22,078 matches
-
pentru a-și menține avantajele competitive generate de inovarea tehnologică. În esență, societățile transnaționale care dezvoltă activități de cercetare și dezvoltare în străinătate se înscriu în una din următoarele categorii: - societăți transnaționale care urmăresc exploatarea activelor. Acestea sunt, în general, originare din țările dezvoltate și își internaționalizează producția pentru a avea acces la resurse naturale sau forță de muncă ieftină, astfel încât situează activitățile de cercetare și dezvoltare în plan secundar și - societăți transnaționale care urmăresc sporirea activelor sunt de cele mai multe ori
REGIMUL JURIDIC AL INVESTIȚIILOR STRĂINE by VASILE DUMBRAVĂ () [Corola-publishinghouse/Administrative/91680_a_92855]
-
din țările dezvoltate și își internaționalizează producția pentru a avea acces la resurse naturale sau forță de muncă ieftină, astfel încât situează activitățile de cercetare și dezvoltare în plan secundar și - societăți transnaționale care urmăresc sporirea activelor sunt de cele mai multe ori originare din economiile în curs de dezvoltare și caută ca prin realizarea de investiții străine directe să câștige acces la capabilitățile de cercetare și dezvoltare locale (cu scopul creșterii competitivității prin inovarea tehnologică), motiv pentru care situează în centrul activității lor
REGIMUL JURIDIC AL INVESTIȚIILOR STRĂINE by VASILE DUMBRAVĂ () [Corola-publishinghouse/Administrative/91680_a_92855]
-
importante atribuțiuni ale acestui Sfat a fost stabilirea hotarelor. Inițial, anumite sisteme de resurse, cum ar fi munții, pădurile, apele, erau în devălmășie de ocol, adică nu erau împărțite pe sate. Apoi, Sfatul a împărțit munții către cele 14 hotare originare în funcție de contribuția fiecărui hotar la cheltuielile Vrancei. În urma distribuției pe hotare făcute de Sfat, apăreau neînțelegeri între satele matcă și satele roi din cauza faptului că sumele plătite erau diferite. Aceste conflicte se rezolvau prin intermediul sfatului mic, între satele matcă și
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
p. 164). Dată fiind structura dovezilor empirice furnizate de studiul lui Stahl, analiza asupra acestor sisteme de resurse se va centra pe zona Vrancei. Împărțirea inițială a Munților Vrancei a fost un rezultat al colaborării dintre cele 14 obști sătești originare, fără niciun amestec din partea statului. Trecerea de la devălmășia de ocol la împărțirea pe sate a munților a avut ca primă cauză preocuparea de a asigura tuturor satelor un acces egal la anumite locuri de pășunat. Astfel, conform opiniei lui Stahl
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
de spirit, aforisme sau formulări paradoxale, care stau laolaltă într-o vecinătate indiferentă, ci mai degrabă așchiile țâșnite din coerența unui trunchi invizibil. Ele poartă, toate, marca sursei unice a țâșnirii lor și, strânse laolaltă, recompun sunetul inconfundabil al lemnului originar. Pe scurt, fragmentele trimit la sistem și, în îmbinarea lor, ele sunt sistem. Am putea deci spune că ne aflăm, cu Țuțea, în fața celui mai lapidar gânditor român. Un om care a vorbit enorm în viața lui a reușit să
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
satul Volovăț Rădăuți, din județul Suceava. Tatăl meu a fost jandarm și a lucrat în multe localități, de aceea am fost încredințată bunicilor care m-au crescut. Eram singurul copil la părinți, toată atenția focalizându-se asupra mea. Bunicii erau originari din Cernăuți, acasă se vorbea germană, poloneză și LUCRETIA DUMITRAȘCU FILIOREANU:LUCRERTIA DUMITRAȘCU FILIOREANU 2/19/2011 2:20 PM Page 7 5 ucraineană. Bunicul meu era ortodox, se trăgea din neam de răzeși. Îmi amintesc că avea un document
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3095]
-
satul Volovăț Rădăuți, din județul Suceava. Tatăl meu a fost jandarm și a lucrat în multe localități, de aceea am fost încredințată bunicilor care m-au crescut. Eram singurul copil la părinți, toată atenția focalizându-se asupra mea. Bunicii erau originari din Cernăuți, acasă se vorbea germană, poloneză și LUCRETIA DUMITRAȘCU FILIOREANU:LUCRERTIA DUMITRAȘCU FILIOREANU 2/19/2011 2:20 PM Page 7 5 ucraineană. Bunicul meu era ortodox, se trăgea din neam de răzeși. Îmi amintesc că avea un document
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
poveste. Frântură din filonul folcloric, legenda scoate în relief originea păstorească a așezării, fapt confirmat de nenumărate izvoare si documente. Numele Focșeneanu pe care-l au un număr mare de familii din orașul de astăzi atestă că străbunii lor erau originari din satul Focșa de lângă Făgăraș. Numele Bran, purtat de asemenea de un grup de oameni, confirmă si el originea ardelenească a acestora, cu ascendenți în localitatea Bran, lângă Brașov. Jocul popular “Ca la Breaza”are note aproape identice cu jocul
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
compari”, vorba răposatului meu unchi (și mentor timp de vreo două decenii): Gheorghe Cahu. Întrebarea naivă din anecdota pe care o plasa uneori în discuțiile noastre („Dar ce, parcă poți să te compari?!”) trimite, se pare, chiar la această pornire originară, de a te căuta în celălalt, de a te controla privindu-te „în oglindă”. Este mult mai ușor decât a coborî în sine și a face introspecții ce solicită intelectual și nervos, ceea ce pentru unii poate părea de-a dreptul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
tuturor „vitregiilor soartei”, deci și predispus să și „uite” „vocația îndumnezeirii”. Deși cu ea a fost hărăzit din naștere. Când ajunge să creadă cu tărie că o are cu adevărat, poate înfrânge ispita răului, ce este, de asemenea, o „calitate” originară. Calea către descoperirea acelei vocații (pentru sfințenie) este presărată cu mai sus amintitele „vitregii ale soartei”. Este vorba de felurite „incidente de parcurs” venite din „sfera iraționalului” și care îi fac pe oameni să-și plângă de milă. „- Dar eu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ochii copilului său. Mai cu seamă că, luat de val, a uitat de multă vreme să mai fie copil. Alături de micuța Clara ar putea să-și mai limpezească privirea încețoșată, să vadă din nou lucrurile „în toată frăgezimea și puritatea originară”, cum îi mărturisește Teodorei, bucuros că l-a acceptat și în calitate de chiriaș. Cu contract „semnat și parafat” la notar pentru că, i-a spus ea pe tonul cel mai serios, „afacerile sunt afaceri!”. Iar el i-a dat dreptate, ghicind imediat
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
aur". Fulgerul inspirației se dăruiește celui având vocația înălțării: "Am crescut mai înalt decât omul,/ Norii planează prea aproape de mine,/ Aștept cel dintâi fulger." Misterul insondabil al dicteului poetic, caracterul imperios și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce o a doua naștere a lumii. Fiecare mare poem ne dezvăluie și ne face să viețuim o altă față a absolutului. "Poezia este un absolut real", afirma Novalis. Inspirația unui moment face cât experiența unei vieți, afirmă O.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
maximă deschidere a sensibilității și a intelectului pentru a evalua lumea, și pentru a primi dicteul în vederea transvaluării Ființei cât mai aproape de vecinătatea absolutului. Mecanismul dicteului Schematic, fenomenologia dicteului ni se pare că parcurge următorii timpi indisociabili: Viziunea: o țâșnire originară incontrolabilă, un văz insolit al ochiului interior ochiul transcendental receptând imaginea unei lumi superioare ontologic latentă în rezervele axiologice ale spiritului universal (vidul cuantic, un preaplin de potențialități, despre care vorbesc fizicienii), și care folosește pe poet ca o portavoce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
concură la creația întruchipată, modulând-o, diferă la omul arhaic și la omul de cultură. La omul arhaic deschis spre sublim prin contactul nemijlocit, "de primă zi", cu marile dimensiuni ale universului, cu misterul, creația are loc conform deschiderii sale originare către adevărul primordial al Ființei, acționează sensibilitatea metafizică pură, și anume, sensibilitatea axiologică la diada antitetică majoră viață/moarte. Așa au fost create Ghilgameș, Vedele, Miorița, basmul Viață fără moarte, tinerețe fără bătrânețe. În schimb, în conștiința omului de cultură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
adevărul primordial al Ființei, acționează sensibilitatea metafizică pură, și anume, sensibilitatea axiologică la diada antitetică majoră viață/moarte. Așa au fost create Ghilgameș, Vedele, Miorița, basmul Viață fără moarte, tinerețe fără bătrânețe. În schimb, în conștiința omului de cultură, intuiției originare se adaugă încărcătura momentului din istoria spiritului poetică, artistică, filozofică stimuli care pot să îmbogățească, dar și pot îngusta și hibridiza orizontul viziunii izbucnită din transcendentalul lăuntric. De obicei însă, geniile rămân pure, imune, asemenea omului arhaic, conștiința lor axiologică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
viață,/ Căci eu sunt vie, tu ești mort,/ Și ochiul tău mă 'ngheață". De asemenea, cu al treilea ochi a intuit Eminescu arheii, care constituie ADN-ul, principiul, identitatea spirituală a fiecărui om, precum și faptul că muntele, înălțarea, este matricea originară a creativității românești ("Mănăstire-naltă/ Cum n-a mai fost altă", zidește Manole, Brâncuși construiește "Coloana Infinitului"), și nu șerpuirea ezitantă din debutul Mioriței, balada aflându-se în primordialitatea înălțării din cultura noastră, ea suie perpendicular pământului, către "munții mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
altă", zidește Manole, Brâncuși construiește "Coloana Infinitului"), și nu șerpuirea ezitantă din debutul Mioriței, balada aflându-se în primordialitatea înălțării din cultura noastră, ea suie perpendicular pământului, către "munții mari", soare, lună și "stelele făclii". Ochiul transcendental al intuiției anonime originare a văzut cu uimitoare revelație adevărurile fundamentale ale Ființei. Eternul feminin din Frumoasa fără corp, postuma eminesciană inspirată de un basm popular, este lumină pură, imaterialitate, este puritate absolută "O idee ce-i menită etern să stee". Dacă în legenda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
basm popular, este lumină pură, imaterialitate, este puritate absolută "O idee ce-i menită etern să stee". Dacă în legenda ebraică omul a pierdut nemurirea din cauza "păcatului" cunoașterii, care îl făcea egal cu Iehova, în budism, dimpotrivă, ignoranța este păcatul originar: ignorăm faptul că eul nostru este o iluzie și suferința este esența lumii umane. Pe când Ghilgameș pierde nemurirea abia dobândită, printr-o banală neatenție (datorită căreia planta nemuririi este mâncată de un șarpe, șarpele intervenind, pe altă cale, și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în patrimoniul spiritual al culturii noastre spiritul hyperionic simbol și energie de transmutare a lumii în sublim și sacru. Și totodată transcenderea spre supremele piscuri ale gândirii. * Ca atare ochiul transcendental vede dincolo, în sfera principiilor ultime, a unei logici originare, dar poate vedea și dincolo de ea, de înțelegerea noastră, așa cum are loc în Imnul creației din Rig Veda. Acesta se termină straniu și bulversant: Cine știe care este adevărul ? Zeii s-au născut după nașterea universului. Cum s-a născut acesta ? "O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
kantiene își are originea în ideea lui Democrit: "În realitate noi nu știm nimic, pentru că adevărul se află în adâncul abisului"... "Căci naturii îi place să se ferească de ochii noștri", afirmase mai înainte Heraclit. Or, toate aceste adevăruri prime, originare, au fost văzute cu un al treilea ochi de gânditori-poeți, căci presocraticii și-au scris operele în versuri, iar stilul, mai ales la Empedocle și Parmenide, are loc în entuziasm (în Dumnezeu) și uimire (căci mirarea este începutul filozofiei, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în sculptura lui Michelangelo relieful formei umane își depășește drama lăuntrică prin energia sa nemăsurată, dacă neînfrânata bucurie a vieții cu paroxismele ei entuziaste sau dureroase cutremură rodiniana Poartă a Infernului, în arta lui Brâncuși retrăim Ziua Dintâi a formelor originare, a Începuturilor. De cealaltă parte a lumii, statuile lui Buddha ne insuflă pacea nirvanică a unei a treia stări, dincolo de ființă și neființă. Amintim acea "lacrimă de pe obrazul veșniciei", cum a denumit Rabindranath Tagore templul iubirii Taj Mahal de la Agra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
act unic al unei sensibilități metafizice unice surprinsă într-un moment al grației unic de un dicteu unic, exprimând o deschidere ontopoetică unică. Și fiind o experiență solitară, absolut singulară, ea este irepetabilă și astfel, intransmisibilă, incomunicabilă în adevărul ei originar. Așa fiind, aceste multiple unicități sunt chemate să instituie un nou prim moment al Creației. Momentul inspirației este o stare-limită a spiritului, constând din deschidere absolută și înțelegere nemijlocită, unite cu enstatica ascultării unei insuflări, care se aude cu cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din Miorița a vreunui apel divin ar putea avea următoarea explicație. Ab originem, acest popor a avut drept divinitate sfânta natură, lumea de aici (ca și Spinoza, de unde admirația lui Eminescu pentru autorul "sublimei Ethici"). Zeul traco-dac, Zamolxis nu este originar din ceruri. El a fost pe rând rege, apoi profet aici, pe pământ. Și după ce petrece doi ani în grota inițiatică, devine zeu. Prin urmare, fapt poate singular în istoria religiilor: zeul dacilor s-a născut în lumea omului, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ar fi venit, poemul cu încărcătura filozofică actuală nu s-ar fi născut. Aici poetul se plasează în momentul unui început: apa constituie element genezic primordial are culoarea eterului, este logodită cu cerul, și este plină de nuferi, floarea nașterilor originare la indieni și egipteni, culoarea galbenă fiind cea a incarnării materiale. "Dar Ea nu vine." Barca rămâne goală, locul fiind ocupat de așteptare, repetăm, o așteptare virtuală. Întreg spațiul Lacului devine (cum ar spune fizica și filozofia cuantică) un "gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
singurătatea din Ajun creând lumea umană, urmată apoi de suferința unei realizări imperfecte, astfel că "doar el și-aude plânsu-și". Or, Eminescu optează pentru prima hipostază a demiurgului. Poezia Lacul se transformă în prezentul etern cosmic al neînceputului: apa, albastrul originar, și nuferii primi născători nedesfăcuți, petrec solitudinea pregenezică viețuită de poet. Așteptarea rămâne în prag. Un prag dincolo de care ar fi putut începe, dar a fost evitată, o fenomenologie a "vremuirii". Această ambiguitate a Spiritului Timpului, o regăsim în poemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]