6,900 matches
-
avea loc... Da, desigur, încuviințează ferm bătrîna cu ochelari devine tragică situația noastră aici. Bătrîna, cu cățelul în brațe, tace. Discret, încearcă să-și șteargă coada ochiului cu colțul năframei, din care iese capul mic al cățelușei. Alături, vecina cu ochelari, vorbește întruna despre cît de bine i-au ajuns ceilalți doi copii, aducînd uneori vorba și despre Coca, pe care o deplînge că, la frumusețea ei, putea să aibă mai mult noroc. "Nici Maria n-a avut noroc își zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că-i ține Sultana. Hai pe jos, c-or bănui ceva nevestele... În sala restaurantului, odată ce copiii au tăcut, amețiți de legănat, s-a așternut liniștea. Pasagerii vorbesc în șoaptă, ori, cei mai mulți, stau întinși pe saltele, privind aiurea. Bătrîna cu ochelari, înțelegînd că vecina ei n-o ascultă, a tăcut și ea, mulțumindu-se să ofteze cînd și cînd. Cățelușa a mîrîit scurt, iar stăpîna a înțeles că vrea afară; s-a ridicat și a pornit spre grupul sanitar. Nina s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tot scheaună atîta, parc-am fi în codru! se înfurie mama gemenilor, nervoasă că băieții, în loc să mănînce, întind mereu mîinile spre cățelușă, preocupați doar de ea. Nu știu ce are, nu mi-a mai făcut niciodată așa spune Maria Bujoreanu bătrînei cu ochelari, care s-a așezat pe scaunul de lîngă ea. Începe să-mi fie tot mai frică... Și mie spune vecina -, toată noaptea am plîns din cauza unui coșmar. Are dreptate bărbatu-meu: o mamă e vinovată de moarte dacă nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scrii două-trei replici de haz, să fie un personaj șchiop, altfel se amînă premiera. Mai bine să se amîne. Uită că mi-ai spus. Chiar te rog! Nu vreau să fie premiera deseară. Un medic mic de statură, rotunjior, cu ochelari puternici de vedere, vine în fugă spre ei: Lazăre-băiatule, fratele meu omul, vino să te pup, mă, te-am văzut din cabinet și nu m-am putut abține; ăsta-i costumul meu, nu-ți stă rău. Ai fiert, deh!, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se compară cu... Poate doar plăcere de-a ține rodul lucrului bine făcut în brațe... Încă o dată, felicitări! M-am dus, că mor de frig... Stai, doctore îl temperează Lazăr. Fă-mă să înțeleg. Ești tîmpit? îl întreabă Runca, scoțîndu-și ochelarii. Credeam că voi, ăștia din teatru, care... cu aluzia... Nevastă-ta-i bine mersi, a născut normal, acum se odihnește. Lazăr se relaxează dintr-o dată, umplîndu-se de zîmbet, murmurînd o mulțumire. Salut! zice Runca plecînd grăbit, înfrigurat. Mă duc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
c-o să mi se învinețească ochiul stîng... Ia du-i la inspectorat, vezi ce-i cu ei, că de-atîta viscol, au luat-o razna cu toții... Plutonierul salută și pleacă, lăsîndu-l pe ofițer să se plimbe agale pe peron. Bătrîna cu ochelari, strînsă lîngă brațul soțului, tremurînd, pleacă spre centru. Maria Bujoreanu scoate de la bagaje coșul de nuiele, așterne broboada și pune cățelușa în culcușul format, după care, plimbîndu-se într-o parte și-n alta, caută cu privirea printre cei din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
asalturile frenetice ale soțului său, un agent de vânzări alcoolic și ratat, asupra mai multora dintre orificiile sale cu diferite obiecte dure, contondente, sticle de bere și altele asemenea. Un pedagog de vârstă medie, un intelectual atins de calviție, cu ochelari cu lentile bifocale, descrisese, simplu și direct, conținutul unui dosar pe care se simțise obligat să-l alcătuiască, dosar conținând toate accesele de vomă, spălăturile stomacale și aventurile sexuale ale fiicei sale de șaisprezece ani, la care el asistase neputincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
tocmai parfumul puternic de Cellini Per Uomo, un produs din gama de parfumuri și cosmetice bărbătești Harold Acton. Directorul era un adept convins al auto-promovării. După damful de parfum, un fel de echivalent olfactiv al Fernet Branca, rama albastră a ochelarilor apăru în câmpul vizual al lui Bull. Scana cele aproximativ douăzeci de rânduri afișate pe ecranul calculatorului la care Bull își tasta articolul. — Hmmm, John, reușise acesta să articuleze într-un târziu, recenzia asta despre Razza Rob... Hmmm, n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
preferat să-i văd adunând în piață lucruri de-ale potentaților regimului și dându-le foc sau măcar să le ignore în bucuria pură a primei zile de libertate... Am mai văzut o dată asta. Un singur om, un tânăr subțirel, cu ochelari, striga ca din gură de șarpe în casa lui Ceaușescu din Primăverii: „Nu atingeți nimic! Lăsați-le să putrezească așa! Să vadă toți ce-am trăit!”. Ceilalți luau tot ce găseau: portocale, prosoape din budoarul tovarășei, tablouri, haine de blană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Dacă pe fostul lui șef, Cristoiu, colega mea Rodica Ciobanu l-a identificat cu precizie ca pe „un gândac căzut pe spate care încearcă să se întoarcă”, pe Pruteanu nu mi-l pot imagina decât ca pe un anelid cu ochelari contorsionându-se pe muchia metalică a propriei lui megalomanii - „faima mea a trecut granițele țării”... Göring spunea că, atunci când aude de cultură, îi vine să scoată pistolul. Pentru standartenführerul Pruteanu, cultura e pistolul. Un pistol-mitralieră. Îl și văd citind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
de demoni, incub-sucub, violatorul sodomizat. Ei sunt talonați îndeaproape de alt echilibrist, traseistul țărănisto-pesedisto-peremist George Pruteanu, pertuul dlor Liiceanu, Pleșu, Manolescu, și el în afara jurisdicției morale a CNSAS. Dincolo de caracterul și moralitatea lui, Șt.Aug. Doinaș a fost un surtucar cu ochelari, un om care și-a câștigat viața citind și scriind, și denunțuri, dar și literatură de înaltă ținută. El reprezintă o categorie intelectuală și umană, intelighenția, care, în ochii mulțimii, îi include și pe dnii Pleșu, Dinescu, Patapievici. Când apare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
a făcut pur și simplu frică și a chemat minerii. 14 ani mai târziu, înțeleg cu groază din ultima sa zicere, că dl prezident a privit atunci cu liniște minerii, care atacau în haită oameni luați de pe stradă după blugi, ochelari, plete sau fustă scurtă, ca pe niște băieți care aveau ei motivele lor. Și mai spune domnul prezident: „E un accident care se petrece de regulă în viață...”. Adică regula e ca inși în uniformă să lovească civili fără apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
aflați că tovarășa Câsu, alături de care am și poze 9/12 pe treptele școlii, ce e drept, poze de grup, cu încă treizeci și unu de pionieri minusculi cu tricolor alb-negru, era o zână, un pic zaharisită, fără baghetă, cu ochelari, înaltă, uscățivă, ar fi făcut sigur carieră în baschet dacă nu s-ar fi dedicat celor mici, în timp ce tovarășa Ulărescu, cu care n-am nici o fotografie, Slavă Domnului!, fusese o harpie, bănuiesc neagră în cerul gurii, dar nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Alexandra Ștefănescu, o ființă cu ochi puțin strabici, care-a izbutit să nu fie poreclită Sârmoasa, deși dinții ei, ca să nu crească strâmbi, au fost protejați lung timp de-o întăritură metalică, tipa cu care cot la cot îmi spărgeam ochelarii izbindu-i de tablă de la mare distanță, în ovațiile colegilor cu vederea bună și spre supărarea maică-mii, care nu mai înceta să mă plimbe pe la oculiști și să-mi monteze lentile noi. Se chema gelozie, zic eu cu mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
unui sărut, iar sărutul acela, oricât de dulce fusese la vremea lui, căpătase un gust amar din pricina insistenței ochilor strabici. Dar înainte ca gloria ciocaților să fi apus, se petrecuseră fapte mai importante. EPISODUL 1: cu toate că nu ne mai spărseserăm ochelarii împreună de vreo lună jumate, Alexandra Ștefănescu m-a invitat pe la începutul lui decembrie la ziua ei și, așa, ca un hatâr, mi-a zis că pot să-l iau cu mine și pe Cezărică, noul meu prieten, un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
s-a confirmat; pe drumul către cabinetul medical, Alexandra i-a ars o palmă de-a văzut stele verzi; l-a-ntoarcerea în clasă, le-a poruncit tuturor să mă lase-n pace și mi-a propus să ne bușim ochelarii de tablă; i-am scos limba; nu i-am arătat cotul, fiindcă ar fi fost prea complicat să-mi suflec una dintre mâneci. EPISODUL 4: culmea, tocul ciocatului stâng n-a cedat nici la fotbal, nici la vreo alergare, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
am greșit eu, un copil de nouă ani (mai inofensiv ca eunucii) și am aruncat pătura și am sărit în picioare și pe culoar m-am întâlnit cu tata, care venea pe trei cărări, sculat din somn, în chiloți, fără ochelari pe nas, și a apărut și mama, a ieșit din baie, udă, doar cu un prosop în jurul corpului. Eu încercam să le spun despre djini (ca să înțeleagă), bolboroseam, tremuram și mă încurcam în cuvinte, ne clătinam toți trei ca pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
patru kilograme trei sute din burta mamei) provoacă o mulțime de schimbări, tot nu-și va reprima uluirea și nu se va mulțumi să recunoască în noua fizionomie (a mea, dar într-un fel și a lui) doar urechile clăpăuge și ochelarii de pe nas. Pe urmă, în seara în care mama prăjea cartofi și nu bănuia că o barză își va face cuib în burta ei și-l va cloci pe Matei, Filipul mic a scris pe-un șervețel, în bucătărie, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
că e omul lui Bin Laden. Prezentat la televizor ca administrator de bloc și cu numele întreg, Agop Chircorian, tatăl lui Troc arăta bătrân, cumsecade, emoționat și puțin culpabil. Nici n-ai fi zis că fusese un ofițer bățos, cu ochelari, care-i interzicea fiului să se țină de fotbal (deși juca fantastic și-l cucerise pe antrenorul cu ochi de șprițar și creier micuț) și care-l obliga să stea cu burta pe carte (unde, mă rog, nu dribla și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
alea, simțeam că after-shave-ul lui tata miroase ca scorțișoara și că mâna lui e tare caldă. La sfârșit, era duminică la prânz și lumina zilei (chiar și în zilele înnorate) ne orbea pe amândoi și ne obliga să ne ștergem ochelarii. Înainte să luăm troleul către casă, ne opream la o cafenea mică, lângă Carul cu bere, unde el bea o vodcă mare, iar mie îmi cumpăra un Pepsi și câteva senvișuri cu cașcaval. Nu știu de ce, tot sorbind din pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
am fi făcut-o. Când ieșeam de-acolo se întâmpla ca în unele duminici la prânz, la ieșirea din cinematografele de pe Bulevardul Republicii: lumina zilei ori a becului de pe hol ne orbea pe amândoi și ne obliga să ne ștergem ochelarii. În lungile perioade în care tata era plecat pe șantiere (susținând că fără oameni ca el s-ar alege praful de țara asta), deschideam ușa camerei obscure și o cercetam pe îndelete. Mirosea urât, a aer stătut și rânced, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu mult mai palid decât mine sau, mă rog, nu chiar atunci, ci, așa, în general), băutor de apă de foc, insectă vrednică de milă, șoarece cu față umană, invidios corcit cu o muscă, cherchelit în stare pură, cobră cu ochelari, babirusă, facocer, gibon, magot, crotal, haterie, imbecil sadea, iubitor de păpuși ce ești. Aici m-am oprit. L-am văzut venind și, fără să stau prea mult pe gânduri, l-am lovit. A căzut ca secerat. S-a ridicat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
unui săculeț sau ai atinge o actinie. Și, indiferent cît de banală e Întrebarea - „Cine a scris Război și pace ?” sau „Unde e toaleta?” - el Își Înclina ușor capul, În așa fel Încît să se uite la tine peste ramele ochelarilor săi, Își făcea gura pungă și, În general, se purta ca și cum i-ai fi pus cea mai profundă Întrebare posibilă. Apoi, actinia Își uita teama, șnurul săculețului se relaxa, gura lui se destindea În cel mai amabil surîs posibil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cînd povestea mea de dragoste cu oamenii se afla abia la Început, dădusem, În timpul lecturilor mele, peste diverse aparaturi auxiliare, menite să contracareze tendința naturală a speciei către dereglare și decrepitudine : membre artificiale, proteze dentare, tije metalice, aparate auditive și ochelari. Așa că, destul de timpuriu, mi-a venit ideea de a-mi corecta deficiența din naștere cu un soi de aparat mecanic. CÎnd am dat prima oară peste cuvintele mașină de scris, nu aveau și explicație atașată, cum se Întîmplă cînd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
am fost niciodată genul sportiv, și nu mă deranja prea tare faptul că am o mică infirmitate fizică. Mi se părea chiar că Îmi dă așa, un aer distins. Mi-ar fi plăcut să am și un bastonaș și niște ochelari de soare. Întotdeauna am avut o mare afecțiune pentru cuvintele panaș și arbitrul eleganței. Mi-ar fi plăcut chiar să-mi las un mic barbișon negru. O vreme, Jerry mi-a spus Șefule, apelativ după care nu mă prea Înnebuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]