1,547 matches
-
următoare. Erau vremurile în care întregul sat cânta prohodul Domnului în seara de Vinerea Mare și înălțau imnuri de slavă lui Christos în Sfânta Noapte a Învierii. Exista atunci satul patriarhal cântat în poezia poetului țărănimii, George Coșbuc, în care praznicele, ospețele și mesele comune erau dese, dar scurte, în zilele de sărbătoare sătenii se adunau la jocul în care feciorii curați, respectuoși cu vârstnicii, învârteau dezinvolt pe sub mână pe frumoasele satului ce încântau obștea prin puritate și naturalețe, prin frumusețea costumelor
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
domnul Prefect. (Acesta n-a putut veni, în schimb n-au lipsit subprefectul, directorul general și majoritatea șefilor mai mici.) O campanie electorală mai bună Ștefan Scalar nici n-ar fi putut visa. E drept că a investit în acel ospăț un salariu întreg, dar ce conta? Numirea sperată trebuia să-i scoată paguba în mai puțin de trei luni, după cum a socotit el cu creion și hârtie, iar după aceea totul va putea fi trecut la capitolul beneficii. Plus că
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
semne-n stele, Ape mari și vremuri grele, Și bate puternic vântul De cutremura Pământul, Valurile marilor Azi răsună-ngrozitor, Domnul vrea să Se răzbune, Că nu facem fapte bune, Nu ne mai poate rabdă, Că lucrăm Duminică, Celelalte sărbători Ospețe, beții și hori. Noi tot bine așteptăm, De la râu nu ne-nturnăm, Nici un ceas pentru Iisus Că să ne rugăm n-am pus Și-auzim din depărtare Ape mari, cutremur mare, Multe sate s-au-necat, Orașe s-au scufundat
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
se odihnesc pe margine. Unul a încălecat scaunul domnesc de stejar și catifea, altul a obosit de atâta stat în fund și s-a întins pe una din cele 20 de bănci care așteaptă să fie puse în rânduială de ospăț. Și vântul suflă; pictorii pictează cu gândul la exilul de mâine și la cum să-și ascundă lucrurile prin dulapuri ca să u deranjeze privirile în cazul în care personajele principale ale agapei de mâine vor dori să vadă activitatea culturală
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
rondul, depășește foișorul și vine înspre noi. Din toată distracția, Liviu (pictor, de...) este încântat de culoarea corturilor așezate printre copacii verzi, iar Cătălin studentul lui, comentează ritmul creat de băncile și mesele care așteaptă să fie așezate la locul ospățului. Am aflat ce a adus camionul galben. Zece metri de mese cu bănci, 2 seturi de platouri, un grătar și o umbrelă Coca-Cola. O doamnă rămasă stăpână aici până se întorc de la Suceava administratorii, le ia în primire. E foarte
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
când uneia, când altuia, se obțin, În mod succesiv, condiții acceptabile pentru ambele. Niște oscilații. Pentru a vedea mai bine cum funcționează acest mecanism, am să recurg la o analogie, citând o poveste, la propriu. Cică vulpea a invitat la ospăț pe vecinul cocostârc. A pus pe masă o mâncare bună, Îmi imaginez pui, dar de baltă, Într’o strachină Întinsă, din care cocostârcul, cu ciocul său lung, nu putea culege nimic; În schimb vulpea, cu botul scurt, a lempăit totul
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
unde o duce bine? Pentru că, dacă ar rămâne singură, s’ar autosufoca. În scurt timp, ea ar pieri Îngropată În frunze moarte, pe un sol fără substanțe minerale, Într’o atmosferă fără bioxid de carbon. Așa că, preferă să invite la ospățul ce e ea Însăși, atât pe consumatori cât și pe descompunători; s’o decimeze, dar să-i producă hrana și condițiile de mediu necesare supraviețuirii à la longue. Ea produce, cu bună știință, ceva și pentru ei, nu numai pentru
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
150 de milioane de ani tot păsăretul “poluează” cu coji de ouă; cât privește vopseaua, poate că e un sacrificiu adus vieții spirituale a omului, și nu zic că e rău. La fel, un os de miel va fi un ospăț pentru animăluțul care Îl va găsi. Aici m’a oprit din pregătirea a ceea ce dumneavoastră citiți acum, rubrica “Basarabia pământ românesc” de Florii. Și mi-am amintit că, dacă Crăciunul - pe care eu Îl consider cea mai mare sărbătoare - Îl
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
tărănești. Următorul"cerc" îl constituie datinile din viața satului: clăcile ăla care torceau și băieții și fetele, însuși Nică fiind poreclit "Ion Torcălău"); mersul cu uratul, în Ajunul Anului Nou, hramurile bisericii când "se ținea praznicul câte o săptămână încheiată", ospățul căpătând dimensiuni uriașe. Aspectul etnografic nu lipsește nici din povești. Bunăoară, dupa ce și au bătut de moarte soacra cele trei nurori începură a vorbi "despre toiag, năsălie, poduri, paraua din mâna mortului", adică despre ritualul țărănesc al înmormântării, poveștile
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
dar lasă-l să-și mai joace calul. Ce gândești? Și unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte ... Pretextul pentru cea de-a treia probă a lui Harap Alb este un ospăț împărătesc, la care sunt invitați împărați, crai, voievozi, căpitani de oști, mai marii orașelor și alte fețe cinstite. O pasăre măiastră bate la fereastră și le strică cheful mesenilor strigând: -Mâncați, beți și vă veseliți, dar de fata împăratului Roș
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
fiecare o imagine concisă și cât de cât captivantă pentru un cititor amator de pitoresc și exotisme. Pentru prima oară aici, în prefață, Iorga îl situează pe Creangă alături de Rabelais, incluzându-l în paradigma marilor inițiați în gurmanderie, eroi de ospețe abundente, devoratori nu numai de mâncăruri grele, ci și de vocabule conviviale, sympozionale, cărnoase, gustoase, mirosind a primitivitate și arome ascunse din grădina edenică a deliciilor. Istoria europeană a râsului începe cu Rabelais, pentru care așa cum remarcă undeva Milan Kundera
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
cu Gheorghe Dinu); Mao Dun, Nuvele, București, 1964 (în colaborare cu Demostene Botez, Ecaterina Vărzar ș.a.); Jesús Lara, Yawarnínchij, București, 1964 (în colaborare cu Petre Mihăileanu); A. Vinogradov, Consulul negru, București, 1964 (în colaborare cu Eleonora Mircea); Go Mo Jo, Ospățul lui Confucius, pref. Al. Oprea, București, 1965 (în colaborare cu Vlaicu Bârna, Anda Boldur și Nina Gafița); D.N. Mamin-Sibiriak, Aur, București, 1965 (în colaborare cu Eugen Sârbu); Lidija Obuhova, Ghimpele, București, 1965 (în colaborare cu Irina Andreescu); Nuvela polonă contemporană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287122_a_288451]
-
atât prin platourile de aramă ale narghilelelor și prin palatele nu prea luxoase ale marilor familii de odinioară, ghemuite printre zgârie-nori, cât prin dulciuri și prin abundența meselor. E și ceea ce șochează cel mai mult avariția mea franțuzească: la sfârșitul ospățului, fie el acasă la un particular sau la restaurant, jumătate, sau chiar mai mult, din felurile servite sfârșesc intacte la lada de gunoi. Legile ospitalității persistă în mod miraculos. Înfierez risipa, insulta adusă celor săraci (amintirea perenă a anilor de după
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
scări, iar cei mai mici ca vârstă defilează în strană. În locul cel mai apropiat de Hristos, titlurile de vechime și titlurile de proprietate se află într-un raport invers proporțional. Sau despre importanța de a ajunge mai târziu. Atât la ospețele din oraș, cât și la palatele republicilor sau în ierarhiile bisericești. Cine-i mai bine plătit ca muncitorul care vine în al douăzeci și cincilea ceas? Îngrețoșarea militanților, de stânga sau de dreapta, când, în seara duminicilor în care au
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și se deplânge sfârșitul de veac („Veacul se prăbușește încet / în odăile mării, / încearcă zadarnic Dumnezeu / să-l tragă în sus./ Recunosc în tine / maimuță a vântului sacru./ Tot ce-a fost pur și copilăresc / înghițit de tine / se face ospăț pentru viermii cărunți.”) și pentru care există doar șansa convertirii prin rugăciune către Cel „egal cu lumina Sa, cu Sine. Este aici, luminând printre noi, / cum fulgerul, cum spinul / din gâtlejul privighetorii / îndemnând-o să zboare”. Există peste tot o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286787_a_288116]
-
cucută, grâu, mioară, scutar „mai marele peste ciobani”, puică, cornută, cârlig, mămăligă etc. În sfârșit, autorul remarcă în plan lexical „izbitoarea asemănare în tratarea elementului lexical de origine latină”: cuscru și krushk (lat. consocer), a urî și urrenj (lat. horrere), ospăț și shtëpi „casă” (lat. hospitum, ngr. σπίτι), împărat și mbret (lat. imperator), a mâna și mënoj (lat. admaneo). Aici se înscrie, spune Pușcariu, și evoluția semantică asemănătoare: a merge și mërgoj „a exila, a îndepărta” (lat. mergo „a plonja, a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de JosSuceava)”. Semnificația grecească a numelui Antofiță (<Antioh) conține germenele hybris-ului care declanșează inițierea: „a se împotrivi, a se opune”. Pe fiul lui Vioară îl găsim nu în mișcare, pătrunzând în spațiul sacru, ci în mediul familial, la un ospăț, și în plin refuz al vitalității: „El nici nu bea, nici nu mânca,/ Numai cu ochii se uita;/ Și el, frate, că-mi ședea/ Cu coate dalbe pe masă,/ Cu palmele pe obraze” (Roșiori - Ilfov). Absența comensualității are o pregnantă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mișcare de repe¬tarea gesturilor arhetipale când ceasul trecerii este repornit. „Toate sacrificiile sunt săvârșite în același moment mitic al începutului; prin paradoxul ritului, timpul profan și durata sunt suspendate”. Colindele în care animalul învins este jertfit insistă pe momentul ospățului ritual pentru că el justifică întregul efort al coborârii pe axa timpului. Ritualul inițiatic nu mai este din acest punct individual, ci are menirea de a regenera întreaga comunitate. Nunta reprezintă exact „cazul de comuniune rituală, când e vorba ca omul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cuminecarea cuplului nou format și a profanului având rolul inițiatic definitoriu în consacrarea tinerilor și, implicit, în revigorarea universului: „Sacrificiul interpune, între om și divin, o realitate intermediară (victima), cu scopul de a asigura un contact între cele două lumi”. Ospățul nupțial, la care peștele, bourul sau cerbul devin meniul ritual, folosește comensualitatea pentru resuscitarea puterii magice aflate în animalul totemic. La cules magic de plante Dinamicul incursiunii în necunoscut, dat de ritualul arhaic de culegere a florilor, se opune staticului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de practica inițiatică din Noua Guinee, în care chiar tatăl era cel ce își abandona copiii în pădurea misterioasă. Antofiță a lui Vioară iese în evidență tocmai prin acest refuz al existenței profane condiționate de mâncare, postura lui nefirească la ospăț atrăgând atenția că ne aflăm la începutul unui rit inițiatic. Neofitul se purifică de substanțele viscerale și începe pregătirea fizică pentru cuminecarea din animalul totem, pe care îl întrupează peștele uriaș sau cerbul în colinde. Valoarea sacră a hranei vine
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
urma-urmelor, acest eu care mi-a apărut de la o vreme și care mă sâcâie?... Eu...? Ce fel de eu...? s-a arătat mirat profesorul, ridicând sprâncenele și privindu-i fals interogator pe colegii mei, care se pregăteau voioși pentru un „ospăț Petrașcu”, spectacol umoristic, ușor sadic, În care unul dintre noi trebuia să joace pe victima persiflajului sau erudiției sale nu rareori inteligente, reale. - Nu știu... m-am bâlbâit eu, simțind cu spaimă că am pășit pe un teren alunecos, - un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Vocația universală a creștinismului este evidentă tocmai în faptul că Mesia a fost răstiginit de cei pe care venise să-i salveze, iudeii. Și nu întâmplător, tot un evreu, Pavel din Tars, va duce Cuvântul lui Dumnezeu la neamuri. La ospățul împărătesc mesele nu sunt niciodată rezervate. Teza IV: Revelația universală a divinității lui Dumnezeu nu este împlinită în istoria lui Israel, ci în destinul lui Iisus din Nazaret, în măsura în care sfârșitul tuturor este anticipat în El27. Istoria ca întreg este vizibilă
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
gură, n-au plâns (nici măcar regele și regina n-au plâns, cum șade bine unor adevărați socri mari), din cei 19 președinți ai Americii Latine n-au participat, vai, la nuntă decât 14, au lipsit Berlusconi și Blair, toasturile de la ospăț au fost transmise fără sonor. Pe scurt, un eșec. Unde e fierbințeala sângelui iberic? Unde detaliul picant? Unde lacrima, vocea sugrumată de emoție, disoluția rimelului, unanimitatea europeană, tapajul, mica isterie, veselia amară a episodului prenupțial, „ia-ți, mireasă, ziua bună
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
la prima ei ieșire la boltă, săpun pentru spălatul copilului. Înainte vreme în familiile care trăiau un asemenea eveniment se punea masa pentru cei ai casei, părinți, ceilalți copii, bunici și nănași. În zilele noastre, după ceremonialul botezului se organizează ospăț îmbelșugat cu numeroși invitați, adevărate banchete, mai ales în cazurile perechilor mai înstărite, numărul participanților la festin, depășind uneori numărul de o sută. Bineînțeles că cei ce răspund invitației și participă la bucuria părinților de a mai număra în sânul
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
de zestre mai era vârfuită de patru - șase perne umplute cu lână sau cu fulgi de gâscă. Socrii, mic și mare, stabileau de comun acord lista invitaților, care în zilele de joi și vineri urmau a fi chemați personal la ospăț de doi reprezentanți, unul din partea mirelui, celălat din partea miresei. Cei ce acceptau invitația, confirmau de regulă aceasta prin gestul de a duce a doua zi, fie la casa mirelui, fie a miresei un dar simbolic : o găină, sau o altă
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]