1,324 matches
-
de focul cel larg al incendiului. Într-o parte și-n alta șirurile de case arzând, pavagiul de pietri mărunte și albe acoperit de cadavre și împlut de sânge negru, lumea toată coprinsă de vaiet... jos omor și noapte, sus nouri și fum! Iată întregul acestui spectacol înfricoșat. Știam aicea casa unui preot; trebuia să mă duc la el. Cât mă bucurai când, ieșind în suburbiul întunecos și plin de grădini al orașului, văzui cumcă acolo nu arde nimic. Grădinele încongiurate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să cadă o stâncă de pe marginea groapei peste mine, or gândeam să mă-mpușc și eu și să sfârșesc cu mizeria ce se numește viață. Pe-o stâncă, departe, sta un român cu flinta-n soare și păzea privind în nouri. Un vultur ținând în căngile lui de aramă o turturică albă zbură asupra capului meu croncănind și dând din aripi, apoi se - nalță rotindu-se în sus, în nori, speriat de prezința mea. Românul și-ntinse flinta și punctul cel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bine. Niță mergea înainte prin întunecoasele cărări de munte. Pașii săi, asemenea acelora a unei pantere, nu răsunau de fel pe pietrișul și prundul cel mărunt si lesne de răscolit al căilor. Un munte arunca celuilalt umbra lui, cerul gândea nouri, iar stâncile - pocite schelete de piatră - șuierau coprinse de vânt. Din când în când se rostogolea câte - o piatră, se desprindea câte - o bucată de stâncă și vuia la vale-n jos. Coborârăm muntele și apucarăm prin câmpie până ajunserăm
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o botează floarea gândurilor. Râul trece, cumplit urlă vântul... ziua se confundă cu lumina cea amară a nopții. Râul turburat rumpe și duce floarea mereu, mereu pîn-o arunca-n malul unei pustii aride și seci de-asupra căreia cugetă în nouri o lună palidă ca fața unei vergine moarte. Buha bătrâneței ciocănește în lungul pustiu și, cântând de dorul floarei, o numește în balada ei floarea mormântului. Când viața mea nu e decât o brună floare de mormânt, de ce, copilă care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Un râs amar"] 2257 Un râs amar-sec *, încet, încrunta buzele sale împregiurate de-o spumă vânătă, apoi un țipet desperat, strălucit, cerni aerul din salon. Pin flacările-nfiorate ale căminului marmoreu învinețea în trăsuri aeriene fața cea tristă a lui Toma Nour. ["Cine a văzut o-nmormîntare-n București "] 2255 Cine a văzut o-nmormîntare-n București? în carul mortuar, pe amândouă laturile cu câte - un alb 5 înger de marmură, zace sicriul deschis... pe o perină de atlas alb brodat cu negru zăcea capul cel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
spaimă, îi dete una în noada curului cu ciocanul cel greu de pietrar. Băiatul fugi și e astăzi bătrân pietrar în România, la Drajna, unde trăiește din pomana și ajutorul concetățenilor săi români. {EminescuOpVII 235} ["BASMUL CEL MAI FANTASTIC"] ([ Toma Nour în ghețurile siberiene ]) Basmul cel mai fantastic, istoria cea mai crudă n-a putut să-și imagineze vodată răceala cea putredă ai acestor muri nalți, a [a]cestor bolte negre și teribile ca înnoratul cer de noapte, a acestor zăbrele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
etern răsăritul stelei polare. {EminescuOpVII 238} ICONOSTAS ȘI FRAGMENTARIUM ["Pe podelele reci de cărămidă"] 2255 l. Pe podelele reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna-nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp, se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați * și fixi - ea-și frângea mînile ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului. El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată pin tot castelul, pe lângă toate ferestele și dispăru. În aceeași vreme luna se cufundă după un nour negru, nelăsând nici o urmă de pală măcar și era un întuneric cum nu mai fusese. Tăcere mortală... Cavalerul își legă calul de stâlpul unui fel de șură, s-apropie de casă și merse-n față-i cu pași lini și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zugrăvi în aer... voi vreți să mă prindeți pe mine... Nebuni! Apoi se limpezi oglinda și eternitatea din cer se uită în ea însăși... și se miră de frumusețea ei. În singurătatea pustiilor se-nalța piramida sură c-u fruntea ajungând nourii... Luna o ningea, încît părțile lovite de ea păreau de zăpadă, părțile umbrite păreau de cărbune, și lungă, țuguietă, gigantică, se-ntindea pe nisip umbra piramidei. Regele își? făcu drumul pe dunga umbrei, un punct negru mișcător, până ce veni în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
turbez de bucurie, sau să turbez de durere... Turbarea, iată idealul meu! Sania zbura pe stradele ninse și largi ale orașului, în aer clipea, ca o pleavă [de] diamante, câte un fulg de ninsoare, luna trecea în floarea chihlibarului pin nourii vineți, închegați p-ici, pe colo în bucăți rupte și negre, răriți și desfăcuți pe alte locuri în fâșii și-n trențe de argint, deasupra cerul cu bolta lui oțelită, pe strade în urma săniei se desemnau urme-n omăt, ca și când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în felul său. El se trezi a doua zi târziu... Era atât de obosit ca și când l-ar fi bătut măr și l-ar [fi] învelit apoi într-un cerșaf ud și rece... Avea friguri... imagini turburi, chipuri negre amestecate cu nouri, astfel era cadrul închipuirei lui... era în acea dispoziție în care se află un om care a trecut prin tortura inchizițiunei ș-acum se află, cu membrele zdrobite, într-un pat moale... durerile sunt întunecoase însă nu tari și devin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu multă intențiune la tânărul nostru - și nu era discrețiunea ce le oprea de a-l atrage în mijlocul lor, ci refuzul cu care le-ar fi răspuns, el se uita pe fereasta care dădea în grădină. Cerul se acoperise cu nouri albi, luna învinețise și fugea cufundîndu-se în ei și începuse a ninge. Copacii, a căror crenge încărcate se strecurau negre prin tufele de zapadă, și vântul trecea ascuțit prin crăpăturile ferestrei și mișca portița din grădină, care scârția monoton și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
văpaie-nflacarată; Dar vulturii, și ulii, și bulinele, și corbii, Precum tot spre lumină cu jale cată orbii, Țintesc cu neclipire spre dînsul ochi sălbatici Ce noaptea printre arbori s-aprind ca roși jaratici. Ei zboară pretutindeni alăture-mpreună, Formîndu-i pe sub nouri cu zborul o cunună, Un larg cortegi funebru ce lasă unde trece De albe oseminte o cladă tristă, rece!” Citind aceste versuri, un fapt se observă: poezia, ieșind de sub regimul solarului, grațiosului, devine mai puțin evazivă, indistinctă. Stimulată de sentimentul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Dar nici clopotul lor aprig, clăbucind, ferbînd În spume, Nici chiar troncătul de zdraveni bolovani În rostogol Nu-ngrozesc ca uriașul ce s-arată crunt la lume, Cu fălci negre scrîșnitoare, cu ochi roși, cu peptul gol, El apare pe sub nouri ca un munte de turbare Ce amenință pămîntul să-l turtească-n răzbunare! Ca și dînsul, Strîmbă-Lemne, uragan de vijelie, Intră-n lunci, păduri și codri, ducînd viscol, ducînd larmă, Plopul nalt l-a lui suflare ca o creangă se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mică, Vulturul cu ciocîrlia, soarele cu albul nor, Fluturul cu plînta, rîul cu limpidele izvor. Și stejarul zice ierbei: «Mult ești vie și gingașă!ă Fluturașul zice floarei: «Mult ești mie drăgălașă!ă Vulturul uimit ascultă ciocîrlia ciripind; RÎu, izvoare, nouri, raze se Împreună iubind. Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al țării mele, MÎndră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, Și Siretul te Încinge cu-al său braț dismierdător. Umbra
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
clinchetul clopoțeilor. Natura e din nou primitoare, spiritul se vindecă de melancolii: „Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scîntei.” O reverie a alunecării și o figură a beatitudinii se prefigurează aici. Sania este instrumentul acestei noi euforii. Sania ușoară are un statut dublu: este un vehicol agreabil, comod și, totodată, un cuib, un mic spațiu intim, ocrotitor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a sensibilității. O urare ce nu implică prea mult imaginația În materie. Obiectele reale, mai numeroase decît În alte poeme, nu indică o preferință, un atașament, o asumare revelatoare. Din cîteva detalii (aerul viu și proaspăt, valurile limpide din văzduh, nourii ușori, albi) am putea la rigoare deduce un simț al volatilității, lîngă acela, mai substanțial liric, al transparenței și al strălucirii. Materia respiră prin aburii calzi ce se pierd În văzduh. Lumina plutește peste pămîntul reîntinerit, rouă se evaporă, peste
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lunecos, Cum adoarme la bulboace, săpînd malul năsipos. CÎnd o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, CÎnd o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteioară, CÎnd sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătînd apa-ntunecată de un nour trecător. Și gîndirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel rîu care-n veci curge, făr-a se opri din cale Lunca-n giuru-mi clocotește; o șopîrlă de smarald Caută țintă, lung la mine, părăsind năsipul cald.” Contemplația
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Aceleași elemente le aflăm În Scrisoare către Zulnia, și tot Într-o retrospectivă. Este vorba de acea parte din poem care rememorează „pustiul cel mare”: spațiul În care avusese loc, În timpurile fericite, Întîlnirea, dezmierdarea, libovul: „Acei munți pînă la nouri, acele stînci despicate, Ce răsună de suspinul dragostelor Înfocate, Acei copaci nalți și mîndri, marturi cu a lor umbrire De dezmierdări, de voroave, de libov și de iubire, Potica acea vestită ce-o treceam cu groază mare, Dar ne Înlesnea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atunci În zare?” Întîlnirca dintre Ikanok (Konaki) și Înfricoșata Zulnia (Amoriul din prieteșug) se desfășoară Într-un asemănător spațiu de adîncimi Întunecoase: locuri ferite, dosnice. Peisajul este și aici grandios sălbatic, În acord cu clocotul pasiunii: „Munții Înalți pînă la nouri, păraie prin stînci vărsate, Codri cu copaci sălbatici printre petre răsturnate, Prăpăstii peste prăpăstii, adîncimi Întunecoasă, Unde zmeura și fragii și mura cea mai frumoasă Cresc În voie despre oameni, că numai cîte-o potică Slujește la bieții bolnavi de trecut
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cultura pomilor se poate folosi aproape fiecare petec de pământ, mănos sau sterp, uscat sau apătos, cald sau rece, reprezentând un șes adăpostit sau un rozor pietros. Pomii frâng forța vânturilor și conservă timp îndelungat umezala care contribuie la formarea nourilor. De unde se esplică că, pe când țările pleșuve adese ajung a fi bântuite de secete îndelungate și vijelii, țările încarcate de pomi arareori duc lipsă de umezeala atât de priincioasă plîntelor. În țările locuite de români condițiunile naturale și economice, cu
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
danie din 1821), pe care acum ei o vor restituită, iar ei să devină copărtași. Despre felul cum a curs stăpânirea din acest bătrân Vițenti, scris când Vichentie, când Vițănchi, aflăm de la alți Hărăbori surăieni, Sava, Apostu, Ștefan și Vasile Nour, rude cu cei mai sus menționați și cu neamul Stănilă. Pe data de 10 martie 1838, aceștia depun jalbă la Judecătoria ținutului Tecuci împotriva aceluiași Vasile Stănilă, prezentat într-o adresă a judecătoriei ca fiind „neguțitor în târg în Tecuci
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
ul/ Petrache Negrea, atunce hotarnic, moșii Umbrărești pi partea cuvenită bătrânului Vițănchi și în dos spiță arătătoare de fișticari”. În partea numită „tratația” cauzei se subliniază că atât Hărăborii, cât și alde Stănilă „sunt curgători din urmașii Ioanei, fata lui Nour și nepoată bătrânului Vițănchi, care Ioană să înpărtășăști cu giumătate de bătrân”, redându-se și dimensiunile pe cele cinci trăsuri din 1817, exact aceleași din jumătatea bătrânului Vasca din care descind „alde Bobocea”. Jumătatea Ioanei s-a împărțit în cinci
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
a cincia parte analogonos, precum măsurile mai sus s-au arătat. Și pârâtului asemenea i se cuvine a cincia parte”, el urmând a o reîmpărți „după spiță” în patru. Prim urmare, Ioana a avut cinci copii din căsătoria sa cu Nour, partea ei, jumătate de bătrân, revenind urmașilor săi, din care ni se dezvăluie doar identitatea Nourilor, Hărăborilor și Stănilă, aceștia, la rându-le, urmând ca cincimea lor să o împartă în patru părți. Avem aici o probă documentară cu privire la diviziunile
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
cuvine a cincia parte”, el urmând a o reîmpărți „după spiță” în patru. Prim urmare, Ioana a avut cinci copii din căsătoria sa cu Nour, partea ei, jumătate de bătrân, revenind urmașilor săi, din care ni se dezvăluie doar identitatea Nourilor, Hărăborilor și Stănilă, aceștia, la rându-le, urmând ca cincimea lor să o împartă în patru părți. Avem aici o probă documentară cu privire la diviziunile urmate între răzeși și o explicație elocventă asupra insuficienței pământului la momentul dat. Pentru că, împărțind această
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]