13,698 matches
-
africane până la tango sau vals. Ce e cu adevărat uimitor este că aud. Pot auzi muzica, așa cum o auzeam înainte să surzesc. Întorc capul brusc, cu o mișcare scurtă. Stăm chiar spate în spate și părul meu îl lovește peste obraji, peste ochi. Se scarpină și-mi zâmbește încurajator. Are degete lungi, nici prea subțiri, nici prea groase, cu încheieturi puternice și unghii sănătoase. Curat. Parfum cu aromă lemnoasă, tare și ușor înțepătoare. Ochi luminoși de culoarea stânjeneilor și păr ca
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
era cu vița-de-vie. Se tăia, se lega, se săpa? Sau invers? Zâmbetele din spatele sticlei îngălbenite de vreme nu-mi răspund, dar îmi șterg lacrimile de pe față la fel ca atunci când eram mică și veneam înaintea lor cu genunchii zdreliți și obrajii plânși și prăfuiți. Mi le șterg și pun în locul lor un zâmbet. Mirela-Ionela Petcu La Ostrov Motanu își șterge transpirația de pe frunte și înjură cu sete, luând la rând dumnezei, mame, viticultori și cosoare. După ce se răcorește de năduf, îi
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
și noi o zbughim printre aracii și lujerii de viță-de-vie, și cădem și ne ridicăm din nou, dar râdem ca apucații, ca demenții, și curând obosim și ne trântim pe pământul uscat. E fierbinte pământul și pe noi ne ard obrajii și ne ustură curul. Și tremurăm, și suntem atât de tineri. — Gustarea! Hai, bă, că a venit gustarea! Sărim ca arși și o luăm din nou la goană, de astă dată pe câmpul de lângă podgorie. Gâză, gradatul de la anul trei
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
principală din vagon. Simt umezeală la subraț, mă irit iar, că deodorantele sunt ineficace în cazul meu și mă îngrijorează efectul acidității asupra căptușelii sacoului. Scot haina cu privirea țintă la cracii femeii din fața mea. E destul de tânără, dar cu obrazul uscat și pielea albicioasă. Are și câteva urme pe nas de la niște piercinguri vechi. Părul scurt, țepos și oxigenat. E prea slabă și-mi dau seama că nu mă atrage deloc, cum stă așa cu umărul ridicat și strâmb. Îmi
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
l-am văzut prima dată, m-am simțit ca la Jude cata de Apoi: ochii divinității care mă sfredelesc. I-am zâmbit frumos. Rușinată, am lăsat privirea în podea. Anica, o femeie la vreo cincizeci de ani, durdulie și cu obrajii roz, dădea nepăsătoare cu aspiratorul. Cred că era cel mai haios aspirator pe care-l văzusem în viața mea: mic, rotofei - așa, ca Anica -, roșu, cu ochi și gură desenate, iar în dreptul nasului începea furtunul. Pă mântul uscat și pietricelele
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
fără să clipească, în timp ce străinul mă pătrundea din ce în ce mai adânc. Încercam din răsputeri să-mi ascund plăcerea, să nu-l las să înțeleagă voluptatea pe care mi-o stârnea atingerea lui lipsită de orice tandrețe. Nu mai simțeam nici durerea de pe obrazul pălmuit, nici crengile de sub mine care-mi zgâriau pielea, nici remușcarea născută de gândul că nu am fugit atunci când aș fi putut. Auzeam în depărtare zgomotul făcut de mașinile care treceau doar la câteva zeci de metri de noi, jos
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
oprește din nins. Doamne cât sună. 11.55. Apăs butonul fără să mă mai uit și turui: Michael, zău, sosesc acum. Alo, spune. Vocea lui, cea mai frumoasă. M-am oprit, involuntar. Frig, zăpada îmi mușcă rimelul, îmi fărâ mițează obrajii, mă pulverizează, mă cerne și mă frământă. Alo. Vocea necruțătoare mă prăbușește de la înălțimea celor unșpe centimetri, de pe culmile blănii mele de șinșila împrumutate. Vocea lui, cea mai iubită. Ștefan, reușesc să articulez în telefon, mă aud șoptind cu obrajii
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
obrajii, mă pulverizează, mă cerne și mă frământă. Alo. Vocea necruțătoare mă prăbușește de la înălțimea celor unșpe centimetri, de pe culmile blănii mele de șinșila împrumutate. Vocea lui, cea mai iubită. Ștefan, reușesc să articulez în telefon, mă aud șoptind cu obrajii înțepeniți, în timp ce creierul zbiară că nu, nu se poate. Ștefan, rostesc, obișnuindu-mi buzele din nou cu fie care literă, în timp ce mintea repetă ceea ce știa toată lumea, ceea ce ziarele scriseseră acum doi ani, dispărut în misiune, atac cu bombe capcană, mama
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
tresărit chiar când mașina verde izbea un parapet și m-am ținut bine de volan. Atârnam încă în centură, mașina se răsturnase, când am auzit o voce de femeie: Bă iatule, trăiești, trăiești, băiatule, în timp ce două palme umede îmi mângâiau obrajii. Iulian Kir Ileana Bunica ne punea să ne rugăm, iar noi făceam asta atenți și cuminți, rostind niște poezioare cam nătânge, cu capetele plecate sub privirile-i atente, îngenuncheați la marginea patului. Cum nimic rău nu ni se-ntâmpla în
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pieptul bătrânei îi dădu Cerboaicei încredințarea că bătrâna nu se prefăcea. Era o biată femeie puțintică la trup, obosită de viață, cu ochii, când te privea în față, ca niște mucuri de lumânare, gata să se stingă. Prindea viață în obraji și se înviora numai când își amintea și vorbea de fiii ei, trei la număr: Alexandru, Toma și Miluță. În restul timpului luneca permanent ca o într-o ceață buimacă țesută în împrejurul ei, fără să pară că vede sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
prin somn, încălță bocanci rămași de la bărbatu-su și potrivindu-și pe cap baticul de mătase, ca un ultim semn de cochetărie, se strecură pe nesimțite deschizând încetișor ușa.. Ajunsă în întunericul și mai greu din tindă, rămase nemișcată, cu obrazul încins, cu ochii înăspriți de ezitare, așteptare și nerăbdare. În cele din urmă respiră adânc, hotărâtă. Știa că dacă s-ar fi întors și ar fi trezit-o pe bătrână să-i spună ce simte, ce-i cu ea, soacra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cum nu-i spuse și n-o întrebă unde-a fost și ce-a făcut nici acum, când se-ntoarse acasă și-o găsi dinaintea icoanelor, în mijlocul odăii, răcorită de soarele dimineții, îmbrăcată, pieptănată, cu ochii arzându-i mocnit pe obrazul uscat, înfășurată în tăcerea ei enigmatică, făcându-se că nu știe, ceea ce știau amândouă, istovite de permanenta stare de veghe care le ținea treze una lângă alta, fără nici o slăbire, fără nici un răgaz. CAPITOLUL 2 După aceste semne și după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Să nu te superi pe mine. Nu știu de ce să mă supăr, dar nu înțeleg misterele astea. Nu cumva... Măgarule! Ești un măgar! Ce-ți trece prin cap? Atunci ce-s misterele astea? protestă Miluță ofensat, și-i atinse ușor obrajii cu vârful buzelor, mirându-se singur de îndrăzneala sa. Nici un mister. Erika trebuie să plece într-un loc și vrea s-o însoțesc și eu... Dacă-ți spun, te superi și nu-mi dai voie. La o petrecere la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
auzea nervii trosnind și-ntinzându-se-n el. Ca și cum ar fi primit un pumn în stomac, sughiță, apoi icni în gol. Nici vorbă, era Tom. Tom în carne și oase. Mai slab, dar Tom. Îmbătrânise și poate din cauza luminii sau a depărtării avea obrazul alb, ca dat cu talc, dar era Tom, îmbrăcat militar. Fuma fuma încă din liceu împrăștiind fumul cu mâna, și, când ofițerii se dădură în lături, să-i facă loc, Tom, parcă știind că-i în sală, strigă tare numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mari ale cârciumii se deschiseră ca sărind în aer, smulse din balamale. În prag apăru Invalidul. Era în cămașă, descheiat la piept, lăsând să i se vadă smocurile sure și învârtejite de păr care urcau mărăcinoase pe gât și pe obraz până-n ochi, sălbăticindu-i tot chipul. Fața roșie și zbârcită, cu care parcă frecase până atunci dușumelele, se lumină o clipă și se schimbă, netezindu-se spre bărbie și-n monturile obrajilor. Bătrâna, fără voia ei, simți că-și destinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
păr care urcau mărăcinoase pe gât și pe obraz până-n ochi, sălbăticindu-i tot chipul. Fața roșie și zbârcită, cu care parcă frecase până atunci dușumelele, se lumină o clipă și se schimbă, netezindu-se spre bărbie și-n monturile obrajilor. Bătrâna, fără voia ei, simți că-și destinde și ea fața și-și simți buzele mișcându-se într-un zâmbet abia schițat. Ridică repede fărașul, luă mătura și se apropie. Bună dimineața, domnu... Invalidul nu-i răspunse. Se uită afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
îi strigă. Doar nu ești de sticlă! Bonjour, papa! izbucni veselă Cerboaica, apoi se aplecă spre bătrână șoptindu-i încetișor, la ureche: Mamă, vino puțin afară. Am, să-ți spun ceva. Afară, când se uită la ea, bătrâna văzu că obrajii nurorii ardeau. Își frângea mâinile de nerăbdare. L-a văzut! Suntem salvate, mamă! L-a văzut! Bucuria îi învăpăia obrajii. E-n oraș. Nu ți-am spus eu? Bătrâna o privi cu niște ochi mari, speriați, strângându-și brațele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
la ureche: Mamă, vino puțin afară. Am, să-ți spun ceva. Afară, când se uită la ea, bătrâna văzu că obrajii nurorii ardeau. Își frângea mâinile de nerăbdare. L-a văzut! Suntem salvate, mamă! L-a văzut! Bucuria îi învăpăia obrajii. E-n oraș. Nu ți-am spus eu? Bătrâna o privi cu niște ochi mari, speriați, strângându-și brațele la piept atât de slăbită de vestea cea mare că nora trebui s-o sprijine. N-auzi, mamă? o zgâlțâi ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să scape. Vă arunc în stradă pe toți. Idioților! strigă Invalidul, bătând cu pumnu-n tejghea. Ce-i asta? Ia te uită! Cerboaica e gata să-mpungă! Prinde-o, mă! I se păru că întreaga încăpere zvâcnește o dată cu palma trăsnită pe obrazul acela fierbinte, întunecat și aspru ca o perie. Se uită la toți fără să-i vadă, cu chipul neclintit, cu ochii limpezi, albă de furie și indignare. Brusc, parcă s-ar fi dezlănțuit în ea un vârtej care-o luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Brusc, parcă s-ar fi dezlănțuit în ea un vârtej care-o luă pe sus, începu să danseze. Dansa strecurându-se printre mese și privea prin culoarul ce se deschidea în fața sa cum bătrâna sta în ușă și-o urmărea. Obrazul ei stăpânit și uscat, cu crețuri mărunte în jurul ochilor, și ochii ei clipind mărunt, de uimire și încântare, aveau ceva care-i dădea parcă o mai mare forță și poftă de exaltare, ca o-mpotrivire. Se mișcă așa svârcolit, zburdând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Și-atunci mogâldeața cenușie apăru din nou. Mamă! strigă. Vedenia o auzi. Se trase înapoi. Dispăru în porumb. Ce-i? întrebă bătrâna. Vine! spuse ea. Apleacă-te și seceră. Cine să vină! gâfâi bătrâna șoptit. Nora se aplecă aprinsă-n obraji, buimacă, prostită de căldură. Continuă să secere. Strânse paiele cu spicele grele în vârf. Harști! făcu secera. Un mănunchi! harști! Alt mănunchi, harști! Fată! Ziceai de-un om. Unde-i? Ce om? Își încordă ochii și-l văzu. Uite-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fac închisoare la Văcărești sau la Galata și să nu mai fiu aici. Avea fața scofâlcită, neagră de fum ca și mâinile și ochii sticloși și holbați, albi ca la morți, trași în fundul capului. Pe tâmplele scobite și-n pomeții obrajilor îi rămăseseră dungile cenușii de sudoare, cum se amestecaseră cu colbul și se uscaseră. Sufla greu, dar nu mai horcăia. Pieptul, uscat, cu coastele ieșite se cutremura în răstimpuri. Mâinile i se strângeau convulsiv de brațul bătrânei, dar se liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Închipuiți-vă când se va termina războiul, când abia începe cu America și cu Anglia! Salvați-mă! șopti rănitul și-o licărire i se aprinse în ochi. N-o pot rupe! strigă Cerboaica speriată, și de sforțare i se aprinseră obrajii și-i asudă fruntea. Este cu neputință! Ajutați-mă! Nu mai pot îndura mai mult decât un an. Maximum. Dă-ncoace! Ține! Tu trage de-acolo, și eu... Hai... Cămașa cedă, pârâi. Fâșia se despică până la poale. Se-ngropară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
până-n cap. Cad în acest lagăr sute și mii de victime zilnic. Cine le mai știe numărul? Pe Astrid au luat-o din prima zi și-au ars-o. I-au ars ochii albaștri-cenușii, fruntea netedă, părul, urechile și sprâncenele, obrajii moi și buzele. I-au ars buzele, mamă, și mâinile și picioarele. Au smuls-o de lângă mine și au silit-o pe picioarele ei să intre în camera de gazare, adică să facă baie. Într-o cameră din asta, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se-ntîlni, către cine-și grăbi pașii. Cât vedea cu ochii, pământul era pustiu, toropit, și cufundat, biruit de arșița de peste zi. Se aplecă îngenunchind în ierburile răscoapte sunând metalic și se ridică îmbătată de arome, cu florile calde, lipite de obraz. Așa se apropie, cu băgare de seamă, și se arătă lui Tudor. Avea înfățișarea nopții însăși, cu fața nobilă, arcuită pe gâtul înalt, părul stufos dat pe spate, o tufă de liliac înflorit, ochii strălucitori, învăpăiați de fugă, de oboseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]