1,827 matches
-
primise bine, oferindule gratuit transportul și confortul strict necesar. Însă el avea ceva pe suflet...! Nu-i plăcuse felul de cum arăta orașul În cursul zilei și... mai ales noaptea. De cum se Însera, vitrinele magazinelor stingeau luminele baricadându-se cu niște obloane de oțel ce erau vopsite de adolescenți cu tot felul de mâzgălituri, din cele mai fanteziste. Străzile erau pustii, cu un aspect ce te credeai În Evul Mediu iar orașul luminat dar, suficient de pustiu având senzația unei carantine ce
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
două lumi. Lupt să răzgândesc trupul pentru a-și găsi traiectoria dar el imi aruncă lacrimile norului în ochii triști de beția poveștilor dintre vieți. Și merg rătăcind cărări și uit să-mi mișc picioarele, iar gâtu-mi anchilozează, ochii trag oblonul, mâinile adorm, numai sufletul rămâne agățat într-un cotlon, ca să-ți mângâie chipul... Mamă! În ochii tăi, mamă, viața își joacă rolul pe o scenă ștearsă cu buretele murdar, găsit aruncat într-o clasă fără elevi. Ei au plecat să
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cine-i șefu’, zice Mircea. O scot eu afară din vizuină, imediat. Știu antidotul.” Mircea bătu tare, demonstrativ, în poartă, apoi se dădu câțiva pași în spate, parcă era în Rigoletto, și strigă cu dicție „Doamna Suuuciu? Doamna Suuuciuu?”. Un oblon se deschise brusc și apăru chipul ei disperat „Mircea mamă, nu mai bate că vine mama acum și-ți deschide!” „Ți-am zis eu că vine în pas alergător; ne urmărea bătrâna, de după obloane.” Doamna Suciu apăru în poartă, mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dicție „Doamna Suuuciu? Doamna Suuuciuu?”. Un oblon se deschise brusc și apăru chipul ei disperat „Mircea mamă, nu mai bate că vine mama acum și-ți deschide!” „Ți-am zis eu că vine în pas alergător; ne urmărea bătrâna, de după obloane.” Doamna Suciu apăru în poartă, mie-mi aruncă o privire scurtă și disprețuitoare și tăbărî pe Mircea „Ți-am mai spus de atâtea ori să nu-mi mai spui așa că ne aud vecinii!? Spune-mi mamă, că așa se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
împinse ușa. Se împiedică de prag și glasul lui Mogoș se auzi dinlăuntru: —Vra să zică te-ai întors dumneata... M-am întors! răspunse Petrișor Dămian, și ușa se închise singură, fără zgomot. Atunci slujitorul de la Cornul Caprei văzu că obloanele odăii aceleia mari sunt închise. Focul ardea în vatră, și hangiul sta c-o friptură înaintea focului. Dacă ți-i foame, iaca, frige-ți și tu un pui!... vorbi Mogoș, fără să-și întoarcă obrazul bărbos. Petrișor găsi o frigare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dat o poruncă și eu trebuie s-o plinesc... Petrișor simți o aburire de vin, o suflare pe gura gârliciului. Hangiul sta neclintit la pământ, rumenit de jarul din vatră. Trecu pe dinaintea gârliciului, deschise ușa din fund. Ș-acolo erau obloanele puse - și trei lumânări de seu ardeau într-un sfeșnic cu trei crengi. Anița hangiului se ridică încet de pe divan, și Petrișor stătu în loc privind-o cu luare-aminte. Credeam că-i bărbatul... zise ea încet. Apoi uite cum e, vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
agenția (Lucky Star Investigations), ar fi putut avea biroul într-un apartament minunat pe strada Dawson, cu portar și recepționer la comun, dar în loc de asta s-a stabilit într-o zonă cu apartamente acoperite de grafitti, unde toate magazinele aveau obloanele trase în permanență, și tineri dubioși cu hanorace treceau în trombă pe biciclete, aruncând petice mototolite de hârtie albă. E nespus de sumbru și de dezolant, dar lui Helen îi place la nebunie. Deși n-o înțeleg, îmi este ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
deși ați fost împreună un an de zile, ești atât de lipsită de importanță încât nu-și amintește nici cum te cheamă. —Mă rog. Oricum, m-a făcut să mă simt ca ultimul om așa că azi stau în pat, cu obloanele trase. — Dar e o după-amiază frumoasă și însorită. N-ar trebui să stai ascunsă în casă. A început să râdă. — Asta era replica mea. Hai să mergem în parc, am zis. — Nu. — Te rog. —OK. —Doamne, ești fantastică. Îți... recapeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și n-o să vă trezească nimeni. Dacă aveți nevoie de mine, strigați-mă pe fereastră. Nu era decât o încăpere dreptunghiulară, luminată de o făclie gata să se stingă. O ușoară aromă de tămâie stăruia în jurul nostru. Prin fereastra fără oblon ajungea până la noi mugetul prelung al unui bivol. Circaziana mea trase zăvorul și se rezemă de ușă. Pletele ei desfăcute se revărsară primele, căzu apoi rochia. În jurul gâtului dezgolit se arăta privirii un șirag de rubine, piatra din centru legănându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a făcut semn cu capul înspre birou. — Un țipăt prelung, a repetat el. Vultur-în-Zbor s-a repezit către ușa închisă și a intrat în birou. în tăcerea de acolo, a avut impresia că aude un vuiet din străfundurile minții lui. Obloanele de la fereastră erau închise, așa că singura lumină din cameră pătrunse pe ușă odată cu Vultur-în-Zbor. Acolo se afla biroul lui Ignatius Gribb, încărcat cu hârtii și dosare, pene de scris și cerneală făcută-n casă. Mai erau și cărțile lui, împrăștiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
casă. Mai erau și cărțile lui, împrăștiate pe birou, pe scaun, pe podea, căzute de pe rafturi și policioare. Chiar și dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
stătea indiferentă pe stânca posomorâtă, cu ușa strașnic zăvorâtă, unicul semn de viață din jur fiind un măgar priponit de cel din urmă copac al pădurii de pe povârniș, care păștea iarba înaltă a pădurii. O pasăre țipă. Urâțenia nevăzută. în spatele obloanelor închise ale ferestrelor se derula o scenă de haos cosmic, cu rămășițele unei vieți care se luptau și se întreceau să ocupe un loc pe podea. Praful se așezase într-un strat gros peste cărțile și farfuriile împrăștiate. O bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nu mai este nimic. Doar vitrine ferecate, pereți acoperiți cu zdrențe de afișe, un miros persistent de urină de la cinema „București“ până la „Gambrinus“. Unde o fi fost restaurantul „Tomis“? Dar lacto-vegetarianul, unde servea Tanti Rozi? Ce-a fost lângă aceste obloane mari, metalice care astupă vitrinele unor foste prăvălioare de lângă fostul hotel „Cișmigiu“? Cum se numea cinematograful de lângă „Timpuri noi“? „Festival“? A fost un cazinou o vreme acolo, acum e părăsit. Pe treptele lui doarme, din când în când, o nenorocită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mari, negre, pe cotor n-a mai încăput și-și ițește muchia în crăpătura fermoarului neînchis. Astfel imaginasem eu, cu ani buni în studenție, într-o povestire scrisă într-o dimineață la „Colombo“, cum o vacă își ițea capul prin obloanele unui camion „Molotov“, care o purta prin Capitală. La stopul de la întretăierea str. Academiei cu Bulevardul, vaca a prins să se balege. Era unghiul de unde vedeam intersecția de la măsuța mea de la „Colombo“ și puteam imagina ușor, descriind ceea ce vedeam. Șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stomac. În fiecare zi, În fiecare ceas, circulau noi zvonuri și șoapte. Îmi amintesc de o noapte cînd, Întorcîndu-ne spre casă, Miquel și cu mine coboram pe Ramblas. Era pustiu, nu umbla nici țipenie. Miquel privea fațadele, chipurile ascunse pe după obloane pîndind Întunericul din stradă și zicea că se pot auzi cuțitele ascuțindu-se dincolo de pereți. A doua zi ne-am dus la magazinul de pălării Fortuny, fără mari speranțe că-l vom găsi acolo pe Julián. Un vecin de scară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
rămăsese doborît pe caldarîm, la discreția cîinilor vagabonzi, care Începuseră să-i deschidă burta trăgînd cu colții, În timp ce cîțiva copii se uitau și azvîrleau În ei cu pietre. Tot ce am izbutit a fost să-i vedem fața Înfricoșată printre obloanele de la intrare. I-am spus că Îl căutam pe fiul său, Julián. Pălărierul ne-a răspuns că fiul lui era mort și că ori plecam, ori avea să cheme poliția. Ne-am Îndepărtat descurajați. Zile În șir am străbătut cafenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
goană, a rămas paralizat. A văzut cum lacrimile se adunau În ochii pălărierului, care s-a tîrÎt spre ușă și a ieșit În stradă, fără grai. Fără a rosti nici un cuvînt, și-a condus fiul Înăuntru, În prăvălie, a coborît obloanele și, de Îndată ce lumea exterioară a rămas pecetluită, l-a Îmbrățișat, tremurînd și hohotind În lacrimi. Mai tîrziu, pălărierul i-a explicat că poliția Întrebase de el cu două zile În urmă. Un anume Fumero, un om cu o reputație proastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Înecate de ploaie și am constatat că ușa apartamentului rămăsese Încuiată. Am intrat tiptil, Însă ecoul pașilor mei trăda absența. Julián nu era acolo. L-am așteptat În sufrageria Întunecată, ascultînd furtuna, pînă În zori. CÎnd ceața dimineții a măturat obloanele de la balcon, am urcat pe terasă și am contemplat orașul strivit sub un cer de plumb. Am știut că Julián nu se va mai Întoarce. Acum Îl pierdusem pentru totdeauna. L-am revăzut două luni mai tîrziu. Într-o seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
toate celelalte case ale satului. În primul rând, ele nu au prispe, verande, pridvoare, marchize sau șopronuri În față și apoi nici nu sunt despărțite de drum printr-o curte și un gard. Toate patru au ferestre Înalte, prevăzute cu obloane ca și ușile, aspectul lor este cel sobru al unor prăvălii din respectabile orașe de provincie din regatul român dintre cele două războaie. Poate că la asta și aspirau când au fost construite, rostul lor de acum fiind mai greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
aspectul lor este cel sobru al unor prăvălii din respectabile orașe de provincie din regatul român dintre cele două războaie. Poate că la asta și aspirau când au fost construite, rostul lor de acum fiind mai greu de ghicit Întrucât obloanele sunt trase peste uși și ferestre, pereții sunt decolorați și coșcoviți, nici un fel de panou nu se află deasupra ușilor (nici cu C.E.C., nici cu ADAS, nici cu Telefoane, nici cu Farmacia nr.), scările sunt aproape În Întregime acoperite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
se vor duce la petrecere unde erau totuși mai mulți băieți. Vor sta pe jos, amândoi, vor bea vin și Gelu va continua să povestească. „Când am ajuns noi se Încărcau răniții pe un fel de camion deschis, lipsit de oblonul din spate. Un băiat, de care am aflat pe urmă că era din Breaz, plângea și striga: — Mor, dom’ sergent, mor, nu mai scap! Sergentul Îl ținea de mâini și Încerca să-l Încurajeze: — Nu mori, mă, vezi-ți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
în munți, sublimul tinereții înălța până la cer visele mele ce ardeau în sângele meu fierbinte și era încurajat de himera unor promisiuni care veneau de dincolo de puterea brațului meu. Închid ochii și văd rânjetul temniței cu adâncuri de întuneric, zăbrele, obloane și păgâne văgăuni... Mă văd ferecat în lanțuri și cătușe care istovesc și doboară orice voință cutezătoare de împotrivire, răpun orice putere omenească aruncată într-un hău fără fund! Uriașa armată de ucigași îngrozită de neînduplecata noastră voință de a
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
piept toți morții, cu care-am pătimit” (Autorul) Sunt împovărat când scriu: și de crucea bătrâneții, 91 de ani fără două luni, și de greul amintirilor de atunci, nepăsători bolovani de beton, de nimeni cercetați . Istoricii tac ca ascunși după obloane ferecate, ronțăind resturi și scursuri de la mai marii zilei, iar alții tari la minte, lătrători de profesie, corbii tuturor ospețelor, ne împroașcă, ne murdăresc și ne torturează veșnic cu aceleași acuze: fasciști, teroriști, rasiști, sectari, ba și comuniști, numai de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
aducă aminte de România. Casele, proiectate de Sergiu, pe trei hectare, erau clădite în trepte, pe verticală. Ascunzișurile și nișele, săpate în stâncă pe diferite nivele, fuseseră executate după desenele lui de către lucrătorii de pe insule. Casele aveau arcade, coloane albe, obloane de lemn vopsite în albas tru. Semănau cu mânăstirile noastre ca stil. Clanțele de la uși fuseseră luate din Sicilia. Aveam și o orgă de pe tim pul lui Mozart. În ansamblu, în tot acel domeniu, Sergiu fă cuse să renască o
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
se-nfurie el. ― Tăceți, bă! se apostrofară băieții între ei, că dacă vorbiți, se impresionează electroscopul! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La una din lecții, trebuia să ne facă o experiență foarte frumoasă și interesantă cu "butelia de Leyda'" În laborator era întuneric; se trăseseră obloanele, ca să se poată vedea scânteile electrice. Toți elevii ne ridicaserăm în picioare și ne țineam de mîini: prin noi trebuia să treacă un curent electric. Ne luaserăm de mâini, conform instrucțiunilor primite de la profesor, și așteptam să se stingă lumina
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]