara, sau stai acasă, chiar dacă vei spune altora că e
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
este corect din punct de vedere formal. Există astfel de situații, mai ales în zona gândirii tehnice. Doar că regula valabilă aici nu se poate extinde oricum. Cele corecte formal se pot dovedi uneori false. Mai grav încă, pot genera nonsensuri crude, terifiante în viața morală a oamenilor. Aș observa și un alt lucru în marginea acestei dispute clasice. Aristotel crede că Heraclit și cei care au vorbit asemeni lui nu ar trebui înțeleși literal, spusele lor nu ar trebui luate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Când Diogenes Laertios (IX, 7) redă aceste afirmații ale lui Heraclit, constată că mulți au motive să le creadă obscure. Deși erau familiarizați cu alte lecturi posibile, morală, analogică sau alegorică, cele rostite de Heraclit le apar în felul unor nonsensuri. Într-o privință le-aș da dreptate, căci asemenea sentințe nu pot fi reduse la propoziții clare și distincte. Dacă au totuși un posibil sens, acesta nu se determină după reguli obișnuite. Apoi, știm bine că, riguros vorbind, nici nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Doar că, observă imediat, unele lucruri, precum cele cerești sau cele divine, nu au contrarii și nu cunosc generare. Ceea ce în seamnă că ideea de mai sus e absurdă, întrucât se atribuie o caracte ristică temporală celor atemporale. Astfel de nonsensuri urmează a fi supuse discuției și respinse pe cale logică. Pe de altă parte, logica obișnuită, acceptabilă în cazul celor temporale, își descoperă limitele când în atenție sunt cele veșnice. Principiul noncontradicției își modifică vizibil spațiul său de va labilitate. Propoziția
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
1072 b). Odată cu saltul privirii dincolo (hyper bállein), dincolo de sciziunea dintre gândire și cele gândite, enunțul cunoaște o formă hiperbolică. Unele distincții tind să se estompeze, orientând către un gen de coincidentia oppositorum. Simțul comun se vede sigur în fața unor nonsensuri, însă acestea diferă radical de cele comune, banale. Astfel, în cazul ființei divine, materia coincide cu forma, a fi în potență cu a fi în act, iar mișcarea cu nemișcarea însăși. Ființa cu adevărat supremă transcende aceste diferențe, întrucât constituie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
loc? Ce faci atunci când 78 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 63. 64. constați că el persistă în această idee? Să spui doar că este „nedemn de alte corectări și respingeri“? Firesc ar fi, probabil, să te întrebi dacă nu cumva nonsensul afirmațiilor sale are o justificare, dacă nu cumva este mai elocvent decât sensul oferit în aceeași chestiune de simțul comun. Mai târziu, când va distinge cu destulă rigoare între a gândi și a cunoaște, atitudinea lui Kant față de cele absurde
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
apropierea de o stare generală de fericire; sau chiar 86 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 78. avântul spre un neant deplin - un țel înseamnă totuși un sens.“ Or, a fixa un sens în virtutea voinței ce domină, acest lucru descoperă imediat nonsensul celor care se voiesc raționale. Când nu caută cu orice preț teorii sigure, atemporale, omul are o relație mai destinsă cu lumea antinomiei. În limbajul obișnuit, cotidian, contradicțiile sunt mai simple și mai ușor de evitat. Sau, pur și simplu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
direcție sau alta. Reprezintă curenții subterani în fluxul stărilor mentale, date greoaie și dense pe care se ivesc tot felul de intenții și dorințe. Coboară în obișnuințele noastre, în viața simțurilor, în imagini și în gramatica obișnuită a vorbirii. Iar nonsensurile pe care le generează nu pot deveni obiectul unei analize sigure. Nu mai poți spune, de pildă, că, pentru cei care, altădată, credeau în natura daimonică a lui Socrate, falsitatea consecinței („Socrate este muritor“) ar atrage după sine falsita tea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
istorice pare pusă între paranteze. Iar acest lucru, după cum s-a spus, are legătură directă cu unele hermeneutici de astăzi. Legătura poate fi sesizată atât sub forma unei moșteniri active, deși estompate, cât și în reactivarea unor criterii după care nonsensul este identificat și proscris. De regulă, destule gesturi și credințe străine ne apar lipsite de sens. Uneori le percepem ca nemijlocit absurde. De ce atunci să nu apară astfel și propriile noastre credințe în ochii altora? În definitiv, de ce nu am
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]