6,770 matches
-
-l imita pe domnul Prentice; În douăzeci de ani, poate că ar fi ajuns să semene leit cu modelul său, dar deocamdată Îi lipsea patina vîrstei - ridurile săpate de resemnare, de deziluzie și de amărăciunile vieții. Domnul Prentice Îi predă, obosit, obiectele găsite În cursul anchetei, apoi Îi oferi lui Rowe un loc În mașina cu care se Întorcea la Londra. Instalîndu-se În mașină, Își trase pălăria peste ochi și spuse: — SÎntem Învinși! În fața lor se Întindea un drum de țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mă supraveghezi, acolo, la sanatoriul doctorului Forester, ca să vezi cînd Începe să-mi revină memoria? M-ar fi Închis atunci și pe mine În „Pavilionul special“, ca pe bietul Stone! — Ai perfectă dreptate, dar În același timp greșești, spuse ea obosită. Mă Îndoiesc c-o să putem lămuri vreodată lucrurile. E adevărat că te supravegheam pentru ei. Dar nici eu nu voiam să-ți recapeți memoria. Nu voiam să te văd că suferi. Acum Îți amintești tot? adăugă ea cu neliniște În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
le-am imaginat, morți absurde ale celor răniți, schilodiți și suferinzi. Mă gândesc la ciocnirile psihopaților, accidente neverosimile puse în aplicare cu venin și dezgust față de sine, crâncene coliziuni multiple executate seara cu mașini furate pe autostrăzile pline de funcționari obosiți. Mă gândesc la accidentele absurde ale gospodinelor neurastenice care se întorc de la clinica de boli venerice, lovind mașini parcate pe șoselele de la periferie. Mă gândesc la ciocnirile schizofrenicilor surescitați intrând frontal în furgonetele de la curățătorii staționate pe străzi cu sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de coliziune de sub podul rutier aducea cu o pistă aeriană secretă de pe care mașinării misterioase decolează spre un cer metalizat. Aeroplanul de sticlă al lui Vaughan zburase undeva deasupra capetelor spectatorilor plictisiți care se întorceau la mașinile lor, deasupra polițiștilor obosiți care adunau valizele și gențile de mână rupte ale turiștilor din autobuzul liniilor aeriene. M-am gândit la corpul lui Vaughan, acum rece, temperatura sa rectală urmând aceiași gradienți descendenți ca ai celorlalte victime ale accidentului. Prin aerul de noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
în momentul orgasmului soților lor, târfa care molfăie penisul clientului ar putea mușca fără nici o răutate un cerc mic de țesut de pe curbura superioară a glandei lui. Aceeași mușcătură dureroasă pe care o primisem și eu odată de la o prostituată obosită, iritată de erecția mea ezitantă, îmi aduce aminte de gesturile stilizate ale infirmierilor de ambulanță și ale personalului de la stația de alimentare, fiecare cu repertoriul lor de mișcări particulare. Mai târziu, am aflat că Vaughan colecționa în albumele sale fotografice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
fusese peste tot și făcuse tot ce se putea face sub soare; o blondă timidă și prostuță, care-i plăcea în mod evident lui Catherine, judecând după felul cum deseori mi-o arăta; și o femeie mai bătrână, cu chip obosit și sâni grei care lucrase cândva la o benzinărie de pe Western Avenue - păreau să formeze o brigadă sexuală rudimentară, capabilă într-un fel sau altul să satisfacă toți clienții. Am oprit lângă refugiu. Când am înclinat capul spre ea, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
stângă și cadranele pastel ale ceasului și vitezometrului. Încurajat de aceste cadrane acoperite, am dus inelarul de la mâna stângă spre anusul ei. Claxoanele sunară dinspre aglomerația de jos. Un bec scăpără deasupra umărului meu, iluminând fața uluită a acelei prostituate obosite care-mi ținea penisul în gură și al cărei păr spălăcit se revărsa printre spițele cromate ale volanului. Am împins-o în lături și m-am uitat peste balcon. Un autobuz al liniilor aeriene lovise din spate un taxi parcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
undeva înăuntrul acelor constante și neschimbate tipare de trafic. Din fericire, obsesiile mele mesianice îi deveniră curând evidente lui Paul Waring, partenerul meu. El și Catherine aranjară să-mi limiteze la o oră pe zi vizitele la birourile de la studio. Obosit și mereu pus pe harță, am purtat o ceartă absurdă cu secretara lui Waring. Însă toate astea păreau triviale și ireale. Mult mai importantă era livrarea noii mele mașini de la distribuitorii locali. Catherine privea cu o profundă suspiciune faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de caracter. - Asta e mașina ta? Întinse o mână înmănușată și atinse grilajul radiatorului, pipăind un stâlp cromat frânt din acordeon, căutând parcă o urmă a prezenței soțului ei pe vopseaua stropită cu sânge. Nu vorbisem niciodată cu femeia aceasta obosită, și simțeam că ar fi trebuit să mă lansez într-o scuză formală pentru moartea soțului ei și groaznicul act de violență în care fuseserăm implicați. În același timp, mâna ei înmănușată pe cromul zgâriat îmi trezea o senzație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de asta. Printr-un paradox îngrozitor, un act sexual între noi ar fi fost un mod de-a se răzbuna pe mine. Traficul intens aglomera autostrada nordică de la Ashford la Aeroportul Londra. Soarele ardea pe celuloza supraîncălzită. În jurul nostru, șoferi obosiți stăteau aplecați pe geamurile deschise și ascultau nesfârșitele buletine de știri de la radio. Închiși în autocarele liniilor aeriene, pasagerii pe picior de plecare priveau avioanele cum se ridicau în zbor de pe pistele îndepărtate ale aeroportului. La nord de clădirile terminalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
părea să-și fi pierdut interesul față de accident. Cu aparatul foto ridicat deasupra capului, își croia violent drum printre spectatorii care coborau încet podul. Catherine îl privi cum face ultimii trei metri dintr-un salt și cum țâșnește printre polițiștii obosiți. Evidentul ei interes pentru Vaughan, ochii care îi evitau pe ai mei dar care erau încontinuu fixați spre fața lui plină de cicatrice pe când mă ținea strâns de braț, nu mă surprindeau și nici nu mă tulburau. Simțeam deja că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
la alta. E timpul să gustăm și din fructele dulci ale acestuia. Din păcate, observăm că tot mai mulți români se preocupă de ei înșiși, de măruntele și banalele probleme existențiale, care le asigură supraviețuirea, devenind tot mai stresați și obosiți, indiferenți sau resemnați în privința viitorului țării. O asemenea atitudine nu este pozitivă, ci dimpotrivă ne afectează apoi pe fiecare în parte. De ce uităm trecutul nostru, care adeseori a fost și glorios, când am oferit lumii pilde de eroism? Românii au
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
e nimic limpede. Iar Puterea contează, presupun, pe sila de a vorbi la nesfârșit în deșert, așteptând ca mișcările protestatare să se blazeze. Calcul cinic, dar nu lipsit de un anumit temei. Dovadă că orbecăim ca pe nisipuri mișcătoare, din ce în ce mai obosiți, mai demoralizați, și aproape am uitat că resemnarea a fost unul din pilonii pe care s-a sprijinit dictatura. Suntem gata, s-ar zice, să ne resemnăm din nou. De ce? Simplu. Fiindcă între disperare și lehamite e uneori un singur
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
neimplicarea cetățenilor în viața publică. Același partid și aceleași rânduri scrise în ziare nici nu încurajau spiritul civic. De aceea, constatăm în zilele noastre o acută lipsă a conștiinței civice. Românii au rămas aproape în totalitate simpli spectatori, pasivi și obosiți, asistând neputincioși, cu indiferență ori resemnare la degradarea continuă a vieții noastre sub toate aspectele ei, inclusiv materiale și spirituale. Exemplul cel mai grăitor este nepăsarea față de amploarea pe care o capătă fenomenul infracțional în România (uneori trecând mai departe
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
acum? Dacă răul va deveni mai rău, el amenință să dea o imagine insuportabilă democrației, să distrugă acel refugiu intim în care valorile își conservau forța de atracție. Mi se întâmplă tot mai des să întâlnesc oameni care sunt mai obosiți, azi, sufletește, mai deprimați decât erau altădată și mai disperați, mai lipsiți de un punct de sprijin. Iată de ce cred că ratarea libertății ar fi un rău înfricoșător, mai rău decât lipsa de libertate;” N-am avut un «proces al
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
de ani, o casă, un televizor, părul gri, unsuros, obrajii supți și nerași, dinții galbeni, semăna cu Robert de Niro, dar nu știa asta. - Greu la cântar, mormăi. În cinci, ia să vedem... Nu găsi nici un cuvânt corespunzător în creierul obosit. În schimb, auzi niște pași. Cine putea fi? Gara avea doar trei angajați: pe el, șeful, o femeie de serviciu care avea liber, și fosta lui nevastă, care avea și ea liber. Totuși, pașii erau ai cuiva. - Da? zise fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
vreuna. Dar nici la mine acasă nu puteam să-i zic. Aș fi dat dovadă de lipsă de fair-play, pentru că aș fi fost pe teren propriu, un mare avantaj, iar ea ar fi trebuit să plece la o oră incomodă, obosită, distrusă. Mă gândeam să o las să doarmă la mine și să îi zic când se va fi trezit. Mai puteam aștepta câteva ore. Cam așa mă gândeam. Și tot gândindu-mă, am ajuns în Victoriei și am luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
femeii-violoncel a lui Man Ray. Și, în cele din urmă, vocea liniștită, moale, cu un timbru asemănător celui al cântăreței de la Portishead, Beth Gibbons. Vocea care îmi zicea mereu că mă iubește, că sunt un înger rău, sau un tigru obosit, sau un iepuraș, un motan, un broscoi... Cam asta era Sonia, dar, de fapt, era mult mai mult decât atât. Era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai dulce, cea mai orice; în cele șase luni petrecute împreună, fusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
AM. Asta și scria pe tabela electronică pe care erau afișate zborurile care au sosit. Da. Iar din rărunchii avionului am descins eu, eu cu părul scurt, eu îmbrăcat în jeanși și tricoul echipei Aston Villa, eu grăsuț, frumos, palid, obosit, zâmbitor, eu cu ceas la mână și lanț la gât, eu cu dinții din față sparți de un fotbalist de la Metalul Plopeni, eu cu un rucsac în spinare. În rucsac niște CD-uri, ziare, țigări, bricheta, un roman imbecil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
În mijlocul lacului se deschiseseră două flori cărnoase de nufăr, din cele ce înfloresc toamna, iar doamna Miyagi și-a exprimat dorința să le culeagă, una pentru ea, una pentru fiica ei. Doamna Miyagi avea obișnuita ei expresie supărată și puțin obosită, pe un fond de încăpățânare gravă, care mă făcea să bănuiesc că în lunga istorie a proastelor relații cu soțul ei, despre care se șopteau atâtea, ea nu era numai victima; într-adevăr, între detașarea înghețată a domnului Okeda și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ar putea ca și pielea mea să prezinte, de-a lungul mădularului, mai ales pe partea protuberantă de la vârf, puncte și zone mai sensibile: de la extrem de plăcut, la agreabil, la provocator de mâncărimi, la dureros, ca și puncte și zone obosite și surde. Întâlnirea fortuită sau calculată a diferitelor terminații sensibile sau hipersensibile, ale mele și ale ei, producea o gamă de reacții diferite, a căror inventariere se anunța laborioasă pentru amândoi. Eram ocupați cu aceste exerciții când, prin deschiderea ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sătuc tipic botswanez, cu case răsfirate, cu o cameră, maximum două, fiecare cu propria curte, fiecare înconjurată de propriul pâlc de arbuști țepoși. Casele erau legate între ele prin cărările șerpuitoare, care înconjurau fâșiile de lanuri și terenuri cultivate. Vite obosite se plimbau de colo-colo, păscând din rarele petice de iarbă maronie, veștejită, în timp ce un văcar burtos, prăfuit, cu un șorț la brâu, le supraveghea de sub un copac. Vitele nu erau marcate cu fierul roșu, dar toată lumea știa care a cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o știm. — Cine e? Tânăra își recuperă bățul și se uită în ochii lui Mma Makutsi. — Aia-i o doamnă foarte importantă! Vine aici, stă în fotoliu și bea ceai. Asta face. Cealaltă chicoti. — Dar e și o doamnă foarte obosită, adăugă ea. Biata de ea, muncește atât de mult încât trebuie să stea întinsă în dormitor mult timp, să-și recapete puterile. Cea tânără izbucni în hohote de râs. — Aaa, daaa, confirmă ea. Se odihnesc mult în dormitorul ăla. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Galápagos, era atît de multă viață În apă, că nici un rechin nu s-ar fi obosit să dea atenție unei prăzi prea mari. Nu era un bun Înotător, dar nici distanța nu era mare, și ajungînd acolo nu se simți obosit cînd se agăță de marginea bărcii de rezervă, ci numai excitat. Așteptă, iscodind din apă, cu ochii obișnuiți de-acum cu Întunericul, să apară o santinelă care, după cum presupunea, moțăia la prora, total străină de primejdie, sigură pe sine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o Îndreptă În direcția insulei. CÎteva clipe mai tîrziu bătea respectuos la ușa cabinei căpitanului, care dădea direct spre puntea dinspre pupa. — Domnule! spuse el fără să intre. Se vede pămîntul... Presupun că e vorba despre Insula Hood. O voce obosită, spartă și somnoroasă Îi răspunse, prost dispusă: — Trezește-l pe domnul Garret... Să caute un loc potrivit de ancoraj. Și lasă-mă să dorm! — La ordinele dumneavoastră, domnule. TÎnărul ofițer trei de pe Adventurer știa din experiență că secundul Stanley Garret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]