KorAP: Find »[drukola/base=oportunism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...37 >

918 matches

Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429

intenția și capacitatea acestora de a realiza acțiuni urmărind scopuri utilitariste și care selectează cele mai bune mijloace la Îndemână În acest sens. În concepția lui O.E. Williamson (1981a), raționalitatea actorilor include și caracteristica de oportunism a acestora; prin oportunism sunt desemnate acele acțiuni de maximizare a utilității prin fraudă, Înșelătorie și chiar furt, mai precis acele comportamente ghidate exclusiv după logica interesului și care ignoră orice considerații legale sau morale atât timp cât acestea nu au un impact negativ asupra utilității

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
ce evidențiază tipul de solidaritate organică Între actorii implicați În schimb) și presupune, pe lângă existența unui sistem de legi și procese judiciare, recunoașterea acestuia ca fiind legitimă și justă de către societate. Impunerea este imperfectă atunci când măsurarea caracteristicilor contractelor este imperfectă. Oportunismul actorilor se manifestă În ambele instanțe, atât ex-ante cât și ex-post. Înaintea Încheierii contractului, actorul oportunist tinde să nu divulge acele informații care i-ar diminua puterea de negociere, beneficiind astfel de un avantaj obținut datorită asimetriei de informații Între

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
pregătirea propriilor resurse umane pentru a Își Însuși cunoștințele tehnice necesare vânzării respectivului produs (cursuri de specializare În vânzări, dar și cursuri de asimilare a informațiilor despre un anumit produs). Într-o astfel de situație, prima companie este vulnerabilă În fața oportunismului celei de-a doua companii care ar putea specula investiția specifică În resurse umane făcută de prima companie amenințând cu rezilierea contractului; prima companie nu și-ar putea recupera investiția specifică În resurse umane, În sensul că nu ar putea

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
presupune: Identificarea factorilor microanalitici responsabili de diferențele Între costurile de tranzacționare ale diferitelor tranzacții. Asocierea tranzacțiilor cu structuri de guvernare. Decelarea și respectarea caracteristicilor procesuale inter-temporale ale organizării economice. În ceea ce privește factorii microanalitici, Williamson identifică următoarele: Asumpții behavioriste: raționalitatea limitată și oportunismul actorilor. Dimensiunile tranzacției: frecvența, gradul și tipul de incertitudine și situația de specificitate a investiției. Caracteristici ale procesului de tranzacție: procesualitatea, prezența consecințelor neanticipate, caracterul subtil. Structurile de guvernare/alternativele de organizare economică/instituțiile sunt cadrele de manifestare ordonată a

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
teoria lui Williamson, În special, resping asumpția raționalității instrumentale a actorilor, preluând teoria behavioristă a raționalității limitate. Comportamentul actorilor este, conform teoriei behavioriste, unul ce urmărește satisfacerea anumitor nevoi și nu maximizarea utilității (satisficient, nu maximizator). Conform concepției lui Williamson, oportunismul și raționalitatea limitată sunt mai aproape de „natura umană așa cum o știm” (1985:ix, apud Rowlinson, 1997:26). Aceste caracteristici ale naturii umane (factorii umani) și caracteristicile tranzacțiilor (specificitatea investiției), cele din urmă fiind determinate de tehnologie, sunt determinanții costurilor tranzacționale

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
din urmă se obține prin exercitarea drepturilor personale și „exprimă o concurență pozitivă, o cooperare care derivă În mod esențial din diviziunea muncii” (Durkheim, 2001:139). În același sens, eficiența economică se obține prin facilitarea cooperării mutual avantajoase și limitarea oportunismului. Există mai multe tipuri de relații care fac posibilă cooperarea, În funcție de semnificația cadrului social-legal În care sunt imersate. Vom diferenția În cele ce urmează Între componenta contractuală a cooperării, contractul fiind cel care reglementează drepturile și obligațiile actorilor implicați În

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
de organizare economică este aceea că Întotdeauna contractele, În calitatea lor de angajamente scrise de acțiune, reglementează doar imperfect sau incomplet schimbul dintre actori; aceasta se datorează incertitudinii și consecințelor neanticipate ale acțiunilor angajate. Incertitudinea și incompletitudinea contractelor generează Însă oportunism (mai ales În situații de dependență generate de specificitatea investiției inițiale), precum și lipsa condițiilor exterioare egale. Dacă toate consecințele ar fi anticipabile și evaluabile, atunci părțile ar angaja explicit și exhaustiv drepturile și obligațiile aferente unei relații de schimb ce

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
neanticipate (creșterea cererii) și În condițiile unor costuri (administrative, tehnologice) mari de schimbare a furnizorului, B depinde de A, fiind vulnerabil În această relație. Desigur negocierea poate avea loc ulterior schimbării condițiilor inițiale, dar În acest caz B este supus oportunismului lui A care poate exploata investiția lui B și Își poate astfel asigura rente nejustificate din investiția acestuia. Stimulentul lui B de a mări producția este redus din cauza pretențiilor rentiere ale lui A care nu sunt justificate de investiția inițială

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
producția este redus din cauza pretențiilor rentiere ale lui A care nu sunt justificate de investiția inițială, ci de situația asimetrică În care se află cei doi actori. Raporturile dintre ei devin astfel În parte negative, de abținere și evitare a oportunismului, mai degrabă decât de cooperare. Eficiența socială ar fi În acest caz suboptimală. Drepturile reziduale de control pot aparține autorității manageriale În condițiile altor cadre instituționale: În cazul În care cele două activități de producție ar fi integrate Într-o

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
activ, nici un consens. (2001:133 - 134) Dacă ar funcționa doar acest mecanism instituțional, alocând drepturile reziduale de control Întotdeauna și În mod exclusiv actorului desemnat drept proprietarul bunului respectiv, atunci posibilitățile de cooperare Între indivizi ar fi puternic limitate de oportunism și raționalitatea limitată așa cum este evident din exemplul oferit mai sus. Asimetria de informații, externalitățile, acțiunea colectivă sunt exemple clasice de eșec al pieței concurențiale, altfel spus de eșec al mecanismului instituțional de cooperare bazat exclusiv pe dreptul de proprietate

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
și proceduri de relaționare În vederea realizării unui scop. În cazul ambelor tipuri de cooperări, piețe și organizații, componenta socială, legală se referă la Înțelegerile comune ale situațiilor sociale, ceea ce determină așteptări și este de natură a reduce incertitudinea, dar și oportunismul actorilor. Pe de altă parte, Însă, așa cum afirmă Molm și colaboratorii săi (2000), teoreticienii clasici ai schimbului operează și cu o altă polaritate În privința relațiilor de cooperare, respectiv cea dintre relațiile negociate la nivel bilateral ori social (adică preponderent contractual

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
set de prescripții instituționale, ci la probabilitatea considerată subiectiv, ca partenerul să aibă un comportament pro-social (facilitator) În baza dispozițiilor și intențiilor sale pozitive Într-o situație de incertitudine și risc. Astfel, investiția În relații reciproce generează Încredere și diminuează oportunismul. Funcția lor este Însă una de cooperare similară organizării formale: relațiile sociale produc o organizare spontană, informală, bazată pe Încredere, Într-o rețea caracterizată de legături dense Între membri. În relațiile negociate contractual sau instituțional termenii relației sunt definiți ex-ante

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
organizației Reciproce Schimburi reciproce pe termen lung Formele hibride de organizare bazate pe implicarea În rețele de relații (ex. casele de Într-ajutorare reciprocă) Toate tipurile de relații se bazează Însă pe așteptări sociale de natură a reduce incertitudinea și oportunismul rezultate din Înțelegerea diferită a situației sociale În care se află partenerii. Diferența constă În modul de constituire a așteptărilor și din faptul că presupun costuri diferite În contexte sociale diferite. Vom vedea În continuare care sunt condițiile structurale care

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
hibrid de organizare (rețelele de relații) - În funcție de condiția de specificitate a investiției, dar și de un set de variabile exogene rezultând În special din caracteristicile sistemului legal. Situația de specificitate a investiției, spune Williamson, accentuează condiția dependenței bilaterale ce favorizează oportunismul. Analiza sa demonstrează că cele trei forme generice de organizare se bazează pe tipuri de prevederi instituționale diferite și se disting prin: mecanisme de coordonare și control specifice: prin intermediul stimulentelor În cazul pieței, prin control administrativ În cazul organizațiilor; modalități

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
tipuri de prevederi instituționale diferite și se disting prin: mecanisme de coordonare și control specifice: prin intermediul stimulentelor În cazul pieței, prin control administrativ În cazul organizațiilor; modalități diferite de adaptare la perturbările neanticipate care distorsionează sensul inițial al cooperării, favorizând oportunismul: adaptare prin intermediul prețurilor de echilibru ale pieței, adaptare prin coordonare internă. Alegerea eficientă a formei de organizare se realizează În funcție de gradul de dependență a părților, ca urmare a condiției de specificitate a investiției, respectiv de consecințele asimetrice (ce rezultă din

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
poate induce stimulente negative de limitare a performanței (contractorul se va obișnui ca, În condițiile unui contract „elastic” și a unor exonerări repetate de la litera contractului, performanța sa mai slabă să nu conducă necesar partenerul către opțiunea „abandonului”). Astfel, reducerea oportunismului prin implicarea schimburilor În relații de durată induce reducerea stimulentelor pentru performanță. Costul de oportunitate față de cea mai bună tranzacționare alternativă pe piață crește, iar relația devine ineficientă. De asemenea, pe măsură ce perturbările au consecințe tot mai importante, afectând În mod

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
Corporațiile au astfel mecanisme proprii de soluționare a conflictelor, permițând derularea contractelor Într-un cadru Înalt ajustabil. Pe de altă parte, perfomanța contractorilor ( În acest caz a angajaților firmei) este evaluată Într-o manieră administrativă de către manager; controlul asigură diminuarea oportunismului, În schimb stimulentele pentru creșterea performanței sunt mai degrabă slabe. O eventuală creștere a performanței organizației poate fi concomitent revendicată de mai mulți angajați (departamente) fără ca aportul acestora să fie ușor decelabil și susținut prin recompense. Cooperarea În sine, menținerea

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
stimulentele pentru performanță caracteristice pieței concurențiale. II Alternativele de guvernare a organizării economice se diferențiază În funcție de cadrele legale și sociale În care se realizează tranzacțiile, iar eficiența lor relativă, consideră Williamson, depinde de atributele tranzacțiilor (situația de dependență ce favorizează oportunismul În cazul perturbărilor neanticipate), dar și de costul de oportunitate (stimulente scăzute pentru performanță În cazul organizațiilor și rețelelor) și de costurile birocratice ale organizării. Considerând contractele ca ipostazieri ale voințelor individuale, cooperarea are Însă și o Întemeiere social-legală, exprimată

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În rețele ce dezvoltă o logică proprie a schimburilor economice (Uzzi, 1996, 1997). III Williamson (1991, 1993) și Masten (1993) au evidențiat diferențele instituțional - legale dintre formele de organizare: piețe și organizații, incluzând și formele hibrid În această clasificare. Problema oportunismului care poate zădărnici cooperarea și câștigurile mutuale asociate acesteia este soluționată prin „guvernarea” tranzacției de către structuri instituționale diferite, În contexte diferite. În cazul organizațiilor, Învestirea managerului cu autoritate prin integrarea ierarhică a tranzacțiilor diminuează incidența oportunismului În condițiile dependenței bilaterale

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În această clasificare. Problema oportunismului care poate zădărnici cooperarea și câștigurile mutuale asociate acesteia este soluționată prin „guvernarea” tranzacției de către structuri instituționale diferite, În contexte diferite. În cazul organizațiilor, Învestirea managerului cu autoritate prin integrarea ierarhică a tranzacțiilor diminuează incidența oportunismului În condițiile dependenței bilaterale generate de tranzacțiile având un pronunțat caracter de procesualitate. În același fel, dar În contexte de tranzacționare diferite, acționează și angajamentul reciproc al partenerilor În relațiile pe termen lung, În cadre contractuale adecvate, manifest În formele

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
definesc o logică proprie și care nu este neapărat una utilitaristă. Considerente ce țin de legitimitatea anumitor practici, de raționalizarea societății moderne nu pot fi excluse dintre variabilele explicative. Existența practicilor ineficiente social este argumentul acestei aserțiuni. Teoria eludează problema oportunismului În interiorul organizației. Organizația este tratată ca actor colectiv maximizator ce acționează unitar În virtutea controlului exercitat de manager. Totuși, organizația este un sistem format din actori individuali, la rândul lor raționali și ale căror interese nu sunt În totalitate convergente cu

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
depășind abordările contractualiste analizele economice ale costurilor tranzacționale se apropie foarte mult de sociologie, dar rămân totuși preponderent legaliste. În secțiunea anterioară am demonstrat limitările teoriei costurilor tranzacționale În privința explicării emergenței organizațiilor ca actori colectivi și, În particular, eludarea problemei oportunismului În interiorul organizației. În știința economică, problema oportunismului În interiorul organizației a fost abordată În cadrul teoriei agent - principal. Teoria agent - principal urmărește instituțiile interne ce determină convergența intereselor angajaților și patronilor sau a agenților și principalilor În generarea cooperării În cadrul organizațiilor. În

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
tranzacționale se apropie foarte mult de sociologie, dar rămân totuși preponderent legaliste. În secțiunea anterioară am demonstrat limitările teoriei costurilor tranzacționale În privința explicării emergenței organizațiilor ca actori colectivi și, În particular, eludarea problemei oportunismului În interiorul organizației. În știința economică, problema oportunismului În interiorul organizației a fost abordată În cadrul teoriei agent - principal. Teoria agent - principal urmărește instituțiile interne ce determină convergența intereselor angajaților și patronilor sau a agenților și principalilor În generarea cooperării În cadrul organizațiilor. În cele ce urmează vom considera problematica cooperării

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
a fost abordată În cadrul teoriei agent - principal. Teoria agent - principal urmărește instituțiile interne ce determină convergența intereselor angajaților și patronilor sau a agenților și principalilor În generarea cooperării În cadrul organizațiilor. În cele ce urmează vom considera problematica cooperării și a oportunismului În interiorul organizației, precum și soluțiile neoclasice și instituționaliste avansate. IV. Cooperarea În cadrul organizației: relația agent - principal În capitolul precedent am discutat despre forme alternative de organizare a cooperării economice și sociale, centrală fiind distincția instituțională dintre piețe - organizații, din perspectiva costurilor

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
studierea relațiilor de tipul agent - principal, problematică asupra căreia ne vom concentra În capitolul de față. Pe aceeași linie a noii economii instituționale, teoria agent - principal se dezvoltă ca o continuare a teoriei costurilor tranzacționale. Teoria agent - principal consideră problema oportunismului În tranzacții, referindu-se, În acest caz, la tranzacțiile ce se desfășoară În interiorul organizației ca la un caz particular al relațiilor de piață. Odată realizată integrarea verticală, oportunismul continuă să creeze probleme În relațiile dintre actorii individuali sau subsistemele ce

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]